Copiii care conduc lumea lor

                                  de Gheorghe Pârja

Suntem martori la un fenomen care a pus în mișcare și societatea românească. Marea nelămurire este de la ce vârstă ar trebui copiii să aibă acces la rețelele de socializare? S-a mai discutat, sub semnul unui calm aparent, despre acest majorat online, dar explozia interogativă s-a produs după crima făcută, recent, de un copil de 13 ani asupra unui coleg. S-au revoltat multe spirite, dar este greu să mă aștept la răspunsuri ferme. S-au formulat multe opinii. În aceste zile am ascultat și părerea profesorului Corneliu Bjola, de la Universitatea din Oxford, expert în activitatea digitală, care spunea: „Analizez de mulți ani felul în care mediul digital influențează comportamentele colective. Avertizez că efectul rețelelor sociale asupra psihicului copiilor este devastator!”

O părere cu sâmbure de alarmă. Alte opinii au căzut pe pământul românesc ca omăturile acestei ierni. Simt și eu că rețelele de pe internet au un mare succes la copii și adolescenți. Acolo își fac cunoștințe noi, cultivă prietenii sau organizează întâlniri. Dar se constată și grave alunecări de informații. Copiii devin devotați noii lumi pe care o conduc. Sau care îi conduce. Cursa online, jocurile cu risc și drogurile sunt de luat în seamă. Cum dezbaterea despre accesul copiilor la această sursă de informare, la noi și în alte țări, este în plină desfășurare, mă voi întoarce în propria mea devenire. Despre relația copiilor cu părinții, dar și a părinților cu copiii lor, s-a vorbit încă din textele sacre. Fiecare perioadă istorică, cu rânduiala ei, fiecare comunitate, cu obiceiuri specifice.

Mai nou, asist la lecții de educație la televizor, adeseori susținute de domnișoare cu teorii învățate din cărți. Bune și astea! Cred că una dintre cele mai importante misiuni din viață este creșterea și educația pruncilor! Dar și recunoștința lor pentru grija părinților. Acest subiect a născut o mare literatură. Educația este o cursă fără sfârșit. Am fost și eu copil cu părinți, m-am pregătit să devin învățător, sunt tată, dar nu-mi îngădui să dau sfaturi. Fiecare părinte, cu gândirea lui pentru educația pruncului. Fiecare dascăl cu măiestria lui profesională. Dar nu trebuie nicio clipă uitat că tânărul vlăstar va trăi în societate, între oameni, în viitor. Averea morală pe care i-o pui în traistă este merindea pentru toată viața.

Din păcate, unii își pierd traista pe drum. Sau povețele date pruncilor nu se mai potrivesc cu noua ordine din lumea apropiată. Născut și copilărind la sat, am primit sfaturi și îndemnuri de la părinți și bătrânii ulițelor, dar și învățături de bună purtare, de la minunații mei învățători. Mai ales de la Domnul Fodoruț. Recunosc că marele șoc sufletesc a fost plecarea mea de acasă. Și cumpănirea sfaturilor primite în noua lume în care am intrat. Mă întrebam în gând, ce e bine și ce nu-i bine să fac? Când greșeam, eram pedepsit cu propria rușine. În pruncie am fost învățat să respect oamenii în vârstă. Salutul creștin făcea parte din buna creștere. Nu salutai cu clopul pe cap. Celor bătrâni le luai povara de pe umeri, ori din mâini. Din proprie inițiativă, eu îl ajutam pe Moșu Lupu să-i duc olul cu apă din Josani.

Când se întâlnea cu mama, îmi lăuda fapta. Una din poruncile tandre primite în casă era să nu urăsc oamenii și să le apreciez faptele bune. Să nu mint și să nu mă laud. Și neapărat să deprind priceperea de a munci. Că după muncă și răsplată. Încet se aduna în mine un cod de purtare în lume. La Liceul Pedagogic din Sighetul Marmației, doamna dirigintă Mariana Orza ne-a predat elemente din Codul manierelor elegante. De la mersul pe stradă, la felul în care trebuie să mănânci într-un loc public. Mai ales că mulți veneam de la țară. Nu uit nici astăzi cu câtă delicată pedagogie eram sfătuiți să ne purtăm. Că eram deja adolescenți și duminica ne plimbam cu colegele pe strada principală din oraș, ori mergeam la film. Și așa mai departe. Vremurile acelea par anacronice astăzi. Ce să mai fac cu această zestre morală? Vremea a trecut, dar în fondul principal de reguli cu care am traversat viața se regăsește și pilitura de aur din normele de bună purtare, primite la vremea potrivită.

Altă lume, alte generații. Nicio asemănare dintre devenirea mea și traiul de astăzi. Alte tentații în lumea în care trăim. La care periodic reacționa profesorul Nicolae Manolescu, distinsul critic literar. Pleca de la principiul educativ că așchia nu sare departe de tăietor. Părinții de astăzi n-au cunoscut, la vremea lor, drogurile, pe care copiii lor le cunosc prea bine. Dar aproape de fiecare dată, când vine vorba de copii dependenți de droguri, scrie profesorul, remarcăm contribuția părinților la dependența copiilor lor. Este vorba despre o adevărată complicitate. Se discută frecvent astăzi despre drepturile copilului. Sociologi, psihologi, pedagogi încearcă să ne convingă că drepturile copilului trebuie garantate ca și cele ale adulților.

Domnul Manolescu spunea, într-un text postum (România literară, 4/2026) că, nu o dată, această observație i-a fost luată în nume de rău, că nu copilul are drepturi, ci părintele are obligații. Că un drept presupune responsabilitate. Ceea ce, până la o anumită vârstă, copilul nu are. Printre devălmășia de opinii, acest lucru nu este luat în seamă. Se dau pilde din realitatea imediată, cu tineri drogați, care au ucis alți tineri, în care dragostea părintească are consecințe funeste. În aceste situații limită, rolul părinților este enorm. Profesorul aduce în atenția noastră și rolul justiției, cu suficiente sincope. Concluzia profesorului Manolescu: „Dacă lucrurile vor continua în același fel, nu cred că vom mai nutri speranța că generațiile care vin vor avea parte de o viață normală.”

De unde am plecat și unde am ajuns. Eu, cel din prima parte a acestei povestiri, sunt martorul altor relații dintre copii și părinți. Dintre elevi și profesori. Dintre părinți și profesori. Dar nu cred că este totul pierdut! Dumneavoastră, părinți și bunici, profesori și educatori puteți continua șirul de păreri despre acest delicat subiect. Despre copii care conduc lumea lor. Iar părinții stau pe margine și aplaudă spectacolul viitorului. Mai multe despre școală, altădată.