Cum să fie de
acord Comisia Europeană cu scăderea T.V.A. în România, cînd capii Uniunii
pregătesc un sistem unitar de fiscalitate la nivel comunitar? Şi nu oricum.
Orice buget al României este aprobat mai întîi la Bruxelles , după care, în
Parlamentul românesc se pune în scenă un simulacru, de astupat gura lumii. S-au
învoit cu majorarea salariilor demnitarilor, pentru ca aceştia să fie
manipulaţi a se conforma planurilor bancherilor mondiali, astfel ca Troica să
fie ţinută în viaţă, pe picior mare! „E ca un avion care, în loc să ajungă la Bruxelles , va ajunge la Stockholm “, a afirmat
Mugur Isărescu despre reducerea T.V.A. de la 24 la 19%. Oare cine i-o fi scris
neinspiratul discurs?
Carevasăzică, mon
cher, ţelul vostru e ca România să încapă pe de-a-ntregul în traista
Bruxellesului, via Berlin! Klaus Iohannis a retrimis mintenaş Codul Fiscal în
Parlament.
Nu vrea să iasă
din cuvîntul Bruxellesului şi al duducăi Merkel, criticînd, în mod autist,
unele măsuri, dar trecînd cu vederea măsura sfidătoare şi nedreaptă a măririi
salariilor demnitarilor. Aşadar, domn’ preşedinte, aţi dat mînă liberă lărgirii
ariei de sacrificiu a poporului. Austeritate în doze ridicate, iar pentru voi,
leneşilor trădători, belşug necinstit. Dacă suferiţi şi vă daţi de ceasul
morţii pentru România, mai tăiaţi din super-veniturile voastre şi nu luaţi
hrana de la gura românilor. Daţi salarii demne medicilor şi profesorilor, ca să
poată supravieţui şi profesa în România. Aceştia se îngrijesc de sănătatea
naţiei şi de educaţia generaţiilor viitoare. Spre deosebire de şeful Statului
Român, Putin şi-a redus propriul salariu cu 15%. Al său şi al aparatului de
putere din Rusia. Nu a îndrăznit să umble la lefurile şi pensiile ruşilor! Din
taxe şi impozite huzuriţi voi, companiile voastre şi familiile voastre, pînă la
al nouălea neam. Aveţi dreptate, tovarăşe Mugur Isărescu, în 25 de ani de cînd
B.N.R. e pe mîna dumitale, România e un avion care în loc să ajungă pe insula
bunăstării, a fost deturnat şi forţat de teroriştii Puterii Financiare
Mondiale, cu complicitatea dvs. şi cu sprijinul aleşilor de la Bucureşti , să aterizeze
într-o junglă a canibalilor, o junglă a exploatării şi sărăciei crunte.
Guvernatorul B.N.R. şi preşedintele Iohannis vor ca scăderea T.V.A. să se facă
gradual, mai pe şleau, la
Paştele cailor. Hei, tovarăşi, vă faceţi c-aţi uitat? Cota
T.V.A. a crescut brusc, nu gradual! Un afon în economie, alias preşedintele
României, şi un pensionar, pentru că potrivit Legislaţiei muncii din România şi
a vîrstei subiectului, Isărescu ar trebui să fie la pensie, îşi bat joc de noi!
Unul, servil Angelei, altul, probabil, se teme că scăderea cu pricina va
trimite un vînt dăunător în aracii podgoriei de la „Măr SRL” – Drăgăşani şi un
ghiont puternic altor potlogării! Aţi citit Declaraţia de Avere a tartorului
Mugurel, dragi români? Acesta motivează că o parte a averii a fost dobîndită în
era socialistă. Nimic mai fals! Atunci era imposibil, cu vestita – şi încă
neabrogata lege a veniturilor dobîndite ilicit – Legea 18/1968. Citiţi-i
Declaraţia de Avere şi făceţi-vă crucea mare. Diavolul e isteţ, şi-a adunat
averi cît munţii, pentru că este membru al temutei Trilaterale – pe aceeaşi
treaptă superioară în ierarhia guvernului mondial din umbră cu Grupul
Bilderberg, care determină deciziile politice la nivel global. Înfiinţată în
1973 de machiavelicul miliardar David Rockefeller, prin sistemul financiar
creat de acest organism, Trilaterala a trecut la instaurarea dominaţiei
globale. O caracatiţă alcătuită din slugi purtătoare de viruşi financiari şi cu
influenţă asupra factorilor de decizie ai statelor europene. Repudiate de
contestatarii globalizării, Comisia Trilaterală şi organizaţia-soră – Consiliul
pentru Relaţii Externe – Council on Foreign Relations (C.F.R) – sînt dronele
guvernării din umbră, care controlează puterea şi manipulează destinul planetar
spre o viaţă, în care cîteva mii de inşi vor deţine puterea transfrontalieră şi
bogăţia absolută, iar sclavagismul va reînflori în marea massă planetară. Din
Comisia Trilaterală fac parte, printre alţii, prinţul Charles al Marii
Britanii, cel care are „fantezii erotice” cu Transilvania noastră, fostul
preşedinte al Comisiei Europene – Jose Manuel Barroso, fostul premier britanic
– Tony Blair, fostul cancelar german – Gerhard Schröder, fostul preşedinte al
S.U.A. – Bill Clinton, şi alţii deţinători de putere cu benchi în frunte… Veţi
da, într-un sfîrşit, cu toţii socoteală! Nu-l puteţi voi păcăli pe Scaraoschi! Pactul pe care l-aţi semnat cu el are un
preţ uriaş. L-a luat cineva,
vreodată, la scuturat pe Mugur Isărescu? Stă la cîrma banilor naţionali de mai
mulţi ani decît a condus ţara Nicolae Ceauşescu. Acest personaj, parcă extras
cu forcepsul dintr-un scenariu ştiinţifico-fantastic, iese foarte rar şi bine
regizat din farfuria lui zburătoare, cu discursuri publice codificate, cu
trimiteri şi asigurări de fidelitate către controlorii din turn (care turn,
veţi spune?, fireşte, turnul Trilateralei şi cel de la Bassel , mama băncilor din
lume), discursuri tipice mentalităţii servile a celui slab în faţa celui
puternic, a celui care renunţă la propria identitate pentru a se exprima în
identitatea celui dominant. Aşadar, cheile de la cămara aurului naţional – care
se pare că a luat demult drumul străinătăţii, nu-s pe mîna unui patriot, gata
să ne salveze de pe primul loc pe care îl ocupăm în topul ţărilor sărace din
Europa. B.N.R. şi-a pierdut demult virginitatea şi independenţa! Băncile
internaţionale, care fac afaceri cu B.N.R., n-au lucrat niciodată pentru
progresul României, ci pentru profitul imens, de-a dreptul spoliator, pe care
îl încasează. Nu e o cinste pentru noi că în buletinul bancherului acesta scrie
că ar fi român. Un român adevărat nu loveşte în propriul popor cu austeritate,
clauze şi dobînzi frauduloase. Vă daţi seama ce minţi întunecate au aceşti
killeri? Politica de joasă speţă a băncilor străine de pe teritoriul ţării,
tolerată şi ştampilată de Mugur Isărescu, ţine în permanenţă tubul de oxigen la
gura bancherilor-cămătari, care au fraudat milioane de români. Guvernatorul s-a
opus de fiecare dată iniţiativelor legislative de salvare a cetăţenilor
îndatoraţi şi a făcut întotdeauna lobby pe lîngă Guvern şi F.M.I. pentru a nu
valida actele normative în favoarea cetăţenilor păgubiţi de bănci, pe motiv că
pierderile băncilor s-ar ridica la 1 miliard de euro. Ce merită acest
guvernator anti-român, care, grijuliu cu cele peste 40 de bănci străine
pripăşite pe la noi, a luat banii de la gura românilor? Vă rog, aveţi puţină
demnitate, tovarăşe Isărescu! Stingeţi lumina în sediul B.N.R.! Închideţi uşa,
luaţi-vă şlapii şi halatul de pensionar şi fugiţi la răcoarea de la „Măr”, ca
nu cumva haosul financiar pe care l-aţi creat şi moşit să vă trimită spre gura
de vărsare în altă răcoare… la „Beciul Domnesc”!
În concluzie, să
vedem cît de frăţeşte lucrează băncile mondiale cu statele lumii: după ce
americanii i-au cotropit prin război pe irakieni, au ocupat şi subordonat
financiar Irakul, iar la conducere au aşezat un guvern care să spună doar
„yes!”. Şi-au trimis bancherii să-i escrocheze pe bieţii „eliberaţi”. Aveau
nevoie de noi teritorii unde să-şi extindă pelagra ocupaţiei şi sclaviei prin
îndatorare, dar şi de noi pieţe de desfacere a gunoaielor lor. Banca americană
„Citigroup” şi-a deschis un sediu uriaş la Bagdad , cu alte zeci de filiale, după ce a primit
avizul preliminar al Băncii Centrale a Irakului.
E doar începutul
unor operaţiuni bancare de ocupaţie, ce vor face din irakieni milioane de
sclavi. Dacă nu cumva sînt deja!
MARIA DIANA POPESCU

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu