sâmbătă, 1 iunie 2013

Petrolul Ploieşti a cucerit Cupa României!

Cu golgeterul congolez Bokila decisiv şi cu alţi africani excelenţi în echipă, Petrolul a pus mâna pe Cupă, după ce a marcat devreme şi a ţinut-o aproape tot timpul la distanţă pe CFR.
Bokila, Boudjemaa şi Hamza n-au de unde să ştie cine a fost Ilie Oană, al cărui nume îl scandează peluza, dar văd 25.000 de oameni îmbrăcaţi în galben, la fel ca ei, galeria care face sectorul din stadion să arate ca un animal uriaş cu pielea galbenă, cu mici pete albastre pe ea.
Animalul tremură şi zbiară, "Allez, Petrolule, pentru tine fac orice!", şi el devine mai important în acest meci decît Contra, antrenorul suspendat care se plimbă în tribuna din spatele băncii ca un cîine prins în lanţ. CFR, campioana uimitoare în Champions League, ar trebui să fie victima cu numai 300 de susţinători. Suporterii-reprezentanţi ai unui oraş în care U n-are licenţă, iar CFR nu are suporteri.
Simbolul maşinăriei ardelene devoratoare de trofee, Cadu, îşi îngenunchează echipa din start. Portughezul se repede ca un amator la o minge "tăiată" de Mustivar, e depăşit şi Bokila finalizează cu un sînge rece fantastic. Congolezul marcator şi colegii lui se bucură ca şi cum acest gol li s-ar fi cuvenit, în atmosfera de meci pe teren propriu.
Adevărata arenă proprie, "Ilie Oană", n-ar putea primi decît ceva mai mult de jumătate dintre "lupii" prezenţi pe Arena Naţională, deci e chiar mai bine ca acasă! 1-0 şi animalul galben-albastru care populează tribunele rămîne coloana vertebrală a unei formaţii cam şubrede.
Petrolul se apără slab spre dezastruos în unele momente, norocul ei că Valente se comportă ca la un antrenament şi ratează singur cu Hamutovski, crezînd c-a fost ofsaid! Apoi Boudjemaa trimite mingea în bară.
Damien şi alţi doi africani, Bokila şi Hamza, sînt la fel de imprevizibili pentru Cadu şi pentru Piccolo precum atacanţii pe care CFR i-a întîlnit în recentul sezon din Champions. Dar în defensivă, tot mijlocul e ţinut de un singur om, Mustivar, varianta haitiană a lui Pintilii de la Steaua, un mijlocaş nu foarte puternic, însă îndeajuns de tehnic şi de lucid încît să se descurce în clipele în care Clujul forţează. Trupa lui Trică arată totuşi ca Milanul de pe finalul erei Ancelotti.
Sigur, pe o altă treaptă valorică, dar dă aceeaşi impresie de formaţie cam uzată şi lentă, deşi inteligentă, puternică fizic şi cu oameni testaţi în aproape toate situaţiile complicate din fotbal. Fiecare dintre aceştia pare acum dintr-o altă specie, una mai lentă decît aceea din care Petrolul şi-a construit noua generaţie de "lupi". Boudjemaa în loc de Zmoleanu, Manasse pe postul lui Răchită şi Hoban, închizătorul care joacă perfect şi cînd e reprofilat stoper, în poziţia pe care Bălăceanu o ocupa în cea mai recentă echipă de aur a Petrolului, aceea cuceritoare a Cupei României de la mijlocul anilor '90.
Ploieştiul era deja calificat în Europa League înaintea finalei, dar aseară a demonstrat că e şi pregătit pentru competiţie. Lui CFR, superstiţia anilor pari victorioşi din ultimul deceniu al clubului nu îi e de ajuns. Ca să-şi revină la anul, i-ar mai trebui şi fotbalişti. Pînă şi Milan a mai renunţat la Maldini şi la Costacurta, Cadu şi Piccolo nu sînt nemuritori nici ei.
"Este o seară minunată, este o noapte foarte frumoasă din viaţa mea. Am jucat grozav, am meritat să cîştigăm. Este primul meu trofeu şi mă simt ca în Rai! Pentru mine, banii nu sînt totul, nu voi merge la Steaua!" (Jeremy Bokila, atacant Petrolul)
"Sunt petrolist adevărat şi o să petrec pînă dimineaţa, este o onoare pentru mine să cîştig Cupa, o să sărbătorim cîteva zile bune. Vă promit că nu-l las pe Bokila să plece" (Sony Mustivar, mijlocaş Petrolul)
"Sîntem foarte trişti pentru că încercam să salvăm acest sezon, nu prea ne găsim cuvintele să spunem ce a fost în această seară. La anul trebuie să ne batem la titlu, să o luăm de la zero" (Rui Pedro, mijlocaş CFR)
"Am avut ocazii, am jucat destul de bine, dar ei au cîştigat! Am marcat pe final, dar a fost ofsaid, asta e, ce să mai zic?!" (Ricardo Cadu, fundaş CFR)
"Trebuie schimbate foarte multe lucruri la CFR ca să revină acolo, sus, eu sper să am oferte şi să pot pleca de la Cluj" (Gabi Mureşan, mijlocaş CFR)
Gheorghe Grozav a fost aseară unul dintre cei mai buni jucători ai Petrolului şi, apoi, liderul suporterilor prahoveni! În minutul 72, după ce a fost înlocuit de Morar, Grozav a mers în galerie, unde a cîntat alături de fani, apoi, la final, a sărit să se bucure alături de colegi, dar cu portavocea după el a continuat urletele de bucurie.
În ultimul minut de joc, CFR a reuşit să marcheze, numai că asistentul Aurel Oniţa a ridicat fanionul, semnalizînd ofsaid. Gabi Mureşan a bătut o lovitură liberă de la 40 de metri, Piccolo a prelungit, pe spate, iar Cadu, aflat doi metri în ofsaid, a marcat din patru metri. Oniţa a fost asaltat de jucătorii CFR-ului, însă decizia acestuia a fost corectă.
Aseară, pe Arena Naţională, printre diverse personalităţi, ca Dan Petrescu. Gică Popescu, Mircea Rednic, Miodrag Belodedici sau Cosmin Olăroiu, la meci au asistat şi componenţii echipei naţionale. Dintre toţi "tricolorii", a ieşit în evidenţă Adrian Stoian, 22 de ani, fotbalistul lui Chievo apărînd cu nişte ochelari ciudaţi, rotunzi, care au atras zîmbele asistenţei.
Prin câştigarea Cupei de către "lupi", aceştia şi-au asigurat participarea în Europa League, unde vor intra în competiţie din turul doi, la fel ca şi Pandurii, vicecampioana Ligii 1. După victoria Petrolului, Astra a prins în extremis un loc de Europa League, giurgiuvenii urmând să joace încă din turul 1. Campioana, Steaua, va juca în turul doi al calificărilor pentru Champions League.
Echipele de start:
CFR CLUJ NAPOCA: Felgueiras - Ivo Pinto, Cadu, Piccolo, Camora - Muresan, Sare - Deac, Rui Pedro, Valente - Maah
Rezerve: Stancioiu, Sepsi, Kapetanos, Hora, Rada, Muniru, Weldon
Antrenor: Eugen Trica
PETROLUL PLOIESTI: Hamutovski - Alcenat, Hoban, Manasse, Guilherme - Mustivar (cpt.), Mojica - Boudjemaa, Hamza, Grozav - Bokila
Rezerve: Oprea, Neag, Renan, Grecu, Achim, Romario, Morar
Antrenor: Cosmin Contra 


                                                                        Cristi SOMESAN


                                                                                  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu