Editorial. Suntem la mâna întâmplării?

Alexandre Dumas afirmă într-unul din romanele sale că „întâmplarea este soluția de rezervă a lui Dumnezeu”. Mă rog, a spus-o el (câte nu se spun în literatură, filosofie, știință și viața de zi cu zi!), dar asta nu-i o garanție că lucrurile stau în acest chip mai degrabă metaforic decât logic necesar. Într-adevăr, căci apelând la dreapta judecată, constatăm următoarele:

            1)Întâmplarea, la fel ca probabilitatea, posibilitatea, indecizia sau imposibilitatea (limita posibilității în descreștere), sunt concepte logico-matematice adecvate omului, nicidecum de rang divin. Da, pentru că Dumnezeu este perfect prin atotputernicie (conceptul „neputință” devine gol și lipsit de sens la nivelul metalogicii divine), prin atotștiință (doar El, în calitate de Creator, cunoaște tainele creației, strunește timpul și citește gândurile) și prin atotiubire (din dragoste pentru creație, îndeosebi pentru om, El nu vrea tot atât cât poate).

            2)Chiar dacă Nietzsche a decretat că „Dumnezeu a murit”, iar astăzi – din teribilism, prostie sau abjecție morală – tot mai mulți rătăciți sunt de acord cu neamțul zărghit și procedează în consecință (vezi amploarea ateismului și a sodomiei la popoarele îmbuibate), adevărații creștini știu că Dumnezeu este etern viu și mereu lângă omul care nu-L tăgăduiește, drept urmare, ei luptă din răsputeri cu aberațiile prezentului satanizat.

            Fiind întâmplarea eminamente umană, prin aceea că ea constituie rezultatul neîncetatului conflict dintre ambițiile și puterea reală a omului ce vrea cu mult mai mult decât poate, doar el, pentru a-și justifica eșecurile și a-și putea deplânge fragilitatea condiției sale în raport cu Absolutul, avea nevoie de concepte precum „timp rău și bolnav”, „viitor imprevizibil”, „destin inexorabil”, „șansă”, „întâmplări nefaste”, respectiv „întâmplări norocoase”. Iar pentru a-și liniști întrucâtva conștiența poziției sale tragice în lumea accesibilă și în infinitatea celei inaccesibile, ceea ce, așa cum opina Blaga, nu face decât să schimbe neînțelesul în neînțelesuri și mai mari, tot el își pitește incertitudinile după spuse de felul următor: „Timpul tace și trece”, „Nu aduce anul ce aduce ceasul”, ”De-ar ști omul ce-ar păți, dinainte s-ar păzi”, „Prost să fii, noroc să ai”, „Norocul și-l face omul cu mâna lui”, completare la ”Dumnezeu te ajută, dar nu-ți bagă-n traistă”, „Destinul cu suspin e degetul divin” etc.

            Privind la escaladarea fără precedent a cruzimii, egoismului și fariseimului de la nivel familial și până la cel planetar, oare nu-i un noroc că, așezată pe butoiul cu pulbere al planurilor globaliste (poluare și inginerii climaterice, alimente chimizate și medicamente contrafăcute, democrații sodomizate și dispreț față de valorile tradiționale, decreștinare și nebunia consumului, terorism și pandemia înarmărilor), omenirea cumplit de dezorientată  mai face umbră pământului? Păi dacă omenirea încă nu și-a tăiat cu totul craca de sub picioare, cu certitudine că acest fapt se datorează răgazului pe care ni-l acordă Dumnezeu pentru îndreptare (El nu vrea moartea, ci izbăvirea păcătosului!), întrucât – ne spune F.M.Dostoievski –  mai sunt câțiva drepți, care se roagă pentru noi și ale căror rugăciuni sunt ascultate de Cel ce toate le-a făcut.

            Tot așa, nu-i un noroc, ori mai degrabă un veritabil miracol, că noi, românii, mai existăm, după jaful și încercările la care am fost supuși de-a lungul istoriei, în primul rând de turci, muscali și austrieci (până la urmă am mâncat coliva celor trei imperii!), după enormele pierderi umane și materiale din cele două conflagrații mondiale, după atrocele experiment bolșevic și alte substanțiale pierderi umane prin lichidare, marginalizare și expatriere, iar astăzi după crucificarea României, respectiv după punerea economiei naționale pe butuci și plecarea din țară a peste patru milioane de suflete, cel mai cumplit exod din întreaga noastră existență multimilenară?

            Dar, cu toate marile pierderi suferite în cei aproape 28 de ani de jaf generalizat (bani, resurse, specialiști), România își va reveni din nou, va judeca nelegiuiții cu ștaif și astfel va face dubla dovadă: (a) că refacerea ei nu este rodul întâmplării sau al ajutorului venit din partea unor „binevoitori”, ci al vrerii divine întru împlinirea misiunii sale istorice; (b) că nu mor caii când vor câinii interni și externi.

            Sighetu Marmației,                                                            George  PETROVAI

                5 nov. 2017