Vizita la Bucureşti, în două zile consecutive, a
decidenţilor celor mai puternice Servicii Secrete ale Planetei, respectiv,
secretarul Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Nikolai Patruşev, şi
marţi, directorul CIA, John Brennan, este legată de iminentul atac al SUA
împotriva Siriei. Bagdadul este, în acest moment, mărul discordiei între
Federaţia Rusă şi SUA, Vladimir Putin fiind principalul susţinător al regimului
Al-Assad, poziţie la care s-a raliat şi China. Asta, ca să nu mai vorbim de
Iran, care a anunţat că va trimite 4.000 de militari. Concret, deşi
Washingtonul încearcă de ceva timp să răstoarne regimul de la Damasc, o
eventuală operaţiune militară de proporţii nu se poate face sub umbrela NATO,
datorită, în principal, statutului Pactului Nord-Atlantic, construit ca o
organizaţie militară cu scop defensiv. În acest context, pentru a da o cît mai
mare legitimitate unei intervenţii, americanii caută încheierea unor acorduri
militare bilaterale cu ţări membre NATO. În paralel, Federaţia Rusă duce o
campanie pentru ca planul SUA să nu se realizeze.
Încheierea unor acorduri bilaterale militare între SUA şi alte state
este o strategie uzitată de yankei în ultimii ani. Aşa s-a născut
„legitimitatea“ politică a războiului din Irak, a intervenţiei în Afganistan,
sau a celei din Libia, pentru a enumera numai cîteva din marile zone ocupate de
trupele americane. Astfel, în timp ce americanii caută să convingă România să
se angajeze într-un nou conflict – prin Nikolai Patruşev, unul dintre prietenii
intimi ai lui Vladimir Putin, Moscova a transmis luni la Bucureşti un mesaj
extrem de dur. Conform surselor noastre, în discuţia confidenţială, pe care
Nikolai Patruşev a avut-o cu Traian Băsescu, generalul rus i-a spus că, în
cazul în care România se va lăsa tîrîtă în noua aventură militară americană,
Rusia va depune toate eforturile pentru a dezgheţa conflictul din Transnistria.
Dacă mesajul rusului a fost unul direct, în schimb, cel al americanilor este
plin de semnificaţii şi înţelesuri ascunse. Faptul că, marţi, prima întîlnire
oficială a directorului CIA, John Brennan, a avut loc la Palatul Victoria, şi
nu la Palatul Cotroceni, spune multe despre relaţia lui Traian Băsescu cu noile
structuri ale Departamentului de Stat şi ale Serviciilor Secrete americane.
Prin faptul că a făcut primul popas la Palatul Victoria, pentru o întrevedere
cu Victor Ponta, John Brennan, numit în acest an director CIA, după ce Barack Obama
a cîştigat cel de-al doilea mandat la Casa Albă, a dorit să îi arate lui Traian
Băsescu că Washingtonul şi-a schimbat preferatul, acum el fiind un pion
secundar. Discret, la întrevederea dintre Victor Ponta şi directorul CIA au
participat directorul SRI, George Cristian Maior, dar şi directorul SIE, Teodor
Meleşcanu, americanul dînd, astfel, un răspuns indirect la întrebarea: pe cine
preferă americanii din România? Un alt aspect: în timp ce întîlnirea de la
Palatul Victoria a fost secretă, cu o agendă secretă şi pregătită inclusiv cu
dispozitive de bruiaj, cea de la Cotroceni a fost doar una oficială, fără o
agendă bine conturată. Un lucru e sigur: dacă Siria va fi atacată, aşa ceva
poate constitui uvertura celui de-al III-lea război mondial! Preluare http://www.ziartricolorul.ro/alarma-de-gradul-zero-vizita-la-bucuresti-a-sefilor-serviciilor-secrete-poate-fi-uvertura-celui-de-al-iii-lea-razboi/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu