Casa de la Văratec, în care Mihai Eminescu și-a petrecut ultimii ani de viață, se află în paragină!

                                                                                             de Anca Savel

Obiect de patrimoniu naţional, casa de la Văratec în care Eminescu şi-a petrecut ultimii 15 ani de viaţă, este singura casă din România, în afara celei de la Ipoteşti, în care urmele şederii poetului pot fi dovedite peste timp şi care poate căpăta numele de casă memorială.

În mod paradoxal, la Văratec nu există nici un indiciu pentru vizitatori despre faptul că în perioada 1874-1889 Eminescu a locuit aici. Despre statutul de casă memorială, pe care imobilul ar fi trebuit să-l dobândească, nici pomeneală. Casa din spatele cimitirului monahiilor, iese în evidenţă doar prin starea avansată de degradare în care se găseşte.

Casa aflată la nici cinci minute distanţă de Mănăstirea Văratec a constituit refugiul poetului Mihai Eminescu în zilele calde de vară din ultimii 15 ani ai vieţii.     

„Veronica Micle obişnuia să se odihnească în timpul verii la Văratec, să se plimbe în pădurea de mesteceni, imortalizată de poet în «Călin Nebunul» sau «Călin, file de poveste».

Aici, în verile lui 1874 şi 1875, Eminescu închiriase de la maica Asinefta Ermoghin o cămăruţă, de unde privea «codrul de aramă» sau «pădurea de argint». La Văratec mai stătuse Eminescu şi peste ani, în gazdă la maica Străinescu“, spune Dan Toma Dulciu în lucrarea „Eminescu şi diplomaţia“ (Editura Universitară Bucureşti, 2007).  

 CITEȘTE ȘI: "Scandal mocnit între Fundația Județeană pentru Tineret și Consiliul Județean"

 Nu este singura mărturie care vorbeşte despre casa de vacanţă a lui Eminescu de la Văratec. Există un act care dovedeşte că această casă a fost închiriată, începând cu anul 1874, de „subsemnatul Mihai Eminescu“ de la proprietara sa, monahia Asinefta Ermoghin.

De asemenea, există mărturia maicii E(v)praxia Diaconescu care le-a cunoscut şi pe maica Fevronia Frosînei, gazda Veronicăi Micle la Văratec, şi pe maica Stefanida Lungulescu, la care lua masa Eminescu. 

Casa a fost locuită pentru ultima dată în anul 2002, timp de trei luni, de o maică, iar după anul 2006 degradarea acesteia s-a accentuat. Cei care au militat pentru o intervenţie imediată în sensul restaurării casei susţin că în scurt timp construcţia nu va mai rezista intemperiilor vremii.  

Începând din 2002, au fost făcute mai multe apeluri pentru salvarea casei aflate într-un stadiu de degradare. La iniţiativa criticului literar Zoe Dumitrescu Buşulenga (Maica Benedicta de la Văratec, cum îşi luase numele în ultimii ani ai vieţii), Mitropolia Moldovei şi Bucovinei lansa „Apelul Naţional pentru salvarea Casei Mihai Eminescu“ din incinta mănăstirii Vătarec.   

Şi în 2010, o petiţie a fost trimisă primului-ministru de atunci, Mihai Răzvan Ungureanu prin care se cerea „reabilitarea urgentă a casei Eminescu de la Văratec“.  

„Această casă, pe care Eminescu a închiriat-o, după cum arată documentele, de la maica Asinefta Ermoghin, proprietara de atunci a imobilului, în 1874, este singura clădire păstrată în forma originală din România (casa de la Ipoteşti a fost reclădită din temelii după planurile existente), în care urmele şederii poetului pot fi dovedite peste timp şi care poate căpăta numele de casă memorială“, se arată în petiţia transmisă şefului Guvernului.

Chiar dacă iniţial, în această campanie, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei s-a arătat implicată total, acţiunile ulterioare au dovedit că de fapt nu se doreşte reabilitarea casei şi nici transformarea sa într-un muzeu.   

„Maicile trebuie lăsate să îşi facă treaba lor, să se roage. Nu vor ca acolo să se facă un muzeu, mai ales că nu există certitudinea faptului că acolo a stat Eminescu. De fapt, pentru iubitorii poetului, Eminescu este peste tot, avem poezia lui. Maicile trebuie lăsate acolo, să îşi vadă de ale lor”, a fost răspunsul primit de o susţinătoare a campaniei din partea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.    

Reprezentanţii Direcţiei judeţene pentru Cultură susţin că ştiu care este „interesul“ Mănăstirii Văratec, în proprietatea căreia se află casa, pentru salvarea sa.   „Voi înainta conducerii Mănăstirii o adresă, solicitându-i să ne spună care sunt intenţiile sale în privinţa acestei case, urmând să propunem Ministerului includerea imobilului pe lista monumentelor istorice. Singura variantă de a salva casa de la Văratec este includerea ei pe această listă, deci clasarea ei. Nefiind declanşată procedura de clasare nu se poate interveni în niciun fel asupra construcţiei“, a precizat Rocsana Josanu, directorul Direcţiei pentru Cultură şi Culte Neamţ.  

Totuşi, nici până astăzi nu s-a consemnat niciun progres notabil în ceea ce priveşte reabilitarea casei în care a locuit poetul naţional în Văratec.

Surse: Adevărul, casaeminescuvaratec.wordpress.com

 

Centenarul Marii Uniri ne prinde cu Casa Memorială Iuliu Maniu în paragină!

În România festivismul, vorbele goale și dezinteresul față de valorile culturale naționale sunt o paradigmă a ignoranței și uitării intenționate de către autoritățile complice. În privința Casei Memoriale Iuliu Maniu de la Bădăcin (jud. Sălaj.) comunismul nu a murit. Chiar zilele trecute vorbeam cu istoricul clujean Cornel Jurju și am ajuns la concluzia dramatică că la Cluj-Napoca, la o sută de ani de la Marea Unire, nu există o statuie a lui Iuliu Maniu, organizatorul principal al Marii Adunări Naționale de la Alba-Iulia de la 1 decembrie 1918. E tragic că anul viitor la împlinirea Centenarului Marii Uniri, în care se anunță uriașe manifestări, din păcate, de cele mai multe ori doar festiviste, Casa Memorială Iuliu Maniu este o ruină gata să se prăbușească. Abia în 2015 a început o campanie în presă privind reabilitarea casei în care a trait democratul creștin Iuliu Maniu. Doar atunci opinia publică a aflat de dezastrul de la Bădăcin, locul unde Iuliu Maniu a gândit Marea Unire și a coordonat actele sale politice din perioada interbelică, dar acțiunile și pentru eliberarea țării de sub comuniști după 1944. În 2015 s-a înființat și o pagină de Facebook, ”Salvați Casa Memorială Iuliu Maniu”, care a reușit să coalizeze eforturile unor entuziaști și instituții pentru a se salva casa memoriei marelui Iuliu Maniu, președintele Partidului Național Țărănesc.

În anul 2000 am fost primul publicist și scriitor care am tras un semnal public de alarmă privind dezastrul de la Casa Memorială Iuliu Maniu, în urma unei excursii făcute aici, înainte de Paști. Am fost șocat în luna aprilie 2000, când am văzut că această casă în care a trait marele patriot român care a făcut Marea Unire era în paragină, iar lângă imobil funcționa o casă de copii cu dizabiliăți. Nu-mi venea să cred ce vedeam ochiilor. Atunci am scris o scrisoare publică conducerii PNȚ, care era la cârma țării de patru ani de zile, și liderului țărănist clujean Radu Sârbu. Scrisoarea deschisă a apărut în presa vremii. În scrisoare îmi exprimam indignarea și criticam liderii PNȚ care erau la guvernare și aveau toate pârghiile politice și economice să salveze casa lui Iuliu Maniu și nu au făcut-o. Le-am reproșat că au ajuns la putere pe memoria marelui patriot Iuliu Maniu, dar când au deținut puterea în mână nu au avut interesul de a schimba statutul juridic al casei și să finanțeze de la ministerul culturii reabilitatea acesteia. Recunoștința e floare rară. Dacă exista un minim interes din patea liderilor PNȚ de atunci, astăzi Casa Memorial Iuliu Maniu ar fi fost un muzeu funcțional și un exemplu sau un model al memoriei naționale pentru cei care ar fi vizitat-o. Nu înțeleg nici astăzi de ce liderii PNȚ nu au făcut acest minim gest reparatoriu atunci când aveau puterea. Cine doreau să le repare casa fondatorului PNȚ, urmașii PCR din FSN? Radu Sârbu în vremea aceea era vedeta medie a momentului și șeful FPS și din păcate nu s-a implicat în salvarea casei lui Iuliu Maniu. Sesizarea mea din presa anilor 2000 a trecut neobservată de liderii PNȚ de atunci, abia în 2015 s-a reaprins scandalul în presă. Biserica Greco-Catolică s-a implicat active în reabilitare, dar din păcate imobilul ce aparține de Direcția Copilului din Sălaj are un statut incert juridic și Ministerul Culturii și Consiliul Județean Sălaj nu pot aloca bani să reabiliteze casa celui care a făcut Marea Unire. Conacul cu 16 camere a fost construit în anul 1879 de către Ioan Maniu, tatăl marelui om politic. Iuliu Maniu a lăsat-o prin Testamentul din 1941 de la Braşov, la fel ca şi întreaga sa avere, Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică din Oradea. Întreaga proprietate a fost, însă, naţionalizată, în perioada comunismului, după arestarea lui Iuliu Maniu, în 1947, ea fiind transformată pe rând în depozit de îngrăşăminte chimice, sediu de gospodărie mixtă, tabără pentru copii, cămin pentru copii cu handicap sever. Potrivit parohului, costurile totale estimate de arhitecţi pentru finalizarea lucrărilor sunt de 346 000 euro. Cu sprijinul Episcopiei Greco-Catolice Oradea, în anul 2011, s-a finanţat proiectul tehnic de consolidare şi reabilitare. După demararea campaniei publice „Salvaţi istoria naţională. Salvaţi Casa lui Iuliu Maniu”, iniţiată în februarie 2015, oameni inimoşi au pus mână de la mână şi primii paşi în salvarea monumentului istoric memorial au fost făcuţi, iar lucrările de reabilitare şi consolidare a fundaţiei au fost încheiate. Tot în acel an s-au obţinut avizele şi autorizaţiile necesare începerii lucrărilor, branşamentul electric şi organizarea de şantier, demolarea anexei “parazit” de lângă prispa laterală, anexă construită în anii comunismului. În anul 2016 s-au efectuat lucrări de consolidare a pereţilor în suprafaţă de 300 mp. Având în vedere starea actuală şi vulnerabilitatea acoperişului, se impun intervenţii de primă urgenţă pentru a evita prăbuşirea acesteia, titra cotidianul Adevărul. Pentru reabilitarea casei memoriale și amenajarea acesteia ca muzeu s-a implicat și IICMR.

În toamna anului 2015 între Parohia Greco-Catolică, administratorul imobilului, și IICCMER, acord ce are ca scop dezvoltarea unor proiecte culturale menite să reabiliteze memoria lui Iuliu Maniu, a familiei sale și a casei acestuia din satul Bădăcin, precum și a victimelor regimului comunist persecutate în lagărele și coloniile de muncă. Totodată, semnarea contractului de colaborare presupune și acordarea de asistență istoriografică-tehnică de către IICCMER pentru refacerea spațiului memorial-muzeografic reprezentat de Casa „Iuliu Maniu”. Din păcate mai mult de atât nu prea s-a mai făcut la Casa Memorială Iuliu Maniu. Riscăm ca anul 2018, când se va desfășura Centenarul Marii Uniri, când Iohannis și Grindeanu se vor bate cu pumnii în piept, casa unuia dintre cei care au înfăptuit Marea Unire a Transilvaniei cu România să rămână în paragină. Premierul Cioloș din Pericei-ul învvecinat nu a mișcat un deget să reabiliteze casa memorială. Nu era a unui fondator UE? E o mărturie tristă că memoria celor care au făcut România Mare nu valorează nici cât o ”ceapă degerată” pentru autoritățile române post-decembriste. Ignoranța și indiferența față de Casa Memorială Iuliu Maniu reprezintă o caracteristică a factorilor politic de azi, care nu dau nici doi bani pe valorile morale, creștine și naționale, care au pus bazele României unite și moderne. Centenarul Marii Uniri ne va prinde cu casa lui Iuliu Maniu în paragină și fără a fi încă descoperit mormântul acestui patriot din groapa comună de la Sighet în care a fost aruncat de către comuniști. Dezinteresul autorităților de astăzi față de corifeii Marii Uniri mă face să cred că acestea sunt continuatoare a vechilor structuri securisto-comuniste care au distrus România și după 1990 și nu simt nimic pentru patrioții democrați și creștini din perioada interbelică. Dezinteresul potentațiilor de astăzi față de memoria celor care au luptat pentru unitatea națională este o constantă ce mă duce la gândul: dacă merităm noi, contemporanii, jertfa lui Iuliu Maniu pentru înfăptuirea României Mari. Conducătorii românilor nu pun nici un preț pe modelele istoriei strămoșești și desconsideră valorile naționale. Dacă noi nu ne respectăm valorile, cine să ni le respecte? Dacă nu te respecți nu ești respectat!

                                                                                    Ionuț Țene

LA MORMÂNTUL LUI GEORGE POP DE BĂSEŞTI

Deputatului meu, ing.dr.Nicolae Bud

  La 1 august 2012 vom sărbători 177 de ani de la naşterea marelui tribun. Ar trebui să ne adunăm cu toţii la mormântul său.Mă refer la toţi cei care trăim şi gândim româneşte. Ne cheamă la Băseşti şi marele cărturar al Codrului, Petre Dulfu:

Ca un stejar ce veacuri cu vifore-a luptat

Pe-o culme sus...şi-o dată, de-un vifor e culcat :

În ţărnă zaci azi şi tu,culcat de-a morţii coasă,

Dup-o viaţă lungă şi-atât de viforoasă !...

O, Scumpe „bade George” !...o muncă ne-ntreruptă

Ţi-a fost pe lume viaţa ! Şi-o necurmată luptă !

Lucrai cu hărnicie a ta moşie-ntinsă,

Scoţând din bulgări aur ... Nu pentru tine însă !

Ci ca să ai de unde să faci la alţii bine,

S-alini - măcar în parte – a Neamului suspine ...

Durerea celor care în lanţ părea că mor,

Era şi-a ta durere ... mai mult decât a lor !

Urmaşii mândrei Rome ...încununaţi cu spini ?

Încătuşaţi să fie de-o mână de straini ?

Şi-n loc ţinuţi din drumul spre culmile visate ? ...

Tu nu puteai să suferi această nedreptate !

Un vis hrăniai doar : lanţul , să vezi cum se destramă;

Să-ţi vezi unită ţara, pe veci, cu „Ţara mamă” ! ...

Şi visu-acesta falnic te stăpânia mereu,

Pe cămp la lucru, ziua ... şi noaptea-n cuibul tău

Ori când suna chemarea, căminul îţi lăsai ;

Şi, pentru Neam, la luptă înflăcărat porniai.

Erai mereu în fruntea falangei ce lupta

Şi da la toţi tărie înflăcărarea ta !

Tu n-ai gustat odihnă şi pace-o zi, sub soare !

Tu n-ai vrut, pentru tine, măriri amăgitoare !

Doar pentru Neam trăit-ai ... Şi chiar când presimţişi ;

Că ai să-ţi dai suflarea : la neam doar te gândişi !

Voind să-i fii un sprijin puternic, în vecie,

Lui, danie făcut-ai întreaga-ţi avuţie

Acum,al tău trup doarme jos, somnul veşniciei,

Şi sufletul, la Domnul, ţi-e-n culmea bucuriei !

Că n-ai luptat zadarnic, atâta pe pământ,

Şi nu-n zadar hrănit-ai un vis atât de sfânt !

Norocul cel mai mare ţi-a fost pe lume scris :

Să-ţi vezi, în clipa morţii, cu ochii scumpul vis ! ...

Te-ai dus ! ... dar amintirea-ţi, cât lumea va trăi !

Românii, toţi cu cinste, în veci te-or pomeni ! ...

Şi-n veci din slăvi albastre, vedea-vei fericit :

Cum Neamul – pentru care atât te-ai străduit -

Mereu nainte merge, de steaua lui condus,

Se – nalţă, printre neamuri mai sus ! ... şi tot mai sus !

( Petre Dulfu ,La mormântul lui George Pop de Băseşti,6 maiu 1923, după Georgesc Ioan, George Pop de Băseşti, Oradea, 1935, D.III 54).

              Aşadar : „Românii, toţi cu cinste, în veci te-or pomeni ! „

              Vă chem la Băseşti măcar pentru a cosi împreună buruienile de pe mormântul familiei.Ceea ce ar trebui să fie un mausoleu al neamului nostru este

un cimitir de buruieni. Măcar în acest fel să-l cinstim şi să-l pomenim.Pe mine mă doare ! Autorităţile noastre, atât cele locale, cât şi cele judeţene au probabil alte preocupări.Au de luptat pentru apărarea ciocoilor vechi sau noi ai ţării .

              Domnule deputat,

              Vă adresez această scrisoare pentru că sunteţi ultima mea speranţă.Am mai făcut-o pe la sfârşitul lunii mai şi am găsit de cuviinţă să revin.Ştiu că aveţi un adevărat suflet de român şi nu mă veţi putea refuza.Chiar nu ar putea deveni Băseştiul un panteon al neamului nostru ? Nu ne-am putea aduna în jurul lui şi Ţara Codrului să răsune din nou de minunatele noastre cântece populare şi patriotice aşa cum se întâmpla în trecut? Nu ne-am putea aduna pentru a etala ce avem noi mai frumos ? Lăsaţi dracului penibilitatea războaielor politice şi să ne adunăm pentru cauze nobile.De bună seama că miticii nu o vor face.

              În ultimele luni am cunoscut şi alţi maramureşeni de ispravă pe care îi chem să ni se alăture. Mă gândesc la dl.ing.Gheorghe Zoicaş,deputatul de Baia Mare în Parlamentul României, la dl.Doru Dăncuş,care nu va putea răclădi ruina pe care a preluat-o decât împreună cu noi,dascălii şi preoţii satelor,aşa cum au făcut-o Maniu şi Mihalache.Mă gândesc şi la tânărul preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş,avocatul Zamfir Ciceu,care îşi poate face o profesiune de credinţă din restaurarea cultului eroilor neamului. Numai aşa va putea rămâne în istorie.Îi chem alături pe toţi intelectualii din Ţara Codrului.

              Cred domnule deputat că Dvs. puteţi cataliza forţele necesare pentru ca „visul sfânt „ al lui George Pop de Băseşti să se împlinească.

                                                 

                                                      Cu stimă, prof.Traian Rus

                                                      Oarţa de Sus,26 iulie 2012