Foaie
periodică, gratuită a
Parohiei Malovăţ-Mehedinţi
Anul XXVI(2026), nr. 558(1 –15 Februarie)
Dragii
mei enoriași!
Taina
Sfintei Spovedanii reflectată în proverbele românești(I). Redăm mai jos o primă
parte dintr-un studiu despre Sf. Spovedanie, realizat pe baza proverbelor
românești cuprinse în cele zece volume ale colecției lui Iuliu Zanne. Cu
ușurință va constata cititorul nostru, că strămoșii noștri au știut Teologie de
cea mai bună calitate și au transpus-o admirabil pe limba românească. Iat-o:
I.Conștiința păcatului. Omul are conștiința
păcatului. Păcatul este o caracteristică sine qua non a condiției umane
însăși. Expresia ,,A fi om”(II, 380) presupune existența
tuturor părților bune și rele ale ființei umane, inclusiv existența păcatului. El a fost prezent la protopărinți, ,,Adam
a mâncat mărul, însă dinții noștri se strepezesc”(VI, 466), fiindcă toți
suntem descendenții lui: ,,Neam de pe Adam”(VI, 469) și s-a transmis
până la noi, necesitând jertfa supremă a Domnului Iisus Hristos: ,,Pentru
tine, moș Adame,/ Am mâncat piroane-n palme”(VI, 466). Omul este ființă
psihosomatică, dar raportul dintre suflet și trup se schimbă de la om la om.
Ideal ar fi ca ,,Trupul – sluga sufletului”(II, 447), însă, în realitate
se întâmplă adesea invers. Omul săvârșește păcatul cu întreaga lui ființă, trup
și suflet, dar în primul rând sufletul este cel ce suferă consecințele păcatului
și acestea se răsfrâng apoi asupra trupului: ,,Greșalele sufletului ca
rănile trupului, că și când se tămăduiesc, tot lasă semne pe trup”(IX, 56);
,,Sufletul când pătimește, tot trupul se topește”(II, 439). Păcatul îl
urmărește pe om pas cu pas, el identificându-se cel mai adesea cu diavolul
însuși, oricum, ajungându-se până la personificarea acestuia: ,,A – l mâna
păcatul”(VII, 74), ,, A-l împinge păcatul”(VII, 74) sau ,,A-l trage
păcatul”(VII, 73). Păcatul este murdăria sufletului, dându-i culoare
acestuia: ,,A avea suflet negru”(II, 441), dar și dimensiuni ,,A fi mic la suflet”(II, 441). Cel ce
se înrăiește în păcate ajunge să fie socotit
,, fără suflet”(II, 441), comparativ cu cel ce săvârșește binele,
virtuțile, faptele bune, care este ,,mare la suflet”(II, 441). Chiar
dacă păcatul are o formă materială, vizibilă, el are și un corespondent
spiritual, o ,,umbră” a lui, care se răsfrânge
asupra sufletului, astfel că fiecare păcat este luat ,,pe suflet”(II, 441). Păcatul se
agață ,,ca moartea de om sănătos”(II, 625), ,,se leagă de om”(VI, 75),
făcându-l ,,din om neom”(II, 381). Autorul anonim face distincție clară
între abaterile de la legea morală, în funcție de gravitatea lor. Vom întâlni
astfel:
-Greșelile, ca fiind cele mai mici și
neînsemnate forme de derogare de la poruncile lui Dumnezeu, de la normele de
conviețuire socială, de la legea morală. Greșeala este mai prezentă la oameni
decât păcatul, fiindcă a greși e omenește: ,,Omul
greșește”(II, 375), ,,Tot omul poate greși”(VII, 627). ,,A nu greși nicidecum
peste putință este, că numai Domnului aceasta este dată. Dar a se îndrepta de
greșeala sa, la cel înțelept privește. Aceluia să te asemenea”(VIII, 190). Greșelile
de multe ori sunt chiar necesare pentru consolidarea și extinderea unor
experiențe de viață: ,,Greșeala, îndreptare așteaptă”(X, 407) sau ,,Greșind învață omul”(X, 408). Ce-i
drept, unele greșeli pot să aibă consecințe dureroase pentru tot restul vieții:
,,Greșeala de o clipă e, adesea, supărare pe viață”(X, 408). Sunt
situații când o greșeală poate să genereze implicații multiple, neprevăzute din
punct de vedere teoretic: ,,În unele greșim și-n altele ne osândim; de-aceea
să nu socotești că o faptă vreodată va rămânea fără plată, că răsplătirea vine
când cu gândul nu gândești”(VIII, 606). Dincolo de mustrările conștiinței,
ori de oprobiul public, cel ce săvârșește greșeli este pedepsit și de Dumnezeu
la vremea cuvenită. Dumnezeu are însă răbdare, fiindcă, așa cum ne spune
Mântuitorul, ,,El nu vrea moartea păcătosului, ci îndreptarea lui”.
Același sens îl are și proverbul românesc următor: ,,Dumnezeu nu pedepse ște
îndată ce omul greșește”(VI, 654). Chiar mărunte, dar dacă sunt multe, la
ceasul morții și la judecata de apoi contează, ,,că cel ce mai puțin
greșește mai puțină întristare la ceasul morții are”(VIII, 469).
-Păcatele sunt abateri mai grave de
la legea morală, de la poruncile lui Dumnezeu și de la legile penale omenești,
ele echivalând cel mai adesea cu infracțiunile: ,,Păcatul e mai mare decât
greșeala, ca o bucată decât o fărâmitură”(IX, 125). Săvârșirea lor repetată
dă o vădită dependență: ,,Păcatele
sunt ca barba, cum o razi, aici o vezi la loc”(IX, 125), ,,Păcatul e ca și
norocul: ori te așteaptă, ori îl aștepți și de dânsul nu mai scapi”(VII, 69),
,,Păcatul ca pata, te însemnează numaidecât”(IX, 125), ,,Omul se deprinde cu
răul ca viermele în hrean”(II,379).
Consecințele sunt pe termen
lung: ,,Păcatul cu dinți de șarpe, unde mușcă anevoie se mai vindecă”(VIII,
469), ,,Păcatul fărădelege se-nțelege, de-aceea moarte se înțelege”(VIII, 469),
,,Sufletul bucuros este să intre în rai, numai că păcatele nu-l lasă”(II, 438).
Așa cum am spus și la
subcapitolul de mai sus privitor la greșeli, și păcatul este în firea omului,
fiindcă ,,Nimeni nu-i lemn de biserici”(VI, 487), ,,Nimeni nu-i ușă de
biserică”(VI, 487), ,,Nu a îmbătrânit pe căile bisericii”(VI, 492), ,,Nu m-a
mâncat calea bisericii”(VI, 492). Aceasta însă nu este o scuză nici în fața
lui Dumnezeu, nici în fața oamenilor. ,,Calea păcatului netedă și frumoasă,
iar la sfârșitul ei gura iadului”(VIII, 468). ,,Păcatul intră râzând și iese
plângând”(VII, 72), ,,Păcatul până se urmează mare plăcere ne aduce, iar după
săvârșire la-ntristare și căință îndată ne duce”(VIII, 469), ,,Păcătosul poartă
cutia cu păcatele, ca un cocoșat cocoașa în spinarea sa: de-aceea niciodată nu
le vede”(IX, 125).
Păcătosul care își repetă
păcatul devine un vicios, un pătimaș, un adevărat rob al păcatului: ,,Cel ce
păcătuiește rob păcatului se socotește”(VIII, 469).
Omul este responsabil de
faptele sale, inclusiv de păcatele pe care le săvârșește. Este adevărat că
zicale precum ,,Așa i-a fost scris”, ,,Așa i-a fost scrisa”, ,,Așa i-a fost
ursita” întâlnim frecvent în mentalul popular tradițional și ele ne duc la
o concepție apropiată de predestinație, de soartă, de destin. Și, totuși,
proverbele vin să schimbe radical această concepție: ,,Când vreun cuget
te-mboldește,/Întâi la păcat gândește”(VII, 73), ,,Cel ce de-al său suflet la
boală nu mai îngrijește, tocmai ca corăbierul, ce în zadar se silește, când
vijelia îl găsește”(IX, 150), ,,Cel ce nici la bătrânețe nu se pocăiește, ca
lupul ce, și îmbătrânește, năravul nu și-l părăsește”(IX, 72), ,,Vai de omul cu
păcat!/ De păcat e alungat/ Și nu poate fi scăpat”(VII, 71). Voia liberă a omului, liberul arbitru cu
care este dotat, justifică pedeapsa pentru păcat și răsplata pentru virtute.
Omul nu mai este un instrument în mâna destinului: ,,De faci rău,/Teme-te de
Dumnezeu”(VII, 697), ,,Multe și-n multe chipuri pedepsele celui păcătos și când
la ele nu gândește”(VIII, 468), ,,Nici un trup fără de osândă”(II, 448),
,,Oricare faptă are și răsplată”(X, 423), ,,Dumnezeu răsplătește fiecăruia după
faptele sale”(VI, 652).
La săvârșirea păcatului,
diavolul are o parte de vină, am putea spune că este coautor. El îl ispitește
pe om, dar nu-l poate obliga să săvârșească păcatul. Răul este specialitatea
lui și proverbele o spun cu prisosință: ,,Câte cruci vei face, dracul tot la
spate șade”(VI, 594), ,,Dracu nu face cruci de biserică”(VI, 588), ,,Dracu nu
face mănăstire”(VI, 589), ,,Dracul crapă când faci bine”(VI, 581), ,,Dracul nu
face biserici”(VI, 588), ,,Dracul nu face pomeni, nici punți, nici uși de
biserică”(VI, 588), ,,Dracului nu-i pasă dacă faci una sau mai multe cruci”(VI,
595). Creștinul nu este descoperit
în fața atacurilor diavolești. El Îl are pe Dumnezeu în ajutor, dacă-L cheamă
cu credință și cu stăruință: ,,Când îl vezi pe dracu, atunci să te-nchini la
Hristos”(VI, 590). ,,Fă cruce mare că e dracul bătrân”(VI, 572). Închinăciunea
însă trebuie să fie însoțită de credință puternică, fiindcă ,,Nu poți fi și
cu dracul în buzunar și cu sufletul în rai”(VI, 563), ,,Nu poți sluji la doi
domni”(IV, 343), ,,Nu-i vrea să fii și cu sufletul în rai și cu pielea-n
pod”(II, 439), ,,Viață îngerească, trai porcesc”(II, 801). Îndoiala în credință, duplicitatea, nu rămân
nepedepsite: ,,Când te-o scăpa Dumnezeu, dracul te și apucă”(VI, 574). Păcatul
se zămislește mai întâi în sufletul omului, în cugetul lui și apoi se
materializează în fapta propriu-zisă: ,,Pe unde iasă graiul, iasă și
sufletul”(II, 578), ,,Pe unde ne iese cuvântul, pe acolo o să ne iese și
sufletul”(II,531). Cel dintâi judecător al omului este propria lui
conștiință morală, cugetul său: ,,Pedeapsa păcătosului cugetul se-nțelege,
ce necontenit îl bate”(VIII, 468). După această ,,pedeapsă” reprezentată
prin coșmaruri insuportabile la unii săvârșitori ai păcatului, urmează, în cele
mai multe cazuri pedeapsa dată de
instanțele de judecată. Există și situații când păcătosul scapă nepedepsit de
către autorități, fie că nu i s-au descoperit păcatele, fie că n-a fost
identificat autorul, fie că autorul a reușit să se sustragă cercetării. Există
situații când, urmare păcatului, săvârșitorul poate avea beneficii
substanțiale, care-l ajută să-și realizeze o stare materială înfloritoare, să
ocupe funcții înalte, să se bucure de slavă lumească. Omul din popor, autor al
proverbului, ne îndeamnă, referitor la această situație: ,,Nu râvni la slava
păcătosului, că nu va avea sfârșitul său bun”(VIII, 468).
Universalitatea păcatului
este atestată de cuvântul Mântuitorului
și ea este reluată în zestrea paremiotică românească: ,,Acela dintre voi,
care este fără de păcat, să arunce cea dintâi piatră”(VII,73). Anumite
păcate grele nu sunt menționate în proverbe, ci ele sunt exprimate metaforic și
toate în legătură cu sufletul. Astfel, omorul este numit în proverbe pe
ocolite: ,,A-i bea, a-i sorbi sângele”(II, 712), ,,A-i mânca
lumânarea”(III, 215), adică a-i pricinui moartea. Mai mult, criminalul ,,își
încarcă sufletul cu păcatele altuia”(VII, 75), adică ale victimei. El are
consecințe în timp, vizibile și pentru cei din jur, ca o pedeapsă venită de la
Dumnezeu, fiindcă ,,Îl paște păcatul”(VII, 74). Nimic nu scapă nevăzut
și nejudecat de Dumnezeu, fie în lumea aceasta, fie în cea viitoare: ,,Sângele
nevinovat cere judecată de la Dumnezeu și nu lasă”(II, 708), ,,Sângele vărsat
cărbune arzător și foc pârjolitor se face”(II, 709).
Este o datorie firească,
creștinească și socială a fiecăruia dintre noi de a ne lupta cu păcatul, cu
viciul, indiferent care ar fi acesta. Este firesc ca fiecare să-și ,,vadă de suflet”(II, 443).Proverbul nu întârzie
să ne îndemne în acest sens: ,,Aprinde lumânarea înainte de a se face
noaptea”(III, 213), fiindcă ,,Cine vrea să-i țină candela mai multă vreme,
trebuie din vreme s-o umplă cu untdelemn”(III, 66). Nepăsarea, întârzierea
nemotivată, așteptarea unei vârste înaintate pentru a începe procesul lung și
greu al mântuirii, al apropierii de Dumnezeu duc la eșec sigur, fiindcă ,,Omul
și din necătare moare și zile când are”(II, 636). Proverbul ne asigură: ,,Credința
te va mântui”(VI, 529), ceea ce este foarte corect, deși este insuficient,
fiindcă, fără fapte bune ,,credința este moartă”, cum ne precizează Sfântul
Apostol Iacob. Prin credință și fapte bune, omul poate deveni ,,ușă de
biserică”(VI, 487), iar Dumnezeu ,,îi plătește vămile”(VII, 688)
*
In memoriam: Dr. Gheorghe
Brătescu(1922-2017). O fericită întâmplare a făcut să-l cunosc pe Prof.
Dr. Gheorghe Brătescu. Am participat împreună la unul din simpozioanele de
istorie de la Tr. Severin, am purtat o discuție cu dânsul și așa s-a stabilit o
relație de prietenie, care mi-a fost de un real folos. Dar, să vedem cine a
fost Gheorghe Brătescu!
S-a născut în 1922. A absolvit
Facultatea de Medicină în 1947 și și-a luat doctoratul în medicină și chirurgie
în 1948. În anul următor, la Moscova, s-a căsătorit cu Tatiana Pauker
(1928-2011), fiica Anei Pauker. Datorită acestui fapt cariera sa politică se
încheie în 1953, odată cu căderea soacrei, care, din acel moment, a locuit în
casa lor. Ulterior a fost șef de lucrări la Centrul de Organizare a Ocrotirii
Sănătății și Istoria Medicinii, absorbit mai apoi de Institutul de Igienă și
Sănătate Publică (1953-1962), asistent la catedra de biologie și parazitologie
a Institutului pentru Perfecționarea și Specializarea Medicilor și
Farmaciștilor (1953-1955) și preparator la Clinica Medicală a Spitalului
,,Colentina” (1956-1967).
Printre angajamentele sale
ideologice s-a numărat susținerea ,,științei miciurinist-pavloviste” contra
,,teoriilor obscurantiste mendelist - morganiste”. În februarie 1953, după
arestarea Anei Pauker, locuința i-a fost percheziționată de securitate, în anul
1954 a fost anchetat de partid, iar în august 1956 exclus din acesta. I s-au
adus acuzațiile că, în tinerețe, a fost legionar sau simpatizant legionar și,
după 23 august 1944, a promovat legionari în munci de răspundere. Brătescu le-a
contestat, dar fără vreun rezultat. În 1957 i-a apărut prima carte, care va inaugura
o vastă operă în iatroistoriografie și în filosofia istoriei medicinii. Va
traduce, de asemenea, din Claude Bernard, Jacques Nicolle, La Mettrie,
Avicenna, Descartes.
Desființându-i-se postul de
cercetător al istoriei medicinii, devine epidemiolog la Sanepid (1962-1969),
fără însă a întrerupe activitatea de cercetare și publicare. Discipol al lui
Valeriu Bologa (1892-1971), își ia în 1966 doctoratul în științe medicale
(specialitatea istoria medicinii) la Universitatea din Cluj. În urma acțiunilor
de reabilitare a victimelor perioadei dejiste, Brătescu e reprimit în partid la
începutul anului 1969, iar apoi revine la vechiul său post de cercetător de la
Institutul de Igienă și Sănătate Publică. Refuză totuși poziția de secretar
general al nou înființatei Academii de Științe Medicale, propusă de Miron
Constantinescu, dar reia activitatea ideologică comunistă și începe chiar să
publice într-un nou sector, cel al propagandei ateiste. Între 1970 și 1973 ține
și cursuri facultative de etică medicală la facultățile de medicină și medicină
veterinară (în cadrul catedrei de socialism științific). A fost președintele
Societății de Istoria Medicinii și Farmaciei din România, din 1977 până în
1986, renunțând la această poziție în urma pensionării.
După căderea comunismului, a
devenit membru al Academiei de Științe Medicale. Activitatea sa publicistică
intră acum într-o nouă etapă, și mai bogată, care nu s-a limitat la iatroistoriografie.
Ultimii ani ai vieții i-a petrecut la Barcelona, unde locuiau cele două fiice
ale sale, căsătorite cu comuniști spanioli întâlniți la București.
L-am cunoscut la un simpozion ,,Mehedinți.
Istorie. Cultură și Civilizație” de
la Tr. Severin din mai 1988. Din vorbă-n vorbă, între noi s-a stabilit
repede o relație de prietenie și stimă reciprocă. În baza acestei relații mi-a trimis
apoi multe cărți ale sale privind Istoria Medicinii, cărți care mi-au fost de
folos în valorificarea arhivei Protoieriei Mehadiei, atât în ceea ce privește
pregătirea tezei de doctorat, cât și pentru alcătuirea mai multor studii și
cărți privind Istoria Banatului și Istoria Medicinii(A se vedea, spre exemplu, Studii și
documente privind istoria României, vol.
I-III(Banatul).
În baza prieteniei ce se înfiripase
între noi, la 23 mai 1988 îi mulțumeam pentru un colet cu cărți pe care mi le
trimisese și îndrăzneam să-l rog să mă coopteze și pe mine într-un eventual
colectiv de editare a unui nou volum de Istoria Medicinii. Atunci i-am trimis
un exemplar din cartea mea Coloana Infinită. Nu era omul care să se
lase așteptat, fiindcă la 7 iunie am primit scrisoare de la dânsul, în care-mi
mulțumea pentru cartea trimisă, mă
felicita, fiindcă lucrarea era, după aprecierea dumnealui, ,,o realizare deosebită, vădind deopotrivă pasiune de cercetare,
erudiție și alese simțăminte patriotice”. Mă asigura atunci, că în momentul
în care se vor întrevede speranțe privind publicarea unui volum colectiv de
Istoria Medicinii în cadrul Institutului Național de Igienă, mă va solicita să
devin colaborator.
Pe lângă cărțile mai vechi de
istoria medicinei, pe care mi le trimisese mai înainte, la 18 sept. mi-a trimis
proaspăta sa lucrare, Grija pentru sănătate. Primele tipărituri de interes
medical în limba română(1581-1820)(București, Editura Medicală, 1988, 114
pag.). Era o lucrare de excepție!
Mă simțeam foarte îndatorat față de
dânsul. Am găsit soluția ca să echilibrez situația. Eram abonat pe atunci la 36
reviste culturale. Aducea poștașul zilnic câte un maldăr de ziare și reviste.
Apăreau destul de des în revistele respective referiri la Domnul Brătescu. M-am
hotărât ca să-i decupez acele materiale și să i le trimit. Făceam lucrul acesta
și cu alți corespondenți ai mei și știam câtă bucurie le fac asemenea piese.
Așa s-a întâmplat și cu Domnul Brătescu. Aflând mai multe despre preocupările
mele privind Istoria Medicinei, ca urmare a conspectării arhivei Protoieriei
Mehadia din perioada 1780-1918, mi-a recomandat cu generozitate revista ,,Igiena”,
ca una care publică materiale de Istoria Medicinei. Dacă am posibilitatea
să fac un articol de acest gen, să i-l trimit dânsului. Nu m-am lăsat mult
așteptat, fiindcă la 26 sept. 1989 i-am trimis la București, pentru revista ,,Igiena”,
articolul Boli și remedii în proverbele românești. Articolul n-a mai apărut
în ,,Igiena”, ci în ,,Viața Medicală” (București, an. XXXVIII(1990), nr. 3 (mart.), pp. 67-71).
La sfârșitul lui 1989, în zarva
revoluției, mi-a apărut la Craiova, la
,,Scrisul Românesc”, Zidina, în volumul colectiv de debut, Reliefuri. I-am trimis și Domnului Brătescu un exemplar. Mi-a răspuns că admiră
în Zidina ,,meșteșugul
povestirii, simțul sugerării tragicului, măiastra evocare
a peisajului”. Mă asigura atunci că mă va coopta pentru orice
volum comun, pe care-l va edita.
Avalanșa evenimentelor derulate după
Revoluție, respectiv înființarea Editurii ,,Cuget Românesc”, implicarea în învățământ, doctoratul și
multe-multe altele, au făcut ca relația
mea cu Domnul Brătescu să se întrerupă. Nu era însă omul pe care să-l poți uita.
Îți rămânea în memorie prin seriozitatea sa, prin cultura vastă, prin
generozitatea ce-o dovedea la tot pasul față de tinerii ostenitori într-ale
condeiului. Au trecut anii, dar figura Domnului Brătescu îmi este vie în
memorie, fiindcă a știut să clădească o prietenie pentru o viață.
*
Judecata popii. Veniseră la Protoieria din Tr.
Severin nişte reclamaţii din Prejna. Câţiva cetăţeni de acolo îl reclamau
pe preotul lor, părintele Grasu, că a pretins câte cinci lei de parastas la
Ispas, că a făcut parastasele de la Ispas beat, că a mărit contribuţia de cult.
Protopop era Părintele Pufan. Era
tânăr şi se temea de anchete, mai ales atunci când se simţea între ciocan şi
nicovală şi trebuia să trimită preoţi în consistoriu sau să ia măsuri drastice.
Părintele Grasu era mult mai în vârstă decât dânsul şi îi purta un respect
deosebit. Pe de altă parte, se vedea cât de acolo că autorii reclamaţiilor,
patru sau cinci la număr, erau nişte reclamangii de profesie şi puteau să
adreseze cu aceeaşi uşurinţă reclamaţii şi la adresa protopopului, dacă nu
le-ar fi convenit rezultatul anchetei. Părintele Zoican era secretar la
protoierie şi preot la Balta. S-au sfătuit cum să procedeze, ca să iasă
lucrurile cât mai bine şi fără ecouri. Au hotărât să-i dea delegaţie Părintelui
Ilie Izverceanu de la Cernavârf, ca să facă ancheta. Tocmai venise părintele pe
la protoierie şi i-au spus despre ce e vorba. Părintele a acceptat cu plăcere,
mai ales că se pricepea de minune să ,,judece” în felul lui, astfel că
întotdeauna în asemenea situaţii se făcea pace. I-au dat delegaţie scrisă, au
trimis citaţie la reclamanţi şi la preotul Grasu, ca-n ziua cutare să fie prezenţi
la biserica satului Prejna pentru anchetă. Părintele Zoican era însărcinat ca
secretar al Părintelui Izverceanu.
În
ziua stabilită, părintele Zoican s-a prezentat la biserica din Prejna. Era
curtea bisericii plină de săteni. Se dusese vestea că vor veni să-l
schimbe pe preotul lor. Opiniile erau împărţite. Erau, într-adevăr,
câţiva care ar fi vrut ca preotul Grasu să plece de acolo, dar majoritatea se
împăcau bine cu el şi nu aveau ce-i reproşa.
Părintele Zoican a pregătit terenul: ,,-Eu sunt
secretarul părintelui delegat al protoieriei Tr. Severin. Să aşteptăm pe
părintele delegat. Nu ştiu cine va fi. Este numit în secret de protopop, ca să
nu se ştie dinainte şi să se facă aranjamente!” Lumea aştepta cu nerăbdare să
vadă delegatul şi să asiste la judecată. În sfârşit, apare Părintele
Izverceanu cu şareta. Coboară. Era înalt, impunător. Avea culion pe cap,
reverendă, giubea, cruce la gât, brâu roşu şi baston mare în mână. Lumea îl
cunoştea de zeci de ani, fiindcă Prejna este aproape de Cernavârf, însă atunci
nu mai era preotul Ilie, ci delegatul protoieriei, ceea ce însemna cu totul
altceva. Părintele Izverceanu avea o ţinută gravă, autoritară, faţa încruntată.
A dat bineţe, scurt, fără să lungească vorba, cum îi era obiceiul. A cerut ca toată
lumea să intre în biserică. A pus să se scoată în mijlocul bisericii, pe o
masă, Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce. Părintele Zoican i-a citit delegaţia,
prin care protopopul îl investea să ancheteze cazul preotului Grasu de la
Prejna. A dat apoi citire reclamaţiilor. A făcut prezenţa reclamanţilor.
Părintele Izverceanu a zis: ,,- Domnilor, aţi reclamat că l-aţi văzut pe
Părintele Grasu oficiind serviciile beat în biserică. E foarte gravă acuzaţia.
Vă rog să juraţi pe Sfânta Evanghelie şi pe Sfânta Cruce că l-aţi văzut dând cu
capul şi de peretele acela al bisericii şi de peretele celălalt!” ,,-Nu, părinte, că parastasele le-a făcut
în curtea bisericii, nu în biserică. Acolo era beat!” ,,-Domnilor, problema nu
intră în competenţa mea. În reclamaţie scrieţi clar că în biserică era beat. Nu
ziceţi că în curtea bisericii, ci în biserică. Citiţi şi vă convingeţi! E
adevărat?” ,,-E adevărat!” au zis oamenii, fâstâcindu-se. ,,-Atunci, dacă este
adevărat, scrieţi aici că nu l-aţi văzut beat în biserică, aşa cum aţi afirmat.
Lumea e martoră!” N-au avut încotro şi au scris. ,,- Domnilor, ziceţi că a
pretins câte cinci lei de parastas! E adevărat?” ,,- E adevărat, părinte
delegat!” ,,- E, de asemenea, o acuzaţie foarte gravă! Pentru asta îl
transferăm disciplinar la o parohie peste Olt, nici să nu-i mai auziţi de nume!
Parohia Prejna o dăm de Parohia Balta!” A sărit ca ars Părintele Zoican: ,,-
Părinte delegat, nu o daţi de Parohia Balta. Eu am Balta şi Sfodia, am şi
funcţia de secretar la protoierie în Severin, nu pot să iau şi Prejna!” ,,-
Bine, atunci dăm Prejna de Parohia Şiroca!” Şiroca era la distanţă de 15-
Când au auzit oamenii de o aşa
sentinţă, l-au rugat pe Părintele Izverceanu să renunţe la soluţie şi să le
lase pe Părintele Grasu în continuare, fiindcă ei sunt mulţumiţi cu dânsul, afară
de cei patru-cinci, care-l reclamaseră. Văzându-se încolţiţi de mulţime,
reclamanţii au dat declaraţie că-şi retrag plângerile şi nu mai au nimic
împotriva Părintelui Grasu. S-au întocmit cuvenitele procese-verbale, au semnat
toţi cei prezenţi şi astfel s-a încheiat ancheta.
Toţi au răsuflat uşuraţi,
mulţumiţi de ,,judecata popii”.
*
Publicații. În cursul acestei luni am reușit să mai publicăm
câteva materiale, astfel: Oferta de carte – ianuarie, în ,,Armonii culturale”, 19 ian. 2026, ediție și
on-line (https://armoniiculturale.ro); ,,Scrisoare pastorală” – 557, în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 16 febr.
2026, ediție și on-line (https:// ebibliothecaseptentrionalis.
wordpress. com); în ,,Armonii culturale”, Adjud, 16 febr. 2026, ediție
și on-line (https:// armoniiculturale.ro);
în ,,Observatorul”, (Toronto-Canada), 17 febr. 2026, ediție și on-line (https://www.observatorul.com).
*
În această perioadă parohia noastră a publicat cartea
preotului Dvs. Liturgica. Contribuții bibliografice(253 pag.).
Lucrarea însumează materialele cu conținut liturgic
publicate în reviste precum: ,,Biserica
Ortodoxă Română” (1874-2014), ,,Studii Teologice”(1927-2018), ,,Ortodoxia”
(1949-2008) și ,,Mitropolia
Olteniei”(1948-2008)
Materialul
este organizat pe reviste, pe teme și probleme. Sperăm să fie de folos
utilizatorilor, fiindcă, de fapt, acesta este și scopul realizării și
publicării lucrării de față.
În același timp, lucrarea noastră
devine un instrument de mare utilitate tuturor celor ce studiază disciplinele
teologice. Cercetarea continuă și,
poate, cu voia Domnului, vom ajunge într-o zi să avem bibliografii complete
pentru fiecare secțiune a studiului teologic. Oricum, truda noastră face un
început. Sperăm să fie de folos.
Am împărțit materialul pe revistele
consultate, iar în cadrul fiecărei reviste am organizat materialul după
programa analitică a învățământului teologic, pentru ca lucrarea să devină cât
mai utilă celor ce o vor folosi. La multe dintre materialele conspectate am
adăugat și un scurt rezumat.
Am realizat un indice de autori la
sfârșitul cărții, astfel încât lucrarea noastră să devină un instrument cât mai
practic.
Sperăm ca truda noastră să fie de bun
augur tuturor celor ce se vor nevoi să studieze Liturgica.
*
Parohia noastră a republicat următoarele cărți: Pr.
Al. Stănciulescu-Bârda, Sfânta Scriptură. Contribuții bibliografice, Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Dogmatica.
Contribuții bibliografice și Pr. D. Bălașa, Dacii de-a lungul mileniilor.
*
Ajutoare și donații. În
această perioadă am primit câteva ajutoare și donații din afară parohiei,
astfel: Doamna Elisabeta Leferenz(Nürnberg-Germania):
251 lei; Domnul Zgarcea Cornel(Tr.
Severin) și Domnul Șeitan Nicolae(Cernavârf-MH),
fiu al satului Malovăț: câte 200 lei;
Doamna Doina Vasilca(București), fiică a satului Malovăț: 160 lei; Fam. Caragea(Tr. Severin), Doamna Iacob Raluca(Tr. Severin), fiică
a satului Bârda, Domnul Sârbu Marian(Tr.
Severin), Fam. Mureșan(Tr. Severin),
Fam. Preda(Tr. Severin) și Doamna Coman Aurica(Tr. Severin), fiică
a satului Malovăț: câte 100 lei; Dl. Dr.
Nicolae Cheiță(Craiova) și Doamna
Rolea Violeta (București), fiică a satului Bârda: câte 50
lei;
*
La Azilul de la Șimian am mai
donat un aragaz.
*
Zâmbete. ☺Din
bancurile care circulau la noi înainte de
1989 spicuim câteva: ☺1965: - Alo, miliția economică? Vecinul meu mănâncă! - Ei, și? - Da,
dar mănâncă caviar cu polonicul.- Venim! 1975: - Alo, miliția economică?
Vecinul meu mănâncă! – Ei, și? - Da, dar mănâncă carne de vițel ! - Venim!
1985: - Alo, miliția economică? Vecinul meu mănâncă! -Venim! ☺La plecarea în
Uniunea Sovietică, cosmonautul Prunaru îi lasă mamei un bilet: ,,-Dragă mamă,
plec în Cosmos! Vin peste 30 de zile!” Întors din misiune acasă, Prunaru
constată că mama era plecată. Pe frigider găsește un bilet: ,,- Dragul mamei,
am plecat să cumpăr brânză, nu știu când revin...!” ☺Cel mai bun banc politic:
Poftă bună! ☺Au fost introduși ghizi în magazine. Ei arată vizitatorilor: aici
a fost carne..., aici a fost brânză... ! ☺Lui Bulă i-au degerat mâinile. A
căutat mâncare în frigider...
*
Excursii-pelerinaj. În ziua de joi, 2 aprilie, parohia noastră organizează
o excursie- pelerinaj de o zi, pe următorul traseu: Tr.
Severin-Malovăț-Bârda-Florești-Apa Neagră-Mănăstirea Tismana-Tg. Jiu-Mănăstirea
Lainici- Petroșani-Hațeg-Mănăstirea Prislop-Mormântul Sf. Arsenie Boca –
Caransebeș – Mănăstirea Teiuș – Mănăstirea Piatra Scrisă-Orșova-Mănăstirea
Vodița-Tr. Severin-Malovăț-Bârda. Costul e de 80 lei/pers.
*
Convocare. Rugăm membrii Consiliului Parohial să poftească la biserică
duminică, 8 Martie, fiindcă la ora 12 vom avea ședință.
*
Program. În luna Martie avem următorul program de slujbe: 1 Mart.(slujbă la Bârda; binecuvântarea semințelor la Malovăț, la ora 12); 7 Mart.(Bârda-Malovăț);
8 Mart.
(Malovăț); 14 Mart.(Malovăț-Bârda); 15
Mart.(Bârda); 21 Mart.(Malovăț-Bârda); 22 Mart.(Malovăț); 25 Mart. 0(Pomeniri
la Bârda, la ora 8; slujbă la Malovăț); 28 Mart. (Malovăț-Bârda); 29 Mart.(Bârda). În restul timpului, preotul poate fi
contactat la biserică, acasă, la telefonul
0724.99.80.86, ori pe adresa
de e-mail stanciulescubarda@gmail.com. Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu