Pandemia

 

(Tragicomedia globalismului)

 

Partea a II-a:   Omul istoric și păcatele lui (cont.)

 

Mă-ntorc acum l-ale noastre

(omul de treabă și venal),

după această paranteză

despre limbaj în general.

 

Obișnuit cu fratricidul

și rău-n chipuri diferite,

e clar că omul postadamic

voia averi nechibzuite

 

(putere, bani, faimă, plăcere),

nesinchisindu-se defel

că-n plan atotuman devine

mult mai sărac și mai mișel.

 

Exact ce Mesia spunea

în predica-I înălțătoare:

„În cer voi adunați averi

de-acelea ce-s nepieritoare,

 

iar nu telurice poveri,

la fel de grele ca o stâncă,

pe care hoții le înșfacă

și moliile le mănâncă”.

 

Despre-adevăr și mântuire,

pledând de zor și necurmat

(până-I de rabini hăituit

și, în final, crucificat),

 

El pune-asemenea temei

la noul crez dezrobitor,

încât – după-nviere și-nălțare –

la Tatăl atotiubitor,

 

urmașii Lui au înjghebat

- urmându-I pilda și povața –

comunități ce vor schimba

istoria și sclavilor, viața:

 

Egalitate între sexe

(fenomenală izbândire),

averea pusă în comun

și-o remarcabilă-nfrățire!

 

Realizările creștine

cu două mii de ani ̓nainte,

atât au inspirat haramul

și-a sa doctrină necuminte,

 

încât diverși ideologi

ai jalnicului comunism,

echivalează-acest buboi

cu primitivul creștinism,

 

uitării dând fără rușine

imensele deosebiri:

                                                            Că bolșevismu-i criminal                                     

și se bazează pe-nrobiri,

 

pe când credința lui Hristos,

cu jugul ei mântuitor,

pe credincioși îi fericește

și dă speranțe tuturor!

 

Apoi c-averea comunistă

din confiscări a rezultat

(cel care nu se conforma

fiind pe dată lichidat),

 

astfel că-n respectiva eră

(sterilizantă și nedreaptă),

valoarea era depășită

de lingușirea îngălată,

 

pe când în demnul început

al creștinismului fratern,

averea pusă în comun

venea dintr-un impuls intern.

 

E drept că asta n-a durat

o perioadă-ndelungată –

doar până când Biserica

ajunge-o forță segregată,

 

bazată pe averi imense

și-un joc politic de rușine

(ea-i prima instituție

ce stat medieval devine),

 

căci papii vremii s-au dedat

la incredibile orori

(mită, șantaj, crime, războaie)

pentru a fi cosmocratori,

 

adică zeii pământeni,

a căror vrere era lege

în sforăriile directe

și-n cele ce țineau să le delege.

 

Desigur, precum toți tiranii

ce de ciraci se foloseau

ca mendrele să și le facă,

nici papii hâzi nu existau

 

fără prelați căpătuiți

cu traiul bun și trândăveala,

care confundă-n mod voit

smerenia cu lingușeala.

 

Numai așa omul onest

își poate multe explica:

Răscoale, schisme, cruciade,

Reforma și encomienda,

 

războaiele religioase,

Renașterea pe om centrată

(mereu luptând cu iezuiții

și Inchiziția turbată),

 

precum și curajoasa spusă

a lui Antonie cel Mare,

deodată-nvinuire și regret:

„Biserica de azi nu are

 

aceeași rânduială de-nceput,

căci toate-n ea s-au inversat –

de aur preoții cândva,

acuma sunt de lemn sadea,

iar vasele de lemn de-atunci

sunt azi din aur rafinat”.

 

            Sighetu Marmației,                                                     George  PETROVAI

             16-17 iunie 2022