luni, 15 iulie 2013

Declaraţie de presă privind redeschiderea mineritului

Este lăudabilă şi încurajatoare decizia premierului în ceea ce priveşte redeschiderea mineritului în România şi, practic, permisiunea de a exploata din nou, dar statul (dacă va exista o societate de stat) sau investitorii privaţi trebuie să privească foarte serios problema de mediu, siguranţa populaţiei şi mai ales prevenirea potenţialelor accidente (inclusiv din punct de vedere al riscului seismic), şi securizarea post exploatare.
 În calitate de senator de Maramureş, o zonă bogată şi greu încercată din punct de vedere al poluării, susţin , condiţionat de rezolvarea acestor aspecte, orice investitor,  mai ales că am o iniţiativă în parlament susţinută, inclusiv on-line, de peste 70.000 de români, referitoare la modul în care statul controlează producţia de metale preţioase prin intermediul monetăriei statului.
 Vrem, dar nu oricum! Şi dorim ca investitorii să înţeleagă foarte bine acest aspect.        


                                                   Senator
                                            Marius Sorin Bota

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu