Şi ploaia vine albă, densă, caldă
Pe culmi, peste poieni, peste genuni
Stau arborii cu palmele întinse
Şi-un foşnet larg prin cetiniş răsună.
Alunecând printre nervuri şi aripi
Ploaia pătrunde-n sufletul pădurii -
Şi ceturi albe se preling din piscuri
Şi-n ceaţă, însetaţi, rotesc vulturii.
Şi vine-un ceas când umbrele păşesc
Printre copaci, ca vulpile roşcate -
Când peste ramuri ploua cu-nstelări
Şi totul iese din singuratate -
Un ceas când muşchiul fumega uşor,
Când lemnul viu, lovit de stele, sună,
Când cerului îi este dor de munţi,
Iar munţilor le este dor de luna...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu