Se afișează postările cu eticheta RGN. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta RGN. Afișați toate postările

joi, 22 iulie 2021

Copreședintele AUR, senatorul Claudiu Târziu către Florin Câțu: ”Demisia, iresponsabilule!”

 


“Florin Cîțu este un iresponsabil megaloman cu metehne de dictator. Este limpede pentru toată lumea. Inclusiv pentru subalternii săi pe linie politică și administrativă, însă nevoiți să-i cânte osanale pentru a-și păstra funcțiile sau privilegiile”, scrie pe facebook copreședintele Alianței pentru Unirea Românilor, senatorul Claudiu Târziu preluat de Romanian Global News.

“De două zile încoace, este întrebat de presă în privința documentului cu antetul Guvernului care cuprindea „liniile de comunicare” pentru campania sa politică internă. Un document semnat, după cum simplu s-a demonstrat, de un consilier de stat în cadrul Cancelariei sale! Cu o îndârjire care-i trădează falsul sentiment de atotputernicie, se eschivează laș sau răspunde surescitat pretinzând „probe”. Proba este clară ca lumina zilei, dar „candidatul” se face că nu vede și nu știe.
Premierul-dictator este nu numai lipsit de orice simț al răspunderii, dar ține cu tot dinadinsul să îi sfideze pe toți. Țara se poate scufunda sub ape, Cîțu trebuie să fie la cârma partidului său.
DEMISIA, iresponsabilule”, scrie liderul AUR pe fb.

                                                                                                             RGN

joi, 25 februarie 2021

Deputatul AUR Dan Tanasă: “În Transilvania se desfășoară o operațiune geopolitică veche de 800 de ani. Nu puțini cetățeni români devin de rangul doi în localitățile dominate de UDMR

 


Deputatul AUR Dan Tanasă a susținut ieri, 24 februarie, o declarație politică de la tribuna Parlamentului referitoare la situația românilor din Harghita Covasna, trăgând numeroase semnale de alarmă cu privire la asimilarea acestora și lipsa de reacție a autorităților române.

Redăm integral textul declarației politice:

“Doamnelor și domnilor, trebuie să ne venim în fire și să recunoaștem că în Transilvania se desfășoară o operațiune geopolitică veche de 800 de ani. Prin aceasta nu doar că România pierde de facto fațada geopolitică a Carpaților Orientali spre Mare, dar și nu puțini cetățeni români devin de rangul doi în localitățile dominate de UDMR. Afacerile, politicile pe care se susține aceste afaceri, simbolistica, programele educaționale toate converg spre aceasta. În timp ce pentru instituțiile românești, pentru Ministerul Culturii, pentru Ministerul Educației și chiar pentru instituțiile de forță, simbolistica națională a devenit simplă butaforie lipsită de conținut, prietenii noștri dau conținut obsesiei lor istorice privind „Ungaria Mare”. Știu că pare de necrezut, așa este când noi, ca parlamentari am pierdut complet contactul cu populația din județele unde românii sunt aduși în starea de cetățeni de rangul doi, de minoritari discriminați în propria țară, așa e când presa ignoră, uneori cu bună știință, elementul național, pasându-l sub preșul toxic al „propagandei rusești”, în timp naționalismul UDMR, care atentează direct, pe față și necontenit la Constituția României ar fi „bun”.
Doamnelor și domnilor, ni se spune, mulți dintre noi chiar suntem convinși, că doar viitorul contează. Cu cât mai tehnologizat, mai tolerant, cu atât mai bine. Am considerat, eronat, că istoria ne încurcă, „ne învrăjbește”. Și amicii noștri din Ungaria joacă la offside, ajutați de prietenii lor din România. Adică doar ei au dreptul să facă din politică o aplicație practică a istoriei. Numai că, jucând singuri în terenul acesta sensibil, au ajuns la aberații: au ajuns să dea goluri fără portar, pentru că instituțiile românești care ar trebui să vegheze la integritatea statului român, sunt plecate cu alte trebi, vânează oameni de afaceri, politicieni și chiar partide incomode. În timp ce structurile informative ungare sunt încurajate de ministrul ungar de externe să fie cele mai puternice din Europa Centrală (3 feb 2021), interesele legitime ale românilor în propria lor țară, ale țării sunt mai abandonate ca niciodată. În timp ce Ungaria derulează de câțiva ani programul de dezvoltare al Ardealului, Ministerul de Externe român se limitează la ridicola declarație că Ungaria face ce vrea în Transilvania fără girul Bucureștiului! Ultima dată Bogdan Aurescu a cântat această arie minunată zilele trecute, chiar la Bucuresti, la întâlnirea cu determinatul ministru de externe maghiar (Agerpres, 18 feb.). Dar tocmai acest lucru arată că Ungaria face ce vrea în Transilvania cu girul Bucureștiului. Ce înseamnă acest lucru? Că pun în practică preocupările lor mai vechi privind Transilvania. Programul de dezvoltare economică al Ardealului lansat de Budapesta acum mai bine de doi ani capătă forma nu doar a desuveranizării Transilvaniei, dar și a României, pentru că, pentru a-și recucerirea economică și politică a Ardealului, prietenii noștri s-au infiltrat cu ideologia lor revizionistă în toate instituțiile statului român. Ministerul Afacerilor Externe de la București se mulțumește să constate că programul se desfășoară fără acordul statului român? Care stat, din moment ce programul se desfășoară?! Performanța, pentru care îi felicit, este că au reușit, ca de fiecare dată în ultima sută de ani, să-și facă toxicul demers acceptabil: în 1940 a fost acceptabil pentru Germania nazistă. În 1946 a fost acceptabil pentru Uniunea sovietică, iar astăzi este acceptabil pentru ideologia corectitudinii politice. N-am auzit niciun intelectual fin, din cei care vor spitale, nu catedrale, să fie scandalizați de dramatica situație a românilor discriminați pe criterii etnice în inima României.

Înțelegem prea bine complexul istoric al vecinilor noștri – botezat pompos de câțiva ani „geopolitica bazinului Carpatic”, de fapt nostalgia adăpostirii statalității ungurești în voievodatul Transilvaniei după bătălia de la Mohacs. Dar nu înțelegem de ce statul român pune frișcă pe acest complex mental, oferindu-le pe tavă azi, când nu mai fugărește nimeni pe nobilii unguri, statalitatea românească.
Da, știu, pare greu de crezut. Dar acestea sunt faptele.
• Dimensiunea retrocedărilor începute acum 15 ani se apropie de 60 miliarde euro, centrul istoric din mai toate orașele din centrul Transilvaniei fiind retrocedate, ca și o bună parte din terenurile Transilvaniei de Nord, ca în 1940!
• Retrocedările nu s-au făcut în condițiile în care statul român a răscumpărat aceste proprietăți, precum și pe cele agricole, cu bani foarte grei în perioada interbelică.
• Aceste retrocedări s-au făcut pe acte emise de autorități condamnate pentru crime de război, deci ilegale conform regulilor postbelice!
Ieșind din capitolul acesta istoric, absolut necesar, se cuvine să spunem că, în prezent:
• Elevii români sunt îndepărtați sistematic din școli, sub pretextul neîndeplinirii „numărului minim”
• Orele cu valoare identitară sunt ținute preponderent de profesori de altă etnie decât cea română!
• Angajările în funcții publice nu se fac după principiul competenței, ci după criterii de rasă!, în plin secol XXI: „Există în acest moment zeci de instituții publice în care nu mai este angajat niciun român (și nici nu va mai fi vreodată angajat). Primării, școli, case de cultură etc., toate fără niciun român angajat. Iar această situație a fost posibilă în principal datorită art. 108 din Legea nr. 188/1999 care prevede faptul că „În unitățile administrativ-teritoriale în care persoanele aparținând unei minorități naționale dețin o pondere de peste 20% unii funcționari publici din serviciile care au contacte direct cu cetățenii vor cunoaște și limba minorității naționale respective” . (Dan Tănasa, 2018, „Mutați-vă în Covasna și Harghita, domnilor!”)

• Secuii au fost transformați în maghiari – performanță la care regii coroanei Sf. Ștefan nu au aspirat niciodată, considerându-i pe secui una dintre cele trei națiuni privilegiate, alături de unguri și de sași.
• Activiștii care susțin drepturile românilor sunt hărțuiți, discriminați, marginalizați,
• Primarul din Târgu Mureș, chiar la începutul acestui an a sugerat că românii din oraș ar trebui să serbeze Crăciunul separat (canalul youtube al MS24, 25 ian 2021)

Doamnelor și domnilor, vecinii noștri declară că sunt îngrijorați de situația demografiei lor etnice în statele din jur, inclusiv din România. Le împărtășim îngrijorările, pentru că și noi considerăm un gest moral suportul acordat consângenilor noștri din jurul României. Gest pe care statul român nu-l face! Dar nu înțelegem să acceptăm această preocupare pe spinarea comunităților românești. Recunoaștem că, spre deosebire de perioada dualistă, când vecinii noștri acționau de capul lor, astăzi au reușit, să-și multiplice presiunile asupra comunităților românești confiscând pârghii importante în statul român! Este rezultatul celor 31 de ani de politicianism, de veșnică târguială pe seama intereselor românilor. Aceasta trebuie să înceteze.
Transmitem, cu acest prilej, un mesaj și vecinilor noștri de la vest. Suportul acordat coetnicilor nu trebuie să se facă în dauna poporului și a statului român! Invităm la un dialog deschis, bazat pe asumarea gravă a imperativului cordialității româno-maghiare, nu pe manipularea unor instituții de stat românești doar temporar slăbite prin incompetență și arghirofilie. Vă propun, domnilor vecini, să vă amintiți că opera lui Mihai Viteazul, de realizare a Daciei, a fost pentru o clipă dorită și de către principele Bethlen!
Dar indiferent, dacă vă dumiriți sau nu, trebuie să știți, iar noi să ne știm, trezindu-ne, că România, stat membru NATO și UE nu-și poate permite să compromită frontiera civilizației la Gurile Dunării prin înjosirea românilor din inima Carpaților!”

                                                                                                      RGN

Video aici: https://www.facebook.com/watch/?v=472018417307043

joi, 11 iunie 2020

Demență progresistă la Londra

Atras probabil de vremurile revoluției culturale din China maoistă, primarul Londrei, Sadiq Khan, a anunțat o revizuire a tuturor reperelor din capitala britanică pentru a stabili dacă acestea se conformează valorilor și „diversității” orașului. El a sugerat că monumentele considerate rasiste demonstranții anti-rasism ar trebui să fie înlocuite cu unele închinate comunității LGBTQ și minorităților rasiale, scrie Breitbart.
După mai multe zile de demonstrații anti rasism în marile orașe britanice, în dezbatere s-a implicat și Sadiq Khan, primarul Londrei, care se pronunță pentru schimbarea din temelii a oricăror lucruri care au legătură cu sclavia. După ce mai multe monumente din orașele britanice au fost vandalizate de activiștii Black Lives Matter și Antifa, în semn de solidaritate cu manifestațiile declanșate în SUA de moartea afro-americanului George Floyd, primarul londonez a ajuns la concluzia că orașul pe care îl reprezintă este „unul dintre cele mai diverse” din lume. Așa că va cere Comisiei pentru diversitate a domeniului public să revizuiască tot ce poate duce cu gândul la rasism, de la statui, monumente, artă stradală, nume de străzi și până la picturi murale, scrie www.activenews.ro.
„Diversitatea capitalei noastre este cea mai mare forță, cu toate că statuile, numele drumurilor și spațiile publice reflectă o epocă apusă. Este un adevăr deranjant că națiunea și orașul nostru își datorează o mare parte din averea lor rolului pe care l-a jucat comerțul cu sclavi. În tot acest timp, contribuția multor comunități la viața capitalei a fost în mod voit ignorată”, a spus Khan.
Anunțul său a venit după ce manifestanții Black Lives Matter au doborât și aruncat în râu o statuie a parlamentarului și filantropului Edward Colston, din Bristol, pentru averea obținută din comerțul cu sclavi. Activiștii au doborât și statuia lui Abraham Lincoln. Statuia lui George Milligan, un proprietar de sclavi din secolul al XVIII-lea, a fost și ea dată jos din fața muzeului Docklands, situat în zona docurilor istorice ale Londrei. Campania s-a extins și în alte orașe, de pildă la Oxford unde 26 de consilieri locali și un deputat au cerut înlăturarea din fața unui colegiu a statuii lui Cecil Rhodes, un imperialist britanic în Africa în secolul XIX, care a înființat o bursă care-i poartă numele, o țintă mai veche a unor organizații cu orientare de stânga.
În demonstrațiile din centrul Londrei a fost mânjită cu vopsea și statuia lui Winston Churchill, cel care a condus Marea Britanie în cea mai grea perioadă din istoria modernă, acuzându-l că ar fi fost rasist.
Într-un interviu pentru Sky News, Khan a afirmat: „Ceea ce va face comisia este să analizeze diversitatea în raport cu … pentru absența statuilor cu oameni de culoare sau a inexistenței numirii unor străzi după numele lor, a nereprezentătrii comunității LGBTQ +, a femeilor sau a celor cu dizabilități, pentru a încerca să avem un oraș care să reflecte mai bine Londra și valorile pe care le avem”.
Primarul Khan ar avea în vedere și redenumirea celebrului muzeu de artă Tate și a spitalului Guy din Londra, ai căror fondatori au avut legături cu comerțul cu sclavi. Khan a menționat, totuși, că în comisie se va analiza dacă o astfel de acțiune ar servi la „curățarea reputației” acestor instituții.
Sursa: Romanian  Global News

joi, 23 aprilie 2020

Apel disperat din Germania! Muncitorii plecați la cules sparanghel se tem că vor muri pe capete

Muncitorii plecați din județul Suceava la cules de sparanghel în Germania fac un adevărat apel disperat prin intermediul presei, acuzând condițiile inumane de muncă și arătând că se tem că vor muri pe capete, în condițiile lipsei oricăror măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, transmite www.capital.ro.
Sucevenii care au plecat la cules sparanghel în Germania trăiesc un adevărat coșmar. Aceștia spun că nu se respectă condițiile de protecție pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus și li s-a transmis că în cazul unor controale ale poliției să spună că totul este în regulă.
Muncitorii sunt cazați și muncesc în apropiere de Bad Krozingen, locul în care și-a pierdut viața Nicolae Bahan, bărbatul în vârstă de 57 de ani din Solca.
”Vă scriu pentru că suntem într-o mare dilemă, suntem în locul în care a murit acel bărbat din Suceava, aici nu sunt condiții de protecție, sunt oameni în izolare care muncesc singuri pe câmp.
Astăzi a izolat o echipă întreagă de oameni, aici este o femeie care se simte rău și așteaptă medicul de azi dimineață și nu vine nimeni să o vadă. Se lucrează și în hală la sortat sparanghel, aici oamenii stau unul lângă altul, avem măști pe care le purtăm de 5 zile.
”Nu vrem să murim aici”
Au închis porțile firmei și au pus bodyguard, au mers apoi la oameni în câmp și le-au spus că dacă vine poliția să le spună că e totul bine. Vrem să mergem acasă, nu vrem să murim aici pe capete”, a povestit o femeie plecată la cules de sparanghel, conform monitorulsv.ro.
Suceveanca a spus că în această fermă sunt circa 500 de muncitori, majoritatea din diverse zone ale județului Suceava.
”Au venit și din focar, de la Pătrăuți și Suceava. Ne tot spun că va veni un medic să ne testeze, dar nu a ajuns nimeni să ne ia o temperatură sau să vadă ce se petrece cu noi”, a arătat femeia, conform sursei citate.
Femeia a reclamat și condițiile de cazare, inclusiv faptul că de vineri seară muncitorii au rămas și fără gaz metan. Acum, ei stau câte 3, 4 sau 5 într-o cameră, dar la început au stat și câte 7, astfel încât pericolul de transmitere a bolii a fost și rămâne unul major.
”Ne este frică”
”Săpunul este limitat, dușurile sunt la comun, iar toaletele nu au încuietori. Aici nu spune nimeni nimic, se ascunde totul, stăm stresați, tot auzim că sunt din ce în ce mai mulți oameni în izolare.
Oamenii tușesc, lucrăm cu mâinile în apă rece și nici nu mai știm ce să credem. Vă scriu pentru a ne da un sfat, pentru a ne ajuta. Ne este frică. V-aș ruga din toată inima să rămân anonimă pentru că mi-e frică.
Vă rog să ne ajutați, cerem un ajutor umanitar! Vrem acasă!”, este mesajul disperat venit de la sucevenii care muncesc în apropiere de Bad Krozingen.
Oamenii au spus că le este teamă să sune la Ambasada României, iar reprezentanții firmei sucevene prin intermediul căreia au ajuns în Germania la cules de sparanghel le-au transmis să-și vadă de lucru, iar mai nou nici nu mai răspund la telefon.
Sursa: Romanian Global News

marți, 27 august 2019

Rețeaua lui popa Brânzea din Ministerul Educației! Cum se folosește Nicolae Brînzea, directorul adjunct al IEH, de funcționari din Ministerul Educației Naționale! O fi grup infracțional organizat?

În data de 20 august 2019, Institutul de Științe ale Educației (ISE) primește de la Ministerul Educației Naționale (MEN), Direcția Generală Inspecție și Control – Corpul de Control, o adresă, semnată de către Ion Trămîndan, Directorul Corpului de control, se arată într-un material trimis de un funcționar al MEN.
 "Stimate Domnule Director adjunct,
Având în vedere atribuțiile și competențele ce vă revin, în conformitate cu Legea educației naționale nr. 1/05.01.2011, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, Ordonanța nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor aprobată de Legea 233/2002 și memoriul domnului Nicolae BRÎNZEA adresat MEN și înregistrat cu nr. 36 367/2019, vă solicităm să verificați și să ne transmiteți, cu celeritate, în copie conform cu originalul, pontajele lunare ale doamnei A.M.D. în cadrul Institutului de Științe ale Educației pentru perioada august 2018 – iulie 2019".
Prima neregulă: Nicolae Brînzea, solicită unui minister, în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, informații (respectiv, pontajele lunare pe durata unui an calendaristic), despre o persoană dintr-o instituție aflată în subordinea ministerului, prin intermediul Corpului de control al MEN și nu o adresează în mod direct ISE, așa cum prevăd actele normative incidente.
Menționăm faptul că printre atribuțiile legale ale Corpului de Control al MEN, astfel cum sunt acestea prevăzute în Regulamentul de Organizare și Funcționare al MEN, nu se regăsește cea de primire, analizare și soluționare a petițiilor și solicitărilor, care intră în competența de soluționare a instituțiilor subordonate MEN, potrivit legii.
Corpul de control, în loc să trimită către ISE, în termen de 5 zile de la înregistrare, memoriul greșit îndreptat, așa cum prevede, la art. 6 indice 1, Ordonanța 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, a obstrucționat Institutului de Științe ale Educației, orice posibilitate de a analiza pe fond solicitarea primită, deși acesta era autoritatea competentă care deținea informațiile solicitate.
Astfel, în cuprinsul adresei se invocă Ordonanța nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, aprobată de Legea 233/2002 și memoriul lui Nicolae BRÎNZEA adresat MEN și înregistrat cu nr. 36 367/2019, în condițiile în care Institutul de Științe ale Educației, entitate cu personalitate juridică proprie, distinctă de cea a MEN, nu a primit nicio petiție și niciun memoriu.
Abuzând de funcția sa de director al Corpului de Control, Ion Trămîndan a cerut informațiile care nu intră sub incidența Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, direct de la ISE, pentru a le comunica lui Nicolae Brînzea, ignorând cu desăvârșire prevederile celor două acte normative, precum și atribuțiile legale ale Corpului de Control al MEN.
Dar ce definește Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, ca fiind informație de interes public?
Conform art. 2 lit. b) din Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, "prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației".
Așadar, Nicolae Brînzea s-a folosit de Corpul de control al Ministerului Educației Naționale, pentru a solicita informații despre un angajat al unei instituții din subordinea ministerului, dar cu personalitate juridică proprie - Institutului de Științe ale Educației - invocând drept pretext, Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public și OG 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor.
În data de 21.08.2019, s-au primit la Ministerului Educației Naționale solicitări privind exact aceleași informații (pontajele lunare din ultimul an), pentru Ion Trămîndan, Director Corp Control și Victor Iliescu, Director general al Direcției Generale Inspecție și Control.
Va răspunde Ministerului Educației Naționale, față de solicitarea adresată? Va lua MEN măsuridisciplinare pentru folosirea, de către directorul Corpului de control al MEN, a funcției, în vederea satisfacerii unor solicitări nelegale?
Este de remarcat faptul că oamenii de la Corpul de control al MEN sunt aceiași care au făcut un raport către Universitea din Oradea prin care preluau alegațiile lui Nicolae Brânzea formulate împotriva directorului general al IEH, Eugen Popescu, după ce acesta aplicase mai multe măsuri de stopare a multiplelor nereguli și ilegalități pe care Brânzea le-a savârșit în perioada în care s-a aflat la conducerea Institutului.
Se remarcă o adevărată "rețea" a lui Brânzea din MEN pe care acesta o "întreține" și o utilizează pentru a lovi în oameni care îi sunt incomozi în scopurile sale. Surse din MEN susțin faptul că și Victor Iliescu și Ion Trămîndan ar face parte din aceeași "lojă" în care Brânzea ar fi superiorul lor ierarhic și că din aceeași "lojă" ar mai face parte și Rectorul Universității din Oradea căruia Iliescu și Trămândan i-ar fi trimis raportul în care apar alegațiile vehiculate de Brânzea împotriva directorului general al IEH, Eugen Popescu. Dacă se confirmă, am putea vorbi aici de un adevărat grup infracțional organizat? Vom vedea ce zic instituțiile abilitate!
PS. Noul ministru propus de PSD la MEN este Șerban Valeca, președintele PSD Argeș, adică județul unde Brânzea locuiește, este popă și unde predă și la Universitate...Poate încearca Brânzea să îl introducă și pe Șerban Valeca în mizeriile pe care le face? Rămâne de văzut și de urmărit!
(GRUP INFRACŢIONAL ORGANIZAT, grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau un beneficiu material)
https://www.dantanasa.ro/sentinta-definitiva-instanta-desfiinteaza-salariul-de-peste-17-000-de-lei-al-unui-popa-director-general-adjunct-al-ieh/

                                 Romanian Global News

vineri, 24 mai 2019

George Simion: șantajul practicat de UDMR arată complicitatea partidelor pentru menținerea la putere. Pe 26 mai putem spune „stop!”


 Descinderi, percheziții și audieri au avut loc în județele Bacău și Harghita în cazul profanării crucilor eroilor români din Valea Uzului și al agresării de către extremiști maghiari a candidatului independent la alegerile europarlamentare George Simion. Unul dintre atacatorii lui George Simion, identificat de acesta pe baza fișelor puse la dispoziție de poliție, viceprimarul comunei Sânmartin, Laszlo Antal, a fost audiat la secția de poliție din Miercurea-Ciuc, în urma plângerii înaintate de candidatul independent. În acest context, UDMR amenință ruperea coaliției de guvernare prin întreruperea colaborării cu PSD și ALDE, se arată într-un comunicat de presă, preluat de Romanian Global News.
„Salut acțiunile organelor abilitate să facă dreptate în acest caz. În același timp, nu pot să nu remarc ipocrizia și lipsa de caracter a liderilor UDMR care se solidarizează cu Laszlo Antal, pe care îl consideră o victimă a persecuției. De când atacatorii și jefuitorii sunt victime? Avem, totodată, dovada complicității partidelor parlamentare cu formațiunea-balama antinațională UDMR pentru menținerea la putere, pe seama românilor din Harghita, Covasna și Mureș, în detrimentul intereselor tuturor românilor. Șantajul practicat de această asociație care se prezintă ca partid politic arată slăbiciunea celor care conduc țara spre dezastru", a declarat George Simion, candidat independent.
După ce George Simion, alături de doi membri ai echipei sale de campanie, aflați vineri la cimitirul din Valea Uzului, au fost bătuți, sechestrați și jefuiți de extremiști maghiari, trei dintre aceștia au fost identificați la poliție de către candidat. Lui Simion i-au fost furate cele două telefoane chiar de către viceprimarul de Sânmartin, Laszlo Antal.
George Simion s-a deplasat la Valea Uzului pentru că vineri dimineață, așa-ziși "activiști anonimi" maghiari au învelit în saci de gunoi crucile a zeci de eroi români amplasate de Primăria Dărmănești în Cimitirul Internațional al Eroilor. După agresiuni, Simion a revenit în Valea Uzului și a legat panglici tricolore la crucile ostașilor românilor.


                                                                                            RGN

vineri, 31 august 2018

La mulți ani românilor de pretutindeni care vorbesc sau cinstesc Limba Română!


Romanian Global News transmite „La mulți Ani!" tuturor românilor care nu și-au uitat limba strămoșească. De la Volohii din Ucraina până la aromânii din Pind și de la românii de le Est de Bug până la istroromânii din Croația trecând prin Serbia, Albania, Macedonia, Ungaria, Bulgaria, Grecia, Ucraina, Basarabia și în toată diaspora românească din Occident dar și din statele fostei URSS, cele circa 12 milioane de români aflați în afara frontierelor încearcă cu greutate și sacrificii să își păstreze limba mamei și a tatei, limba materna, limba română în cele patru dialecte ale sale, daco-român, aromân, meglenoromân și istroromân.

Nu în ultimul rând „La mulți ani!" românilor din județele Harghita, Covasna și Mureș aflați sub presiunea unei agresiuni lingvistice continui și care cu greu își mai păstrează limba strămoșească.

În fiecare clipă Limba Română, Limba Neamului, curge lin în sufletele uneori pustiite de depărtare, alteori agresate de autorități ostile, încercând să rămână în eternitatea poporului român de pretutindeni!


Dumnezeu să ajute fiecare român, oriunde ar fi el, să-și păstreze Limba Română ca o Icoană a Neamului din care face parte.