Inteligența Artificială (IA) este, în esență, proiecția minții omenești în materie
digitală.
Ea nu a
apărut din neant; ea s-a dezvoltat și continuă să evolueze exclusiv prin
puterea și prin voința intelectului uman.
Asistăm
astăzi la un paradox straniu: se afirmă tot mai des că IA va fi cel mai
rău lucru care „i s-a întâmplat omenirii” sau chiar că va semna „sfârșitul
civilizației”.
Într-o
eroare de logică monumentală, am ajuns să confundăm victima (= produsul
tehnologic) cu călăul (= propria minte a omului).
Aruncăm
vina pe „creație”, exonerând „creatorul” care a plăsmuit acest
mecanism de control.
Buddha,
în urmă cu 2.500 de ani, a rostit un adevăr care pare astăzi mai actual ca
niciodată: „Care este cel mai mare duşman al omului,
dacă nu propria sa minte?” și „Tot
ceea ce suntem este rezultatul a ce am gândit. Mintea este totul. Devenim ceea ce gândim.”
Prin
Inteligența Artificială, devenim, la propriu, prizonierii propriilor noastre
proiecții mentale.
Ne
confruntăm cu un viitor pe care marii gânditori l-au anticipat cu o precizie
înfiorătoare:
Stephen Hawking: „Dezvoltarea inteligenței artificiale complete ar putea
însemna sfârșitul rasei umane.”
Albert Einstein: „Mi-e teamă
de ziua în care tehnologia va fi mai importantă ca relaţiile interumane. În
lume va exista o generaţie de idioţi.”
N. Grigorie Lăcrița: „Inteligența Artificială, dacă este lăsată pe mâna unor
conducători bolnavi patologic, poate deveni cea mai mare amenințare pentru
existența omenirii; însă, dacă este folosită pentru a aduce bunăstare, ea poate
deveni cea mai de preț resursă pentru omenire.”
Aristotel (adaptare): „Statul există pentru a asigura viața cea bună a
cetățenilor săi, nu pentru a-i lăsa pradă unor forțe care le anulează
umanitatea.”
În concluzie, IA nu este
o forță autonomă, ci oglinda în care se reflectă fie înțelepciunea, fie
patologia noastră.
Nu tehnologia (IA) ne va distruge,
ci deciziile luate de propria minte
a oamenilor,
care poate ajunge să se transforme
în propriul său călău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu