Este revoltător ceea ce se întâmplă astăzi. Aramis, unul dintre motoarele economice ale Maramureșului, dă semne îngrijorătoare după măsurile aberante care apasă tot mai greu mediul de afaceri. Am fost sesizat de angajați ai companiei că, în interior, au fost transmise directive privind reducerea numărului de ore de muncă, tăieri salariale și chiar diminuări de personal, măsuri care, la o firmă atât de mare și importantă, nu pot decât să sune ca un alarmant semnal de criză.
Acesta este rezultatul direct al politicilor guvernului condus de Ilie Bolojan: firmele românești sunt căpușate, împovărate și lăsate să se descurce singure, în timp ce multinaționalele își mută liniștite profiturile peste granițe.
Nu mai vorbim despre simple greșeli, vorbim despre un adevărat asasinat economic. Dacă nici astfel de semnale nu trezesc decidenții, atunci ne îndreptăm spre o criză care va lovi pe toată lumea.
Guvernul Bolojan trebuie tras la răspundere și oprit până nu devine prea târziu. România nu își poate sacrifica propriile companii și propriii oameni.
#GuvernulRomaniei @faniactivi Alianța pentru Unirea Românilor Maramureș
POP DARIUS

Ce-ati votat, aia culegeti! Inainte de alegeri numai Nicusor v-o trebuit! Acum el cu gasca lui va dau afara! Ce ma bucur!
RăspundețiȘtergere