vineri, 20 martie 2026

ANIVERSARE SCRIITOAREA FLORICA BUD

 


Poeta şi prozatoarea Florica Bud s-a născut la 21 martie 1957, în comuna Ulmeni, judeţul Maramureş, ca fiică a Corneliei şi a lui Ioan Trif, ţărani cu dragoste de pământ şi respect pentru muncă, trăsături transmise copiilor Valeria-Ana şi Florica.

„Vin din Ulmeni, un sat de câmpie, unde din păcate nu sunt forme de relief pronunţate bune pentru săniuş... dar noi copiii am găsit o cocoaşă în cimitirul de lângă Someş şi îmi aduc cu drag aminte ce bucuroşi eram când aveam timp să mergem la derdeluş.” (Graiul Maramureşului, 20, nr. 5428, 26-27 ian. 2008, p. 5.)

 Studii: 1964-1972 – Şcoala generală Ulmeni; 1972-1976 – Liceul „Gheorghe Şincai” Baia Mare; 1976-1981 – Facultatea de Mine Petroşani; 1983-1984 – Curs de marketing şi relaţii internaţionale Bucureşti; 1984 – Curs de iniţiere în informatică Cluj-Napoca. „Acum văd bine că vocaţia mea este cea umanistă, însă am urmat şcoli tehnice, care mi-au plăcut, dar în care nu mă regăsesc.” (Graiul Maramureşului, 20, nr. 5428, 26-27 ian. 2008, p. 5.) 

Activitate profesională: 1981-1982 – inginer stagiar la E.M. Baia Borşa;  1982-1984 – inginer stagiar la E.M. Baia Sprie; 1984-1991 – analist programator la Centrul de Calcul Baia Mare; 1991-1994 – reprezentant vânzări la Polipromin Cluj; 1994-1996 – reprezentant vânzări la Ageximco Bucureşti; din 1996 – administrator la S.C. Feeric S.R.L. Baia Mare. 

Activitate literară: 1992 – debut editorial cu volumul de proză scurtă Iubire, sînt un obiect nezburător, apărut la Editura Gutinul, cu sprijinul domnului profesor doctor Valeriu Achim; 1993 – debut publicistic cu proză scurtă în pagina de cultură a cotidianului Graiul Maramureşului. „Când mi-am dat seama că anii trec şi că pentru anumite lucruri este prea târziu, m-am apucat de scris. În copilărie cochetam cu poezia, frecventând un minicenaclu la Ulmeni... Dar neocupându-se nimeni de mine, am renunţat. Am început din nou să scriu în 1992... dar prima mea pagină a fost foarte grea...” (Graiul Maramureşului, 20, nr. 5428, 26-27 ian. 2008, p. 5.) 

Membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Bucureşti (din 1998); Vicepreşedintă a Asociaţiei Scriitorilor Baia Mare; Preşedinte fondator al Fundaţiei Culturale Bona Fide; Redactor asociat al revistei Nord Literar Baia Mare. Colaborări la Graiul Maramureşului, Nord Literar, Glasul Maramureşului, Pro Unione, Clipa zilei, Gura lumii, Art Panorama, Luceafărul, Ramuri.

  •  Distincţii şi premii: 1990 – diplomă la concursul de literatură Sorin Titel – ediţia a 4-a (Caransebeş); • 1991 – premiul pentru proză la Concursul de proză şi teatru (Baia Mare); • 1993 – diplomă pentru Iubire, sînt un obiect nezburător – proză scurtă, la concursul Cărţile anului 1992, ale autorilor băimăreni publicaţi de către Editura Gutinul; • 1997 – diplomă pentru activitatea deosebită în promovarea valorilor culturale ale Maramureşului; • 1998 – Premiul de literatură pentru copii, acordat de revista Art-Panorama (Bucureşti); Premiul pentru literatură de copii şi tineret la Cărţile anului 1997 (Baia Mare); • 2003 – Certificat de recunoaştere a activităţii în domeniul Artă şi Cultură (Baia Mare); 2006 – Premiul pentru proză la Cărţile anului 2005 (Baia Mare); Premiul Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti pe anul 2005 pentru Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi; Premiul de excelenţă al Primăriei Sectorului 2 pentru contribuţia la dezvoltarea patrimoniului cultural al literaturii române; • 2007 – Diploma Oameni de seamă ai Sălajului, acordată de către Biblioteca Judeţeană „I.S. Bădescu” Sălaj; Diplomă aniversară pentru merite în afirmarea creaţiei literare originale, acordată de către Asociaţia Scriitorilor Baia Mare şi Revista Nord Literar.
  •  2025 - Cetățean de onoare al municipiului Baia Mare

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu