duminică, 30 octombrie 2022

Sabotaj la industria românească de medicamente. Statul preferă importurile și medicamentele scumpe!

 

Lovitură cruntă pentru pacienți. Dispar medicamentele românești

Producătorii de medicamente din România riscă să-și închidă porțile, din cauza politicii aberante dusă de Guvernul Ciucă. Prețurile medicamentelor aflate pe lista compensatelor sunt ținute sub costurile de producție până când dispar de pe piață, moment în care statul se repede să le importe, evident, mult mai scump. Două fabrici din țară deja au dispărut, iar în acest ritm, în scurt timp, România va deveni dependentă total de importuri.

Dispariția recentă a Euthyroxului, medicament vital pentru cei cu afecțiuni tiroidiene, a fost doar vârful aisbergului, susțin producătorii de medicamente. Dacă Guvernul nu va lua măsuri urgente pentru creșterea prețurilor, pacienții români riscă să rămână fără tratamente. Ministerul Sănătății este cel care stabilește prețurile medicamentelor aflate pe lista compensatelor, însă acestea au ajuns, la cele mai multe dintre ele, sub costurile de producție.

”Mi se pare absolut aberant ca, atunci când dispare un medicament, în loc să se stea de vorbă cu producătorul din România, statul se grăbește să aducă medicamentul din import, pe acea autorizație de nevoi speciale, la un preț mult mai mare, pentru că pe această autorizație nu există o metodologie de calcul a prețurilor. Suntem într-o situație în care începem să ne întrebăm dacă nu cumva acesta este obiectivul, ca medicamentele din nomenclatorul fabricilor din România să fie scoase din uz și să fie aduse medicamente mai scumpe din afară. În ritmul acesta, este posibil ca, peste 5 ani, să nu mai existe nicio fabrică de medicamente în România. Deja s-au închis două”, ne-a declarat Dragoș Damian, directorul executiv al Terapia Cluj. În plus, în România se plătește și taxa clawback, care înseamnă că producătorii trebuie să achite statului 20% din valoarea medicamentelor vândute. Taxa a fost introdusă acum 11 ani, ca să limiteze utilizarea medicamentelor scumpe, dar acum a devenit o sursă de venit la Ministerul Finanțelor. Dacă s-ar reduce această taxă, s-ar îmbunătăți rentabilitatea medicamentelor și nu ar mai dispărea de pe piață, spun producătorii.

Un miliard de lei pentru sănătate

Reprezentanții fabricilor de medicamente ne spun că, pe lângă prețurile crescute, la materii prime și materiale deja sunt timpi de așteptare de un an, un an și jumătate pentru unele dintre ele, pentru că, după pandemie, a crescut cererea de medicamente pe plan mondial.

”Și atunci producătorii de substanțe active prioritizează și trimit la fabricile de la care pot obține un preț mai mare. România are prețurile cele mai mici din Europa, iar avantajul este doar pentru exportul paralel, pentru că distribuitorii cumpără de aici și le vând afară. În ultimii doi ani, Ministerul Sănătății nu a mai crescut prețurile la medicamente, cu foarte mici excepții. Conform reglementărilor de la noi, nu ai voie să vinzi la un alt preț decât cel stabilit de Ministerul Sănătății, iar 60% din volumul de medicamente sunt cele generice, ieftine, cu prețuri de sub 100 de lei. În Polonia, dacă iei un medicament pe rețetă compensată este mai ieftin, dacă îl iei fără rețetă compensată poți să-l iei mai scump”, ne-a precizat directorul executiv al terapia Cluj, Dragoș Damian. Acesta mai arată că medicamentele noi introduse la compensare în ultimii 4 ani au însemnat o alocare bugetară de 5 miliarde de lei pe an, pentru 200.000-300.000 de pacienți și nu consideră că alocarea unui miliard de lei pentru 10 milioane de pacienți este un efort bugetar prea mare.

Se renunță la producția proprie

Pierderile producătorilor sunt atât de mari, încât aceștia sunt nevoiți să oprească fabricarea medicamentelor nerentabile, pentru că Ministerul Sănătății nu acceptă majorarea prețurilor. Ingredientele active au înregistrat majorări de prețuri de peste 200%, iar cele ale materiilor prime, cu peste 150%. ”La acestea se adaugă și presiunea scumpirilor record la energie electrică și gaze naturale, din ultimii doi ani, componente esențiale care se reflectă în costurile de producției ale medicamentelor, cu procente năucitoare de aproape 300% la sută în cazul energiei electrice, respectiv 258% pentru gaze naturale”, susțin producătorii de medicamente.

Sursa: Național

Se confirmă. Refugiații ucraineni împrăștie TBC. Ministerul Sănătății, în alertă maximă!

 

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a dat ordinul. Echipele de intervenție, trimise să testeze refugiații

Ministerul Sănătății a anunțat demararea testării masive în rândul refugiaților ucraineni pentru a-i depista pe cei infectați cu TBC. Operațiunile se vor desfășura în localitățile în care numărul cetățenilor veniți din Ucraina este foarte mare și vor avea ca scop începerea, de urgență, a tratamentelor. Autoritățile din România susțin însă că testarea va fi voluntară, astfel că este posibil ca acțiunea să fie sortită eșecului.

Începând din noiembrie, Ministerul Sănătății va demara o amplă acțiune de depistare activă a tuberculozei, care se va desfășura în județele: Botoșani, Constanța, Galați, Iași, Maramureș, Neamț, Satu Mare, Sălaj, Suceava și Tulcea. În fapt, acțiunea este destinată persoanelor în vârstă de peste 18 ani, cu factori de risc pentru tuberculoză, cu prioritate persoanelor care vin din Ucraina, precum și cetățenilor români, indiferent de statutul de asigurat, susține Ministerul Sănătății.

Testările pentru TBC au ca scop identificarea precoce a cazurilor posibile de tuberculoză și direcționarea lor cu prioritate către Programul naţional de prevenire, supraveghere şi control al tuberculozei, pentru realizarea diagnosticului de certitudine și asigurarea tratamentului adecvat. Administrarea rapidă a medicamentelor pentru cei bolnavi va scurta durata infecțiozității, va crește șansele de vindecare și va scădea probabilitatea de a suferi de complicații sau sechele, reducând, implicit, consecințele sociale și economice adverse asociate tuberculozei, mai arată Ministerul Sănătății. Schema terapeutică utilizată în cazul TBC cuprinde administrarea în asociere a patru antibiotice, cu administrare zilnică pentru o perioadă de două luni, în doze calculate în funcție de greutatea corporală a bolnavului. Următoarele patru luni de tratament presupun administrarea pentru trei zile pe săptămână a două antibiotice în doze mai mari față de cele inițiale.

Pacienții nu vor fi izolați

Conform protocoalelor medicale în cazul tuberculozei active, după inițierea tratamentului, se recomandă izolarea și urmărirea bolnavilor de tuberculoză timp de două săptămâni, în spital sau la domiciliu, pentru că abia după această perioadă pacientul nu va mai fi contagios. În ce privește ucrainenii care vor fi depistați pozitiv, dacă vor accepta testarea, bineînțeles, Ministerul Sănătății nu intenționează să impună nicio măsură de izolare a acestora, ci doar va recomanda un plan de tratament.

”Depistarea activă urmează principiile etice stabilite pentru screeningul pentru boli infecțioase, inclusiv obținerea consimțământului informat voluntar. Consimțământul informat este un drept de bază și un mijloc important de respectare a autonomiei unei persoane”, se precizează în nota de fundamentare a proiectului de ordin al ministrului Sănătății. În operațiunea de testare a refugiaților vor fi implicați medicii de familie, asistenții sociali și comunitari, reprezentanți ai cultelor, precum și operatori economici. Totodată, populația din județele vizate va fi mobilizată și informată, odată cu efectuarea vizitelor în teren a echipelor de intervenție. Refugiații depistați pozitiv vor fi trimiși la dispensare de pneumoftiziologie pentru diagnostic de certitudine și tratament și pentru inițierea planului de tratament.

Alertă și la nivel mondial. Au crescut decesele!

Organizația Mondială a Sănătății a avertizat că numărul deceselor cauzate de tuberculoză a crescut alarmant între 2019 și 2021, dat fiind faptul că pandemia a perturbat eforturile de combatere a acestei boli. Raportul OMS arată că tuberculoza a dus la moartea a 1,6 milioane de persoane în 2021, peste numărul estimat de 1,5 milioane de decese în 2020 şi peste cele 1,4 milioane de decese raportate în 2019. Totodată, Organizația Mondială a Sănătății consideră că, în viitorul apropiat, tuberculoza va înlocui Covid-19 și va deveni principala cauză de deces la nivel global asociată cu un agent patogen.

Sursa: Naţional



Ce repede vine...TOAMNA!

 


























Foto: Montaniard Ionică POP

INVITAŢIE. Simona Mihuţiu "Secundele pierdute ale poeziei", 5 noiembrie 2022, ora 11,oo Centrul de Conferinţe de la Hotel Univers T, Cluj Napoca

 


,,M-AM TREZIT"

 




M-am trezit de dimineață
Și afară era ceață ,
Ceață mare, înnorat
Dar de loc nu a ploat,
M-am gândit să merg la târg
Pe nevastă să o vând ,
Și să-mi cumpăr de-oi afla
Alta dar mai tinerea .
Că aiasta de amu
Harnică-i ea la lucru,
Dar nui place la iubit
Zice că a îmbătrânit.
Și deamu toate o dor
Ba o mână, ba picior,
Și mai mult e cu văitatu
Decât ar fi cu iubitu.
Dar am stat și m-am gândit
Că și eu am îmbătrânit ,
Și mătrici multe mă strâng
Nu voi mai merge la târg .
Stau acasă cu nevasta
Pe ea o am pe lumea asta,
De mătrici noi vom vorbi
Și de junghiuri de-or ma fi.

DE NELU DANCI

Poftiți la Teatrul Municipal Baia Mare. ”Natură moartă cu nepot obez” de Ion Sapdaru, 30 octombrie 2022, ora 19,oo

 

un spectacol de Radu Dinulescu

 SECȚIA DRAMĂ 14+

CONSULTANT SCENOGRAFIE: Mihai Vălu

PREGĂTIRE MUZICALĂ: Petru Damșa

DISTRIBUȚIA:  Andrei Han - Pompiliu, Claudia Păunescu - Vanda, Aurora Prodan - Cesonia, Diana Podăreanu - Mirela, Rodica Pașca - Lili

Pui mic, Țoancă, Biluță... sunt câteva porecle la care răspunde Pompiliu, 36 de ani, obez și necăsătorit. Are poftă de mâncare, mai puțin poftă de viață. De la vârsta de șase ani a încăput pe mâna celor trei mătuși mămoase. Nu a avut parte de experiențe erotice. Mătușile rezolvă însă problema. Angajează o prostituată pe post de menajeră, pentru a salva aparențele. Mecanismul, odată pus la punct, ar trebui să dea roade.

REGIE TEHNICĂ ȘI SONORIZARE: Dan Prodan   LUMINI: Sandu Șimonca și Felix Mare   VIDEO: Teo Molnar   FILMĂRI ȘI EFECTE SPECIALE: Liviu Popovici   SUFLEUR: Eugen Petrușca   FOTOGRAFIE AFIȘ: Cristian Popovici.

                                                                                                                      GDL

Firmele nu mai au voie sa te dea afara!

 

Firmele nu mai au voie sa te dea afara, in cateva situatii: modificari de ultima ora la Codul muncii!

Incepand din data de 22 octombrie 2022, vor intra in vigoare cateva modificari importante la Codul muncii. Cele mai semnificative dintre acestea includ o serie de motive in baza carora angajatorii NU vor mai putea sa concedieze salariatii!

 Astfel, trebuie retinut faptul ca angajatorul nu va mai putea sa dea afara angajatul aflat in concediu de ingrijitor sau in zilele de absenta pentru urgentele familiale. Desigur, salariatul trebuie sa anunte angajatorul ca va absenta de la locul de munca, din cauza unor probleme de natura personala sau de sanatate.

 In situatia in care angajatul are mai multe locuri de munca, acest fapt nu poate servi drept motiv la concediere, mai prevede o alta modificare ce se va aplica, tot incepand cu data de 22 octombrie anul curent. 

De retinut ca orice salariat are dreptul de a munci la angajatori diferiti sau la acelasi angajator, in baza unor contracte individuale de munca, fara suprapunerea programului de munca! Pentru fiecare job, angajatul trebue sa beneficieze de salariul corespunzator.

 De retinut si faptul ca niciunul dintre angajatori nu poate aplica un tratament nefavorabil salariatului care isi exercita acest drept.

 Noul Cod al muncii mai prevede ca angajatorii nu vor putea sa dea afara nici angajatii aflati in perioada concediului paternal.

 Se interzice, de asemenea, concedierea salariatului care solicita mutarea pe un post mai bun. E dreptul sau sa solicite acest lucru, dar trebuie retinut faptul ca angajatorul nu este obligat sa accepte solicitarea salariatului. El are dreptul de a o refuza motivat solicitarea, dar nu poate concedia angajatul din aceasta cauza.

 Desigur, faptul ca exista aceste reguli nu inseamna ca angajatii nu pot fi concediati, desi se afla in aceste situatii despre care am discutat anterior. In cazul in care are loc o cocediere nelegala sau considerata de catre angajat a fi nelegala, acesta se poate adresa instantei de judecata.

 Angajatii au dreptul de a deschide un proces, daca simt ca au fost nedreptatiti de firma pentru care au lucrat, atat in privinta negocierii, cat si din alte cauze.

 

Autor: Magda Florea, Senior Editor Manager.ro

Foto: freepik.com

Muzică și dictatură – Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”

 


Două figuri însemnate de compozitori ai secolului XX, care au avut de suferit sub dictatura lui Hitler, respectiv a lui Stalin – Paul Ben-Haim și Dmitri Șostakovici – stau în centrul programului de concert.

Cvartetul de coarde nr. 8 în do minor, Op. 110 (1960) de Dmitri Șostakovici, interpretat de Cvartetul Arcadia,și ciclul Trei cântece fără cuvinte (1952) de Paul Ben-Haim, interpretat de soprana Mihaela Maxim și pianista Raluca Rad, vor fi prezentate în contextul în care au fost create.

Texte concepute de Ștefana Țițeica în lectura actriței Alina Mișoc, care va da glas și mărturiilor compozitorilor și ale contemporanilor lor, și exemple muzicale reprezentative sunt menite să creioneze circumstanțele istorice, sociale și culturale care i-a influențat profund pe cei doi compozitori.

Concertul va avea loc luni, 31octombrie 2022, de la ora 19, în studioul de concerteal Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca (Str. Ion I. C.Brătianu, nr. 25).

Biletele sunt disponibile online la adresa: https://www.bilete.ro/muzica-si-dictatura/și în rețeaua Bilete.ro (oficiile PoșteiRomâne, magazinele Inmedio, magazinele Telekom/Germanos, magazinele propriiVodafone semnalizate Bilete.ro)

Organizatori: Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” și Asociația Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”

Partener: Institutul de Iudaistică și Istorie Evreiască Dr. Moshe Carmilly din cadrul UBB

Parteneri media: TVR Cluj, Radio România Cluj, Radio România Muzical, Cluj.com,clujlife.com, cluj.media, clujulcultural.ro, ilikecluj.ro, EBS Radio, RadioRenașterea, Făclia, Szabadság.

Sursa: NN

Caricatura zilei - Elon Musk la Castelul Stan și Bran

 


Constantin Gheorghe: “Această ignoranță agresivă este înspăimântătoare. Pe ea se bazează toată propaganda rusofobă.”

 

”Ura” împotriva rușilor le-a luat mințile unor indivizi din generațiile care n-au cunoscut comunismul, n-au văzut ruși decât în poze, dacă i-au văzut, și care sunt de o incultură înspăimântătoare. Aplaudă fericiți orice pârț al propagandei Kievului, și aplaudă pe oricine ucide ruși.

Un exemplar superb al acestei generații se întreba ce caută rușii în Marea Neagră, cum de participă la acordul pentru transportul cerealelor din Ucraina, și ce mare lucru au făcut englezii, când i-au ajutat pe ucraineni să atace Sevastopolul. Indivizii ăștia or fi știind unde e România pe hartă, și ce consecințe ar avea un război naval în Marea Neagră? Știu că, practic, Litoralul Mării Negre ce aparține României se poate transforma într-o noapte în ruine? Ca exploatările alea offshore de gaze, la care ne uităm ca după mașina care aduce butelii, să se ducă la fund? Că se poate alege praful de fauna marină? Că putem pierde multe, multe, procente din PIB? Că va trebui să găsim loc refugiaților din zonă? Că putem rămâne fără cea mai mare rafinărie, și s-a cam terminat cu mersul cu mașina cumpărată în rate? Dacă toate astea nu contează, important e să omoare ucrainenii cât mai mulți ruși, asta e, atât ne mai duce capul.

Această ignoranță agresivă este înspăimântătoare. Pe ea se bazează toată propaganda rusofobă. Crede cineva cât de cât cu mintea întreagă că prezența americanilor și a câtorva sute de francezi ne scutește de pagube în caz de conflict generalizat în Marea Neagră. Pe englezi s-ar putea să-i doară în cot de ce dezlănțuie aici. Dar pe noi nu e cazul să ne doară. Pacea nu e un cuvânt de ocară. Și nici dorința de a ieși din situația actuală prin găsirea unui aranjament care să ducă la pace un semn de lașitate. Dimpotrivă. Dar cine să le spună inflamaților noștri astea? Pur și simplu nu mai ai curaj să le spui ceva. Îi lași în plata Domnului. Nu e bine, dar propune cineva altceva?

România arată tot mai rău. Nu mai crede în nimic: valori, tradiții, interese comune. Violența în societate crește galopant. O delirantă cultură a confruntării a pus piciorul pe grumazul societății. Și nimănui nu-i pasă. Se tace adânc și din partea politicului, și din partea societății civile. Vin doar vagi ecouri despre ”Jos comunismul!” și ”MuiePSD!”. Și atât. Jalnic!

Hai, în cor: ”Slava Ukraine!” e programul nostru de viitor, singurul semn că ne sincronizăm cu Occidentul ăla plecat și el cu aceeași sorcovă, a rusofobiei. Dar la ce să te aștepți de la o țară, rămasă fără busolă, și cu timonierul pe doage?

 

Autor: Constantin Gheorghe

Declarația zilei - Cosmin Perța

 

Se numește epuizare. Apare după perioade intense de muncă și rulaj fizic și psihic. Sunt momente în care ai vrea doar să dispari, dar nu mai ai puterea să faci nici asta. Într-un fel știi că viața nu se termină aici, pentru că nu are cum, mai ai o sumedenie de proiecte pe masă care toate vor duce la epuizare în felul lor. Și dincolo de epuizare există uneori o bucurie, a lucrului bine făcut. Diferența dintre burnout si epuizare e că epuizarea e voluntară, ajungi acolo făcând ceva în care crezi, are o semnificație superioară în planul existenței tale subiective, e munca ta, nu a companiei, și o faci pentru o cauză, nu pentru bani. Așa că o să am multe vești pentru voi finalul acesta de an și tot anul viitor. Să ne bucurăm împreună. Epuizarea trece, îți poți reveni din ea, doar din nemișcare nu se naște nimic și nu ne revenim niciodată”.

Scurt semnal editorial - Elvira RĂCEALĂ

 ELVIRA RĂCEALĂ - ANOTIMPURILE VIEȚII


,,Pentru atunci când, poate din fugă, din grabă, din neputință, nu ne vom da seama de limpezimea verde-miracol a unui izvor de lumină neîncepută" (Vasile Bele)

Deși am semnat posfața volumului ,,Anotimpurile vieții", autoare Elvira Răceală, azi, revin cu bucurie și dor, față de cei aflați în celălalt capăt de lume - Constanța, cu emoție înmiită pentru această apariție editorială.
Un mulțumesc îl voi îndrepta către Editura PIM, Iași! Apoi, un alt mulțumesc, se îndreaptă spre Mihai Cătrună (realizare copertă) și Limona Rusu - prefațatoarea volumului, care-și numește cuvântul: ,,Lacrima târzie a vieții" și unde printre altele afirmă: ,,Un om este o sumă a tuturor perioadelor din viața sa. Dacă privești un om doar în iarna sa, vei rata promisiunea primăverii, frumusețea verii și bogăția toamnei", (p. 😎.
Înmiite felicitări, din colecția de suflet a sincerității, îl adresez autoarei - Elvira Răceală, care ne mărturisește, la ceas de popas în vers, prin ,,Anotimpurile vieții":
,,Nu las bani, nu las avere,
Vă las gândurile mele,
Însetată de dreptate,
Iubitoare de natură,
Artă, cânt și poezie!".
La vremea, când, cu evidentă emoție, răsfoiam manuscrisul (viitoarea carte), afirmam despre volum și autoare:
,,O rugă de mulțumire, pentru onoarea de-a-mi lăsa și eu un gând, aici, între sfințitele pagini. Mulțumesc, Elvira Răceală - rămâi în inima mea prietena de care am nevoie când ceilalți prieteni nu mă înțeleg, lecția de sinceritate - una curată și cinstită, (p. 138)
(...)
Voi deschide ușa anotimpurilor
și voi călători prin rugăciune
în Sfânta Biserică
împreunând mâinile voi rosti
RUGĂ ÎN ZI DE BUNA VESTIRE
mă voi ruga pentru adevăr
și pentru lumină,
mă voi ruga pentru cuvânt
și pentru dreptate,
mă voi ruga pentru prietenie
și pentru tine viață dintre
anotimpuri pribegite..., (p. 132).
Vorbele și faptele spun totul despre noi. Elvira Răceală - o lecție de emoție și bucurie, ne dăruie universul său, adunat în colecții de timp și anotimp... Dar ni-l oferă cu căldură.
Te asigur bună prietenă că volumele au ajuns sau vor ajunge la cei dragi ție. Noi, îți mulțumim, și rugăm ,,anotimpul vieții tale", frate cu anotimpul Maramureș, să te ocrotească, iar lumina cuvântului din stele și muze, să te poarte spre visare, contemplare... Mirarea să ne-o lase nouă, cititorilor! Respect și prețuire profundă...
Vasile Bele, 30 octombrie 2022
- președinte ASCIOR filiala Baia Mare;
- membru L.S.R., filiala Cluj-Napoca;
- membru U.Z.P.R., filiala Vâlcea;
- Asociația Scriitorilor din Maramureș;

30 de ani de la moartea patrioților Ion și Doina Aldea Teodorovici într-un accident cu multe semne de întrebare!

 

Pe 30 octombrie 1992 marii artişti din Republica Moldova Ion și Doina Aldea Teodorovici decedau într-un accident la Coșereni, în județul Ialomița.

S-au împlinit 30 de ani de la tragicul accident rutier în care și-au pierdut viața artiștii Ion și Doina Aldea-Teodorovici, cuplul care a fost unul dintre simbolurile românismului de peste Prut.

În noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992, în jurul orei 2.30, maşina cu care cuplul Doina şi Ion Aldea-Teodorovici părăsea Bucureștiul, îndreptându-se spre Chişinău, s-a răsturnat într-o curbă, în dreptul localităţii Coşereni, la 49 km de Bucureşti, izbindu-se de copaci.

În urma accidentului rutier, şoferul maşinii şi pasagerul din dreapta acestuia au supravieţuit, dar cei doi artişti aflaţi pe bancheta din spate şi-au pierdut viaţa. Accidentul a stârnit mai multe dezbateri cu privire la cauzele reale ale producerii lui, existând suspiciuni că ar fi fost aranjat pentru a-i reduce la tăcere pe cei doi promotori ai Unirii şi ai Limbii Române dincolo de Prut.

Doina și Ion Aldea-Teodorovici ocupă un loc aparte în memoria românilor, în special a celor din Republica Moldova. Soții Teodorovici au militat pentru unirea Basarabiei cu România și pentru (re)introducerea limbii române în Basarabia; astfel, lor li se datorează, în bună măsură, faptul că românii de peste Prut învaţă astăzi în limba română şi că folosesc alfabetul latin.

Totodată, cei doi basarabeni au fost cei care l-au reintrodus pe Mihai Eminescu în cultura basarabeană, prin cântecele lor, după 1989, conform InfoPrut.

                                                                                                                           C.L.L.

Doar pentru curioşi



https://images.twinkl.co.uk/tr/raw/upload/u/ux/idei-pentru-parinti-si-profesori-2_ver_2.gif

Bună, sunt Ioana și bine v-am găsit!

Fie că ați avut parte de o vacanță frumoasă și odihnitoare, fie că tocmai vă dați seama că ați avea nevoie de o altă vacanță ca să vă odihniți după excursii, cursuri și alte activități Erasmus sau Twinning, echipa noastră e aici pentru a vă susține, a vă inspira și a vă economisi timpul.

Pentru a sărbători peste cele 10 000 de resurse în limba română publicate pe site, am decis ca în luna noiembrie să lansăm campania O resursă gratuită pe zi, iar pentru a descoperi resursele alese vă invit să ne urmăriți pe FacebookInstagram sau TikTok, unde le vom anunța zilnic.

După cum cred că știți deja, celelalte 2 surprize, cea aleasă de noi și cea la alegerea dumneavoastră le veți găsi la finalul mailului, după Topul noutăților și topul Old but gold.


Până săptămâna viitoare să auzim de bine!
Ioana
Top 5 dintre cele 37 publicate
https://images.twinkl.co.uk/tr/raw/upload/u/ux/new-primar-600-300px_ver_2.png

#2 Fișă psihopedagogică – Model pentru ciclul primar
#3 Clasa a III-a, Exerciții matematice pentru calcul mintal
#4 Tabla înmulțirii – Joc Eu am… Cine are…?
#5 Noiembrie – Calendarul faptelor bune

Old but gold
Topul resurselor de sezon


https://images.twinkl.co.uk/tr/raw/upload/u/ux/old-parinti-600-300px-1_ver_2.gif
#2 Popoarele de ieri și de azi – Prezentare PPT
#3 GRATUIT Omida mâncăcioasă – Pachet pentru predare trandisciplinară
#4 Să compunem o poveste – Prezentare PpwerPoint
#5 Activități și jocuri de Halloween – Pachet cu resurse


https://images.twinkl.co.uk/tr/raw/upload/u/ux/cititori-sclipitori-taster_ver_1.gif


https://images.twinkl.co.uk/tr/raw/upload/u/ux/apasa-prinde-ciocane_ver_1.gif

https://images.twinkl.co.uk/tr/raw/upload/u/ux/robotelul-dutu_ver_1.gif

Bucurați-vă de surpriza aleasă de noi
și descărcați una la alegere, accesând imaginea următoare


https://images.twinkl.co.uk/tr/raw/upload/u/ux/free-24-primary_ver_1.png

Descarcă acum!
* NEW * Inventează un nou emoji de Halloween – Fișă de activitate
5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating
5
Descarcă acum!
* NEW * Legende și scrieri ale anticilor despre daci și romani – Pachet cu materiale
no
Descarcă acum!
* NEW * Cunoașterea lumii prin călători: Emil Racoviță – Fișă recapitulativă de lipit în caiet
no
Descarcă acum!
* NEW * Identificarea și corectarea greșelilor – Fișe de activitate
no
Descarcă acum!
Perioadele muzicale – Planșe – Pachet cu resurse
no
Descarcă acum!
* NEW * Înmulțirea cu un număr de o cifră – Joc interactiv clasa a IV-a
no
Descarcă acum!
* NEW * Tabla înmulțirii – Joc „Eu am... Cine are...?”
no
Descarcă acum!
* NEW * Cunoașterea lumii prin călători – Teste fulger
no
Descarcă acum!
* NEW * Clasa a III-a: Adunarea 0-10 000 fără trecere peste ordin – Fișe de lipit în caiet
no
Descarcă acum!
* NEW * Cunoașterea lumii prin călători: Cristofor Columb – Fișă recapitulativă de lipit în caiet
no
Descarcă acum!
* NEW * Adunarea până la 1 000 000 fără trecere peste ordin – Fișe de lipit în caiet
no
Descarcă acum!
* NEW * Cunoașterea lumii prin călători: Marco Polo – Fișă recapitulativă de lipit în caiet
no
Descarcă acum!
* NEW * Clasificarea corpurilor vii și nevii – Prezentare PowerPoint
no
Descarcă acum!
* NEW * A venit toamna! – Desene de colorat
no
Descarcă acum!
* NEW * Teste fulger cu adunări în concentrul 0-100 – Pachet cu fișe de lucru
5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating
5
Descarcă acum!
Grecii antici - Planșe informative
5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating
5
Descarcă acum!
Litera N de mână - Pachet cu resurse
5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating
5
Descarcă acum!
Litera I – Jocuri si activitati
5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating
5
Descarcă acum!
Litera R de tipar - Pachet cu resurse
5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating
5
Descarcă acum!
Povești de toamnă Pachet broșuri cu activități integrate
5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating
5
Descarcă acum!