Un studiu efectuat pe 149.000 de americani arată că
persoanele care cresc cantitatea de carne roşie din dietă ar putea prezenta un
risc sporit de a dezvolta diabet de tip 2.
„Cred că diferenţa observată în cadrul acestui studiu este
suficient de mare pentru a încuraja oamenii să nu mai crească cantitatea de
carne roşie consumată şi să se gândească la metode prin care ar putea reduce
cantitatea de carne roşie pe care o mănâncă”, a comentat coordonatorul
studiului, profesorul An Pan de la Universitatea Naţională din Singapore.
Studiile mai vechi efectuate asupra cărnii roşii (precum
porcul, vita sau mielul) nu ţineau cont dacă participanţii la studiu modificau
cantitatea consumată de-a lungul timpului, spune Pan.
În cadrul acestei cercetări, Pan şi colegii săi au urmărit
149.000 de americani de-a lungul a 12-16 ani. La fiecare 4 ani, participanţii
erau întrebaţi câtă carne roşie consumă pe zi.
În medie, participanţii relatau că mănâncă între jumătate de
porţie şi 2 porţii pe zi. O porţie este egală cu 2 felii de bacon, un hot dog
sau un hamburger.
La finalul studiului se înregistraseră 7.540 de cazuri de
diabet de tip 2. În rândul persoanelor care au adăugat jumătate de porţie de
carne roşie pe zi se înregistrau 2 cazuri de diabet la 300 de persoane. În
rândul celor ce nu schimbaseră cantitatea de carne roşie consumată se întâlnea
un caz de diabet la 300 de persoane.
După ce au luat în seamă factori precum cantitatea iniţială
de carne roşie consumată, starea maritală şi istoricul medical, cercetătorii au
descoperit că un consum mai redus de carne roşie era asociat unui risc cu 14%
mai mic de a dezvolta diabet de tip 2 în următorii 12-16 ani.
Pan a comentat că „atunci când ai obiceiuri «proaste»,
impactul ar putea fi vizibil imediat, însă obiceiurile «bune» au nevoie de o
perioadă mai îndelungattă pentru a produce efecte”.
Concluzia cercetătorilor din studiul publicat în Journal of
the American Medical Association Internal Medicine este că „rezultatele
studiului nostru oferă noi dovezi ce sugerează că limitarea cantităţii de carne
roşie consumată de-a lungul timpului conferă beneficii în ceea ce priveşte
prevenirea apariţiei diabetului de tip 2”.
dr. Iulian COZA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu