vineri, 31 mai 2024
sâmbătă, 18 mai 2024
Membrii Cenaclului Scriitorilor Maramureș l-au cinstit pe poetul Lucian Blaga
„Unde și când m-am ivit în lumină nu știu,/ din umbră mă ispitesc/ singur să cred/ că lumea e o cântare./ Străin zâmbind, vrăjit suind,/ în mijlocul ei mă-mplinesc cu mirare./ Câteodată spun vorbe cari nu mă cuprind,/ câteodată iubesc lucruri cari nu-mi răspund. (Lucian Blaga/„Biografie”).
Sâmbătă – 18.05.2024, orele 11, Sala de Cenaclu „Ion Burnar”, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare – a avut loc o nouă întâlnire a Cenaclului Scriitorilor din Maramureș. Nici nu am avut când să asimilăm bucuriile zilei de ieri, zi în care am ieșit din matca noastră, Sala de Cenaclu „Ion Burnar”, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare, ca să pornim spre Colegiul Național „Mihai Eminescu”. De ce? Simplu, pentru a clădi, împreună cu elevii și cadrele didactice ale colegiului, o nouă ediție a Festivalului Internațional de Poezie „Cuvânt în lume”. Gazde minunate doamnele profesoare Loredana Molnar, Lidia Feder și Mihaela Popan. Așadar, iată-ne din nou împreună în „casa scriitorilor maramureșeni”, pentru a face ceea ce ne-am propus, în anunțata „Întâlnire cenaclieră”. Cei interesați și atenți la mersul vremii au observat că activitățile noastre se înfăptuiesc, între o „Întâlnire cenaclieră” și jurnalul ei, numit simplu, „Jurnal cenaclier”. După cum ne-am propus, urma să ne bucurăm de o temă generoasă: Lucian Blaga, întâiul născut al lunii mai, cel care spune despre sine: „eu cu lumina mea sporesc a lumii taină-/ și-ntocmai cum cu razele ei albe luna/ nu micșorează, ci tremurătoare/ mărește și mai tare taina nopții,/ așa îmbogățesc și eu întunecata zare/ cu largi fiori de sfânt mister…” ( „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”/Lucian Blaga). Și iată, am ajuns și în mirifica lună mai. Dar, luna mai -- nu este doar „luna primului păcat”, așa cum a decretat poetul Ion Minulescu în poezia sa, „De ce-ai plecat?”, iar îndrăgostiții lumii sunt mereu dispuși să-l creadă -- este mai ales luna în care a venit pe lume poetul corolelor nestrivite. Nu puteam să trecem cu nepăsare pesta data nașterii „poetului luminii” nici pe lângă opera sa, înscrisă cu roșu în conștiința neamului nostru. I-am avut printre noi pe: doamna conf. univ. dr. Terezia Filip, pe criticul literar Vasile Leschian. Am aflat lucruri inedite, despre Lucian Blaga, de la prof. Pamfil Bilțiu. Și în final a venit rândul Momentului poetic „Lucian Blaga”, căci: „Amare foarte sunt toate cuvintele,/de-aceea - lăsați-mă/să umblu mut printre voi,/să vă ies în cale cu ochii închiși.”(Lucian Blaga/„Către cititori”). Ne-am bucurat împreună, atât cât se poate, într-un interval scurt al ceasornicului, să schițăm conturul poetic, acelui care se adresează munților : „Dați-mi un trup,/voi munților,/mărilor,/dați-mi alt trup să-mi descarc nebunia/în plin!/Pământule larg, fii trunchiul meu,/fii pieptul acestei năprasnice inimi,/prefă-te-n lăcașul furtunilor cari mă strivesc,/fii amfora eului meu îndărătnic!/Prin cosmos/auzi-s-ar atuncea măreții mei pași/și-aș apare năvalnic și liber/cum sunt,/pământule sfânt.”/(Lucian Blaga/ „Dați-mi un trup, voi munților”). Azi am avut printre noi, nici mai mult, nici mai puțin, decât cinci dascăli de Limba și Literatura Română: doamnele profesoare: dr. Terezia Filip, Lotica Vaida, Olimpia Mureșan și domnii profesori: Pamfil Bilțiu și Vasile Leschian. Nu a fost o ședință ușoară, ar fi fost imposibil cu atâția dascăli bine pregătiți. Am aflat de la criticul literar Vasile Leschian că marele lingvist de talie mondială Eugen Coșeriu l-a clasat științific, cu ajutorul calculatorului, pe Lucian Blaga imediat după Mihai Eminescu. Am aflat lucruri frumoase, lucruri triste, lucruri hazlii-- despre poetul, dascălul și omul Lucian Blaga-- de la criticul literar Terezia Filip și desigur de la prof. Pamfil Bilțiu. Au citit, din opera lui, poeții: Gelu Dragoș, Claudia Tomescu, Pamfil Bilțiu, Maria Bilțiu, Lotica Vaida, Mihaela Poduț-Ienuțaș, Alexandra Tîncu. Remus Rogojan, Janeta Coroiu, Ștefan Herțeg, Vasile Tivadar, Liviu Coroiu, Olimpia Mureșan. După cum am spus nu a fost o întâlnire deloc ușoară, dar am rămas cu satisfacția unei zile împlinite. Au lipsit și ne-au lipsit: Flavia și grupul de tinere, se apropie examenele de tot felul. Tot motivat au lipsit tumultosul-poet-fotograf, Vasile Bele, scriitoarea Maria Berciu, epigramistul Vasile Țîncaș, poetul Flaviu Mihali; cei doi poeți populari: Nelu Danci, Iacob Oniga. În finalul finalului, poetul Vasile Dan Marchiș ne-a criticat în stilul său… constructiv. Și, dacă, după cum spune poetul, „Veșnicia s-a născut la sat”, tot acolo va avea loc și ediția a doua a Festivalului Internațional „Lucian Blaga”, a cărui afiș, l-am înclus mai jos. Să ne revedem sănătoși!
duminică, 25 februarie 2024
De Dragobete, la Cenaclul Scriitorilor Maramureș a citit poetul Gelu Dragoș din Mireșu Mare
miercuri, 4 mai 2022
Reîncep şedinţele Cenaclului Scriitorilor Maramureş
Dragi colegi, dacă totul merge bine, ne vom întâlni sâmbătă, 14 mai, 2022, orele 11, 00 în sala de cenaclu. Vom povesti și iarăși vom povesti cum a trecut o perioadă... nu prea plăcută din viată. Apoi vom face programul pe acest an.Nimeni nu ne oprește să ne întâlnim și vara. Aștept cu nerăbdare să ne revedem!
Florica Bud
duminică, 28 octombrie 2018
Cronica şedinţei Cenaclului Scriitorilor din Maramureş
luni, 12 martie 2018
Femeia sărbătorită la Cenaclul Scriitorilor din Maramureş
duminică, 21 mai 2017
Poeta Claudia Tomescu a citit la Cenaclul Scriitorilor
vineri, 24 martie 2017
Cenaclul Scriitorilor din Maramureş se reuneşte pentru a o aniversa pe scriitoarea Florica Bud!
sâmbătă, 21 mai 2016
Cenaclul Scriitorilor Maramureş la un pas de desfiinţare?!
După eliminarea blogului cenaclului, care de bine de rău nu era costisitor şi te informa onest despre activităţile membrilor cenaclului, după ce au fost puse criterii cel puţin discutabile cine să vină şi cine să nu vină la cenaclu, iată încă o boroboaţă marca CSMM încât ne vine să spunem doar ...ham, ham, ham! De trei ori ruşine! De trei ori HAM!
Le reamintim celor din conducerea cenaclului maramureşean că există trei cotidiene locale unde pot anunţa dacă se face şedinţă sau ba, ca să nu pună oamenii pe drumuri! Şi timpul lor este preţios, adică să anunţe în mod elegant că li s-au îmbolnăvit căţeluşele sau se reunesc la un remy şi un pahar de "Amaretto Disarono" şi nu merită să se deplaseze la sala "Ion Burnar" că şi aşa nu se adună mai mult de zece persoane, cu taximetristul de serviciu cu tot. Gura târgului vorbeşte că la ultima şedinţă dinainte de Sfintele Paşti au fost doar 7 persoane iar vreo 4-5 erau din Satu Mare.Păcat că n-au pus de nişte partide de şah! Nu ştiu de ce, dar dacă nu se va schimba ceva pe ici, pe colo, vorba lui nenea Iancu, cred că va fi cazul cât de curând de un părăstas literar! Păcat...
P.S. Mulţumiri Consiliului Judeţean Maramureş şi domnului profesor Dan Achim de la "PRO UNIONE" pentru editarea Antologiilor cenaclului. Măcar atât, după un mandat sterp, plin de promisiuni (gen electorale) şi fapte micuţe, micuţe de tot!
Gelu Dragoş
sâmbătă, 28 martie 2015
Cronica Cenaclului Scriitorilor din Maramureş din 21 martie 2015
sâmbătă, 31 ianuarie 2015
Comunicat din partea Cenaclului Scriitorilor din Maramureş
Florica Bud


.jpg)
.jpg)
.jpg)



















