P O E S I S

Glasul Lunii

Prin fereastra deschisă murmură glasul lunii,

Prea încet pentru a putea desluşi unii,

Văd noaptea unduindu-se în mantia ei nudă,

Tăcerea-i se aşterne, buza genele-mi udă.

Glasul lunii nu-mi permite să închid ochii,

Nopţile lungi se aciuaseră din nou, ca bobocii,

Mantia tăcerii fâlfâia iar spre mine,

Şi luna glasul cu al meu vrea să-şi îmbie.

Mişcarea şi strălucirea ei m-a înlemnit,

Omul să privească luna este menit.

Săgeţi ale stelelor izbucneau din cer

Cuprinzându-mi sufletul într-o ispită...zbier.

Zbier în interior căci trupul mi-e cuprins de-o somnolenţă,

Dar glasul lunii mă furnică, e precum o dependenţă.

Profilul clarului de lună se întipăreşte în mintea mea,

Nicicând din a mele gânduri să iasă, aş vrea!

Autocritică

Iubite cititor,

Până-am să mor,

Voi continua să scriu,

Cu greşeli şi ştiu,

Firave ştanţe,

Pline cu speranţe.

Căci visul meu a fost

Tainic şi cu rost.

Să citiţi cu mândrie

Din astă poezie,

Cuvântul cel mai viu,

Voi continua să scriu.

Ascunsul necunoscut

În voi transforma în scut,

Poeziile să-mi fie

Multe laolaltă,

Ca peştii în baltă.

                              Alexandra Ardusădan