Se vor împlini
în câteva luni, 13 ani de când în Baia Mare, poate cu prea multă discreție, de când
profesorul Ioan Șiman a
înregistrat la Judecătoria Baia Mare, un club de cultură, Clubul epigramistic
"Spinul". Spuneam că a fost un club discret pentru băimăreni, dar
foarte cunoscut în lume, de unde avem semnale din 67 de state, de la români
care au plecat să caute ce nu aveau în Țară.
Ca și "alții", nici acest club "nu este văzut și căutat în municipiul nostru", excepție făcând ziarul Graiul Maramureşului, care
în funcție de spațiu publică epigramele unor colegi, ceilalți își
pun creațiile în revista
"Spinul" pentru care îi mulțumim
din suflet domnului director al Bibliotecii Județene
"Petre Dulfu" domnul prof. dr. Teodor Ardelean, prin grija căruia se
tipărește această publicație.
În 8 decembrie,
a avut loc o noua întâlnire de suflet a epigramiştilor, care în afară de
programul cenaclier, mai aveau pe agenda de lucru probleme editoriale, îmbunătățirea muncii, scoaterea primului număr din
anul ce vine al revistei clubului și
sărbătorirea celor 71 de ani ai noului director al revistei "Spinul",
care și ea se apropie de numărul 40.
Între membrii acestui Club există o prietenie culturală, dar și socială deosebită. Se exprima domnul prof.
Șiman:"Dacă Domnul mă va lăsa să
trăiesc 100 de ani, și atunci voi fi
prezent la Club". Intra-devăr acești
oameni, nu prea băgați în seamă de
localnici, țin la clubul lor și la oamenii care îl reprezintă.
Domnul Ioan Şiman,
președintele de onoare al spiniștilor, a urat "bun sosit tuturor" și a deschis lucrarile, noi chiar avem
destule hârtii asupra noastră, din care și-a
citit fiecare creația proprie. A citit
doamna Smaranda Iuga, atât versuri cât și
epigrame, apoi venise rândul lui Vasile Țâncaș, din nou Ioan Șiman, Viorica Găinariu
-Tazlău , care a citit o poezie și le-a
dăruit un răvaș, pe măsura
"pasiunii" fiecăruia. S-a mai citit și
acel nelipsit "proces verbal" şi după câteva anunțuri și
măsuri organizatorice s-a trecut la aniversarea lui Vasile Țâncaș
care a început cu "Mulți ani
trăiască" și s-a încheiat cu un
prânz deosebit, la care s-a servit și
câte o pălincă, un vin sau chiar apă minerală.
Poveștile cu greu
s-au terminat, și până în12 ianuarie
2015, vom colecta altele. Regretăm nespus că pe câțiva colegi boala nu i-a lăsat să iasă din casă, domnul
ing.Nistor Bud, domnul ing. Mircea Micle, și
cu probleme de serviciu domnul Ioan Adi Fârte. Din suflet le urăm și domniilor lor Sănătate și să ne întâlnim la anul sănătoși și
cu tolba plină.
SĂRBĂTORI FERICiTE !!!
Toma G. Rocneanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu