Fotografia zilei - Poeţii Gelu Dragoş, Carmena Băinţan şi Radu Botiş la Săpânţa

 

Poetul Radu Botiş prezent în revista "Meridianul Cultural Românesc"

Minutul de poezie - Radu Botiş

Noaptea de tăcere ...

Noaptea asta are altă formă

Bolta nou contur şi-a creionat

Iar pe drumul stelelor fixat,

O lumina,la început,diformă

Mai serafic a străluminat.

Un albastru pur,târzie vreme

Oscilează-n timpul neştiut,

Din înalt s-au destrămat dileme

Ce ne poartă-n taină prin trecut

Peste lacrimi,bucurii,blesteme.

...............................

Noaptea de tăcere,noua noapte

Pentru noi şi pentru roade coapte.

Minutul de poezie - Radu Botiş

  Premoniție

 Cu semn astral din patria divină

 Pământul va renaște negreșit,

 Iar amintiri cuprinse-n marea vină

 Își vor zdrobi păcatul prăbușit.

 Teslari,atunci,vor purta semne alese

 Cu voci suave,mame vor doini,

 Ca niciodată marea o să-și verse

 Întru învieri ai nepierzării fii.

 Pe câmpul nou va odrăsli verdeață

 Aleșii,nou sens vieții vor primi

 Când cea dintâia,dalbă dimineață

 Din bezna lungii nopți se va ivi.

…………………………………………………….

 La pârga noii lumi,din bobul sfânt

 O pâine nouă,Har peste pământ.

Îndemn şi stăruinţă

 

                                                                                      Ernest E. W. Herman

O astfel de carte trebuie să-şi găsească locul de cinste în biblioteca fiecărui creştin ortodox, nu numai a celor angajaţi în slujirea în şcoli şi centre de învăţământ public. Şi am să fac o afirmaţie care va stârni o reacţie stranie în mintea cititorilor; dar pentru aceia care au răbdare să ia aminte la bazele de pe care o fac, straniul se va transforma într-un simţământ de pietate. Iată afirmaţia: cartea aceasta i-a stârnit interesul lui Dumnezeu într-un mod deosebit!

 

Textul original al Sfintei Scripturi Îl arată pe Mântuitorul Iisus Hristos ca orizont al tututor intereselor Dumnezeului Tată. Cuvântul rânduit de la Faptele Apostolilor 10:42 şi 17:31 vine de la grecescul horizo, din care avem cuvântul nostru românesc orizont. Deşi termenul grecesc este folosit numai în celedouă locuri din Scriptură adevărul pe care-l evidenţiază luminează din abundenţă întreg conţinutul Cărţii Sfinte şi, în acelaşi timp, este cheia dezlegării celor mai multe taine – ne referim la acelea rânduite de Dumnezeu să ne fie descoperite.

 

Orizontul. În orizont este cuprins tot şi toate care se pot distinge până la cel mai îndepărtat punct perceptibil cu vederea, în lung şi-n lat, în sus şi-n jos. Acesta este locul pe care l-a conferit Dumnezeu Fiului Său, Iisus Hristos – El umple totul. Pe El, Acela care acum este Domnul şi Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, L-a rânduit Dumnezeu mai înainte de a fi veacurile să fie orizontul tuturor intereselor, preocupărilor şi activităţilor Sale. Aceasta este ceea ce ne spune însuşi Mântuitorul prin cuvintele „Eu sunt Alfa şi Omega, cel dintâi şi cel de pe urmă” (Apocalipsa 22:13). Şi oare nu tocmai aceasta găsim şi în textul următor de la Coloseni 1:15-19 (versiunea Anania)?

“El este chipul nevăzutului Dumnezeu, Întâi-Născut a toată zidirea, pentru că’ntru El au fost zidite toate, cele din ceruri şi de pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute, fie Tronuri, fie Domnii, fie Începătorii, fie Stăpâniri. Toate prin El şi pentru El s’au zidit şi El este mai înainte decât toate, şi toate’ntru El se ţin împreună... Căci în El a binevoit [Dumnezeu] să sălăşluiască toată plinătatea”.

Am cutezat să afirm mai sus că această carte a preotului Radu Botiş i-a stârnit interesul lui Dumnezeu într-un mod deosebit. După ce am învăţat din Sfânta Scriptură că Mântuitorul este centrul tuturor intereselor, preocupărilor şi activităţilor Dumnezeului Creator, facem observaţia că această carte deţine un record demn de remarcat cu privire la menţionarea Numelui Fiului lui Dumnezeu, sub o formă sau cealaltă, de 876 de ori pe parcursul a 150 de pagini după cum urmează: Iisus de 370 de ori; Hristos de 179 de ori; Mântuitorul de 129 de ori; Domnul de 94 de ori; Învăţătorul de 104 de ori. Numărul acesta nu include şi denumirea de profet sub care este, de asemenea, menţionat Numele Aceluia care constituie orizontul tututor intereselor lui Dumnezeu. Înţelegem acum temeiul afirmaţiei că această carte stârneşte interesul lui Dumnezeu într-un mod cu totul deosebit?

 

Dintre autorii ale căror cărţi le-am citit până acum numai Justin Popovici, al cărui nume este respectat şi între creştinii ortodocşi ai Statelor Unite, îl precede pe părintele Radu Botiş din perspectiva aceasta. Spre exemplu, cartea sfinţiei sale “Lupta pentru credinţă”, editura Rotonda, 2009  este cartea care (cel puţin pentru mine, până la ora actuală) stabileşte cel mai potrivit pe Dumnezeul-Om ca fiind chintesenţa Ortodoxiei. Îmi permit să redau câteva citate culese din pag 69-72 şi 77-100 cu intenţia de a întări cu atât mai mult afirmaţia făcută mai sus privind interesul deosebit al lui Dumnezeu stârnit de cartea de faţă.

 

“Toate adevărurile Ortodoxiei izvorăsc dintr-un singur adevăr [...]. Adevărul este Dumnezeul-Om Hristos [...] orice adevăr al Ortodoxiei până la limita sa ultimă [...] miezul lui este Dumnezeul-Om Hristos [...].

Ortodoxia este Ortodoxie datorită Dumnezeului-Om şi nu datorită altcuiva sau a orice altceva [...].  Dumnezeul-Om este fiecare părticică a Ortodoxiei [...]

În chiar esenţa sa, Ortodoxia nu este nimic altceva decât Personaliatea Dumnezeului-Om Hristos [...] Tot ceea ce nu cuprinde acea Persoană nu este ortodox [...]

Hristos Domnul cuprinde întreaga Sa învăţătură şi lucrările în Persoana Sa divino-umană şi le explică printr-Însa […].

Care este esenţa Ortodoxiei? Dumnezeul-Om Hristos.

În creştinul Ortodox nimic nu se îmtâmplă prin om, ci totul prin Dumnezeul-Om [...]”

Ne plecăm şi noi cu toată smerenia înaintea Persoanei Dumnezeului-Om, Amin!

 

După ce am văzut că Hristos Domnul cuprinde întreaga Sa învăţătură şi lucrările în Persoana Sa divino-umană şi le explică printr-Însa şi punem apoi alături de această cunoştinţă faptul că lucrarea părintelui Radu Botiş menţionează numele Mântuitorului de peste 876 de ori pe parcursul a numai 150 de pagini, sunt convins că înţelegem limpede ceea ce a stârnit interesul lui Dumnezeu pentru ea. În acelaşi timp afirmăm cu tărie că, da, această carte este scrisă cu adevărat în spiritul ortodoxiei al cărei miez este Dumnezeul-Om, Hristos.

 

Personal mă angajez să învăţ şi să aplic cu sârguinţă învăţătura cea mai de valoare pe care am primit-o în urma citirii acestei cărţi valoroase. Atâta vreme cât orizontul tuturor intereselor şi activităţilor mele va fi acelaşi cu al lui Dumnezeu Tatăl şi Creatorul tuturor lucrurilor, adică Dumnezeu-Om, de cine aş mai avea a mă teme? Biserica zidită de Mântuitorul Iisus Hristos este atât de măreaţă şi slăvită încât nici porţile iadului nu o pot birui (Matei 16:18). Cum spune şi psalmistul (Psalmul 26:1), “de cine mă voi teme?”

 

Îndemn cu toată stăruinţa şi căldura inimii mele pe toţi cititorii acestei cărţi să acorde atenţia cuvenită învăţăturii atât de preţioase care ne concentreazăîn jurul miezului Ortodoxiei - Dumnezeul-Om Hristos. Căci pe calea aceasta, şi numai pe aceasta, cele trei deziderate ale vieţii de credinţă vor fi partea noastră, şi anume: să avem viaţă şi s-o avem din belşug (Ioan 10:10); să avem bucuria Mântuitorului în noi, iar aceasta să fie o bucurie deplină (Ioan 15:11); şi pacea lui Dumnezeu care covârşeşte orice minte să păzească inimile noastre şi cugetele noastre, întru Hristos Iisus (Filipeni 4:7). 

                       TEXT PRIMIT DE LA PĂRINTELE RADU BOTIŞ

Propunere text imn LSR

Cu Liga înveşmântată-n tricolor

                                          Text:Radu Botiş

     Făuritori de slovă românească

Noi ţării îi aducem azi onor,

            Cuvântul scris şi glia strămoşească

           Ne sunt speranţa – crez nemuritor.

Ref.  Mereu imbold rămâne-va cuvântul

         Scoborâtor din suflet printre noi,

         Păşim prin timp căci el e legământul

         Din vremuri vechi spre vremuri de apoi.

  Din marginile mării pân'  la Prut

Peceţi de taină în altare sfinte,

 Ori în Carpaţii noştri cei demult

        Ne-au fost mereu aducerile aminte.

Ref: …(acelaşi)

Şi iarăşi,azi,cu toţii împreună

     Cu Liga înveşmântată-n tricolor,

Cuvinte nestemate se adună –

Hrisovul nostru pentru viitor.

Ref: …(acelaşi)

 …

PE O CRUCE DE LUMINĂ, Antologie-culegere de texte pascale, Editura StudIs, Iaşi, 2016

Alcătuirea unei astfel de Antologii de texte pascale, este un semn binecuvântat că Dumnezeu lucrează prin credincioşi, insuflându-le harul compunerii unor texte şi lucrări picturale care să reprezinte un strop din dragostea lor pentru Dumnezeu şi pentru Biserică. Dar gestul acesta dăruitor mai are o semnificaţie: acela de a-i uni în Credinţă pe aceia care pun mai presus de oarecare interese proprii, Iubirea pentru semenii lor, ceea ce nu e puţin lucru într-o lume în care, prioritatea constă în a te afirma de unul singur, pe plan profesional, spiritual şi uman şi de a ocupa, dacă se poate, toate locurile pe un eventual podium, cu riscul de a-l înlătura pe cel de lângă tine. Ceea ce au întreprins semnatarii acestei Antologii de texte pascale este rodul trăirii de credinţă şi de iubire, dar şi mărturiile lor literare, structurate într-o carte remarcabilă, cu un aspect grafic de excepţie, o bucurie a ochiului şi a sufletelor curate care caută în cuvânt şi în rugăciune, alinare şi prilej de speranţă în mântuire. Iniţiativa îi aparţine lui Ioan Muntean şi este cât se poate de lăudabilă.

        O mână de oameni uniţi în rugăciune şi evlavie, caută frumosul prin artă, fără pretenţii de clasificare, ierarhizare ori competiţie. Şi într-aceasta constă frumuseţea gestului lor: nu vor premii, diplome, medalii ori alt fel de distincţii. Răsplata va veni, însă, de la Dumnezeu care pentru un simplu gest din partea omului, dăruieşte cu asupră de măsură, adică însutit şi înmiit.

        Pornind de la simbolul cristic, Crucea – devenită cruce de lumină, pe care purtătorii o duc cu smerenie pe porţiunea de viaţă dăruită de Dumnezeu, aşa cum Simon din Cirene a purtat Crucea Mântuitorului pe drumul spre Golgota, autorii refac Drumul Crucii, oprindu-se de fiecare dată la câte un moment semnificativ din care cititorii pot trage învăţături pentru lumea de azi, o lume din ce în ce mai cufundată în confuzie şi haos în care valorile fundamentale s-au diminuat ori au pierit cu totul, locul lor luându-l falsele tentaţii şi non-valori. Drumul vieţii de credinţă are, pentru fiecare om specificul lui. Nu drept şi lin, dar cu multe obstacole şi încercări. Însă, la capătul acestui drum, pe credincioşi îi aşteaptă cununa învingătorilor.

        Crucea este şi Breviarul întregii vieţi a lui Iisus Hristos, în ea este cuprins şi Misterul Credinţei: Moartea şi Învierea Domnului nostru. Nici un alt element cristic nu e mai cuprinzător decât acesta. Crucea însoţeşte viaţa omului încă de la naştere, mamele făcând semnul sfânt al crucii pe fruntea fiecărui nou născut, apoi, prin acordarea celui dintâi Sacrament – Sfântul Botez, care deschide poarta vieţii în Duh şi-i conferă nou născutului, calitatea de Copil al lui Dumnezeu, ştergându-i şi păcatul strămoşesc, scăldându-l în apa vieţii şi-n uleiul sfinţitor.

        Despre purtarea Crucii şi despre Moartea şi Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, vorbeşte părintele stavrofor Radu Botiş, în Prolog la această lucrare de însemnătate excepţională, nu numai pentru cei care studiază Teologia, dar pentru toţi cei care doresc să înainteze şi să se adâncească în viaţa de credinţă. O strălucită şi cutremurătoare dizertaţie omiletică privind aceste momente fundamentale: Patima, Moartea şi Învierea lui Iisus Hristos, momente de referinţă la care se raportează întreaga creştinătate de aproape două mii de ani.

        E un lucru ştiut: Drumul Crucii nu e uşor de străbătut. El presupune: răbdare, înţelegere, îngăduinţă, smerenie, tărie-n credinţă, dăruire. Abia atunci se poate ajunge la Urmarea lui Hristos.

        În Prologul său, părintele Radu Botiş pune accent pe faptul că moartea lui Iisus nu a fost una singulară, particulară, a unui simplu om, aşa cum e pentru fiecare dintre noi. El şi-a asumat prin acest gest de Jertfă răscumpărătoare, moartea noastră, a tuturor, act prin care ne-a iertat păcatele şi ne-a absolvit de vină. Este foarte important acest lucru. Se ştie că fiecare moare pentru sine şi doar în mod excepţional, eroii, mor pentru alţii (pentru o cauză, pentru ţară, pentru salvarea altor semeni). În cazuri extreme, unii părinţi ajung să se sacrifice în locul copiilor. Dar Iisus Hristos este mai presus de orice erou din istoria lumii: El şi-a asumat prin moartea Lui, ridicarea păcatului omenirii. Iată cum formulează autorul această Jertfă Supremă:

        „Iisus nu moare moartea Sa. El nu poartă moartea ca o osândă în sine. Aşa cum a luat asupra Sa păcatul altora, aşa ia şi moartea altora.

        Moartea altora a trebuit să o ia Iisus asupra Sa pentru că a luat păcatul lor.

        Păcatul atrage după sine moartea. Suferinţa lui Iisus reprezintă suferinţa deplină care sfârşeşte în moarte. Iisus s-a făcut om pentru a putea intra în solidaritate cu omenirea, cu scopul de a o mântui.”

        E vorba aici de suferinţa participativă şi substitutivă a lui Iisus. E o mare taină, dincolo de înţelegerea omenească, faptul de a se fi putut substitui întregii omeniri şi a muri în locul ei. Închipuiţi-vă, un trup muribund şi pe Iisus Hristos coborând în acest trup, luând asupra lui durerea şi păcatul şi murind în locul lui. E de neimaginat. Şi totuşi, deşi cuvintele omeneşti nu sunt în stare să exprime această imensă Jertfă universală, Iisus s-a identificat cu fiecare om. O dovedesc cuvintele Sfântului Apostol Pavel din  „Galateni, 2, 20:  Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc... dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine”.

        Este admirabil acest pasaj care ne insuflă curaj şi nădejde că Iisus Hristos e cu noi până în ultima clipă a vieţii şi că va lua asupra Sa greutatea păcatelor noastre, căci a murit pentru noi şi a Înviat pentru noi pentru ca şi noi să înviem după moarte.

        Şi, fapt cu totul extraordinar, tristeţea, durerea Morţii  lui Iisus s-a transformat în bucuria Învierii Sale, conferindu-ne arvuna învierii noastre. Iisus Hristos ne-a învăţat drumul de la viaţă la moarte şi de la moarte la viaţa adevărată. Prin Învierea Lui, moartea a fost învinsă şi a devenit temporară, până la naşterea la adevărata viaţă.

        Natura divino-umană a lui Iisus Hristos semnifică în primul rând o apropiere a lui Iisus de Tatăl, ca om, dar şi de oameni, având în vedere că a suferit şi a murit ca om.

        Învierea lui Iisus a deschis o nouă perspectivă asupra vieţii şi morţii, practic este începutul noii creaţiuni a lumii. Învierea nu este o doar o părere a unora care L-au văzut şi au vorbit cu El, ci este probată printr-un număr de 12 apariţii în faţa diferitelor persoane, a apostolilor, a Mariei Magdalena, a celor doi ucenici care se îndreptau spre Emaus, în Cenacol unde erau adunaţi ucenicii după moartea Lui, împreună cu Prea Sfânta Fecioară Maria.

        După Înălţarea lui Iisus, la patruzeci de zile după Învierea Lui, Domnul îl trimite pe Duhul Sfânt, Mângâietorul, cu darurile lui asupra oamenilor.

        Lucrurile acestea pot fi de neînţeles pentru un mare număr de oameni, sunt taine pe care doar lumina Duhului Sfânt le poate descifra.

        Ciclul autorilor care au ilustrat liric ceea ce a formulat preotul Radu Botiş este deschis cu Lilioara Macovei care a compus un eseu frumos, numit “Mâinile”. Multă sensibilitate şi candoare, un lirism în proză care aduce parfum de proaspăt într-o atmosferă nostalgică, impregnată de dorul de mama şi de mâinile ei aspre, muncite, care totuşi miroseau a curat. Dar, oricât de aspre ar fi fost, mângâierea lor era totdeauna catifelată. Mâinile mamei sunt asemuite cu două petale de iris.

        Cuvântul de ordine în această proză este dor. Scrierea e un poem sublim dedicat mâinilor mamei.

        Dar mai presus de toate, mâinile mamei, ne-au învăţat cum să ne împreunăm propriile mâini în rugăciune.

        Un cântec sublim îngânat de mâinile copiilor pentru mâinile mamei care: „miroseau a pământ şi apă, a flori şi iarbă, a lapte şi pâine, a miere şi dor. Da, miroseau a dor. Era dorul lor de ale noastre, voiau să ni le atingă. Miroseau a mângâiere, a iubire, a îngăduinţă şi erau aspre.”

        Şi, cu totul neaşteptat, autoarea are în faţă mâinile sfinte ale lui Iisus Hristos: „Două răni adânci făcute de cuie negre în mâini cu care binecuvânta, le vedem şi acum”.

        O dată cu această odă închinată mâinilor mamei şi mâinilor lui Iisus Hristos, Lilioara Macovei expune şi imaginile a trei icoane pe lemn pictate în stil tradiţional, lucrări care respectă toate canoanele picturii de icoane.

        Următorul autor este Florin I. Roman care se prezintă cu o selecţie de versuri în stil clasic şi modern. O poezie meditativă, foarte expresivă, cu multe simboluri, cu metafore inedite. Se remarcă poemul „Tânguire de îngropare”, un fel de litanie în care poetul îşi asumă vina pentru toate nedreptăţile şi nelegiuirile lumii, pentru care îşi cere smerit iertare. Metafore inedite: ciuturi de lumină, prispa dimineţii, ş.a.

        Claudia Bota este o altă poetă care a dăruit Antologiei prinosul său de suflet, imensitatea trăirilor transpuse în versuri sugestive. Poeta este convinsă că: „Muzica sufletului meu / Capodoperă fără egal” (Imensitate). Autoarea  foloseşte şi licenţe poetice: „Să văd răsărite surâsurile mii / A oamenilor ce dus-au tăcerea” (Mi-aş fi dorit mai mult de la oameni...)

Poeta strecoară şi versuri reflexive, de tip panseistic: „Cine nu crede că viaţa ne lasă, / Puterea de-a trece prin ea, / Să ducă tristeţea şi inima grea.” (Mi-aş fi dorit mai mult de la oameni...)

Versuri memorabile, panseuri lirice sunt presărate peste tot: „Atunci când timpul pleacă/ Sufletul este cel care te adapă”; „Lumina nu se pierde nici în întuneric”; „De vrei să rămâi în Lumină / Atunci nu răni, nu lovi...”; ş.a. dar şi invocaţii interogative de genul: „Doamne, încotro să mă duc de la Tine? / Căci nu este loc unde să mă simt atât de bine” ş.a.

Nicu Doftoreanu, un alt semnatar al Antologiei, în care invocaţiile, rugăciunile, chemările de tip sapienţial sunt frecvente şi pot fi rostite ca şi rugăciuni pe timp de zi sau de noapte. Sunt gânduri închinate lui Dumnezeu, din prea plinul inimii, cu atât mai preţioase cu cât sunt sincere şi curate.

Autorul ne avertizează asupra dragostei false care duce la patimă arzătoare transformată-n păcat.

Are şi o explicaţie logică: „Pentru că dragostea adevărată o trăieşti / Numai atunci când simţi în tine PACEA, / Ca stare care te încearcă dintr-o dată / Şi-ţi dă din nou puterea să doreşti / Minunea ÎNVIERII şi LUMINII” (Tangou de Paşti).

Autorul are o dorinţă: „Să ne rămână treaz izvorul ancestral” (Dau gândurile mele toate pe-un vis).

Aproape toate versurile au trimiteri la pericopele evanghelice sau la Pildele şi Parabolele lui Iisus.

O notă de specificitate: Fiecare autor are, la începutul selecţiei sale de versuri, unul sau două motto-uri, fie din Biblie, fie din Înţelepciunea vieţii, spuse de filozofii şi gânditorii lumii, de-a lungul secolelor. Dar şi ziceri din categoria „Filozofie glumeaţă de cafenea”. Căci unde filozofează omul, decât acolo unde bea un pahar cu vin sau o ceaşcă de cafea, care te îmbie la cugetări adânci precum negrul din ceaşcă.

Nicu Doftoreanu aminteşte şi adevăruri care nu mai trebuiesc demonostrate: „Fiindcă unde e credinţă...totul este cu putinţă”; „Dacă ne ţinem cuvântul, chiar dacă-l rostim... cu / gândul / Care s-a păstrat curat, chiar şi-atunci...Am / câştigat!!” (Tangou despre cuvânt).

O idee ziditoare, luminoasă: „PERSISTĂ.../Doar fiindcă există / Lumina iubirii” (Tangou oprimist de Paşti). Autorul introduce conceptul de remântuire, ori, se ştie că mântuirea îţi este acordată o singură dată pentru totdeauna. Învăţături pilduitoare cum e aceasta, la întrebarea „Ce lucru nu se vinde”? un răspuns pe măsură: „Ştiu: Nu se vinde Vântul, Dorinţa, Depătarea, / Ştiu: Nu se vinde Gândul, Speranţa, Remuşcarea, / Ştiu: Nu se vinde Dorul, Durerea sau Uitarea” Şi în continuare: „La întrebarea pusă. / Da! Ştiu: Nu vindem Cerul, Pământul sau Dreptatea, / Da! Ştiu: Nu vindem Gândul, Speranţa, Demnitatea, / Da! Ştiu: Nu vindem Cinstea, Durerea, Libertatea”  (Tangoul vârstelor). Sunt acestea principii de viaţă creştină, cu accente profund patriotice.

Un alt postulat teologic creştin: „Nimic nu poate fi iertat mai înainte de a fi JUDECAT!”(Tangoul Judecăţii de Apoi).

Următoarea autoare este Nicoleta Mija care, încă din primele fraze din Preambul, spune: „Lumina Învierii este pentru toţi”.

E păcat să nu ne bucurăm de ea, fiindcă ne cuprinde pe toţi şi e berechet. Lumina ne guvernează existenţa şi doar prin accident, unii nu se bucură de ea. Dar şi aceştia au o anume lumină lăuntrică, lumina spirituală, care-i luminează pe ei şi se reflectă şi asupra celor din jur.

Gânduri smerite despre Jertfa Mântuitorului, transpuse-n simţiri pe măsură. Cuvinte simple şi de bun simţ: „Ca o doină străveche, lină şi măiastră”(Un gând smerit). Blânde şi expresive, pline de recunoştinţă faţă de Mântuitorul, aceste convorbiri cu Dumnezeu emoţionează şi aduc pace în suflet, ceea ce nu e puţin.

Autoarea invocă în vers puterea cuvintelor care, potrivit părerii sale, ne pot uni pe viaţă, ne pot şi vindeca, ne pot şi ierta, ne pot aduce bucurie şi iubire în suflet.

În faţa icoanei Maicii Domnului, poeta îi mulţumeşte pentru toate darurile primite, pentru răbdarea în încercări şi puterea de a merge mai departe, chiar şi atunci când totul părea a fi imposibil.

Poeta cântă noaptea de triumf a Vieţii asupra Morţii, noaptea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos: „Un clopot se aude de departe / Se alătură altora, credinţă împarte. / Privesc cerul care şi el se bucură / Lumina se va aprinde de la flacără, / Creştinii se duc cu toţii spre altar / Îngerii ne dau cântece sfinte în dar / Pe cerul în stelat este mare sărbătoare / Oamenii au lumină în suflet şi o floare, / Steaua Domnului să o călăuzească / Arhanghelii se grăbesc să vestească. / Din mormânt răsare Hristos învingător / Lumină aduce pentru întregul popor” (E Noaptea Învierii).

Poeta este de părere că nu vei fi osândit, câtă vreme ai aprinsă candela credinţei: „Existăm prin credinţa de suflet cântată / O lumânare care nu se stinge niciodată” (Candela credinţei).

În cuvinte simple dar de adâncă simţire, autoarea scrie micro-eseuri despre „Când cerurile se deschid”; despre „Bucuria iubirii”.

Ioan Stoian Subţire este un alt creator care şi-a încredinţat scrierile acestei Antologii. Autorul subliniază faptul că, oricât timp ar trece, oricâte anotimpuri s-ar roti, din seminţele căzute vor răsări alte flori, în altă primăvară: „În fructe stropi de soare cad / Mişcarea vremii ne-nfioară! / Seminţele căzute-n nou răsad / Cresc alte flori, în altă primăvară...” (Trecere).

O dată cu căderea razelor în fiecare suflet, renaşte şi Speranţa Reînvierii.

Anişoara Vleju dedică versuri minunate celei mai mari sărbători a creştinătăţii: Învierea: „E seara Învierii / în care se aşează / câte două mâini în rugăciune, / Dumnezeu coboară / în casa sfinţeniei mele. // (...) // Îl primesc pe Iisus / În casa plină cu iarbă, / Dumnezeu mă iubeşte, / condiţie primă mi-e sufletul / secerat de mâna Lui / la începuturile timpului.” (Secvenţă).

Ion Părăianu scrie versuri în stil popular despre Bunavestire. El plasează această minunată sărbătoare în satul său, reactualizând în vers minunata Veste pe care Maria a primit-o din partea Îngerului Gabriel, dar aminteşte şi despre tradiţiile şi datinile legate de această sfântă zi în care a fost anunţată Naşterea Mântuitorului lumii.

Gabriela Mimi Boroianu – încheie seria autorilor din această minunată carte. Autoarea pune accent pe Pătimirea Domnului, pe durerea Maicii Sfinte.

        Pe ansamblu, Antologia „Pe o cruce de lumină” este nu numai o lectură plăcută, dar şi un ghid de terapie spirituală în care găseşti o oază de lumină unde poţi să-ţi odihneşti trupul, ochii şi sufletul.

CEZARINA ADAMESCU

29 Gustar 2016

Solemnitatea Tăierii Capului

Sfântului Ioan Botezătorul

A apărut antologia „Veniţi de Luaţi Lumină”

                   

În recenta antologie religioasă coordonată de Puiu Răducan, semnează: scriitorul şi editorul Puiu Răducan, Cezarina Adamescu – Galați, Elena Agiu-Neacşu- Rm. Vâlcea, Elena Armenescu – București, Doina Bârcă – București, pr. iconom stavr. Radu Botiş - Ulmeni - Maramureş, Elena Buică - Buni - Toronto – Canada, Paulian Buicescu- Rm. Vâlcea, Octavian Butuza – Baia Mare, Mihai Caba – Iaşi, Adina Constantinidi – Cluj Napoca, Lidia Codreanca – Chișinău, Elena Cosma Ciungan- Rm. Vâlcea, Ion Cuibus – Cluj-Napoca, dr. Ion Cuzuioc – Chișinău, Theodor Damian – New York, Olga Alexandra Diaconu – Iaşi, Elena Ramona Dinică – Rm.  Vâlcea, Ştefan Dumitrescu – Tulcea, Victoria Fonari – Chișinău, Alina Elena Rodica Georgescu – Rm. Vâlcea, Lidia Gonţa Grosu – Chișinău, Ernest E. W. Herman – Houston – U.S.A., Dumitru Ichim –Ontario (Canada), Zina Izbaş – Republica Moldova, Vasile Larco – Iași, Denisa Leţ- Liebling (Timiş), Ana Lung – Rm. Vâlcea, Silvia Alexandra Marinescu – Vâlcea, Galina Martea -  Republica Moldova, Iacob Oniga – Dumbrăvița – Maramureș, Ion I. Pârăianu – Vâlcea,   Maria Cornelia Postescu -  Sebeş (Alba), Rafila Radu – Iaşi, Puiu Răducan - Țepești, Olimpia Sava – Galați, Nina Schiţco - Republica Moldova, Grigore Şerban - Republica Moldova,  Titina Nica Țene – Cluj Napoca, Zenovia Zamfir – Rm. Vâlcea şi Al. Florin Țene – Cluj Napoca, preşedintele Ligii Scriitorilor din România.

Preotul şi scriitorul Radu Botiş din Ulmeni premiat de Liga Scriitorilor

Recenzie - Carmena Felicia Băinţan, preşedintele Ligii Scriitorilor, filiala Maramureş

Recenzie-Carmena Felicia Băinţan,”Iubirea din tăcere”, Editura Eurotip, Baia Mare,2015,117 p.

                                                             de   Radu Botiş

  Recent apărută la Editura Eurotip din Baia Mare, director Pamfil Godja, cartea doamnei Carmena Felicia Băinţan ,,Iubirea din tăcere” aduce în faţa noastră o parte din trăirile personale ale acesteia, pornind de la mirificul unor vremi trecute, anii adolescenţei cu frumuseţile acelor clipe nostalgice, după cum putem sesiza chiar din primele pagini.

        Mici semne de curtoazie firească în care putem redescoperi începuturile unor apropieri ,,de taină”, nemărturisite ades, pentru ca mai apoi reîntâlnirea aevea să reaprindă, poate, focu’ de odinioară. Parcurgând cartea, vom descoperi autoarea acesteia îndrăgostită de frumuseţea ţinuturilor exotice, căci, însăşi călătoria făcută în Insula Corsica readuce ,,iubirea din tăcere”, iubirea de taină.

       Două personaje fac loc subiectului de faţă, două inimi care deşi permanent speră, cred să-şi unească destinele, lungul drum al reîntâlnirii se contopeşte cu gândul la clipa atât de aşteptată dar, în final, neîmplinită.Un subiect generos adus în prezent de acel ,,curaj nebun al tinereţii...” cum se menţionează la pagina 74, firescul secondat de speranţa care trece peste distanţe, condiţii sociale, bariere de ordin moral poate, într-o lume permisivă cuprinsă şi coordonată de propriile noastre peripluri.

       Un subiect captivant care ne dă posibilitatea să concepem fiecare un nou scenariu cu privire la acţiunea şi personajele cărţii, o lume a imaginarului şi un univers personal în care am putea să ne regăsim, o visare a petrecerii noastre vremelnice către veşnicie.

       Iată o carte care se recomanda prin ţinută, conţinut dar înainte de toate prin mesaj!

POEZIA RELIGIOASĂ ÎN FESTIVAL

Ca instituţii publice, Biblioteca Municipală „Petru Maior" din Reghin şi Primăria Municipiului Reghin, reprezentată de ec. Maria Precup (primar), ne simţim onorate să fim coorganizatori ai concursului de creaţie literară (poezie religioasă) CREDO, concurs organizat de 15 ani de Nicolae Băciuţ - director al Direcţiei pentru Cultură Mureş.

Festivitatea de premiere a celei de-a XV-a ediţii a avut loc în cadrul Proiectului cultural - educativ - ştiinţific şi de divertisment, pus sub genericul Tabăra Baladele verii, şi care a cuprins şi alte câteva module: Biblioteca de vacanţă - Să citim în fân (15 elevi, coordonaţi de Secţia împrumut carte pentru copii, bibliotecar Lihăt Carmen şi Biblioteca Ibăneşti, bibliotecar Man Nicoleta); Terapii complementare, coordonat de Angela Socolean; Orientare turistică, coordonat de Ioan Astăluş; Lectură publică pentru adulţi, coordonat de Sorina Bloj, Cântec şi joc popular, coordonat de Cătălin Cioba.

Programul diversificat al acestui proiect a făcut ca timp de patru zile, cei 120 de participanţi de vârste diferite şi cu preocupări diferite, să se întâlnească pe un teritoriu spiritual comun, să se cunoască, să comunice, sa se împrietenească, să-şi îmbunătăţească cultura generală.

Mulţumim d-nei Claudia Pescar, cea care ne-a găzduit la Castelul de la Lăpuşna, manager general la SC GRAND SA, şi care s-a implicat decisiv în reuşita organizării evenimentului desfăşurat pentru a treia oară aici. De asemenea, mulţumim Primăriei comunei Ibăneşti, d-lui primar Dumitru Dan Vasile, pentru parteneriatul fructuos şi avantajos, şi, nu în ultimul rând, părintelui Arsenie, stareţul Mănăstirii Lăpuşna, în spaţiile căreia s-au derulat momentele Concursului „Credo".

 PREMIILE FESTIVALULUI-CONCURS DE POEZIE RELIGIOASĂ „CREDO" - Ediţia a XV-a, Lăpuşna 2015 

I. Grupaje-manuscris

Marele Premiu: Marin Ifrim, Buzău

Premiul I: Mariana Eftimie Kabbout, Galaţi; Mircea Dorin Istrate, Târgu-Mureş; George Bădărău, Iaşi;

Premiul II: Mariana Bendou, Oneşti, jud. Bacău, Olguţa Luncaşu Trifan, Iaşi; Camelia Cristea, Bucureşti;

Premiul III: Ion Georgescu Muscel, Canada, Lilioara Macovei, Bacău; Ana Urma, Vaslui Ana (Any) Drăgoianu, Ţânţăreni, Gorj; Prof. Ana Pandrea, Luduş; Daniela Tiger, Craiova;

Premiul Special al Juriului: Armina Flavia Adam, Nazna, Mureş; Răducan Gheorghe (Puiu), Râmnicu Vâlcea; Daniela M. Popescu, Madrid; Liviu Jianu, Craiova; Marius Daniel Mihu, Ploieşti; Petruţa Freund, Aschaffenburg, Landul Bavaria, Germania; Obreja Marian, numele monahal Protos. Dr. Arsenie, Preot Diaspora, Franţa;

Premiul revistei Vatra veche: Ana Irina Iorga, Iaşi; Florentina Loredana Dalian, Slobozia

Premiul Editurii Vatra veche: Radu Botiş, Ulmeni, Maramureş

Premiul cotidianului „Cuvântul liber": Florin T. Roman, Sebiş, Arad

Premiul Direcţiei pentru Cultură Mureş: Daniela Ţurlea, Săliştea, Alba

Premiu pentru traducere: Mihaela Maria Cintean, Sacramento, California

Menţiune: Pavel Mariana Florica, Călăraşi; Ileana Luca, Sibiu; Belea Tudorel, Sighişoara; Tatiana Scurtu-Munteanu, Bereşti, Galaţi; Alexandra Sabina Lisievici; Romana Maria Rusu; Vasile Luca, Sighişoara.

Premiul Excelsior: Mădălina-Andreea Stan, Comăneşti, Bacău; Paula Diana Handra, Călăţele, Cluj

II. Volume

Marele Premiu: Mihaela Aionesei, „Surâsul dintr-o lacrimă", Ed, Eurostampa, 2015, Răzvan Ducan, „Strigăt din curba lui Gauss", Editura Nico, 2015

Premiul Special al Juriului: Ion Buciuman, „Poiana cu Izbuc", Ed. „Viaţă şi sănătate", Bucureşti 2015, Melania Rusu Caragioiu, „Spre ceruri sacre", 2012, „Perlele Domnului", Antologie de Puiu Răducan, Ed. Autograf, 2014, Maria Borzan, „Antologie de poezie populară", Editura Nico, 2015, Daniela Tiger, „Ochi de lumină", Ed. Vita Prevent Edit, 2015

Premiul I: George Călin, „Întru lumină şi cuvânt", Ed. Antim Ivireanu, 2015

Premiul II: Clelia Ifrim, „Cloşca cu puii de piatră", Ed Limes, 2014, Marian Marcoci, „Sculptorul tăcerii", Editura Nico, 2015

Premiul III: Vanda Ani, „Vrej de lumină", Editura Nico, 2015

Premiul revistei Vatra veche: Dorina Stoica, „Când Te iubeam", Ed. PIM, 2014, Viorica Şutu, „Răstimp între lumi", Editura Nico, 2014, Cornelia Jinga Hetrea, „Tăcerile serbărilor galente", Editura Nico, 2015,

Premiul Editurii Vatra veche: Stejărel Ionescu, „Cartea vieţii", Ed. Măiastra, 2015, Ana Munteanu Drăghici, „Nirvana", Editura Nico, 2015

Premiul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Mureş: Gabriella Costescu, „În numele busuiocului", Editura Reverberate Books Publishing House, London UK, 2014,

Premiul Bibliotecii „Petru Maior", Reghin: Viorica Feierdan, „Flăcări în tandem", Editura Nico, 2014, Gina Moldovan, „Universul unei trăiri", Editura Nico 2015,

Premiul Muzeului Etnografic Reghin: Cătălin Cioba, „Toată lumea-i oarecum", Ed. Nico, 2015

Premiul pentru debut: Claudia Vodă, „Ruguri şi rugi", Editura Nico, 2015

Premiul „Excelsior": Cristina Vasiliu, „Suflet de stea", Editura Nico, 2015

Preşedintele Juriului: NICOLAE BĂCIUŢ

Secretar: SORINA BLOJ

Radu Botiş: „Ca tămâia înaintea Ta“, Editura Ariadna, Baia Mare (Cezarina Adamescu,USR)

Dacă  n-ar fi fost preot, autorul cărţii de faţă ar fi fost sacerdot în cuvânt, oficiind la altarele celeste fără  tihnă liturghii de sunete. Dragostea pentru Dumnezeu nu cunoaşte răgaz, pentru că şi El ne iubeşte cu asupră de măsură, fără odihnă şi fără limite.

Şi altfel, cum i-ar putea  mulţumi cineva, pentru Sângele tot, scurs din dragoste nemărginită?

Radu Botiş a ales acest fel de a-şi revărsa gratitudinea, smerenia condiţiei de creatură în faţa Creatorului  a toate.

Şi astfel, nu conteneşte a-I aduce  prinos din cuvintele smulse parcă din inimă. Să nu căutăm, cârcotaşi, pete în soare, că nu sunt. Cu orice fel de dioptrii ne-am uita. Poezia sacră trebuie însă citită cu dioptrii sufleteşti, foarte rare.

Lumina înghite orice urmă de pată, rămâne un alb-infinit, un alb de ivoriu, un alb absolut scufundat în alb absolut, strălucitor şi cald,  care te învăluie blând în mantaua  de raze. Te vindecă de orice prihană, de orice pricină. Îţi alină durerea. Te întemeiază pe trei mari virtuţi: Credinţa, Nădejdea, Iubirea.

Şi astfel, curat ca-n  ziua Botezului, aştepţi mir-ungerea.

Poezia lui Radu Botiş este o asemenea mir-ungere, cu uleiul cel sfânt, cu care vom fi atinşi pe mâini, picioare şi frunte, la ungerea de pe urmă,  cu efectul unui sacrament care te apără, te întăreşte, te  îndeamnă să-ţi asumi Crezul creştin.

E bănuţul nostru de vamă. E VIATICUL, merinde pentru drumul cel lung şi anevoios de la hotarele vieţii cu viaţa cealaltă, la Întâlnirea cu Acela pe care L-am slujit şi ai cărui suntem încă dinainte de naştere.

În acest mileniu smintit, cu valorile toate răsturnate şi profanate în mod inadmisibil, se pare că nimic nu-L înduplecă pe Dumnezeu mai mult decâttămâia  rugăciunii, care se înalţă  fuior către cer, aşa cum spune psalmistul.

Tămâia faptelor bune poate străpunge tăriile.

Părintele Radu Botiş a ales să ardă  tămâia cuvântului şi mireasma acestuia a ajuns până  la noi, într-o carte. Parcă simţim adiere de bună mireasmă.

Ori în cântece sacre, pe suport electronic. El poartă  faima „Vocilor Maramureşene”  aici şi pretutindeni în lume. Cântecele sale se aud, se văd, se simt, te tulbură. Ecouri din Grădina cerească.  Şi nu e de mirare, fiindcă sunt cântate de îngeri, pe versuri smulse din inimă.

În mijlocul vacarmului existenţial, al tulburării generale, „Vocile maramureşene” sunt strigătul de glorie şi biruinţă, strigătele de implorare către Dumnezeu, sunt Glasul  Comun care cheamă la credinţă. Aceste „Voci” păstorite de părintele Radu Botiş – îşi fac loc în inimi. Părintele şi-a pus în aceste proiecte întreaga fiinţă  şi, împreună cu toată familia s-a angajat să-L slujească pe Dumnezeu, fără contenire, fiecare după putere.

E Crezul său creştin, e crezul artistic, mărturisirea de credinţă poetică, crezul păzit, articol cu articol, ca pe Simbolul Apostolilor  şi ca Legile scrise „cu degetul lui Dumnezeu.”

Ele sunt „Glasul Comun” al Bisericii şi „Slova creştină”  în care ne găsim desfătarea.

„Undeva însă glasul reînvie,

Psalmii de slavă cer săvârşind

Opera Mare – timp de iubire

Cât mai e harul revigorând.

Să  mai renaştem; în decădere

Nu mai există nobil simbol;

Ca pentru viaţă-întru Înviere

Umple din El ce-n tine ai gol.

(Glasul Bisericii)

A şti să înalţi cântecul precum o troiţă a răbdării, din  fărâme de cuvinte, o troiţă străjuind semeţ  înălţimile şi atingând cu creştetul cerul înalt, cu braţele cuprinzând munţii bătrâni, săpând cu unghiile la rădăcină, în catedrala plină de  foşnitoare  vitralii, a pădurii… Cuvinte precum bănuţii de rouă în iarbă. Monade?… Steluţe de apă tremurătoare?

Dar unde să găseşti un bob de răşină  curată, să-l arzi în tării, din căţuia cu miros înflorit, amintind chihlimbarul?

E linişte în Univers.  Dorm până şi îngerii, când poetul aşterne  cuvinte…

Stelele stau în genunchi aşteptând cu  respiraţia întretăiată, aurora, obnubilată  de luna fluorescentă.

E timpul ca ruga să se înalţe  „…ca tămâia înaintea Ta”.

Un gest înălţător, prinos de roadă… Poverile lumeşti sunt azvârlite peste umăr, potcoave în vânt şi se sparg de vitraliile pădurii.

Noul început ne aşteaptă cu ochii întredeschişi, cu braţele desfăcute. Deşi veghea n-a contenit.

Să  ne bucurăm împreună, nu ne ajung lacrimile.  Şi nici cuvintele.

Doar cuminecătura satură şi  îndestulează. Doar apă vie de vei sorbi, n-o să  mai însetezi niciodată.  Samaritean la  fântâna lui Iacob, poţi să-ţi oglindeşti faţa  în linul lichid, să-ţi contempli fiinţa. Sau locul de unde vii. Ori chipurile din preajmă.

Doar vinul de jertfă potoleşte lăuntrica arşiţă.

Doar fumul tămâii se înalţă deasupra păcatelor.

Tăcerea mai poate fi de ajuns?

Chivernisind Lumina de sine, ajungi să te bucuri. Pentru tine şi pentru alţii…

Să  fii opaiţ, muc de lumânare, să  arzi smerit, consumându-te, până  la sfârşit, dar să fii Lumină. Lumina lumii, sarea pământului.

Nu-i lesne scrisul sub pavăza crucii.

În tine se cască un gol care ia formă de DUMNEZEU.

Dumnezeu umple până la refuz orice gol, netezeşte  văile, hăul, până şi abisul păcatului.

Ce pace înaltă dinainte-ţi, atunci se deschide!

E bine  să clădeşti pe temelia cea sfântă! Bob cu bob de nisip,  construcţia creşte, udată  cu sarea din lacrimi, sudoare şi abur siniliu de pădure…

O, da, imensitatea trebuie cucerită! Pas cu pas, călăuzit de o voinţă fără de seamăn, ca un urcuş  spre Sfânta Glorie a Învierii şi-a Înălţării pe treptele nemuririi.

„Curată-ţi fie viaţa, curată şi senină,

Adeseori trecută prin încercări, iscoade;

Căci trebuie, ca pomul, şi noi s-aducem roade

Belşug de fapte bune, mereu să fim lumină”

(Lumina Cărţii Sfinte străluce peste vreme) – spune autorul acestei lucrări de har, oferită prinos sufletelor pioase.

Prilejuri de meditaţie, de reflecţie sacră,  despre adevărurile esenţiale, necesare omului, adăugate celor trei linii de foc, simbolizând virtuţile creştineşti, ori, celor patru virtuţi cardinale.

Ruga învinge orice temere, orice prilej de aproape, până  şi urma de vină închipuită, ori săvârşită cu gândul, cuvântul, cu fapta şi omisiunea.

„O teamă ne cuprinde apusul meditând,

O teamă fără margini, şi totuşi o scăpare;

Atunci o rugă a noastră spre ceruri înălţând

Ne-aduce consolare în viaţa viitoare.//

Şi străbătând cărarea legendelor prea vechi

Simţim o uşurare, o clipă mai fecundă,

Trăind în aşteptarea odihnelor cereşti

Cu bucuria-n suflet ce-n chip plăcut inundă.”

(Motiv de meditaţie I)

Să  nu ne pierdem cu firea, o speranţă există:  „A rămas pentru omenire/ Gândul bun spre a nemuri/ Crezul sfânt în mântuire.” (Lumea întreagă Te cinsteşte).

Crezul creştinului este munca şi răsplata viitoare. Speranţa se află  la sfârşitul vieţii. Adevăruri eterne, rostite simplu, nu declamativ, nu  imperativ, dar ferm, se regăsesc în poemele creştine ale părintelui Radu Botiş.

Ele se referă la viaţa aceasta şi, mai ales, la cea viitoare,  la mântuire. Atâta vreme cât  mai suntem „încă neghina care se ascundea prin grâne” şi nu conştientizăm că trebuie construim veşnicia încă de pe acum, drumul nostru se îndreaptă spre poarta cea largă. Poarta îngustă e hărăzită doar câtorva care vor avea tăria şi smerenia de a lupta până la sfârşit:

„Suntem săraci în fapte şi atâta de lumeşti,

Un  gând nu ne încearcă să  medităm jertfirea.

………………………………………………..

Îisus îţi cere astăzi în ochi să  îl priveşti

Şi darul este mare, e însăşi mântuirea.

(Motiv de meditaţie II)

Ni se cere mult dar şi răsplata va fi pe măsură.  Şi, dimpotrivă, când mult ţi se dă, mult ţi se va cere în schimb. Face parte din Legea de aur a creştinismului.

Versurile serafice ale Părintelui Radu Botiş, mult folositoare pentru orice suflet creştin sunt, aşa cum am amintit, o adiere de bună  mireasmă  venită din Grădina de unde am purces încă de la începutul lumii şi acolo unde ne vom întoarce, dacă vom fi găsiţi vrednici.

Sfintele chemări la meditaţie, la rugăciune, la smerenie, la pietate şi la exercitarea credinţei, transpuse liric în cartea părintelui Radu Botiş  au un ecou  susurând discret în inimă şi pot, de ce nu, trezi conştiinţe, schimba atitudini, modifica traiecte de viaţă.

Este, ceea ce, de fapt, îşi propune poezia religioasă  de faţă, prin glasul vibrând în sonorităţi calde, al părintelui-autor care ne-a oferit un bun prilej de tihnă   şi desfătare sufletească.

                                                                                               CEZARINA ADAMESCU, USR