joi, 4 iulie 2013

Balada aflătorilor în treabă



Cu harurile-i nepereche,

cândva de România se spunea
ba că-i grădina Maicii sfinte,
ba că Edenul o pețea.

Dar au trecut acele vremi
cum toate trec pe lume-n grabă –
azi țara-i cum s-au străduit
s-o facă aflătorii-n treabă:

Ocean de vise în derivă
și de speranțe obosite,
în care doar rechinii zburdă
printre grămezi de legi sucite!

Au fost din ăștia și-nainte,
când omul nou era forjat
după rețete bolșevice,
căci la români nu-i un păcat

să te prefaci că doar muncești
ca-n zisa foarte înțeleaptă:
„Timpul trece,
leafa merge,
noi ne vedem de-a noastră soartă...”

Dar și mai și, după schimbarea
politicilor de fațadă,
ei au ajuns majoritari
cum cere democratica obadă.

(Democrația, așadar,
e-n primul rând cantitativă
și-abia pe urmă calitatea
va deveni forță activă;

un adevăr necunoscut
într-un cuprins ca România,
unde-i acasă șmecheria
și hoții-s fruntea prin statut...)

Atâția aflători în treabă
se-nghesuie la ce mai este,
încât puțini români roșesc
văzându-și țara de poveste.

Iar dintre ei, mulți incapabili
de adaptare la șutit,
l-au ascultat pe președinte
și-n grabă s-au cărăbănit

spre-abrupte zări din lumea largă
cu dorul înfășat în ie,
lăsându-i pe aleși să-și facă
făcutele prin tâlhărie.

C-așa e moda la românii
de parvenire îmboldiți:
Pe găinari politica-i preschimbă
în niște bravi nelegiuiți,

care de jertfă și onoare
vor trăncăni la nesfârșit,
fără să simtă pic de jenă
pentru ridicolul stârnit!

Și-apoi să-i vezi pe șobolani
când barca apă stă să ia –
ei primii o vor părăsi
și, demni, în alta vor urca...

Dar iarăși spun că-i imposibil
să definești azi România
fără de toți aceia care
nemuritoare fac mafia:

Ciocoi, tâlhari și politruci
și mulți alți aflători în treabă,
la țâța țării dau năvală,
deși o furajează ca pe-o gloabă.

*

Români,
pe de-alde ăștia
- niște borfași înveterați –
voi îi tratați
cu-ngăduință și respect,
când an de an au dovedit
că scopul lor ticăloșit
este cu sacii să se vadă
în al puterii car hâit,
ca-ndată-apoi cu legea-n mână
și-uniți prin cumetrii suspecte,
din pungășii să facă arte
și-un crez să-și facă din minciună.

Nu-i mai lăsați să vă trișeze
secătuind această țară!
E țara lor de-i tolerați
să fure mai ceva ca-n codru,
iar voi grumazul vi-l plecați
ca sabia să nu-l reteze?...

Sau lumea-n cap voi v-o luați
printr-o revoltă mai aparte
ce-n jocul lor infect e parte,
când faptele îi recomandă
să fie grabnic alungați.

Dar nu oricum, ci despuiați
de bunurile tâlhărite,
ca-n ceas de cumpănă să-nvețe
pe pielea lor ca de toval,
că gol pe lume omul vine
și gol apoi în lut se-ntoarnă
oricât ar fi de sus pe val...

Români,
e ceasul deșteptării
cum imnul nostru ne-o tot spune!
Nu v-amăgiți cu vreo schimbare
care-i nutrită de răbdare,
c-atunci se-avântă resemnarea
cu sporul ei de-amărăciune.

Priviți Balcanii cum se mișcă
prin turci, bulgari și grecotei,
deși ai lor sunt mult în urmă
de-ai noștri guvernanți mișei,

care se știe foarte bine
că miliarde au păpat,
ca România cu creanțe
s-ajungă stat înfeudat,

conform celebrei axiome
pentru infami și a lor ceată:
În ape tulburi pescuitul
zadarnic nu e niciodată!

De-aceea spun: Cum toți aceștia
nu-s vrednici de tovărășie
cu Ceaușeștii împușcați,
măcar să piară înfierați
într-un afund de pușcărie.

            Sighetu Marmației,                                                            George PETROVAI
               1-3 iulie 2013





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu