Se afișează postările cu eticheta pandemia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pandemia. Afișați toate postările

vineri, 16 septembrie 2022

Avocat Gheorghe Piperea: ”Presa germană a descoperit că plandemia a fost concepută și condusă de cele 4 ong-uri pe care le deține Bill Gates”


Presa germană main-stream a descoperit roata, după 8 luni de documentare și anchetă: întreaga politică sanitară globală, în plandemie, a fost concepută și condusă, cu mână de fier, de cele 4 ong-uri pe care le deține sau le coordonează Bill Gates.

Dar această realitate era la vedere. Era tigrul din sufragerie, pe care aceeași presă main-stream, miluită cu miliarde de statele “civilizate”, pentru a face propaganda plandemiei și a cenzura opiniile libere, rapoartele științifice lucide și analizele de drepturi și libertăți, a refuzat să îl vadă până acum.

Toată legislația, toată dictatura digitală, întregul apartheid sanitar, au fost concepute și impuse sub hegemonia acestor ong-uri.

Cum a fost posibil?

În primul rând, prin digitalizare. Lumea e condusă de la butoane, prin aplicații, algoritmi, inteligențe artificiale, obiecte “inteligente” care ne monitorizează permanent, acțiuni listate la burse și gestionate coordonat de giga-fonduri, datorii, presă americană main-stream și rețele de “socializare” sau platforme digitale de tranzacționare.

În al doilea rând, prin sponsorizare, lobby, mită și revolving door (ușa rotativă). Întreprinderile și fundațiile lui Bill Gates sunt principalii finanțatori ai OMS. A fost ușor ca OMS să fie transformată în simplu instrument al planurilor demente ale “specialistului” din garaj. Mai mult, de ani de zile, cadrele OMS se mută și se răs-mută la fundațiile/asociațiile lui Gates, ca într-un continuu du-te-vino prin ușile rotative ale sediilor scumpe din Geneva & elsewhere ale OMS și ale Bill & Melinda Foundation. În plus, Bill Gates a utilizat la greu lobby-ul politic și mita electorală, la Washington, Bruxelles, Berlin, Paris, Londra, Canberra, Ottawa etc.

În al treilea rând, a fost posibil și cu sprijinul neprecupețit al Chinei și al Rusiei (ce, ați uitat că rușii au fost primii care au scos vakseen contra cou_veed?).

Sarcastic, dar cele două publicații germane main-stream au mai descoperit că, în ciuda conducerii cu mână de fier a plandemiei, precum și a celor 10 mld dolari aruncați pe sponsorizări, lobby și trafic de influență, cele 4 ong-uri ale lui Bill Gates nu au făcut mare rahat. Chiar și Bill Gates a remarcat, amărât, prin primăvară, că nu a prea făcut treabă bună cu vakseenurile, sperând că va avea mai mare succes la următoarea plandemie. Mai mult chiar, germanii spun că cel care s-a opus cu duritate încredințării gratuite a patentelor pe vakseenuri spre a fi fabricate în și pentru țările sărace a fost chiar Bill Gates.

Lumea a fost, la propriu, pusă pe butuci de ong-ocrație, care s-a impus prin prostocrație. Și asta pentru că s-a lăsat de bună voie pe mâna “specialiștilor” și sub controlul fuhrerilor digitali.

Încă o dată, “conspiraționiștii” au avut dreptate. Văzându-l atât de prezent peste tot pe acest moș decrepit care ne vrea neapărat înțepați de 20 de ori pe an și ne vrea mai puțini, era imposibil să nu observi că ceva e în neregulă . Exceptând cazul în care erai din categoria supușilor prin definiție sau a idioților utili. A complet idioților.

Dar, mai important, este faptul că nu se putea evita această întrebare, pusă de orice strateg sau om de bun simț: cui prodest (cui folosește).

Politica sanitară din plandemie NU a profitat populației. Altfel, nu ar fi fost șapte valuri, zeci de milioane de decese cauzate de blocarea sistemului sanitar cu politica zero cou_veed a demenților Fauci & co, decesele “subite” sau din cauze naturale/necunoscute la 18 ani etc. Dar plandemia a profitat imens celor din big pharma și din big tech, unde Bill Gates & co au acțiuni masive. Mai mult de 10 mii de miliarde de dolari s-au adunat în conturile acestor fuhreri în cei 2,5 ani de plandemie, iar noi am sărăcit și flămânzit. Au profitat enorm și mass-media occidentală, mai ales cea americană, precum și rețelele de socializare, iar democrația a regresat în totalitarism, civilizația s-a înscris pe drumul înapoi către grotă, iar omul s-a prostificat.

Totul pentru planurile nebunești ale unor indivizi ca Gates (care nu s-a sfiit să facă o simulare publică și ultra-mediatizată a plandemiei cu 3 luni înainte de declanșarea “pandemiei” de sorginte chineză) și pentru prosperitatea de contabil cu mânecuțe a unor birocrați ca Tedros sau Arahat.

Măcar acum: v-ați prins, frați aplaudaci ai creatorilor de crize și dezastre?

 

Avocat Gheorghe Piperea

 

 

duminică, 19 iunie 2022

Pandemia

 

(Tragicomedia globalismului)

 

Partea a II-a:   Omul istoric și păcatele lui (cont.)

 

Mă-ntorc acum l-ale noastre

(omul de treabă și venal),

după această paranteză

despre limbaj în general.

 

Obișnuit cu fratricidul

și rău-n chipuri diferite,

e clar că omul postadamic

voia averi nechibzuite

 

(putere, bani, faimă, plăcere),

nesinchisindu-se defel

că-n plan atotuman devine

mult mai sărac și mai mișel.

 

Exact ce Mesia spunea

în predica-I înălțătoare:

„În cer voi adunați averi

de-acelea ce-s nepieritoare,

 

iar nu telurice poveri,

la fel de grele ca o stâncă,

pe care hoții le înșfacă

și moliile le mănâncă”.

 

Despre-adevăr și mântuire,

pledând de zor și necurmat

(până-I de rabini hăituit

și, în final, crucificat),

 

El pune-asemenea temei

la noul crez dezrobitor,

încât – după-nviere și-nălțare –

la Tatăl atotiubitor,

 

urmașii Lui au înjghebat

- urmându-I pilda și povața –

comunități ce vor schimba

istoria și sclavilor, viața:

 

Egalitate între sexe

(fenomenală izbândire),

averea pusă în comun

și-o remarcabilă-nfrățire!

 

Realizările creștine

cu două mii de ani ̓nainte,

atât au inspirat haramul

și-a sa doctrină necuminte,

 

încât diverși ideologi

ai jalnicului comunism,

echivalează-acest buboi

cu primitivul creștinism,

 

uitării dând fără rușine

imensele deosebiri:

                                                            Că bolșevismu-i criminal                                     

și se bazează pe-nrobiri,

 

pe când credința lui Hristos,

cu jugul ei mântuitor,

pe credincioși îi fericește

și dă speranțe tuturor!

 

Apoi c-averea comunistă

din confiscări a rezultat

(cel care nu se conforma

fiind pe dată lichidat),

 

astfel că-n respectiva eră

(sterilizantă și nedreaptă),

valoarea era depășită

de lingușirea îngălată,

 

pe când în demnul început

al creștinismului fratern,

averea pusă în comun

venea dintr-un impuls intern.

 

E drept că asta n-a durat

o perioadă-ndelungată –

doar până când Biserica

ajunge-o forță segregată,

 

bazată pe averi imense

și-un joc politic de rușine

(ea-i prima instituție

ce stat medieval devine),

 

căci papii vremii s-au dedat

la incredibile orori

(mită, șantaj, crime, războaie)

pentru a fi cosmocratori,

 

adică zeii pământeni,

a căror vrere era lege

în sforăriile directe

și-n cele ce țineau să le delege.

 

Desigur, precum toți tiranii

ce de ciraci se foloseau

ca mendrele să și le facă,

nici papii hâzi nu existau

 

fără prelați căpătuiți

cu traiul bun și trândăveala,

care confundă-n mod voit

smerenia cu lingușeala.

 

Numai așa omul onest

își poate multe explica:

Răscoale, schisme, cruciade,

Reforma și encomienda,

 

războaiele religioase,

Renașterea pe om centrată

(mereu luptând cu iezuiții

și Inchiziția turbată),

 

precum și curajoasa spusă

a lui Antonie cel Mare,

deodată-nvinuire și regret:

„Biserica de azi nu are

 

aceeași rânduială de-nceput,

căci toate-n ea s-au inversat –

de aur preoții cândva,

acuma sunt de lemn sadea,

iar vasele de lemn de-atunci

sunt azi din aur rafinat”.

 

            Sighetu Marmației,                                                     George  PETROVAI

             16-17 iunie 2022

 

 

marți, 20 aprilie 2021

Documente credibile conduc spre ipoteza programării din timp a pandemiei Covid de către oculta mondială!

 


Deși a trecut mai mult de un an, încă sunt discuții serioase cu privire la modul în care a apărut acest virus și la rapiditatea anormală prin care s-a răspândit în lume. Documente credibile, tot mai des evidențiate, conduc spre ipoteza programării din timp a pandemiei Covid de către oculta mondială în scopul împuținării populației globului sau/și pentru a forța schimbarea sistemului social mondial. Se susține, prin exemple concrete, intenția câtorva magnați conectați la „BigPharma” de a se îmbogăți nemăsurat prin instaurarea fricii la nivel mondial și impunerea unor vaccinuri experimentale.

Dincolo de discuții și de ipoteze, ceea ce simțim concret este faptul că folosindu-se ca motiv pandemia drepturile noastre sunt restricționate și anulate într-un ritm care a devenit sufocant. Printr-o avalanșă de abuzuri, sub protecția instituțiilor statului, suntem transformați în animale și suntem mânați, precum turma cu pocniri din bice și amenințări permanente, pe drumul către abator. Abuzul a devenit stigmatul acestor zile, iar dezinformarea a ajuns fașa lipită strâns peste ochii fiecăruia dintre noi.

Minciuna ca politică de stat.

Avem dreptul de a afla adevărul? Dacă da, de ce ni se arată numai o singură fațetă a problemei? Întotdeauna, în mod oficial, sunt date ca exemplu somități medicale care susțin pe deplin măsurile restrictive și care, la unison, spun că singurul mod de a scăpa de virus este vaccinarea de masă. Niciodată, dar niciodată, autoritățile sau presa nu prezintă și punctele de vedere ale celorlalte personalități medicale, de cel puțin același calibru cu  primele, care susțin cu totul altă versiune. Sunt socotiți delicvenți toți cei care arată în mod convingător, cu exemple concrete, științifice, avantajele tratamentului preventiv, vulnerabilitățile reale ale vaccinurilor impuse, nevoia accesului liber, gratuit, la teste și existența în farmacii a medicamentelor antivirale. Sunt blamați aceia care recomandă respirarea aerului liber, cu bacteriile și virușii pe care încă de la apariția sa organismul uman îi cunoaște și care, prin mecanisme biologice bine cunoscute, ne asigură și ne întrețin imunitatea naturală.

Sunt acuzați public cei care se opun purtării excesive a măștii și sunt alăturați nelegiuiților toți aceia care includ pe lista măsurilor de prevenție mișcarea în natură, cei care nu sunt de acord cu restricțiile de circulație ori refuză să accepte că închiderea forțată între patru pereți vindecă. Precum ereticii evului mediu întunecat, sunt catalogați ca „anticovidiști” și se dorește închiderea în pușcării a celor care solicită păstrarea spitalelor de uz general pentru bolnavii cronici, mult mai numeroși.

Iar dacă ni se interzice accesul la adevăr, de ce nu ni se spune clar că noi, subiecții inocenți și naivi ai experimentului, asemenea cobailor, nu trebuie să știm ce se întâmplă cu noi? Încă de la bun început am fost bombardați cu o mulțime de explicații care, rând pe rând, s-au dovedit a fi false. Cum, ca om rațional, să nu te întrebi: Dacă nu este nimic de ascuns, atunci de ce suntem mințiți?

Poate Dr. Michael Yeadon, fostul vicepreședinte al companiei Pfizer, știe mai multe decât noi: „În ultimul an mi-am dat seama că guvernul și consilierii acestuia mint în fața poporului în legătură cu tot ce ține de coronavirus. Cu absolut tot! Este o aberație această idee a transmiterii asimptomatice astfel încât chiar dacă nu aveți simptome, totuși sunteți o sursă de transmitere a virusului. Precum și faptul că lockdown-urile ar funcționa, că măștile ar avea un rol protector evident pentru dvs. sau pentru cei din jur și că variantele virusului ar fi ceva de temut, deci va fi nevoie chiar să închidem granițele internaționale în caz că pătrund unele dintre aceste variante străine urâte […] De ce fac asta? De vreme ce nu pare a exista nici un motiv benign, utilizarea pașapoartelor de vaccinare, la pachet cu o „resetare bancară” ar putea da într-un totalitarism cum nu s-a mai pomenit vreodată pe lume. Amintindu-ne de răul provocat de Stalin, Mao și Hitler, „depopularea în masă” rămâne o consecință logică”.

Dihotomia covid-noncovid folosită ca armă, un alt abuz instituționalizat

Este blestemul vieții noastre, răul fatal al acestor zile, urgia care ne apasă din toate direcțiile. Prin străduința încăpățânată a oficialităților, cu sprijinul neabătut al mass-media, suntem împărțiți în două gloate: covid și noncovid. Și se depun eforturi însemnate pentru învrăjbirea celor două tabere. Se confruntă, până la desființarea celor din urmă, spitalele covid cu cele noncovid.  Primele se înmulțesc, chiar și peste noapte Celelalte sunt desființate cu aceiași repeziciune. Sunt puși în opoziție bolnavii covid și ceilalți bolnavi – nenorocoșii noncovid. Dacă pentru primii s-a constituit o adevărată suprastructură care îi testează periodic, îi oblojește, îi numără, îi categorisește în funcție de gravitatea bolii și le socotește zilnic paturile și aparatele cu oxigen, pentru ceilalți nu mai există nimic. Nu spitale, nu paturi, nu tratament. Până și doctorii specializați în boli noncovid sunt obligați să lucreze pentru bolnavii covid, părăsindu-și vechii pacienți aflați sub tratament.

Ni se impune până și unde să călcăm. Sunt instituite, pretutindeni, rute de intrare și ieșire covid și noncovid. Așa numitele sensuri de mers sanitare. Cerberi, plătiți pentru asta, veghează zi și noapte ca nu cumva vreun viețuitor să calce pe alături. S-au conceput pașapoarte speciale pentru călătorii covid și noncovid. Deși prin acest sistem evident discriminatoriu ni se restricționează dreptul de a călători, în mod oficial se susține că ”certificatele verzi” înlesnesc circulația persoanei. În covid și necovid sunt împărțiți și elevii, pedagogii, profesorii, doctorii, chelnerii… S-a ajuns până acolo încât și țările au fost împărțite în state covid și noncovid!

Cât, în aceste demersuri, este bună intenție? Cât este prostie, slugărnicie, rea intenție sau manifestare despotică? Nu știe nimeni. Pentru că nimeni nu este preocupat cu adevărat de prevenție medicală. Dovada? După mai bine de un de la izbucnirea epidemiei ne aflăm în aceeași situație ca la început. Nicio diminuare a numărului infectărilor sau a deceselor atribuite acestui virus.

Purtatul măștii, problematica distanțare sau îndemnul spălării pe mâini, să fie clar, nu sunt măsuri medicale de prevenție. Pentru că dacă nu le respecți ești pedepsit. Acestea, la fel ca restricțiile de circulație, închiderea piețelor și a magazinelor, interzicerea întâlnirilor,  priveghiului morților sau îmbrăcarea cadavrelor înainte de înmormântare, sunt măsuri politice. Peste tot în lume doctorii emit recomandări. Cei care obligă și pedepsesc sunt politicienii.

Competiția inventării și aplicării abuzurilor, un nou sport al politicienilor aflați la putere

Trăim o adevărată competiție. Echipe special alcătuite, comisii peste comisii cu atribuții complet  necunoscute cetățeanului, personaje păstrate în umbră dar și indivizi aruncați în față fiindcă sunt lipsiți de simțire omenească se află într-o întrecere mârșavă în a inventa și aplica restricții omului de rând. Numai prin existența competiției într-o asemenea olimpiadă neagră a fost posibil să apară regula îngropării morților în pielea goală, sigilați în saci de plastic precum dejecțiile și aruncați în gropile săpate la repezeală fără o slujbă bisericească și în prezența unor preoți grăbiți, timorați, mascați, îmbrăcați în combinezoane albe și nu în veșmintele bisericești. Numai astfel, printr-o cursă a mârșăviilor, au putut fi introduse în carantină comunități întregi prin inventarea și aplicarea unor formule de calcul din ce în ce mai ilogice. Numai în acest fel se explică desființarea spitalelor strict specializate, unele unicat, și creșterea galopantă a deceselor bolnavilor cronici lipsiți de asistență medicală. Se insistă la salvarea declarativă a unor oameni prin uciderea deliberată a multor altora. Se uită că în fața morții suntem egali.

Teama de restricții a depășit frica de îmbolnăvire.

S-a ajuns în situația în care teama de îmbolnăvire, sădită temeinic în psihicul nostru timp de un an, este depășită de frica de restricții. Trăim și murim între două seturi de măsuri punitive. Respirăm în funcție de deciziile luate peste noapte în spatele ușilor închise. Suntem obligați să ne organizăm viața conform fantasmelor unor personaje sinistre și a unor decizii subordonate și ele nu se știe căror interese de moment. Abuzul instituțional al statului a devenit politică oficială, iar campionii abuzurilor sunt priviți ca niște eroi în lupta cu virusul.

Se pare că, respectând o tradiție istorică ne onorantă, România continuă să nu-și descopere demnitatea. Noi, poporul, ne comportăm ca niște vinovați. Ne este frică să ridicăm glasul. Răbdăm aproape fără crâcnire un prezent plin de abuzuri și nu ne preocupă în niciun fel viitorul. Protestele noastre, anemice, pedepsite în mod parșiv de haitele plătite și echipate de noi pentru a ne proteja, nu impresionează autoritățile fiindcă ele ne cunosc prea bine neputința. Până când? Aceasta este întrebarea care chinuie mintea fiecăruia dintre noi. În lipsa unui răspuns, apar reacțiile firești. Confruntați cu noi restricții, unele evident aberante, organizații civice și instituțiile judiciare sesizate, chiar unele partide politice, din toată lumea și de la noi, au luat atitudine:

Într-un comunicat de acum câteva zile, George Simion, deputat și copreședinte A.U.R., afirma: „Românii ard de vii sau se sufocă prin spitale, copiii se însingurează și se deprimă în fața ecranelor, fiind lipsiți de contactul direct cu colegii și profesorii, micii antreprenori români sunt nevoiți să pună lacătul pe ușă, vreme în care ei vând măști neconforme și ultimele companii strategice pe care le mai deține statul, își schimbă pozele de profil pe rețelele de socializare și se țin cu dinții de funcții. Această șaradă trebuie să înceteze! Măsurile absurde trebuie ridicate și viața românilor trebuie să revină la normalitate”

Vasile Barbu, președintele A.N.P.P., atrage atenția că în fiecare lună, comparativ cu anul 2019, crește numărul deceselor fiindcă nu oamenii nu mai au acces la servicii medicale ca urmare a transformării spitalelor specializate în spitale COVID:  „ S-a ajuns la aproape 30.000 de morți pe lună în plus. Sunt zeci de mii de pacienți care nu au beneficiat de serviciile medicale. Mulți dintre pacienți mor, iar mulți rămân cu sechele invalidante, din păcate. Acesta este efectul social în timp pe care nimeni nu-l ia în considerare. La noi în România se merge pe sistemul pompieristic”

În Finlanda, la 2 aprilie, o comisie constituțională a declarat neconstituțională decizia guvernului de a introduce în carantină cinci orașe, inclusiv capitala. Ca urmare, guvernul a decis retragerea deciziei.

Ca urmare a unui proces intentat de Liga pentru Drepturile Omului, un tribunal din Belgia a obligat autoritățile să anuleze toate restricțiile impuse  pentru limitarea răspândirii virusului SARS Cov-2. Procesul a început în februarie. Guvernul era acuzat că a luat măsuri ilegale pentru limitarea răspândirii bolii fiindcă au restrâns drepturile cetățenilor la libera circulație fără ca parlamentul să fi votat un asemenea act normativ, iar în caz de nesupunere va trebui să plătească o amendă de 5.000 de euro pe zi.

În Germania, în landul Turingia, administrația a fost obligată să suspende restricțiile asupra drepturilor cetățenilor luate pe motiv de pandemie până nu demonstrează cu dovezi științifice necesitatea acestor măsuri și faptul că a acționat restrictiv proporțional cu pericolul iminent. Recent, ca într-un teatru al absurdului, destituirea unuia dintre torționari și a femeii născătoare de restricții de lângă el este tratată la nivel politic precum sacrificarea unor adevărați martiri ai neamului. E rușinos.

Autor: Teo Palade

Sursa: art-emis.ro

sâmbătă, 6 martie 2021

Alexandru Racu: „Pandemia a generat costuri uriașe.”

 
Pandemia a generat costuri uriașe. O parte din ele au fost generate de virus, cealaltă parte de atacul de panică global provocat de apariția virusului și în urma căruia guvernele au adoptat niște politici iraționale (cel puțin din perspectiva binelui public sau a interesului general) de combatere a pandemiei, cu costuri mai mari decât beneficiile.

Dincolo de costul uman – oameni care au murit de covid sau care doar au rămas cu sechele, familii îndoliate – a existat și un cost economic extrem de dureros. Mai mulți oameni și-au pierdut locurile de muncă. Alții au pierdut din venituri sau au ajuns în situația de a munci în condiții semnificativ mai grele. Multe afaceri au dat faliment. La rândul său, guvernul a făcut față cheltuielilor de combatere a pandemiei și a efectelor sale economice printr-un deficit bugetar care, cu dezlegare de la UE, a sărit mult de pragul de 3%. Nu mai punem la socoteală și cât s-o mai fi furat – atât de către guvern, cât și de către furnizorii privați, cot la cot – prin achizițiile publice: de măști, de dezinfectanți, de tablete, de termoscanere ș.a.m.d.
Aceste noi costuri economice au fost impuse unei societăți în care, de-a lungul anilor, inegalitățile au tot crescut. La începutul pandemiei, spuneam că noua povară trebuie pusă în cârca celor de la vârful piramidei sociale care, la capitolul venituri, s-au tot distanțat de bază pe parcursul ultimilor ani, că a venit momentul de a corecta niște anomalii și nedreptăți, mai ales în condițiile în care, paradoxal, după ce timp de zeci de ani proprietatea privată a zburdat tot mai liberă, pe întreg mapamondul, aproape toate celelalte drept libertăți au fost suspendate subit – nu știm până când – odată cu instituirea noii normalități (extrem de iliberale și susținută cel mai abitir tot de ăia care ani la rând au urlat împotriva iliberalismului).
Evident, nu a existat nici cel mai mic indiciu că guvernul – cel puțin cel din România – ar avea intenția de a trata în acest mod problema facturii care între timp s-a tot acumulat. Din contră, absența oricărui indiciu de acest tip lăsa de înțeles, pentru cine avea ochi de văzut, că se va proceda exact invers, adică tot fraierii care au pierdut venituri, drepturi și libertăți, iar în cazurile cele mai grave, inclusiv prieteni sau membri ai familiei, vor plăti și factura, care iată, urmează să fie plătită prin vânzarea Portului Constanța și a altor bunuri publice (cel mai probabil tot la preț de nimic, ca în anii 90).
Asta înseamnă că tot rechinii care deja i-au halit în mare măsură pe peștișorii mici și mijlocii – spre exemplu, marele retail și livrările care au înghițit în pandemie comerțul cu amănuntul mic și mijlociu – și care oricum nu prea mai plăteau taxe pe averile uriașe acumulate în treizeci de ani de neoliberalism se vor îmbogăți și mai mult printr-o nouă rundă de privatizări, după care vor urma – de fapt, au început deja – noi tăieri, pentru că cineva trebuie să plătească factura. Bineînțeles, o vor plăti tot fraierii, în timp ce șmecherii se vor îmbogăți și mai mult.
La fel stau lucrurile și în cazul tranziției ecologice. Indiferent dacă e vorba de măsuri necesare sau de politici iraționale (cel puțin din perspectiva fraierilor) alimentate de isteria elitelor globale (care își pierd mințile pe măsură ce sistemul devine tot mai inegal și pe cale de consecință mai dement, întrucât insustenabil), un lucru e cert: factura o plătesc (tot) fraierii.
Departe de a o revoluționa în sens democratic, fiecare nouă criză consolidează și mai mult structura tot mai inegală a societății. Până într-o bună zi când – ca să citez dintr-un manifest răspândit în urmă cu ceva ani în spațiul public românesc – sistemul o să bubuie, iar “mâna de lucru o să vă strângă de gât”.

luni, 26 octombrie 2020

Pandemia, corupţia şi bătrâneţea politică

 Printre puzderia de evenimente, care de care mai mărunte şi fără importanţă pe termen lung, chiar şi confruntarea dintre Donald Trump şi Joe Biden a părut plictisitoare. Nu merita să te scoli la patru dimineaţa pentru a constata că cei doi contracandidaţi nu au spus nimic nou.

Deşi în vârstă, Trump are 74 de ani, iar Biden 77, confruntarea dintre cei doi candidaţi la preşedinţia SUA nu a fost ca între doi bătrânei. Niciunul nu-şi trădează vârsta.

Ca să facem o glumiţă, nu păreau a face parte din simpatizanţii unui partid care promite majorarea pensiilor cu 40%.

Subiectele dezbătute erau previzibile. De fapt, chiar acest lucru li s-a reproşat competitorilor. Au vorbit, evident contradictoriu, despre pandemie, despre corupţie, despre Rusia, China şi Corea de Nord. Nimic nou.

Trump continuă să-l acuze pe Biden că fiul lui a făcut afaceri în Rusia şi Ucraina, iar candidatul democrat i-a reproşat lui Trump că a făcut afaceri în Rusia şi plăteşte taxe şi impozite în China. De remarcat că în timpul dezbaterii Trump nu a menţionat că fiul lui Biden ar fi făcut afaceri şi în România.

Opiniile lor despre pandemie nu se deosebesc cu nimic de  modul în care în toate ţările opoziţia acuză puterea că nu a gestionat bine criza.

Deja se trage concluzia că a fost cea mai slabă confruntare televizată între candidaţii prezidenţiali din întreaga istorie a dezbaterilor televizate. Prima a avut loc în 1960 între Kennedy şi Nixon.

România, ca ţară care depinde de Statele Unite, a aşteptat cu mare interes confruntarea, dar niciun oficial român nu este atât de neinspirat încât să-şi permită să aibă o opinie personală. Nu se ştie care dintre ei va fi preşedinte după alegerile din 3 noiembrie. Deci trebuie să fim prevăzători, să nu repetăm greşeala lui Mircea cel Bătrân care l-a susţinut  pe unul din fiii sultanului care nu a avut şansa să ajungă sultan. Baiazid avea să se răzbune. De atunci, domnitorii români au fost mai atenţi când se schimbau sultanii, regii, împăraţii, dar şi preşedinţii Statelor Unite.

America voteză deja, prin corespondenţă. Candidatul democrat Joe Biden are un avantaj în sondaje, dar situaţia se poate schimba până în 3 noiembrie, ziua alegerilor.

Dacă americanii au scandalurile lor, noi le avem pe ale noastre. După o lună, în 6 decembrie, vor avea loc alegeri şi în România. Se alege un nou parlament. Confruntările au început destul de timid. La modul general PNL, ca partid de guvernare, se confruntă cu PSD, dar primele bătălii par să se ducă între cei ce sunt consideraţi viitori parteneri de guvernare.

Protagoniştii primului scandal electoral sunt PNL şi USR.  Motivul: la votul pentru desemnarea preşedintelui Consiliului Legislativ parlamentarii USR ar fi votat candidatul PSD, nimeni altul decât fostul ministru al Justiţiei supranumit „altă întrebare”. Florin Iordache va superviza toate actele legislative emise de guvern. La schimb, parlamentarii PSD au votat un vicepreşedinte al Consiliului Legislativ propus de USR. O mână spală pe alta. Stânga o spală pe dreapta şi dreapta pe stânga.

Și în România subiectele dezbătute în campania electorală vor fi dictate de situaţia reală din teren. Pandemia şi corupţia sunt indisolubil legate între ele. Pandemia şi corupţia nu lasă loc de manifestare, de prezentare a programelor de guvernare. Poate că partidele nici nu-şi doresc acest lucru. Este mult mai la îndemână pentru opoziţie să arate că guvernul nu a gestionat bine criza de pandemie, iar guvernului îi vine mai uşor să-şi prezinte măsurile de protecţie, măsurile de susţinere şi repornire a economiei.

  De asemenea, tema corupţiei este una facilă, la îndemâna tuturor din moment ce se pot lansa acuzaţii fără să prezinţi probe.

Putem spune, fără să greşim, că din acest punct de vedere am ajuns la nivelul americanilor. Pandemie au ei, avem şi noi. Corupţie au ei, avem şi noi. Ce nu avem? Bătrâni. Politicieni bătrâni.

Ne lipsesc doi pensionari care să se acuze reciproc. Avem, în schimb, tineri care se aruncă în luptă cu mai puţină energie decât candidaţii de 74 şi 77 de ani.

Până mai ieri Victor Ponta se tot lăuda şi se mira de tinereţea lui. Călin Popescu Tăriceanu, la 67 de ani, ni se pare bătrân şi mulţi îl trimit la plimbare. La 69 de ani, Traian Băsescu este mai tânăr decât Donald Trump cu cinci ani şi cu opt ani mai tânăr decât Joe Biden.

Iată că dezbaterea dintre candidaţii prezidenţiali din SUA ne relevă un lucru: nu prea avem bătrâni în politică. Atunci de ce ni se pare atât de bătrânicioasă clasa politică, viaţa politică din România?

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informația zilei Maramureș

joi, 8 octombrie 2020

Giganţii IT sunt „noii îmbogăţiţi de pandemie”. Monopolul digitializării atentează la democraţie şi libertate?

 


Pandemia este un fel de război, dar nu între oameni, ci cu virusul. Ca la orice război există îmbogăţiţii de război. Astăzi asistăm la „îmbogăţiţii de pandemie”. Cineva profită de propagarea restricţiilor, iar digitalizarea a dus la întărirea monopolului unor mari companii globale, care iată au ajuns să-l cenzureze şi pe preşedintele celui mai puternic stat din lume, Donald Trump. Facebook și-a permis din nou să „umble” la postările președintelui SUA, Donald Trump. Compania deținută de Mark Zuckerberg a șters una dintre postările lui Trump, în care președintele SUA a scris că boala COVID-19 este mai puțin gravă decât gripa sezonieră. Facebook a decis să elimine postarea sa, motivând că încalcă politica privind distribuirea de informaţii false, potrivit BBC. Într-un război trebuie să urmărim cine sunt beneficiarii, iar în noul război hibrid, cei care câştigă sunt cei câţiva giganţi IT a cărei exces de monopolizare online le-a adus averi incomensurabile? Aceste mari companii câştigă atât de mult şi sunt aşa de puternice încât cenzurează şefi de stat şi îşi impun agenda de digitalizare şi control în lume pentru interesele lor financiare? La cine foloseşte excesul de digitalizare şi control, la cine vin cei mai mulţi bani în excesul măsurilor luate împotriva pandemiei? În timp ce noi ”Stăm acasă”, bogații lumii devin mai bogați, iar săracii mai săraci. Averea combinată a miliardarilor americani, între care fondatorul Amazon.com Jeff Bezos şi şeful constructorului de automobile electrice Testa, Elon Musk, a crescut cu aproape 10% în perioada pandemiei de COVID-19, potrivit unui raport publicat joi de Institute for Policy Studies (IPS), transmite Reuters.Creşterea averilor celor mai bogaţi oameni din Statele Unite a avut loc în timp ce 26,5 milioane de americani au solicitat indemnizaţii pentru şomaj în ultimele cinci săptămâni.În timp ce economia în ansamblul ei are probleme, acţiunile unor companii din sectorul tehnologiei, cum ar fi Zoom, au crescut în ultimele săptămâni datorită utilizării aplicaţiilor de videoconferinţe şi de muncă de la distanţă, contribuind la creşterea averilor fondatorilor acestora.”Aceasta este povestea a două pandemii, cu sacrificii inegale”, a declarat Chuck Collins, co-autor al raportului. În perioada 1 ianuarie-10 aprilie, 34 dintre cei mai bogaţi miliardari au înregistrat creşteri ale averilor nete cu zeci de milioane de dolari, arată raportul. Averile nete a opt dintre miliardari, între care Bezos, fondatorul Zoom Video Communications, Eric Yuan, şi Musk, au crescut cu 1 miliard de dolari. Musk deţine o participaţie de 18,5% la Tesla, ale cărei acţiuni au crescut cu peste 73% de la începutul acestui an, traderii privind dincolo de impactul pe termen scurt al pandemiei de coronavirus. Bezos deţine circa 15,1% din acţiunile Amazon, care au urcat în acest an cu aproape 31%, pe fondul creşterii puternice a comenzilor online din partea oamenilor nevoiţi să stea în case.

Aceşti miliardari ai lumii au tot interesul ca această carantinare să continue, deoarece accelerează digitalizarea şi duce la creşterea prorpiilor profituri. Ei controlează prin bani şi putere, politicienii şi media, care propagă teama interesată financiar de virusul real? E un beneficiciu reciproc major? Un virus real şi periculos este folosit ca în război de „îmbogăţiţii de pandemie” pentru interesul lor? S-a încheiat recent o anchetă independentă de proporții care a vizat companii precum Apple, Amazon, Google și Facebook, iar concluziile sunt zguduitoare. O investigație amplă făcut în Statele Unite ale Americii au vizat câteva companii gigantice. În Congres s-a cercetat modul de lucru al celor de la Apple, Amazon, Google și Facebook, iar membrii comisiei care s-au ocupat de acest caz au tras concluziile după ce au muncit timp de 16 luni. Aceste entități, care sunt titani în lumea on-line, au un monopol de putere în multe zone cheie de afaceri și au făcut abuz de poziție dominantă pe o piață unde nu au rivali. Concluziile ar putea să ducă în viitorul apropiat la conceperea unui cadru legislativ prin care aceste companii, care formează așa-zisul Big Tech să aibă ceva mai restrânsă libertatea de mișcare și monopolul. Raportul întocmit de membrii Comisiei Antitrust ce face parte din Comitetul Judiciar al Camerei Reprezentanților cuprinde nu mai puțin de 450 de pagini. Anchetatorii au atras atenția că există riscul ca acești jucători ar putea să pună în pericol democrația și principiile ei. „Aceste firme au prea multă putere, iar această putere trebuie restrânsă și supusă unei supravegheri și a unei aplicări adecvate. Economia și democrația noastră sunt în joc”, se menționează în raportul respectiv. La începutul secolului XX, America a luat măsuri anti-trust şi anti-monopol pentru a salva democraţia, care devenea controlată de marile companii. Azi, digitalizarea excesivă, de care a profitat cu exagerarea carantinării în pandemie, i-a făcut pe bogaţi şi mai bogaţi, iar pe săraci şi mai săraci. Lăcomia unor mari companii a profitat şi influenţat isteria din jurul virusului pentru onlinizarea şi distanţarea digitală, care le-a adus averi incomensurabile managerilor, în timp ce cetăţenii au fost „speriaţi” cu televizorul şi reţelele sociale, cu mult peste situaţia reală, pe care Suedia a luat-o şi gestionată cu responsabilitate şi măsură fără şă-şi închidă economia şi fără să-i îmbolnăvească psihic pe cetăţeni. Democraţia şi libertatea nu trebuie demantelate de monopoluri interesate.

Ionuţ Ţene

vineri, 24 iulie 2020

Specialist UBB: "Vom putea ajunge la 2000 de cazuri pe zi de Covid 19!"


Criteriile de carantinare a localităţilor sunt neclare, iar măsura trebuia luată mai devreme, spune dr. Răzvan Cherecheş, directorul  departamentului de Sănătate Publică din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB). Sunt 8 criterii pentru carantinare, dar e foarte neclar dacă se utilizează două, patru sau toate dintre ele când autorităţile iau decizia de închidere a unei localităţi, a spus Cherecheş la Europa FM:
„A fost lăsat, părerea mea, intenţionat un spaţiu de manevră pentru politicieni să decidă în funcţie de situaţie. Când tu vrei să protejezi populaţia, trebuie să ai criterii foarte clare, să iei măsuri ferme şi din timp, iar acest lucru nu s-a întâmplat. Părerea mea, în mai puţin de două săptămâni ajungem la două mii de cazuri pe zi şi suntem pe un drum care ne îndreaptă cu paşi mari spre un lockdown ca în martie şi aprilie.”
 Răzvan Cherecheş a mai spus că mesajele autorităţilor ar fi trebuit să fie mai clare: „Nu ar fi fost acceptabil ca un membru al Guvernului sau Parlamentului să apară în orice situaţie fără mască pe faţă. Am văzut preşedintele, premierul, parlamentari. Mesajul privind gravitatea pandemiei a fost decredibilizat.”
Sursa: NapocaNews