Migdale Dulci – Amare. Un prozator păstor peste un
popor poetic
Pamflet
de Florica Bud
“Şi eu am trăit în
Arcadia”! Sau măcar am fost. Arcadia, fiind de data aceasta – nerăbdătoare cum
sunt în această vale a plângerii mi-ar plăcea să trăiesc mereu în Arcadia –
Târgul de Carte Gaudeamus, Bucureşti, noiembrie 2014. Iubesc acest târg şi ca
atare am participat la el ori de câte ori am avut ocazia. În cadrul acestuia am
lansat cinci cărţi, dacă o socotesc şi pe cea dedicată cuplului Nu Motanul – Da
Miorlau. Având acceptul Doritorilor Deduşi Prin Reduceri Şi Absurd, le voi
înşira pe toate, sper că mi-am căpătat minunatul drept de a vă plictisi. Prima
carte, Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi, am lansat-o în anul 2005.
În vremea aceea mai găseai câte un bărbat adevărat dispus să chinuie eroinele
unui roman, măcar metaforic. Un bărbat pe cinste! Veţi exclama fericiţi de
reuşita personajului masculin care a călcat în picioare sentimentele eroinelor
preţ de un alfabet, de la la A la Z, spre disperarea mea auctorială. Mi-aş fi
dorit ca numele victimelor să se termine măcar la litera M. Oricum, Domnitori
Cititori Şi Domniţe Cititorese Peste Suflet Şi Necuget, se vede cât colo că prezenţa
unui titlu mai lung pe un volum, nu vă displace, dimpotrivă, vă dă stări de
exaltare.
Se ştie că titlul
ideal al unei cărţi este cel alcătuit din trei cuvinte. Pe când eu, păcătoasa,
dragă cititorule cu urechi hazlii, mă arunc pe grămada de cuvinte ca şi cum ar
fi un biet tobogan pe care să îl urci, să îl cobori şi apoi să-l înghiţi,
dintr-o suflare. Decât să purcedeţi a mă aduce pe drumuri evropene, mai bine să
mâncaţi – pe terasa din afara târgului, strânşi într-un snop vesel pregătit
pentru fotografia de grup – nişte mici şi să beţi o bere vie de la butoi, vorba
lui Horia G. Care G? Cel pe care îl căutaţi mereu! Vă las Domniilor Voastre Ce
Aţi Fost Cătane, plăcerea de a evalua dezastrul. M-aţi ademenit şi am început
să deschid din nou paranteze. Desigur că lumea săracă a parantezelor ar trebui
să ţină cont de subconştientul tot mai mâlos şi tenebros al omenirii şi ca
urmare să-şi îmbogăţească parcul parantezic. Nu voi propune unei comisii
imaginare parantezele nedrepte şi nici altfel de acolade decât cele cunoscute
nouă, nu mi-aş permite nebuniile pe care ţi le permiţi pe început de an, Tu
Cititorule Vertical Cantautor Risipitor Nonvirusat.
Ar fi mai bine să mă
întorc la… târgurile de carte. Până în acel an 2005, fusesem de multe ori la
Gaudeamus. Adoram să rătăcesc prin târg cât era ziulica de lungă, să particip
la diferitele lansări. Mă bucuram când întâlneam scriitori cunoscuţi. Oricât mă
chinui, nu pot să îmi aduc aminte anul în care am fost prima dată la Romexpo.
Dar ştiu că de fiecare dată când sunt silită să urc pe planul înclinat,
protestez şi îl dojenesc în gând pe arhitectul care nu s-a gândit şi la femeile
ce poartă pantofi cu tocuri, proiectând la intrarea principală a clădirii,
pentru ele şi pentru alţi neajutoraţi, nişte trepte cât se poate mai banale.
Dar să fie! Cu această ocazie mi-am dat seama că sunt o minoritate şi că
trotuarele şi străduţele care se încubitează mai nou sunt pentru oameni
grăbiţi, nu pentru cucoanele care se încăpăţânează să se încalţe neadecvat, în
accepţiunea unora. Înghiţindu-mi amarul, anual urc pieptiş drumul spre intrarea
Romexpo. Dacă urcatul are accente dramatice, coborâtul este comedie pură. Poate
v-aţi amuzat alunecând cu pungile pline de cărţi!
Târgurile de carte au
devenit mai palpitante o dată cu apariţia V.I.P.-urilor care, îşi depun în
paginile unui bestseller, icre-preţioase, gândurile şi mai ales faptele. Fără
multe fapte, bune ori rele, nu poţi deveni V.I.P.! Pe mata cine te opreşte să
îţi aşezi numele pe coperta unui bestseller? Mă veţi îneca cu bune intenţii,
Coratori Aghesmuitori Şi Cantori Ai Autovăzduhului, susţinând cu tărie că
fiinţa umană are dreptul să aibă bucata sa de văzduh care, la o adică, când îi
este lumea mai dragă, să-i pice în cap. Nu voi răspunde întrebării tendenţioase
ca oamenii molcomi, ci printr-o întrebare manea: Ce atâta grabă? Voi nu ştiaţi
că un bestseller aduce doar ghinion la casa omului?
Am prins o coadă À La
V.I.P., la Gaudeamusul-2009, când o seamă de zâne şi negativele lor au ţinut
bieţii cititori în picioare. Era o coadă comunistă? Veţi întreba, Cumpărători
Aştezători De Souveniruri Şi Indigestii. Oarecum, răspund cu aplicaţie. Avea
caracterele unei cozi comuniste, doar că era dotată cu un lămpaş diriguitor,
priponit la masa cu autografe, ca să ştie cititorii încotro să o ia ca să nu
ajungă din neatenţie la concurenţă. Adică târgul era dotat cu câte un lămpaş pe
Cap –VIP!
Am lansat mai apoi la
standul Editurii Rao, Mariatereza sunt eu, şi Nu motanul şi fiul. Şi unul şi
altul titluri cuminţi, care au respectat Regula Celor Trei. A fost o lansare la
care au fost prezenţi mulţi prieteni.
În vara anului 2009,
am scos la Editura Limes, condusă de Anamircea Petean, volumul Reparăm onoare
şi clondire, pe care l-am lansat, în toamna aceluiaşi an, la mult pomenitul
târg. Tot atunci am participat la lansarea Antologiei de povestiri, “Bookătăria
de texte & imagini”, apărută sub egida “Clubul Ilustratorilor”. Este o
apariţie de excepţie, ilustrată cu multă pricepere. Sunt prezentă şi eu acolo
cu un text liliputan. Am devenit şi mai cuminte cu Selected Poems, apărută în
2o14 la Editura Tracus Arte, lansată în prezenţa traducătoarei Adriana
Volceanov. Sper să am ocazii să particip şi să lansez în gura Târgului!
Din punct de vedere
emoţional, am fost facută knockout abia la Gaudeamusul din anul trecut. Cel
care s-a grăbit să îşi prezinte cartea succesului, în faţa unui public în
delir, a fost însuşi Preşedintele nou ales. Aşa sunt tinerii, nu mai au răbdare
să îşi scrie memoriile la finele mandatului prezidenţial, aşa cum au făcut
predecesorii lor, ci doresc să guste din paharul editorial de la bun început.
Este adevărat că scrisul a devenit un sport de masă şi atunci mi se pare normal
ca… cel care conduce Maratonul Scrisului să fie însuşi capul ţării.
Domnia Sa s-a gândit
să ne împărtăşească cât mai repede din experienţa şi din trăirile sale. Oare
câte tomuri ne vor aşteapta până la finele primului mandat? Ca să nu mai
vorbesc câte ar putea să se adune până la finalul celui de-al doilea. Mă
gândesc deja la al doilea mandat, deoarece primul este ca trecut. Doamne, cum
ne trece vremea! Mai ieri au fost Alegeri de Primari, apoi Alegeri pentru
Parlament, şi nu demult am avut alegerea Preşedintelui. Pe când am crede că
ne-am aşezat să ne tragem sufletul şi să deschidem vreun Manual de utilizare al
Economiei, pac, ne pot cădea peste tărtăcuţe Alegerile Anticipate, sau cine
ştie ce Referendumuri. Nu este de lepădat nici vreun Referendum la
Referendurile … lui Nastratin Hogea! Îl pomeneşti cam des pe acest erou
perdant, mă veţi căina, Fani Păcală And Tândală!
Nu este cinstit din
partea mea ca, ulmeneancă fiind, să îl înşel pe Păcală cu Nastratin! Poate de
aceea nu m-am aşezat nici la rând ca să cumpăr cartea noului Preşedinte. Sau
poate nu am făcut-o din pură invidie precolegială! Şi nici măcar nu sunt
vinovată eu, ci păienjenişul subconştientului meu, care îşi permite cam multe,
şi toate pe pielea mea!
Acum, vă spun cu
sinceritate, de data aceasta eu, şi nu acel loc în care au voie să se plimbe
psihologii ca la ei în gospodărie, că din ce în ce mai mult mă gândesc la
Târgurile de Carte de altădată, când ele, cărţile, erau cărţi şi nu hârtie de
unică folosinţă. Aş avea o propunere, dacă mi-au mai rămas puncte pozitive
nefolosite încă: să se organizeze două categorii de Târguri de Carte. Un Târg
de Carte pentru foşti, actuali, viitori Preşedinţi, politicieni, Dive şi alte
V.I.P.-uri şi Târgul de Carte, clasic, pentru scriitori . Nu că n-ar fi loc
pentru toţi, dar mă simt toooooot mai mică şi neînsemnată pe măsură ce
îmbătrânesc şi mă întreb unde am greşit! Poate că la fel simţiţi şi unii dintre
voi, Ambasadori Scribuabili Fără Portofolii şi Noroc!?!
Sfatul meu pentru cei
tineri este: dragilor, nu vă apucaţi de scris dacă nu sunteţi cineva! Sau măcar
să ştiţi precis cărui Târg aparţineţi: Târgului de Vipuri sau Târgului de
Carte! Vindeţi talent sau vindeţi suflete!
Uitasem la început să
îmi declin răspunderea! Aşa că: orice legătură cu realitatea veselă ori cu
realitatea tristă este pur şi simplu dezgustătoare!!
Nota noastră
Scriitoarea Florica Bud s-a născut la 21
martie 1957, în comuna Ulmeni, judeţul Maramureş, este fiica Corneliei şi a lui Ioan
Trif, ţărani cu dragoste de pământ şi respect pentru muncă, trăsături transmise
copiilor Valeria-Ana şi Florica. Bunica paternă, Valeria, iubitoare de carte,
insuflă nepoatelor sale aceeaşi atitudine faţă de studiu. Urmează cursurile Şcolii
Generale din comuna Ulmeni, localitate devenită ulterior oraş.
Absolventă a
prestigiosului Colegiu „Gheorghe Şincai” din Baia Mare, licenţiată a
Institutului de Mine din Petroşani, Revoluţia din 1989 o surprinde în calitate
de programator-analist la Centrul Teritorial de Calcul Baia Mare. Este
căsătorită cu dr. ing. Nicolae Bud, ex-deputat în Parlamentul României în două
mandate. Are doi copii, Roxana, notar şi Alexandru, absolvent finanţe-bănci.
A debutat în anul
1993, cu proză scurtă. Din anul 1998 este membră a Uniunii Scriitorilor din România,
filiala Bucureşti. Are calitatea de preşedinte al Fundaţiei Culturale „Bona
Fide” şi de vicepreşedinte al Asociaţiei Scriitorilor Baia Mare, redactor
asociat al revistei „Nord Literar” Baia Mare precum şi aceea de preşedinte al Cenaclului
Scriitorilor din Maramureş.
Proiecte de lege
