de Gheorghe Pârja
Prietenul meu de viață lungă, prietenul întinerit de
vreme, Gheorghe Mihai Bârlea, stă în ziua de 10 februarie în dreptul unui far
luminos, care i-a călăuzit viața. Născut, în urmă cu 75 de ani, într-o casă cu
acoperiș de cuvinte, cu legănare de cântec de pe malul Izei, el a întrupat
visele într-o victorie a vieții. Dobândită de la bunii părinți, Anuța și
Vasile. A cioplit stâlpi pe care se sprijină destinul lui rânduit cu migală și
demnitate, cu care a luminat lumea Nordului. Și nu numai. Ne-au unit rădăcinile
comune, părinții din aceeași generoasă viță, dar și zborul păsărilor, care
ne-au încântat trecerea prin lume.
Prietenul meu, și al multora, a apucat pe Drumul
Limbii Române, al cunoașterii, dar a ținut pe umeri cu demnitate și ranguri ale
Cetății. Licențiat în filosofie și drept, doctor în sociologie, prefect al
județului Maramureș și senator în Parlamentul României, conferențiar
universitar, prodecan, fondator al Fundației Academia Civică, director al Muzeului
Memorialul Sighet. A condus și importante instituții culturale din județ.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Fire proteică, prietenul meu a
rămas credincios cuvântului ales. Este autor a mai multor volume de sociologie
și poezie. Iubește frumusețea lumii, zidește idei și celebrează bucuria de a
trăi.
Mie, venit de la țară, prietenul meu mi-a dăruit un
oraș liric. Unde a luat ființă Școala de Poezie de la Sighetul Marmației. Aici,
sub semnul prieteniei și al curajului, ne-am șlefuit devenirea. Alături de alți
prieteni și de fratele geamăn al lui Gheorghe Mihai, Vasile, prea devreme
plecat dintre noi. Pruncia și tinerețea ne-au fost păduroase. O magie fără
explicații lămuritoare, ne-a zidit într-o vreme adâncă, aurită de puterea
pământului. Un pământ care ne-a chemat toată viața, de multe ori fiind vinovați
că nu am învățat, așa cum trebuie, miracolul zborului.
În pădurea mea, dinspre Valea Mătrăgunii, m-au
biruit în mirare fagii îngemănați. Erau rare aceste îmbrățișări ale lemnului.
Atrăgeau privirea omului însingurat, cum eram eu în pădurea de fagi. Acei fagi
răsuciți arătau altfel în puterea pădurii. Mai greu de explicat, dar cred că și
din acea îmbrățișare silvestră mi s-a răsădit sentimentul netrădat al
prieteniei. Așa că, atunci când m-am întâlnit, în frageda mea tinerețe, cu
Frații Bârlea, Vasile și Gheorghe Mihai – cei Gemeni prin nașterea din 10
februarie, în urmă cu șaptezeci și cinci de ani, am înțeles că legea
gravitației nu se referă la noi.
Eram elevi la două licee sighetene. Eu la cel pedagogic,
ei la cel teoretic. Am devenit repede prieteni, așa cum se leagă tinerii din
motive care se explică mai târziu. Ori niciodată. Prietenia este ori nu este.
Și ea a existat la noi, iată, de peste șase decenii. Nu am căzut pe pământ ca
mărul lui Newton. Am căzut în lume și ne-am oglindit în cer. Și am făcut
suficientă lumină în jur. Încât au venit spre noi și Echim și Andrei. Ori noi
am mers spre ei. Cert că suntem în armonie sufletească de atâta vreme.
Dar acum este vorba de Gheorghe Mihai și Vasile. Pe
noi trei ne-au unit părinții și locurile natale: Nănești și Desești. Lumea
Maramureșului. Fiecare aveam în biografie o pădure de fagi. Măreția unor
pictori, dar și mirarea poeților autentici. Cred că Fraților Bârlea le-a sădit
un mag, într-o noapte cu lună, un fag cu paradisuri visătoare. Căruia
rădăcinile i-au rămas mereu vorbitoare. Cu Gheorghe Mihai am prânzit într-o zi
cu Rilke. Apoi cu Trakl. Cu Eminescu, Arghezi, Barbu și Bacovia locuiam,
aproape, în Limba Română. Nichita Stănescu, acest poet ca un copac noduros, a
venit, special în Maramureș, pentru a ne întreba cum stăm cu prietenia. El
fiind doctor în acest domeniu, ne-a spus că suntem sănătoși tun.
Vasile m-a prezentat lui Jeronimus Boch, dar și lui
Liviu Suhar, și am rămas prieteni pe viață. Și așa a fost să fie. Ne-a urmărit
toată viața o telepatie necomentată. Visam toți trei aceleași întâmplări, în
aceeași noapte. Ne-am căutat și în armată. Am slujit sub drapelul aceluiași
regiment. Nu am știut ce-i vrajba între noi, ci numai mirajul prieteniei. Ne-am
căutat și în vremuri de primejdie. Cu Gheorghe Mihai Bârlea puteam încheia
viața la cutremurul din București. Dar Dumnezeu a avut grijă de noi. Atâtea
ne-au unit încât credeam că nici moartea nu ne poate despărți. Cu Frații Bârlea
nu am fost singur pe lume.
Am un sentiment hieratic și ritualic. În pădurea
lumească, fagii îngemănați sunt o raritate. Ca în codrul des. De aceea
prețuiesc până la spovedanie drumul nostru laolaltă. „A te naște nu este o
întâmplare, ci este un mit”, mi-a scris Nichita pe o carte, în pridvorul casei
părintești. Cu prietenia, mitul întreține arderea. În 10 februarie, trebuia să
fim toți trei, cu alaiul de prieteni vechi, la o masă rotilată, să vorbim
despre lume. La masa aceea, rămâne un scaun gol. Cum ne-au învățat bunii noștri
părinți, există prietenie și dincolo de orizont. Eu am în fața mea pădurea cu
fagi îngemănați.
Prietenul meu de viță veche, Gheorghe Mihai Bârlea,
a rămas să lumineze calea familiei. Cu o familie frumoasă și cutezătoare. El,
care are splendoarea unui cărturar, cu iubire de familie și prieteni, a lăsat
pe drumul străbătut cu demnitate, multe lăcașuri cu energie sufletească, altare
pentru rugăciune și închinare. Să nu uit o faptă importantă. Dimpreună, am
descoperit românii din jurul României. De la frații maramureșeni din dreapta
Tisei, la românii din Bucovina de Nord și Basarabia. Despre poezia lui au scris
nume de prestigiu ale criticii literare. De la Laurențiu Ulici, la Gheorghe
Grigurcu, ori Ana Bantoș, din Chișinău.
Recentul volum de versuri – „Doar împreună. Alte
sigilii” (Editura Limes 2025) este binecuvântat de poetul și editorul Mircea
Petean: „Creator al unei mitologii personale, care celebrează bucuria de a trăi
în acord cu ritmurile firii și în armonie cu ființa ta vulnerabilă și cu semenii
tăi, ale cărei coloane sunt iubirea roditoare, familia cea mică și familia cea
mare a neamului tău, Gheorghe Mihai Bârlea este un poet-cetățean a cărui voce
distinctă, puternică, merită a fi ascultată”.
La mulți ani, prietene, om de nădejde în lume!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu