Semnal editorial

Am în față cartea Retrospectiva vieții mele a prietenului Dumitru (Mitică) Mihali-Pagu (doar acuma, după atenta ei citire întru semnalarea erorilor de tehnoredactare, am aflat de această poreclă sugestivă, care înseamnă „unit”), o carte ce nu este nici monografie pură și nici un simplu album al enormei familii borșene Mihali (la care, desigur, se adaugă cea a mamei, Maria Timiș-Ciuclă, poreclă ce semnifică, ne spune autorul, „moțul de pene de pe capul unei păsări”), asta deoarece este o originală și atractivă combinație a celor două documente de familie. De altminteri, extrem de scrupulosul istoric al acestei familii, după ce menționează în Prolog că „în a doua jumătate a secolului trecut a mai fost o încercare nereușită de realizare a arborelui genealogic al urmașilor Todorei și Gavrilă Ciuclă” (părinții Mariei, nota mea, G.P.) și după ce – aidoma lui Ienăchiță Văcărescu – dedică (a se citi „lasă moștenire”) Retrospectiva celor șapte nepoți, părinților acestora și soției Maria („născută Chețan, devenită, prin voința noastră și binecuvântarea lui Dumnezeu, Maria Mihali la 11 noiembrie 1967”), în Epilog ne înștiințează că – după culegerea datelor personale „ale tuturor membrilor familiilor” din neamul lor – a aflat cu surprindere că erau „78 de veri primari”, din care mai trăiesc aproximativ o treime.

            Firește, cartea putea să se numească la fel de bine Soarta unui om și a familiei sale, titlu care ne-ar fi adus aminte de povestirea lui Mihail Șolohov, sau O viață de om, cu mulțimea suișurilor și coborâșurilor ei, ceea ce de îndată ne-ar fi dus cu gândul la scrierea marelui istoric Nicolae Iorga. Dar Mitică nefiind nici scriitor și nici istoric de meserie, ci un foarte dârz și onest căutător și apoi consemnator/depunător de adevăruri familiale pe hârtie, oricât ar fie ele de incomode pentru unii membri ai dinastiei borșene (să nu uităm că gânditorul Baruch Spinoza a pus pe primul loc căutarea dezinteresată a adevărului!), a ținut cu tot dinadinsul să-i spună Retrospectivă, și așa a rămas…

            Aidoma tuturor monografiilor, cartea autorului nostru începe cu Secvențe din istoria Maramureșului (conține citate consistente din Istoria Maramureșului de Alexandru Filipașcu) și continuă în următorul subcapitol (Toponimul localității Borșa) cu temerara încercare de-a stabili proveniența numelui pe care-l poartă orașul de astăzi, locul unde el s-a născut în urmă cu 80 de ani, în dureroasele condiții economico-sociale și politico-ideologice din timpul celui de-al doilea război mondial: într-o familie formată din părinți gospodari, neștiutori de carte, și șapte copii (trei băieți și patru fete).

            Însă toponimul Borșa nefiind clarificat de specialiști (după unii el provine de la „negustorul Vasile Bora din Vișeu de Jos”, după alții de la Roland Borșa, voievod al Transilvaniei, cu întreruperi, vreme de 11 ani) și devenind chestiunea din ce în ce mai agasantă pentru autor, acesta, cu perseverența ce-l caracterizează, s-a adresat Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române din Cluj-Napoca, institut care l-a însărcinat pe cercetătorul cu origini maramureșene Victor Vizauer să-i ofere ajutorul științific solicitat. Ajutorul s-a concretizat în discuții telefonice, încurajări și Prefață (intitulată de V. Vizauer Cuvânt înainte), precum și în permisiunea cercetătorului de-a insera în carte articolul său Originea toponimului Borșa: posibilități și opinii, articol inclus în paginile 497-503 ale Anuarului Institutului de Istorie „George Barițiu”, LX, din februarie 2022.

            Cum era de așteptat, nici acest articol nu oferă certitudini, ci doar ipoteze și opinii, care se pot grupa în două teorii generale când se are în vedere apariția elementului onomastic (dintr-un antroponim sau dintr-un substantiv comun) și în mai multe categorii, atunci când diversitatea opiniilor gravitează în jurul unor posibile origini: locală preromană (cu sau fără adăugarea precizării dacice), locală transilvăneană (înainte de organizarea zonei de către regatul maghiar), românească, slavă, maghiară, asiatico-turcică (khazară, pecenegă, cumană).

            Ceea ce impresionează în cartea Retrospectiva...este extraordinarul volum de date personale pentru sutele de „personaje”: bunici, părinți, frați, surori, unchi, mătuși, verișori, fii, fiice, nepoți, strănepoți, cuscri, alte rude prin alianță, colegi și învățători în școala primară, colegi și profesori la gimnaziu, școală profesională, liceu, școală pentru subofițeri de Miliție la Orăștie,

Academia din București, apoi – în cei doi ani terminali – la Facultatea de Drept a UBB Cluj-Napoca, la care se adaugă colegi mineri, subofițeri și ofițeri din Cavnic, Baia Mare, Târgu Lăpuș și Sighetu Marmației, iar după trecerea forțată în rezervă, noii colegi și șefi ai juristului D. Mihali la „Mecanica”, „Maramureșeana” și „Administrația Financiară” din Sighetu Marmației, de unde se pensionează în anul 2009, pentru a deveni câtva timp avocat, ba chiar președinte la CARP (Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor).

            La fel de mult impresionează cele 328 de fotografii, făcute cu diverse ocazii și evenimente, fericite sau triste: singur sau în grup, la muncă, la școală, cu ocazia sărbătorilor de iarnă și a celor pascale, la mare și în mai multe stațiuni balneoclimaterice (Băile Herculane, Olănești, Călimănești), la nunți, botezuri, zile de naștere, înmormântări și felurite jubilee, în țară și străinătate, unde – de regulă - apare în mijlocul celor dragi – soția, fiicele, fiul, nepoții, frații, surorile etc. Da, căci aproape toate fotografiile (la fel ca datele personale ale majorității membrilor familiei) au fost anevoie procurate cu ajutorul unor neamuri săritoare și încântate de monografia-album (Ilenuca Danci, Maria Oros, Veronica Șovre, Petru Belei, Toader Ștețco etc.), pe urmă au fost ingenios codificate și plasate cu explicații la locul cuvenit.

            Nu în ultimul rând rețin atenția oralitatea scrisului (narare simplă și fără prețiozități stilistice), sângele rece și promptitudinea de care autorul a dat dovadă în anumite momente (de pildă, într-un paragraf relatează cum mașina, din care coborâseră toți membrii familiei, mai puțin soacra și una din fetițe, este neglijent oprită de șofer în pantă și cu siguranță s-ar fi prăbușit în prăpastia apropiată, dacă el n-ar fi sărit prin ușa deschisă ca să apese cu mâna pedala de frână), precum și mulțimea amănuntelor relatate, credința ortodoxă și toleranța față de alte culte (Dana, fiica mai mică, și familia ei sunt penticostali), dragostea și devotamentul față de cei dragi, în primul rând față de propria familie, dorința mereu vie de-a acumula noi cunoștințe (literatură, istorie, filosofie etc.), exemplarul curaj de-a lupta și de-a depăși obstacolele (a avut nu mai puțin de șapte intervenții chirurgicale la rinichi).

            Iată de ce, în chip de patriarh biblic, Mitică Mihali își încheie cartea cu sacra expresie Nihil sine Deo (Nimic fără Dumnezeu), iar pe 11 noiembrie 2017 și-a sărbătorit nunta de aur (50 de ani de căsătorie), ocazie cu care a primit de la copiii și nepoții prezenți o impresionantă Placă jubiliară.

 

            Sighetu Marmației,                                                              George  PETROVAI