La vremea lui, în anul 2006, evenimentul a ţinut paginile
întîi din ziare: un turist german şi-a pierdut viaţa, într-un accident, la
Piatra Săpînţei. Ca toate evenimentele, şi acesta a fost acoperit de altele şi
a fost uitat...Iată că în acest mai 2013, am fost invitat la Săpînţa pentru a
afla povestea lui Wolf...
Pe drumul spre borcut, întreb de Sandu Griguţa. 46 de ani,
inginer silvic, şef de district, îmi spune el dintr-una. De loc, din Stoiceni.
Îl întreb ce face Wolf, mă priveşte mirat pentru că ştiu de Wolf. Mă şi conduce
la el. O minunăţie de cîine alb, cu urechile ascuţite. "Nu este cîine,
este lup"-mă corectează gazda. Îmi deapănă povestea lui Wolf, pe care o
voi sintetiza în cele ce urmează.
Un tînăr din Germania, în vîrstă de 27 de ani, flăcău înalt
de 1,93 m, hornar de profesie, se îndrăgostise de munţii noştri. A ajuns şi la
Săpînţa şi campase în apropierea unei pensiuni. Era mereu însoţit de doi cîini,
cu hamuri pe ei, îl ajutau la transportul bagajelor. Într-o duminică de iunie
2006, şi-a propus o drumeţie la Piatra Săpînţei, ţancul stîncos care domină cu
semeţia lui toată lunca Tisei. Peste trei zile, în sat, au prins a vorbi
oamenii: că turistul german nu s-a întors, că sus, pe platoul Pietrei, sînt
lucruri abandonate şi doi cîini care le păzesc. Gîndul rău, prevestitor de
accident, a prins rădăcini în sufletele săpînţenilor. Interlocutorul meu, Sandu
Griguţa, a organizat o echipă de căutare. Au luat cu ei funii, au luat şi un cîine
de urmă. Pe platoul Pietrei, au găsit cortul şi alte obiecte abandonate. Între
ele, paşaportul turistului căutat. De la locul cortului, pe un povîrniş, doar
la cîţiva metri, înspre prăpastie, era un izolir (obiect pe care se doarme în
cort). Presupunere: după ce i-a căzut izolirul, turistul, neasigurat în corzi,
o fi încercat să-l recupereze şi a căzut în prăpastie. S-o fi întîmplat ziua
sau noaptea. Da, se vede o urmă de alunecare pe peretele de stîncă...Cei din
echipa de căutare au găsit un loc de unde puteau vedea la baza abruptului.
Vedeau acolo aşa ceva, ca o haină agăţată de-o creangă... Nu fără riscuri, pe
ocolite, au coborît acolo. Da, era cadavrul turistului german, care stătea în
poziţia ghemuit. După urme, şi-au dat seama că, de la locul pe care a
căzut, s-a tîrît cîţiva metri, unde a
murit. De-acum era în putrefacţie, deoarece erau zile caniculare.
Au fost anunţate autorităţile (Poliţia şi Poliţia de
Frontieră). Criminaliştii au fotografiat, s-a constatat decesul, au fost luate
actele, a fost anunţată Ambasada Germaniei la Bucureşti. Cadavrul a rămas încă
trei zile la locul accidentului. Cum Sandu Griguţa era plecat cu serviciul prin
ţară, soţia lui, Liliana, o femeie curajoasă, a organizat cu săteni din
Săpînţa, scoaterea cadavrului şi transportarea lui la Morga Spitalului din
Sighet. Nu-i lucru uşor să pui mîna pe un cadavru în putrefacţie, să-l ridici
în funii, să-l duci la mijlocul de transport, apoi, la Sighet. Doamna Liliana,
femeia hotărîtă (de loc este din Firiza) a făcut-o.
De-acum cazul părea a fi rezolvat, însă doi cîini, cîinii
turistului german care atît de tragic şi-a găsit sfîrşitul, bîntuiau ogrăzile
de prin toată Săpînţa. Îşi căutau stăpînul. Un cîine alb ca neaua şi altul
maroniu, un caucazian. La o vreme, caucazianul a dispărut, l-o fi prins cineva.
Însă cîinele alb cu aspect de lup dădea în continuare tîrcoale prin sat. Făcea
naveta între Piatra Săpînţei, locul unde a murit turistul, şi locul unde
campase în sat. Hai să-i spunem de-acum pe nume: Wolf (lup în limba germană). Cum
mai fura din cînd în cînd cîte-o găină, oamenii i-au pus gînd rău şi organizau
potere înarmate cu furci, pentru a-l ucide.
Sandu Griguţa, crescător de cîini, l-a văzut în cîteva
rînduri, cînd a intrat în curtea păstrăvăriei. L-a momit cu carne, însă de
fiecare dată Wolf dispărea ca o nălucă. Interlocutorul meu ştia datele lui Wolf
din paşaportul aflat la cort, pe platforma Pietrei, unde campase turistul
german. Îi ştia numele, vîrsta, provenienţa, vaccinurile etc. De-acum îşi dorea
mult să-l aducă pe Wolf la gospodăria lui. Pentru asta a învăţat cîteva cuvinte
în limba germană, pentru a vorbi cu Wolf. Îi punea carne la marginea pădurii
şi-l striga pe nume. Wolf apărea şi dispărea fulgerător, ca o nălucă. Alerga cu
disperare în căutarea stăpînului...
Îngrijorarea în rîndul sătenilor creştea. O fiară le dă
tîrcoale, le pune vieţile în pericol, le atacă păsările şi animalele. Nici
poterele nu reuşeau să-l răpună pe Wolf.
Sandu Griguţa îmi povesteşte mai departe. Tot gîndindu-se la
Wof, l-a visat într-o noapte cum, ca o nălucă, a urcat scara şi a sărit în
podul casei. Văzînd că Wolf nu se dă
prins, la trei luni de la data accidentului, a decis să-l prindă cu ajutorul a
patru cîini de vînătoare din gospodăria sa. Într-o zi, cînd Wolf a intrat iar
în curtea păstrăvăriei, a dat drumul la cîinii de vînătoare. Urmărirea a fost
pe Drumul Oaselor şi a durat două ore. A fost o luptă între Wolf şi cîinii de
vînătoare. Cîinii de vînătoare au prins
a se întoarce la păstrăvărie. Erau sleiţi de puteri. Apoi l-au condus pe stăpîn
la o rîpă de pe malul apei. Acolo era căzut Wolf, fără putinţa de-a ieşi. Sandu
Griguţa i-a tot vorbit pe germană, l-a strigat pe nume. Wolf îşi arăta colţii
lui de lup. Sandu a aruncat un lasou şi l-a tras din rîpă cu funia. După cîteva
zeci de metri, Wolf îl recunoştea de stăpîn pe Sandu Griguţa. L-a dus acasă,
l-a tratat medicul veterinar, Wolf şi-a revenit repede şi asculta la comenzile
noului stăpîn. L-a luat şi la vînătoare în cîteva rînduri, cînd Wolf şi-a
dovedit forţa şi inteligenţa. Îi întrecea în alergare, de departe, pe toţi
cîinii de vînătoare. A devenit atracţia satului, povestea lui o ştie toată
Săpînţa.
La un an de la tragicul accident de la Piatra Săpînţei, a
venit la Săpînţa sora turistului german. Nu, nu a vrut să vadă caseta cu
fratele ei mort şi cu filmul scoaterii sale de la locul accidentului. A vrut
să-l vadă pe Wolf. El a recunoscut-o imediat, i-a sărit în braţe, a cuprins-o
de gît cu labele şi nu mai înceta s-o... pupe. Tînăra a spus povestea de
început a lui Wolf. Fratele ei, tînărul
care avea să-şi sfîrşească viaţa la Piatra Săpînţei, era iubitor şi de cîini.
Cum avea un prieten la grădina zoologică din orăşelul lui, a dat la împerechere
o căţea de ciobănesc german cu un lup alb. Aşa a ieşit Wolf, un pui de lup alb,
o raritate, pe care tînărul l-a crescut cu mare dragoste. Erau nedespărţiţi şi
în drumeţiile prin munţii din România...
Tînăra venită la Săpînţa era hotărîtă să-l ducă pe Wolf
acasă la ea, în Germania. Deşi despărţirea ar fi fost foarte grea, Sandu
Griguţa a fost de acord. În cele din urmă, cei doi l-au lăsat pe Wolf să
aleagă. L-au mîngîiat amîndoi a despărţire şi fata s-a dus cu bagajul spre
poartă. Wolf a zbughit-o către ea. A "îmbrăţişat-o" îndelung şi s-a
întors la noul său stăpîn, la Sandu Griguţa. Fata i-a spus: "Nu se poate
ca Wolf să aibă un stăpîn mai bun ca Dumneavoastră!" Aşa a rămas Wolf la
Săpînţa, de-i ştie povestea tot satul. El ne aminteşte de Colţ Alb,
cîinele-erou din romanul lui Jack London.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu