de Vasile BELE
Adun amintiri,
treceri și tăceri pribegite.
Amintiri? Da! Pentru ce-i
care mă vor întreba
unde-mi este rostul?
Aici, în lumină și cuvânt…
Treceri? Da! În trecere
prin vise și foșnet de vânt
prin sită de rouă
cernută cu patimă
și prin suflet netulburat
o trecere prin rouă necălcată…
Tăceri? Da! Și tăceri pribegite
neîntoarse și zidite
așa cum se nasc,
uneori tăceri de aur
alteori tăceri de vise-muze
când tăceri de stele
când tăceri prin veacuri…
Toate îmi sunt amintiri
și tăceri trimise
în pribegia viselor…