Pastel citadin
Spre New Hamburg, şoseaua cum urcă costişa,
Vezi vile cu prestigiu, copaci seculari,
Ceva mai la vale-,ntre brazi şi iederă multă,
La case mai vechi -- adaosuri noi de chiverniseală,
Tăcute umbrare te duc pe blânde alei de tihneală --
Şi dai ,deodată, în plin luminiş şi la stradă,
De-o simplă gheretă topită de vremi, tip baracă,
În faţă c-o streaşină-n plus, în chip de verandă ;
Pe scândura coaptă se desenează ferestre pitice,
Prispa din faţă cu tot cu stâlpi stă să pice…
Trudită familie viaţa şi-a dus, şi-acuma-s niciunde !
Nici urmă de om nu se vede, nu se aude…
Nu brazi, nu arţari…şi nici alt ornament…
Dar, ca niciunde, la colţ şi în faţă – trandafir din bătrâni,
Ceva mai de-o parte – un păr cu pere pergamute
Cu-o tufă de soc lânga el (ca la noi, în Muscel !)
Ne-asemănăm, fir-ar să fie, la gusturi şi la sărăcie !
Poate ca fiii lor sunt duşi în locuri mai ferice –
La Vancouver, urcând spre nori cu funicularul,
Sau în Nord, unde mai sigur câştigă banul…
Oricum, din maşină, si-n treacăt, cum nu bagi de seamă,
Pustietatea lor e ca o linie de pauză într-o frază ;
Dar venind mai aproape, în tocul ferestrei şi îngalbenită –
O mică ţidulă de la fisc unde stă scrisă
Impozitul strâns şi de-o groază de ani neplătit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu