marți, 10 februarie 2026

Armata SUA dă semne că se retrage din Europa. Continentul apărat de europeni

 

Ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker, a răspuns luni la unele dintre concluziile raportului premergător al Conferinţei de Securitate de la Munchen (MSC), ale cărei lucrări se vor deschide vineri, afirmând că „respinge complet tot ceea ce tocmai a auzit”, după ce editorii documentului au avertizat că cea mai mare provocare pentru ordinea internaţională liberală „vine din interior”, prin schimbarea dramatică a modului de gândire al administraţiei americane cu privire la alianţele sale, relatează The Guardian, informează News.ro.

Whitaker a insistat că SUA nu doresc să desfiinţeze NATO sau să submineze alianţele existente, aşa cum sugerează autorii raportului, ci doar să „echilibreze” modul în care povara apărării este împărţită între diferitele ţări NATO, încurajând aliaţii europeni să „facă mai mult şi să fie capabili şi puternici, deoarece această putere este cea care garantează pacea”.

„Acesta este primul lucru pe care îl resping: încercăm să întărim NATO, nu să ne retragem sau să respingem NATO, ci să o facem să funcţioneze aşa cum a fost concepută, ca o alianţă de 32 de aliaţi puternici şi capabili”, a declarat el.

„Europa să împărtățească povara”

Whitaker a mai spus că, în ceea ce priveşte comerţul, SUA doresc să conteste acordul comercial „nedrept” cu Europa, care „a dus la faptul că Europa a profitat şi a înregistrat un excedent comercial uriaş cu SUA”.

Diplomatul a explicat că, în ceea ce priveşte securitatea, partenerii europeni trebuie să îşi mărească efectiv cheltuielile pentru apărare şi să demonstreze că pot „respecta” promisiunile făcute, inclusiv noile obiective de cheltuieli ale NATO, de 5 la sută din PIB.

El a mai spus că Washingtonul este frustrat de faptul că „există multe discuţii şi puţine acţiuni” în Europa, aliaţii petrecând mai mult timp discutând problemele decât rezolvându-le.

Cazul Groenlandei

Întrebat despre Groenlanda, el a insistat că interesul SUA pentru acest teritoriu se referă doar la asigurarea faptului că Groenlanda – fie ca parte a Danemarcei, fie ca ţară independentă în viitor – trebuie să fie capabilă să se apere de Rusia şi China. „Chinezii au făcut două încercări, cel puţin în Groenlanda; una prin porturi, încercând să investească în porturi, şi a doua, încercând să investească în aeroport, aşa că acestea sunt probleme reale”, a afirmat el. (aceste realităţi au fost puse sub semnul întrebării în repetate rânduri de oficialii danezi – n.r.).

SUA se aşteaptă ca Europa să „împărtăşească povara şi, în cele din urmă, să preia apărarea convenţională” a continentului european, a afirmat ambasadorul SUA la NATO în cadrul briefingului de lansare al Conferinţei de Securitate de la Munchen.

Ambasadorul a insistat că SUA se aşteaptă ca Europa „să se echilibreze”, deoarece Washingtonul se aşteaptă ca aceasta „să devină mai puternică şi să împartă povara securităţii europene cu Statele Unite şi, în cele din urmă, să preia apărarea convenţională a continentului european, împreună cu umbrela nucleară globală a Statelor Unite”, a explicat el.

C.L.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu