vineri, 28 iunie 2013
Salut trecut - 28 iunie 1940 - Ocuparea teritoriilor româneşti de către sovietici
Data de 28 iunie 1940 consemneaza o pagina neagra in istoria
noastra. Aceasta zi a fost inceputul ocupatiei sovietice, inceputul unor drame
si tragedii fara precedent in trecutul nostru istoric. In numele unei pretinse
„eliberari" sociale, regimul totalitar comunist instalat prin forta
baionetelor sovietice a comis crime abominabile. Ocuparea teritoriilor
romanesti, foste parti ale Principatului Moldova independent si apoi sub
suzeranitatea Imperiului Otoman, foste parti ale Imperiului Austriac si
Imperiului Rus - asa zisele Basarabia si Bucovina de nord, de catre Armata
Sovietica are loc la data de 28 iunie 1940. Ocuparea teritoriilor romanesti a
fost asigurata de semnarea in prealabil a Pactului dintre Germania Fascista si
Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.) cunoscut sub numele de
Pactul Ribbentrop-Molotov sau Pactul Hitler-Stalin (23 august 1939).
Administratia si Armata romana se retrag de pe teritoriile dintre Prut si
Nistru ale Romaniei precum si din Bucovina de Nord, iar in ziua de 28 iunie
1940 primele unitati militare sovietice patrund in teritoriile supuse
ultimatumului.
Ionuţ Iuliu DRAGOŞ
joi, 27 iunie 2013
Gluma zilei
O discuţie între doi copii, în camera lor. Băieţelul
către fetiţă:
- Ce-i vei cere lui Moş Crăciun anul acesta?!
- O păpuşică Barbie. Dar tu?!
- Eu îi voi cere un Tampax!
- Tampax?! Ce e asta?!
- Hmmm, habar n-am! Dar zic la televizor că dacă-l
foloseşti poţi merge la plajă în fiecare zi, să mergi cu bicicleta, să înnoţi
în piscină, să dansezi, să alergi, să faci o mulţime de lucruri... fără ca
nimeni să-şi dea seama!
Semnificaţii istorice pentru data de 28 iunie 2013
1577 - S-a născut pictorul flamand Petrus Paulus Rubens.
(opere: "Andromeda", "Maria cu pruncul") ( m. 30 mai 1640)
1712 - S-a născut Jean Jacques Rousseau, scriitor şi
filosof. (scrieri: "Discurs asupra originii şi fundamentelor inegalităţii
dintre oameni", "Contractul social") ( m. 2 iulie 1778)
1837 - S-a născut Petre P. Carp, unul dintre întemeietorii
''Junimii'', şeful Partidului Conservator (1907-1912), de mai multe ori
ministru şi prim-ministru, critic literar şi traducător. (m. 19 iunie 1919)
1873 - A murit Andrei Şaguna, patriot român transilvănean. A
fost un mitropolit ortodox al Transilvaniei, militant pentru drepturile
ortodocşilor şi ale românilor din Transilvania (n. ianuarie 1809)
1912 - S-a născut dirijorul de renume mondial Sergiu
Celibidache. ( m . 14 august 1996)
1914 - Asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand de Habsburg la
Sarajevo a marcat izbucnirea primului război mondial
1919 - A fost încheiat Tratatul de pace de la Versailles,
între Puterile Aliate şi Germania. Delegaţia română, prezentă la Conferinţa de
Pace, formată din I.I.C. Brătianu şi Constantin Coandă, a semnat Tratatul de
pace cu Germania
1920 - România şi Finlanda au stabilit relaţii diplomatice
la nivel de legaţie
1940 - A doua notă ultimativă adresată de URSS prin care
România a fost silită să cedeze Basarabia şi nordul Bucovinei
1982 - Fostul preşedinte al SUA, R. Nixon, a făcut o vizită
în România
1984 - Marea Adunare Naţională adoptă “Programul de
alimentaţie ştiinţifică a populaţiei”
1990 - Premierul Petre Roman a prezentat Declaraţia -
program a Guvernului şi componenţa Cabinetului
2004 - Au început lucrările summit-ului NATO de la Istanbul,
primul summit în formulă largită de 26 de membri, la care România a participat
în calitate de membru al Alianţei
2006 - Muntenegru a devenit cel de-al 192-lea stat
membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite, la o lună după ce a rupt parteneriatul
vechi de 88 de ani cu Serbia, finalizând astfel procesul de destrămare a fostei
Iugoslavii
Cele mai frumoase sate din Maramureş
După ce ne-am plimbat - virtual, ce-i drept - prin cele mai
frumoase sate din Bucovina, Moldova, Dobrogea, Muntenia şi Oltenia, astăzi
cunoaştem cele mai frumoase sate maramureşene.
Breb, comuna Ocna
Şugatag, judeţul Maramureş
Sute de fotografi străini vin an de an în satul Breb, pentru
a surprinde tradiţiile aproape perfect conservate de locuitori. Portul popular
este şi el spectaculos, iar satul are şi o biserică din lemn, construită în
urmă cu peste 700 de ani. Este un sat în care poţi admira şi superba
arhitectură tradiţională maramureşeană şi mai ales porţile masive din lemn de
la intrarea în gospodării.
Bucătăria este la rându-i absolut fantastică. Pe lângă
celebrele plăcinte maramureşene, puteţi savura şi un preparat asemănător cu
sarmalele, brozbuţele.
Preluca Nouă, comuna
Copalnic-Mănăştur, judeţul Maramureş
Astfel, din cauză că relieful nu a permis construirea unui
cimitir de mari dimensiuni, morţii sunt înhumaţi, de multe ori, chiar în
grădina casei în care au locuit sau în mici cimitire de la marginea drumului.
Săpânţa, comuna
Săpânţă, judeţul Maramureş
Satul Săpânța este
celebru datorită cimitirului său vesel, operă a meșterului Stan Pătraș.
Începând cu anul 1935, au început să apară crucile gravate și colorate de acest meşter şi de ucenicii
săi. În versuri simple, naive, e povestită şi parodiată viața celui răposat, atât prin realizările sale,
cât și prin obiceiurile rele ale
acestuia, aceasta conferindu-i o notă de originalitate deosebită și unicitate în întreaga lume.
În sat poate fi vizitată şi rezervaţia naturală
"Mlaştina Poiana Brazilor", întinsă pe 3 hectare.
Satele prezentate apar în ghidul "Cele mai frumoase
sate", editat de asociaţia cu acelaşi nume. Mâine, vom prezenta cele mai
frumoase sate din Ardeal.
Dan
Arsenie
IULIU ROŞIIANU VA PARTICIPA LA TABĂRA DE PREGĂTIRE CENTRALIZATĂ J4K
Este o tabăra de pregătire şi schimb de experienţă foarte
importantă, avand în vedere că este coordonată de către Ray Newland, fost
portar la Everton şi totodată fondatorul şcolii de portari J4K.
La curs mai participa şi Kantar Szilard, din Slovacia,
antrenor de portari cu licenţă UEFA PRO.
Iuliu Roşiianu va fi însoţit de către unul dintre antrenorii
săi aici, Vasile Şleam, portar cu care a lucrat în ultimii ani.
Participarea tânărului portar la acest curs nu este întâmplătoare, având în vedere palmaresul său impresionant.
După ce a făcut cunoscut numele echipei Salina Ocna Şugatag
peste tot în ţară el s-a transferat după terminarea turului la CFR’99 Cluj Napoca, unde
este legimitat din 10 ianuarie 2013, avându-l ca antrenor pe Alin Cazan.
Iuliu Roşiianu şi-a demonstrat talentul şi în cadrul a
numeroase stagii de pregătire la Academia Hagi, dar şi în nenumarate turnee
interne şi internaţionale.
O noua şansă de afirmare pentru tânărul gol-keeper este
aceasta tabară, unde va arata de ce este în stare în faţa unor portari
consacraţi.
Şi cum sportul înseamnă disciplină, participanţii vor avea
parte de un program foarte strict, cu antrenamente în doi timpi dar şi cu
activităţi de odihnă şi relaxare.
Organizatorii taberei au fost atenţi şi la dieta
jucătorilor, astfel că au trecut în program şi meniul, atent selecţionat şi
diversificat.
Întregul palmares al lui Iuliu Mihail Roşiianu dar şi programul
complet al taberei le puteţi viziona în urmatoarele linkuri:
http://rosiianu.ro/acte/istoric.html
http://rosiianu.ro/cfr-cluj/foto/198-camp-j4k-romania-1-2-3-4-iulie.html
I.R.R.
Mariana Cristescu – „Rădăcinile lui Gheza Vida”…
S-a născut într-o
familie de mineri, la 28 februarie 1913, la Baia Mare şi s-a înălţat la ceruri
la 11 mai 1980 acelaşi oraş. Tatăl său, Iosif Vida, era miner, dintr-o familie
de ţărani români, iar mama sa, Rozalia, avea, după tată, origini slovace. Gheza
Vida însuşi povesteşte, în cartea regretatului Raoul Şorban, „VIDA” (Ed.
Meridiane, Bucureşti 1981): „Am mai avut şapte fraţi. Toţi şapte au murit
datorită condiţiilor grele de viaţă. [...] Când m-am născut, fraţii mei nu mai
trăiau. Şi ca să rămân măcar eu în viaţă, al optulea fecior, după un obicei
ţărănesc din acele timpuri, s-a încercat o «solomonie»: s-a adunat tot neamul
nostru şi s-a hotărât să fiu «vândut» şi «schimbat» în taină cu o păpuşă, prin
fereastră, ca să fie păcălită în acest chip ursita. Au căutat şi un nume care să nu fi fost
purtat de nimeni în tot neamul nostru de români. Mi s-a dat numele de Gheza,
după un ortac al tatălui meu, care mi-a fost şi naş. Era maghiar. Între mineri,
în special, nu existau probleme de naţionalitate.”
Tatăl său moare, în 1916, în urma rănilor grave căpătate în
război. „Încurajat de învăţătorii săi, începe să cioplească, încă din şcoala
primară, animale, păsări şi figuri umane. Avea 10 ani când ciopleşte, din
briceag, o nuntă şi o înmormântare ţărănească. Talentul său deosebit l-a
determinat pe patronul mamei sale să ajute copilul, achitându-i taxele şcolare
la Liceul «Gheorghe Şincai» din Baia Mare.”
Spirit revoluţionar şi nestăpânit, se implică în activităţi
politice de stânga încă din anul 1930, luptând pentru îmbunătăţirea vieţii
muncitorilor forestieri şi a minerilor, de care se simţea legat prin originea sa. Este repede remarcat
ca un talent promiţător de către colecţionari şi presa locală. Dar, fiindcă
făcea parte din grupul artiştilor desprinşi din Societatea Pictorilor Băimăreni
– la acel moment foarte conservatoare, va expune pentru prima dată la Baia Mare
abia în anul 1937, în cadrul unei expoziţii colective organizate de acest grup.
Sunt remarcate sculpturile „Miner” şi „Ţăran legat de stâlp”. În toamna
aceluiaşi an, Gheza Vida pleacă spre Spania, unde ajunge în luna ianuarie 1938,
împreună cu ceilalţi voluntari români, participând, în Brigăzile
Internaţionale, la Războiul civil, timp de doi ani. În 1939, voluntarii români
din Armata Republicană spaniolă, împreună cu numeroşi civili, se refugiază,
trecând Pirineii, în Franţa. Membrii Brigăzilor Internaţionale au fost
internaţi în lagărele de la Saint-Cyprien şi Gurs. Vida ilustrează cu desene şi
linogravuri Gazeta săptămânală a lagărului, linogravurile fiind semnate
„Grigore” (aluzie la numele haiducului maramureşean Grigore Pintea Viteazul).
Şi, tot în Franţa, în Lagărul de la Gurs, Vida a sculptat şi a expus busturile
eroilor naţionali Horea, Cloşca şi Crişan. Scriitorul Dumitru Radu Popescu
povesteşte, în 1976, acest episod, relatat de însuşi sculptorul Vida: „…pe unde
a fost în lume, el a cioplit în lemn tot lumea moroşenilor şi chipurile
zbuciumatei noastre istorii. În Franţa, venind din războiul din Spania, în
lagăr, ciopleşte din trei butuci aruncaţi la bucătărie pe cei trei capi de
răscoală: Horea, Cloşca şi Crişan. Într-o baracă, unde se face o expoziţie,
Horea, Cloşca şi Crişan sunt o revelaţie… Până şi conducătorul lagărului îl
felicită pe artist. Vine adjunctul lagărului şi-l întreabă de unde a avut
lemnul… «De la bucătărie»; «Deci l-ai
furat»; «Era aruncat»; «Dar nu ţi l-a dat nimeni, l-ai furat! Zece zile
carceră!». Şi Vida Gheza face în Franţa, în lagăr, zece zile de carceră pentru
Horea, Cloşca şi Crişan. Când iese din carceră e purtat pe braţe de ceilalţi.
…Zece zile de carceră pentru o filă din istoria noastră. De ani de zile, Vida
Gheza dă viaţă lemnului, intrând în istoria artei noastre!“.
„Traversează toată
Europa şi se întoarce la Baia Mare abia în 1941, oraşul împreună cu întreg
Maramureşul fiind, în urma Diktatului de la Viena, sub ocupaţie horthystă.
Fiind român şi având cetăţenie română, a fost atent supravegheat de poliţie,
fiind de trei ori concentrat în detaşamentele de muncă forţată din Ungaria
horthystă. În timpul şederii sale la Budapesta, urmează cursurile Academiei de
Belle-Arte (1942-1944). După eliberarea de sub ocupaţia horthystă, Vida s-a
înrolat voluntar în Armata Română, luptând pe frontul anti-hitlerist până la sfârşitul
războiului, ajungând până în Cehoslovacia.”
La 8 august 1944 se
căsătoreşte cu pianista Elisabeta Kadar fiica pictorului rutean Geza Kadar din
Sighetu Marmaţiei, care a pictat icoane pentru tâmplele şi zidurile bisericilor
din Racşa, Satu Mare, Şişeşti, Făureşti – Chioar, Cărpiniş – Lăpuş, Sighet şi
Muncaci (acum Munkachevo, Ucraina).” În 1946 se naşte Gheorghe, fiul
artistului.
Revenind, după război, acasă, Gheza Vida participă, în 1946,
la Expoziţia de artă plastică organizată, la Cluj, de Raoul Şorban, Emil Cornea
şi Carol Pleşa. În anul următor este prezent cu lucrări la Salonul de pictură
şi sculptură al Transilvaniei, organizat din iniţiativa lui Virgil Vătăşianu,
Sándor Szolnay, Raoul Şorban şi Lászlo Gyula. Este prezent şi la numeroase expoziţii
din străinătate (Moscova, Belgrad, Budapesta, Sofia, Cairo, Damasc, Paris,
Bologna, Londra, Torino, Roma, Brno, Bruxelles, Haga, Copenhaga, Oslo, Helsinki
etc.), participă la „Bienala de la Veneţia”, 1958 şi 1976. Este distins cu
Premiul de Stat, pentru altorelieful „Pintea, judecând un boier”, iar în 1964
primeşte titlul de Artist al Poporului, când se inaugurează, la Carei,
Monumentul Ostaşului Român, la împlinirea a 20 de ani de la eliberarea
întregului teritoriu al ţării de sub ocupaţia fascistă. Monumentul a fost
realizat de Vida în colaborare cu arhitectul Anton Dâmboianu. În 1968 este ales
vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România, şi i se decernează
Ordinul Meritul cultural cl. I, iar în 1971, Premiul Comitetului de Stat pentru
Cultură şi Artă. În anul 1974 a fost ales membru corespondent al Academiei
Române. În 1963 apare primul film realizat de Mirel Ilieşiu despre Vida şi
opera sa, „Rădăcinile lui Gheza Vida”.
Aşadar, în această primăvară se împlinesc 100 de ani de la
naşterea sculptorului Gheza Vida, unul din marii artişti ai secolului XX.
Direcţia de Cultură a municipiului Carei, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea
Culturii Tradiţionale Satu Mare din subordinea Consiliului Judeţean şi
publicaţia „Buletin de Carei” şi-au
propus să organizeze ample manifestări,
la care să participe cât mai mulţi din cei care l-au cunoscut şi i-au apreciat
opera. Cu această ocazie, Consiliul Municipal Carei a decis să acorde titlul de
Pro Urbe – post mortem, sculptorului Gheza Vida.
Foarte frumoas din partea lor! Numai că, între timp, creaţia
sa este lăsată de izbelişte. De pildă, una dintre cele mai importante opere ale
marelui sculptor – MONUMENTUL ŢĂRANILOR MARTIRI DE LA MOISEI - a ajuns de
nerecunoscut. Cioplit mai întâi în lemn, în 1966, transpus apoi în piatră, în
1972, Monumentul este „o sinteză a spiritualităţii româneşti, atingând acea
tensiune unică la care s-a afirmat vocaţia ordinii, a echilibrului psihic şi
cosmic, a locului impregnat decisiv de umanitate, de sanctuarele dacice sau din
spaţiile de evocare brâncuşiene” (Constantin Prut).
„S-a ridicat acest monument în memoria celor 29 de patrioţi
români ucişi mişeleşte de horthyşti la 14 octombrie 1944. Glorie şi veşnică
recunoştinţă patrioţilor care s-au jertfit pentru libertatea României!” – erau
cuvintele înscripţionate pe o masivă placă de bronz, dispărută, ca prin farmec, într-o noapte de
iunie a anului 2012.
„Nu ştiu cine să fi furat acea placă. Poate ţiganii, poate
cei din zonă, mai ales că suntem în litigiu de ani buni pe acel teren, şi am
primit ameninţări că ni se taie gâtul şi multe altele. Am fost ameninţaţi că
vor merge şi vor demola acele coloane de acolo… Am cerut părerea unei expert, pentru
că poliţia ne-a cerut să estimăm prejudiciul cauzat şi pot să vă spun că acea
placă valorează 54.000 lei plus TVA, undeva la vreo 600 de milioane de lei
vechi.” (…) „Nu am făcut nimic în acest an pentru reabilitarea acelui monument. Ştiţi că suntem în litigiu pe acel teren. Am
fost ameninţaţi că vor scoate acele coloane din piatră din pământ şi multe
astfel de ameninţări. Ne-am făcut proprietari tăbulari şi ei nu sunt de acord
cu anularea extrasului CF. Nu vom avea ce face decât să plătim acel teren la
anul, şi abia apoi să ne putem apuca de reabilitat acel monument. Ar fi nevoie
de aproximativ 450.000 lei pentru renovarea lui. S-a făcut un proiect de
renovare, dar deocamdată nu putem face nimic. Proiectul prevede turnarea de
beton, consolidarea acelor coloane, dar şi refacerea în totalitate a scărilor
de acces, 44 la număr” – declara, pentru
citynews.ro, primarul Toader Şteţco.
„Maestre, i-aţi cunoscut pe acei oameni împuşcaţi?” –
întreba cronicarul Coman Vălean Cozacu. „Măi, coconi, eu nu i-am cunoscut, pe
atunci eu eram în Franţa. Figurile lor sunt nişte măşti populare, care au
primit câte un nume, dar scriitorul Pop Simion le-a numit nişte fastuoase şi
laice table de legi. Parcă aud ţâşnind din stâlpii-mască, din stâlpii flăcări,
din stâlpii rug. cele zece glasuri, psalmodiind ca într-un cor antic de bărbaţi
motivele împotrivirii noastre faţă de cel ce ne calcă fruntariile cotropind:
Întâia mască: să nu se mai tragă în oameni nevinovaţi! A doua mască: să nu se
mai prade grânele din hambare şi fructele din pomi! A treia mască: să nu mai
fie aruncaţi feciorii în războaie! A patra mască: să nu mai fie închisă lumea
în ţarcuri! A cincea mască: să nu se mai ia vitele din bătătură! A şasea mască:
să nu mai fie pângărite fiicele omului! A şaptea mască: să nu mai fie spurcat
meleagul cu tranşee, sârmă ghimpată şi icre ale morţii! A opta mască: să nu mai
piară oameni, în dorul lor de libertate, pe drumurile înstrăinării! A noua
mască: să nu se mai dea foc caselor! A zecea mască: să nu mai existe lagăre ale
morţii!”…
Călătorind prin Maramureş, în 1967, Geo Bogza nota în
„Contemporanul”: „În vara trecută oamenii Maramureşului – acei oameni pe care
nu mi-i pot închipui decât falnici şi mândri – nu s-au dezminţit şi au ridicat
la Moisei, din trainic şi nobil lemn de stejar, un complex monumental cum nu se
mai găseşte, poate, în niciunul din satele ţării noastre. Un complex
monumental, căruia i se poate spune aşa pe bună dreptate, ca şi aceluia ridicat
de Brâncuşi la Târgu Jiu… Totul e sobru, sever, plin de simboluri şi
semnificaţii profunde, scoţând de sub tristeţea cimentului, şi reintegrând în
nobilele tradiţii ale Maramureşului, amintirea celor douzeci şi nouă de fii ai
săi, ucişi de cea mai rea fiară ce şi-a purtat paşii pe acolo. Autorul acestui
monument, inspirat din sanctuarul dacic de la Grădişte, este sculptorul Gheza
Vida a cărui faptă merită lauda întregului nostru popor”.
Centenar Gheza Vida, aşadar! E bine să ne sărbătorim
artiştii. Şi mai bine ar fi s-o facem din convingere, nu din complezenţă,
respectându-le şi protejându-le opera lăsată nouă şi urmaşilor noştri
moştenire.
O ZI CÂT UN SECOL
Pentru
mulţi dintre noi, 28 februarie 2013, nu este altceva decât o zi ca oricare
alta, ultima zi a lunii. Cu toate acestea nu este o simplă zi, este una
marcantă pentru mine sau pentru oricare cetăţean al acestui oraş, al acestei
ţări.
La 28
februarie 1913, a deschi ochii spre lume, marele nostru sculptor, VIDA GHEZA,
unul dintre cei mai importanţi artişti ai României postbelice. Fiul lui Rozalia
şi Iosif Vida, familie de mineri, originari din Maramureşul istoric, a locuit
în oraşul Baia Mare, străveche localitate minieră. Oraşul a avut o faimă
artistică internaţională, care se datora Şcolii de pictură, întemeiată aici la
finele secolului al-XIX-lea.
Artistul
Vida Gheza, a început să sculpteze încă din tinereţe, personajele lui fiind
inspirate din lumea satului maramureşean, din viaţa minerilor, manifestând în
acelaşi timp, o puternică admiraţie şi comuniune, faţă de arta populară
maramureşeană. Aceasta va fi pentru el un permanent izvor de inspiraţie.
Încă din
1932, frcventa atelierul pictorului Alexandru Ziffer. Este remarcat de lumea
artistică şi de presa locală, care în 1934 scria că este „un telent înnăscut”.
Debutul artistic are loc în 1937, la Baia Mare, unde expune sculpturile : MINER
şi ŢĂRAN LEGAT DE STÂLP. În toamna aceluiaşi an, pleacă spre Spania, unde
împreună cu alţi voluntari români, participă cu Brigăzile Internaţionale, la
războiul civil, timp de doi ani.
În 1939,
voluntarii români din Armata Republicană Spaniolă, împreună cu numeroşi civili
se refugiază în Franţa. Aici au fost internaţi în lagărele de la Saint-Cyprien
şi Gurs. În timpul şederii în lagăr, Vida ilustrează cu desene şi linogravuri,
gazeta săptămânală a lagărului, pe care le semnează Grigore. Această semnătură
face aluzie la haiducul maramuresean Grigore Pintea Viteazul. Tot în Franţa, în
lagărul de la Gurs, a sculptat şi a expus într-o expoziţie, Busturile eroilor
noştri naţionali, Horea,Cloşca şi Crişan.
Traversează
apoi, toată Europa, iar în 1941 ajunga la Baia Mare. Oraşul ca şi întreg
judeţul era, în urma Dictatului de la Viena, sub ocupaţie hortystă. Fiind român
şi având cetăţenia română, a fost atent supravegheat, fiind de trei ori concentrat
în detaşamentele de muncă forţată, din Ungaria hortystă. În timpul şederii sale
la Budapesta, urmează cursurile Academiei de Belle-arte ( 1942-1944), avându-l
ca profesor pe Jeno Bari.
După
eliberarea de sub ocupaţia hortystă, Vida s-a înrolat voluntar în Armata
Română, luptând pe frontul anti-hitlerist.
După
război, în 1946, va participa la expoziţia organizată la Cluj Napoca de Raou
Şorban, Emil Cornea şi Carol Pleşa. În anul următor a fost prezent la Salonul
Transilvaniei, organizat la iniţiativa lui Virgil Vătăşianu, Sandor Szolnay,
Raoul Şorban şi Laslo Gyula. În anul 1948 este vernisată „Expoziţia de Stat a
Transilvaniei” unde expune grupul statuar „Dans oşenesc” şi „Buciumaşul”.
Lucrările au fost expuse şi la Expoziţia de Stat, deschisă în Decembrie 1948.
Aurelia OANCĂ
HĂRŢI NEŞTERSE
de Gelu Dragoş Prin titlul volumului „ALBASTREI LONDONEZE” şi poemul emblematic „Albastrei londoneze”, românismul se vede prin „...hărţi neşterse...” , „sânii sângelui albastru mamă libertate” (Regelui Mihai I al României şi sforarilor roşii României şi din Revoluţia Română,
Decembrie 1989),
„librăriei din San Francisco,” (Pictopoezie), „încălecat rege Ferrari/
rege latin.// (Păduri roşii), „...fluctuantă variantă/ sub cote de
litere// cusururi albe-roşii întreţinute///diamante////g, ga, ga/////ruşii ne
cântă teritoriul nostru din guzlă străin lor...//////” , „...exterioare valve
identitate flancată intimidării plonjată/mixte stârniri demodate poduri peste
râul Lăpuş ca pentru iubirea noastră limbă”.// (Iubitei D. frumuseţe
manierată).
Dragostea lui Vasile E. Lupşe pentru poezie
ţine de un respect al Limbii române. Poetul Vasile E. Lupşe din Coruia m-a
invitat să scriu despre poemele lui şi am început să mă minunez de ce metafore
poate să aibă: „roboţi asurzesc auzul liniştii” (Destrămate rame de oglinzi),
„fructe cu rujuri” (Toamnă japoneză) şi un război pe care l-am câştigat.
Poetul Vasile Lupşe are „IQ-urile/ noastre
// de /// deal////”, dar de fapt el stă la şes, în Coruia. Din cele opt poeme
mi-a plăcut în mod deosebit, Haiku-ul: „ Soare fierbinte joc —/dealul lasă
curcubeu// pe drumuri line.///
„Scriu cuvintele întregi / şi dincolo
de iniţiale şi fără orice fel de puncte//” (Neprescurtare
număr multiunghiuri de vedere)
şi atunci iniţialele vin din Maramureş şi apoi
de la noi de aici din Carpaţi, şi continui cu „garoafa românească vază
braconată” iar titlul este mai mult decât sugestiv (Iubitei
D. frumuseţe manierată).
Până la urmă Vasile E. Lupşe, în modestia
lui, director de editură EDGE, a scris peste nouăzeci de poeme la care ţine,
numindu-le dubla realizare a vieţii lui. Faptul că a realizat o carte
„ANTOLOGIE DE POEZIE ROMÂNEASCĂ, ALBASTREI LONDONEZE” în 2006 urmată de
„ALBASTREI LONDONEZE”, 2012, îl onorează şi mă face să simt sincronic. Revenind
la poezia lui Vasile E. Lupşe, îmi aminteşte puţin de Iosif Hamza prin
versurile „pragurile îmbinatelor culori/folii de intensive careuri istoria
curajoasă//” (Iubitei D. frumuseţe manierată). În poemul„Satule strâns de mâini
Coruia”, autorul transmite singurătatea prin versurile „satule eşti atât de
sărac/încât nu poţi fi mai bogat cu mine” şi-mi aminteşte de poezia lui Nicolae
Labiş: „N-am mai trecut demult prin sat”.
Dacă o să-i citiţi
poemele o să aflaţi că de fapt femeia pentru el înseamnă „Scurt popas/
femeia-i arta-i de-al înşela // cântec prelung rid cuvânt demoda./// (Scurt
popas). Iubind profund, a scris un poem cu dedicaţie Mirelei Pop, „Iubirea,
iubito”:
Nu se vor pierde lacrimile noastre suprafeţe erodate
oricât de îndepărtate ar fi, iubire, rămânere,
spaţiului eu, timpului tu, spaţiului tu, timpului eu,
prinţesă cu ochii con de brad
prinţesă frumoasa ochilor căprui
regină frumuseţii culorilor conuri de brazi
soră geamănă a frumuseţii eşti,
nu oricum singurătatea dinspre mine
pară ducându-se înspre tine,
singurătatea gheţar dislocări-n val amnar
iubirea candelabrul prinsă-n legănări
călirii mitice subţiri încopcieri, iubito
izbucnirii în roi solitară chică se ridică
rugăciunea în patru perindări se ridică,
rămâneri de clarităţi
nu s-au văzut când s-au întors
depinde şi ce însemna iubiri de clarităţi,
noi angelice înfăţişări ca vieţilor cuantică iubire
ca întroienitei lumi întinsă-n închideri de vise
cuantică dragoste „mişcarea madrilenă” anului 1982.
Mi-am dat seama
că poemul scris de Vasile E. Lupşe este o capodoperă estetică cuantică.
De fapt Vasile E. Lupşe este un dac
liber.Citiţi-i poezia „Alb”:
Un drum dintr-o poezie de-a mea,
dintr-un fără titlu, iubit nu
sta, Francois Villon:
„fără detente,
scări de comparaţii —
sună covoare”,
evadată înnegrire poeziei,
evadez,
alge acordeoane reptile poetice
zboruri,
vârfului 31 sclipitor sfetnic
dulce constelaţia corbului,
pălărie toreadorului înclinată prinţesă,
prinţesa cu ochii con de brad,
aripă crestată fără sorţi
crescând frumuseţe.
Am remarcat că în scrierea lui nu mi-a
spus despre prietenia pe care i-o poartă domnului academician Nicolae Manolescu
„aluminate litere Manolesciene/inversiune metaforică Z,// sequoia literelor de
diferenţe///spulberă pulbere de gălbenuşuri stelare////” (Zestre, inversiune metaforică Z).
Comunicat de presa - ADR NV Cluj
În data de 27 iunie 2013 a avut loc conferinţa
finală a sub-proiectului Science and Technology Parks - Parteneriat pentru înfiinţarea de parcuri
ştiinţifice şi tehnologice în Europa de Est din cadrul mini-programului SMART+
din programul European de Cooperare Teritorială INTERREG IVC.
În timpul întâlnirii au fost trecute în revistă rezultatele
proiectului şi au fost inventariate proiectele care se subscriu obiectivului de
a înfiinţa un parc ştiinţific şi tehnologic la Cluj-Napoca precum şi
posibilităţile de corelare a iniţiativelor respective cu obiectivele UE pentru
perioada 2014-2020, respectiv sub umbrela unui singur brand ,,Parcul Ştiinţific
şi Tehnologic Metropolitan Cluj”.
Dacă în anii 2006 – 2007 se vorbea doar de necesitatea înfiinţării
unui parc ştiinţific şi tehnologic la
Cluj iar la vremea respectivă nimeni nu ştia ce presupune o
astfel de structură de sprijin pentru afaceri prin promovarea susţinută a conceptului inclusiv
prin activităţile proiectului STP - Parteneriat pentru înfiinţarea de parcuri
ştiinţifice şi tehnologice în Europa de Est iniţiat în conformitate cu Strategia de Inovare şi Planul de Dezvoltare
Regională 2007-2013, astăzi s-a ajuns la constituirea unei mase critice
necesare înfiinţării unui parc ştiinţific şi tehnologic metropolitan la Cluj , existând mai multe
iniţiative locale în acest sens.
Întâlnirea a constituit un bun prilej pentru participanţi
pentru a analiza nevoile care vor trebui adresate în viitor pentru atingerea
acestui obiectiv comunitar strategic.
Evenimentul a avut loc sub egida proiectului STP –
Parteneriat pentru înfiinţarea de parcuri ştiinţifice şi tehnologice în Europa
de Est, gândit cu scopul de a reduce decalajul faţă de Europa Centrală şi de
Vest, căutând să mijlocească transferul de bune practici, de metodologie şi
management aferent structurilor de sprijin pentru afaceri şi cercetare către
regiuni din Bulgaria, Grecia şi România sub îndrumarea Parcului Tehnologic Walqa
din Regiunea Aragon, Spania, coordonatorul sub-proiectului fiind Agenţia de
Dezvoltare Regională Nord-Vest.
Sub-proiectul STP - Parteneriat pentru înfiinţarea de
parcuri ştiinţifice şi tehnologice în Europa de Est este finanţat în cadrul mini-programului
SMART+ din Programul European de
Cooperare Teritorială INTERREG IVC, coordonat la nivel regional de către
Consiliul Judeţean Cluj.
TÖRÖK Gergely
Manager Proiect, ADR
Nord-Vest
e-mail: torok.gergely@nord-vest.ro
tel +40-264-431550, fax +40-264-439222
Festival de muzică populară la Cehu Silvaniei
La manifestările
culturale din Cehu Silvaniei, judeţul Sălaj participă şi liderii Asociaţiei
culturale „Bodava” din Maramureş, printre care prof. Traian Rus, prozatorul Milian
Oros şi poetul Vasile Morar, care vor discuta în cadrul unui seminar ce va
începe la ora 10,oo de un Proiect cultural comun numit „Realizarea Monografiei Ţării Codrului”. Vom reveni cu detalii.
G.D. Lucăcean
„Demenţa digitală” – fenomenul contemporan care îi îngrijorează pe medici
Medicii au observat, în rândul persoanelor tinere, o
creştere a numărului de cazuri de aşa-zisă “demenţă
digitală” – scăderea semnficativă a capacităţilor cognitive ca urmare a utilizării
excesive a tehnologiei.
Specialiştii
sud-coreeni afirmă că adolescenţii au ajuns să se bazeze atât de mult pe
tehnologie, încât nu mai pot ţine minte detalii banale asociate cu viaţa de zi
cu zi, precum propriile numere de telefon.
Cei care se bazează cel mai mult pe tehnolgie suferă o
deteriorare a funcţiilor cognitive asemănătoare cu cea observată la pacienţi
care au suferit traumatisme craniene sau afecţiuni psihiatrice.
“Utilizarea excesivă a smartphone-urilor sau a
dispozitivelor pentru jocuri video împiedică dezvoltarea echilibrată a
creierului”, susţine dr. Byun Gi-won, medic în cadrul Balance Brain Centre din
Seoul.
Sud-coreenii sunt una dintre cele mai “digitale” naţiuni din
lume, iar dependenţa de internet, atât în rândul adulţilor, cât şi al copiilor,
a fost recunoscută ca fiind o problemă încă de la sfârşitul anilor 1990.
“Cei care utilizează intens tehnologia tind să îşi dezvolte
mai mult emisfera stângă a creierului, cea dreaptă rămânând insuficient
dezvoltată”, spune specialistul.
Emisfera dreaptă este asociată cu concentrarea, iar
dezvoltarea ei insuficientă afectează negativ atenţia şi memoria, fenomen care,
în cca. 15% dintre cazuri, poate duce la apariţia precoce a demenţei.
Cei care utilizează excesiv tehnologia digitală suferă şi de
o întârziere în dezvoltarea emoţională, copiii fiind mai afectaţi decât
adulţii, deoarece creierele lor sunt încă în creştere, spun experţii care au
studiat fenomenul.
Iar situaţia pare să se înrăutăţească: numărul persoanelor
între 10 şi 19 ani, care utilizează smartphone-ul mai mult de 7 ore pe zi,
creşte cu repeziciune, ajungând la peste 18% – o creştere cu 7 procente faţă de
anul trecut.
Rezutatele publicate de specialiştii sud-coreeni confirmă
concluziile unui studiu realizat în SUA, la UCLA, care arăta că oamenii tineri
au probleme tot mai mari cu memoria. Studiul arăta că 14% dintre bărbaţii şi
femeile cu vârste de 18-39 de ani se plâng că au o memorie slabă.
Autorii studiului american consideră drept cauză a acestui
fenomen stilul de viaţă modern: timpul îndelungat petrecut în faţa unui
computer sau scriind SMS-uri îi împiedică pe oameni să se concentreze şi să
memoreze informaţia. Un alt factor ar fi stresul: stilul de viaţă haotic
afectează şi el concentrarea şi scade eficienţa reţinerii informaţiilor.
Sursa: Mail Online
dr. Iulian COZA
Pilotul Mark Webber se retrage din Formula I
Pilotul australian de la Red Bull, Mark Webber, va părăsi
echipa de Formula I la sfîrşitul acestui sezon
În vîrstă de 36 de ani, Webber se va alătura companiei
Porsche, cea care încearcă să se impună în ediţiile viitoare ale cursei de la
Le Mans şi are nevoie de piloţi care să se alăture efortului de a concepe o
maşină pregătită pentru o asemenea provocare.
Kimi Raikkonen este favorit să-l înlocuiască pe Webber în
cadrul echipei Red Bull, însă echipa britanică îi menţine în joc de glezne şi
pe piloţii de la Toro Rosso, Daniel Ricciardo şi Jean-Eric Vergne.
În 12 ani petrecuţi în Formula 1, Mark Webber a cîştigat
nouă curse, s-a clasat de 36 de ori pe podium, a plecat de 11 ori din pole
position şi a terminat de două ori pe locul 3 în clasamentul piloţilor din
Campionatul Mondial.
G.D.L.
Poesis _ Gelu DRAGOŞ Junior
Dezrădăcinat
Undeva departe de tot –
mai presus decât
ultimul petec de cer –
prind rădăcini;
stropit de ploile mult prea scurte
ale verii dogoritoare,
devin anomalie vegetală –
singurul din lume
cu rădăcinile în sus,
îmi întind ramurile,
dezrădăcinat de pământ…
. |
Iubire târzie în iarnă
nu am nicio afacere cu toată zăpada asta
în ciuda celor spuse de tine...
nici măcar n-am văzut parisul iarna,
nici nu o să-l văd vreodata împreună cu tine
iar păsările?
parcă ieri spuneai că toate păsările acelea galbene,
căzute pe caldarâm,
îngheţate,
cu ciocurile strânse,
nu o să te mai iubească vreodată
aşa cum te-au iubit...
apoi cearta aceea dintre noi...
bibeloul acela de alabastru spart
cărţile
aruncate pe geam
dvd-ul cu mozart
...
unde sunt, fată, toate visele noastre?
. |
Pactul cu Diavolul
sau „Diavolul şi
Moartea au tot timpul aşi în mânecă..."
Pactul cu Diavolul nu l-am făcut încă
deci de desfăcut nici nu poate fi vorba…
Sufletul îşi mai oblojeşte rănile;
pe căi nemedicamentoase
prinde a încolţii din sâmbure teama.
Monologhez, ca Faust nebun în aşteptarea
lui Mefistofeles…
ce lungă-i aşteptarea
când ştii că totul poate fi-n zadar…
„- Mi-e frică de o viaţă de om
când zilnic se pierd multe-atâtea?”
Ce lungă-i aşteptarea când joci viaţa
şi moartea la poker
cu Satan…
degeaba aştepţi asul de inimă roşie…
ce lungă-i aşteptarea…
... ce lungă-i...
... ce...
...
poem pentru iubită
aştept:
să-mi iasă fluturi pe gură,
să-mi crească flori pe umeri,
să-mi curgă vin din ochi
sau cel puţin să-mi apară poeme în miezul palmelor
ca să mi le citeşti tu, iu,
când îmi săruţi buricele degetelor...
Viaţa noastră amice...
amicului meu Doru Emanuel
viaţa noastră, amice este un poem
pe care ni l-a scris ploaia răzbind printre frunze
şi pe care n-avem puterea să-l scriem noi,
să-l încrustăm cu vise, speranţe sau chiar
să-l înmiresmăm cu floarea aceea rară,
iluzia...
viaţa noastră, amice este un psalm pe care l-am citit
pentru prima oară în catehismul bunicilor,
simţind mirosul fraget al pâinii coapte în cuptor...
atunci am învăţat că îngerii nu mor niciodată din noi
ci doar ne părăsesc temporar corpurile...
în mijlocul acestui poem voi săpa o fântână,
o voi hrăni cu visele tale
o voi hrăni cu lacrimile mele
să am ce să-ţi ofer când te vor năpădi grijile lumii;
voi sădi apoi un copac în fântână
şi nu-l voi mai uda
ne vom mira când îi vom vedea poamele,
nu vor avea nicio formă cunoscută
o să le culegem, o să le lăsăm să zboare
dimineaţa o să mă găsească
mirat că în noaptea aceea
am visat că mă voi trezi îmbrăcat în inocenţa ta...
Psalm
Cu buze de rouă şoptesc un cuvânt;
Agonizând poemul, adaug un rând,
Pe coală, doar creionul mâzgălind hârtia
Vorbeşte cu Tine. Eu scriu poezia.
Şi port zilnic poveri grele-n frunte
Iar Ţie nu-Ţi pasă, deşi vezi că-s multe,
Mă laşi să zdrobesc în vers agonia,
Să risipesc în pahare adânci poezia.
Şi nu sunt eu cel vrednic să-Ţi vorbesc
Căci ştii bine, Doamne, eu zilnic greşesc,
Dar Tu, paşnic, nu-Ţi reverşi mânia
Şi-mi dai zilnic pâinea şi poezia.
M-ai ales dintre-atâţia să Îţi fiu artist,
De-aceea eu scriu şi sunt veşnic trist,
M-ajuţi, Doamne, să-mi înving mândria
Căci numai TU nu-mi ucizi POEZIA…
Filozofând cu îngerii disperării
Stând de vorbă cu îngerii dulci
ai disperării,
mâncăm mere şi aruncăm cotoarele pe geam
afară din noi…
în jur lumina-i tot mai puţină;
cuvântul Tău, Doamne, tot mai greu;
pe zi ce trece
auzim ţipete ce nu le recunoaştem
ca fiind ale noastre…
cântând pe diferite voci acelaşi cântec,
sfidăm moartea, Doamne,
în încercarea de a răzbi spre Tine,
fără să-Ţi cerem ajutor.
Căutându-mi existenţa
sau "Ce se ascunde în
sertar"
în fiecare joi mi-e dor de mine
îmi caut certificatul de naştere paşaportul
buletinul de identitate
şi sper să nu fie tot eu cel de miercuri
dezamăgit scot din sertarul cu amintiri
poze cu prieteni pe care n-am certitudinea
să-i fi cunoscut vreodată
albumul cu amintiri
una bucată poezie scrisă la şapte-opt ani
mi-aduc aminte de dragoş-gelu-cel-de-cinci-ani
care la grădiniţă mânca hârtii
educatoarea îi spunea că o să ajungă un mare poet
deci beţiv deci avea dreptate
încet încet îmi dau seama că s-a făcut vineri
aşa că nu mai are rost să mă prefac
că sunt eu
în fiecare joi câştig câte o zi...
Devreme în cenaclu ojt
sau "În ojt se dau tot timpul
delegaţii în rai"
e devreme şi-n ojt încă muzele dorm;
doar el, cerşetorul, cere un leu şi mi-e jenă
că n-am să-i dau decât gânduri…
e deja de-al casei şi uneori mi-e frică
când văd că întârzie ritualul…
e orb şi mi-e teamă să nu-mi
ceară vedere. N-am de unde să-i dau
nici un leu, nici vedere, doar gânduri…
şi-aprinde o ţigară, trage un fum
şi începe textul ce-i vine turnat ca o mănuşă:
… „sunt orb şi sunt singur. Nevasta m-a lăsat
cu cinci copii mici, dar nu beau. Dorm pe unde
pot, dar nu beau, domnule, serios nu beau!
Mi-e foame, uneori mi-e şi sete şi nu am
bani… daţi-mi un leu, domnule, vă rog… ”
Nu plânge niciodată, însă dac-ar putea
ar plânge… orbii nu plâng… însă pot râde…
Nu râde niciodată, însă dac-ar putea
ar râde… cerşetorii nu râd…
e târziu şi-n ojt muzele se duc la culcare;
doar sufletul meu, singur, cere îndurare…
Legenda unui muritor
sau "Iubind o
himeră"
În bucăţele mici s-a frânt iubirea
Şi toate-s risipite-n noptieră,
Chiar inima mi-e sus pe etajeră
Şi nu ajung la ea nici cu privirea.
Nu mai am timp să mă îndrăgostesc:
Iubire-adevărată ţine-o clipă,
Călătorind pe-a timpului aripă
Conjug în grabă verbul „te iubesc”.
În bucăţele mici s-a frânt amorul,
Zadarnic plâng şi-ncerc să mă căiesc
Căci nu ştiu de fac bine sau greşesc
Tot încercând cu tine să-mi iau zborul.
Dar poate zborul nostru e departe
Şi-oi obosi şi eu de-atâta drum,
Mi-oi pierde zilnic urmele prin fum,
Mi-oi pierde judecata printre şoapte.
Zadarnic, nu-i la tine fericirea
Pe care zilnic eu am căutat,
Pământul în zadar l-am semănat:
În niciun bob n-a încolţit iubirea.
Atuncea plâng, m-apucă disperarea
Şi lacrimi curg, de jale şi de dor
Şi iarăşi am în tine ajutor
Când tu apari şi-nseninezi cărarea.
Şi-acuma scriu, când mă gândesc la tine
Poemul tragic al iubirii mele,
Cum fost-am noapte, amândoi, cu stele
Pierdute printre galaxiile străine…
Zăpezile-mi sunt pline de durere,
Întroienită-n gene e mirarea,
Doar sângele nebun de prin artere
Năvalnic curge-nlăcrimând cărarea.
Mă uit în sus prin petecul de cer
Şi chiar nu iau în seamă disperarea,
Că nu voi amorţi de-atâta ger
Când sângele cel cald este uitarea.
Mi-e frig atâta de iubirea mea
Şi mă-nvelesc cu plapumă de jale,
Voi adormi la rădăcina ta
Să-mi vindec asprele răni siderale.
Voi face eu cumva ca să răsară
Din buzunarul gol iubirea-n tine;
Chiar dacă te-oi avea numai o seară
Va fi destul să zbor în ţări străine.
Te voi iubi, pe-o margine de ape
Cum nimeni niciodată nu te-a mai iubit,
Şi-oi scrie-ncet, pe ale tale pleoape
Legenda muritorului ce încă n-a murit…
. |
Azi nu bat caii
sau „De azi nu mai beau”
beţivanii înţepeniţi pe scaune
îşi povestesc viaţa mizerabilă primei persoane care
face cinste cu o votcă,
până îi dor rinichii;
- Nu mai bea,
fiule, nu mai bea!
fiindcă o să te doară-n curând
mamele zdrobite sub căruţe şi copite de cai…
prima iubire – prima beţie,
prima dată când a bătut un cal – a doua beţie,
altă iubire – altă beţie…
- Nu mai bate iapa, fiule, nu o mai bate!
fiindcă o să te doară-n curând
mamele ce-şi deplâng fiii alcoolici…
- Nu mai beau, mamă, nu mai beau!
fiindcă mă dor deja
mamele zdrobite sub căruţe şi copite de cai…
Oanei
uneori, seara, împins dinspre apus,
fug din mine
şi nu mă caută nimeni...
mă regăsesc doar zorile
şi rămân surprinse:
în fiecare noapte,
desculţ,
alergam prin visele tale...
Nevoia de a te ruga
ştii, Doamne, că n-am mai vorbit cu Tine
de la şaisprezece ani
când îngerul acela flâmănd şi bolnav din mine şi-a rupt
aripile
de atunci n-am mai crezut unul în altul
peste puţin timp
am şi uitat unul de existenţa celuilalt...
rar îmi aduc aminte de
apocalipsa 22, 13
şi cuvântul Tău, Doamne, mă însângerează...
aş vrea uneori să-mi crească aripi de heruvim
să mă pot muta de pe-acum sus în cer
să Te văd şi să Te ating...
dă-mi Doamne măcar puterea
de a călca nisipul fin al clepsidrelor
de a-mi desena viaţa în interiorul scocilor
apoi să le vând şi tot eu să mi le cumpăr...
Marea ca o femeie albastră
oare e drept să iubeşti marea
ca pe o femeie albastră cu nuferi în palmă?
m-ai întrebat apoi brusc am tăcut amândoi...
ai fi vrut atunci să îmi poţi citi gândurile
sau poate că deja mi le citeai
cum o făceai în fiecare joi seara când te iubeam
abia atunci îmi spărgeai buzele
mi le făceai ţăndări
mi le striveai sub greutatea buzelor tale
dar mie mi se părea că fac dragoste
cu ielele într-un lan de maci
şi că răsuflarea ta e defapt vântul
ce adia uşor prin părul lor despletit...
Culori adiacente
Iubito, sunt eu, un vers într-o limbă străină tuturor,
te caut mereu şi nu te găsesc, oricum fericirea
răsare în culori adiacente…
Iubito, sunt eu, şi n-am nevoie de prezentări: mă cunoşti,
te iubeam, ştii că te iubeam când spuneai că iubirea
răsare în culori adiacente…
Iubito, sunt eu, zilnic acelaşi eu, te iubesc şi ştii că
te caut mereu dar nu te găsesc: şi te doare că eu
răsar în culori adiacente…
Uneori florile, în special orhideele
răsar în culori adiacente…
Când noaptea adorm
Când noaptea adorm cu fruntea plină de gânduri
maşina de scris singură bate câmpii în rânduri
şi scrie poeme prea lungi, risipite-n hârtie,
poeme de îngeri şi vise ce se pierd pe vecie;
Când noaptea adorm – în cap doar un gând:
constant visez că voi muri în curând,
şi credeţi-mă, datorită unui banal accident
voi fi lovit în greşeală de-un vis adiacent…
Când noaptea adorm iluzii visez în neştire
le cred, dar sunt sigur că duc la nefericire,
şi-n vis scriu poeme tâmpite, risipite-n hârtie,
poeme de îngeri şi vise ce se pierd pe vecie…
Mormântul poetului fără nume
Îngerul a strigat: „Ah poesia!”…
sub lespedea de piatră mai dormea poetul
înmormântat fără nume: murise…
pentru toţi el era o dilemă;
nu avea neamuri şi fără motiv
nu avea nici
nume…
nici măcar nu se ştia când –
pe mormântul năpăstuit de buruieni –
crescu-se o floare…
Iubito
lui M.
Iubito,
reazămă-ţi capul pe-al meu piept
şi taci – astăzi şoptim vorbe doar în
limba pietrei –
taciturn spune-mi că mă iubeşti
şi că aseară, în vis, m-ai iubit…
eu iubesc tu iubeşti el ea iubeşte
sunt forme imperfecte…
iubirea se mai conjugă azi doar
la plural;
ştii că
te aşteptam în vis în fiecare seară şi
sufletului tău nu-i ceream vamă –
uneori
mă târam gol prin visele tale…
credeai că te-nşel şi-n fiecare seară
tiptil tiptil îmi numărai coastele…
Iubito,
astăzi ne cumpărăm fericirea
doar cu bani mărunţi…
. |
Moartea poetului
in memoriam Radu Săplăcan
poetului nu i-a mai ajuns infinitul…
la patruşopt de ani bătuţi pe muchie
simţea că trăieşte mai mult decât alţii
creştea în credinţa plăcerilor oprite dar a uitat:
noi oamenii suntem fructul pământului…
nu i-a fost frică de moarte drept dovadă
nu şi-a schimbat numărul de la casă…
însă timpul aleargă şi îmbătrâneşte uneori
într-o zi s-au aşternut primele păreri de rău ale copacilor
şi poetul a prins rădăcini dincolo de cer…
izvorul lumii dintâi şi din urmă
îşi avea obârşiile pe Valea Vaserului…
Iarnă
Zăpada
mi-aduce aminte de
inocenţa copilăriei:
îmi ascund (dez)iluzii şi
patimi îndărătul
unor metafore
subtile...
-Tati, dacă mâncăm ceapă verde
în burţile noastre se face
primăvară?
întreb...
Jos,
tot e alb,
până şi-n mine;
Sus,
heruvimi
cu aripi icariene cad,
prefăcându-se în
oameni de
zăpadă...
Un copil face
îngeri...
Sfârşit apocaliptic
sau moartea ce va veni nu o să mai
doară
Deplâng Mielul
destinat tăierii şi
ruperea
celei de-a şaptea peceţi;
pedeapsa şi numărul
diavolului
acum devin evidente...
Răgetul fiarei
dezlănţuite
pe Pământ se propagă
cu mult peste
viteza luminii în vid...
Moartea ce va veni nu o să
mai doară, ci ea
îţi va fi
naştere din nou,
naştere din cuvinte,
din pietre:
Sus,
peste toate,
Jertfa Mielului...
Moartea ca o vindecare
Rănit de cuvinte cu două
tăişuri,
mă târăsc sleit de puteri -
mirosind inocenţa unei
zăpezi timpurii -
spre eliberare...
În căutarea pomului cunoaşterii
Zilnic, căutându-te,
pom al cunoaşterii
binelui
şi al răului,
visez la înalt,
însă cad tot mai jos...
Rutina deja mi se pare abstractă;
concret e doar omul din noi,
oare?
lăsaţi-mi visele şi
dorinţa de înalt...
lăsaţi-mi existenţa în pace,
mâine oricum voi fi doar
o umbră
a ceea ce am fost azi...
Zilnic, muşcând din tine,
poamă din pomul cunoaşterii
binelui
şi al răului
constat că
doar descopăr tot mai bine
nimicul...
Naşterea unui poem
Cuvintele risipite pe hârtie
agonizau
naşterea unui poem
şi moartea unei
begonii -
ambele strivite
de mâna
poetului...
Mâna tremurândă
de chinurile
facerii
contura cu greu
un univers propriu,
asemănător picturilor rupestre...
Într-un târziu,
creatorul puse punctul mult
aşteptat...
Aşa s-a născut poezia...
. |
(Ne)murire
Nu mori când cazi
în gol
căutând un punct de sprijin
sau când
îngeri decăzuţi din
drepturi
strigă "Mori!"...
Nu mori când,
îngenuncheat,
cauţi speranţa în chipuri
cunoscute,
sau când trupu-ţi
plin de viermi
devine ţărână...
ci mori atunci când
te pierzi în
uitare...
Poetul ucis de cuvinte
poetului Ioan Romeo Roşiianu
Mâna-i strivită de mit
caută ieşirea spre infinit;
e doar vid...
dincolo de zid:
un început de lumină
spre-apus
şi norii s-au dus
către plăpândele ceruri;
la poartă bat geruri,
să nu le deschizi!
Şi azi nu contează nici
clipa
când îngerul însuşi întinde
aripa
spre el...
Astăzi e ziua în care
POETUL UCIS DE CUVINTE
nu moare...
Portret
unui poet
Poetul strânse slova visării într-o carte
şi tot ce-nseamnă lumea el lasă la o parte,
visând la nemurire, visând la a cunoaşte,
el trece-n nefiinţă, urmând în a se naşte
din nou, urmându-şi calea, zadarnic urmând visul,
mereu privindu-şi cerul, creându-şi Paradisul
şi tot ce-nseamnă lume aruncă în abisul
uitării celei oarbe, uitării celei mute;
şi tot ce-nseamnă timpul, secunde şi minute
la el poartă pecetea trăirilor trecute...
Să nu-ncercaţi vreodată poetul a-nţelege
căci peste toate-n lume, el însuşi este rege...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)