Le spun adesea prietenilor că nu mai am tragere de inimă să
scriu despre lumea politică, din motive multe și
mărunte. Și totuși, văd că prea este deasă țesătura,
prea este schimbătoare oglinda, ce este astăzi bine nu mai este valabil mâine.
Câțiva semeni doresc să fie nemuritori,
dar nu prea știu cum să-și împlinească visul. Așa nimeresc în câmpiile dezordinii. Am învățat că democrația
se compune din putere și opoziție. Baiul este că puterea ajunsă în fotoliu
se vrea unică și devine neascultătoare.
Am mai înțeles că un partid ajuns la
putere preia rostul țării, îi croiește un drum bun.
Unii sunt pătrunși
de fiorul veșniciei, uită că oamenii au
o singură viață și ar dori să le fie îmbucurătoare. S-a mărit salariul, dar s-a
dublat costul la frizerie. Membrii de partid sunt devotați cauzei. Unul dintre ei a declarat: „Dacă am de ales între un
prieten și partid, aleg partidul”. I se
pare limpede și legitim. Dar unde este țara? Oare de ce intră oamenii în partid? Să
ajungă la putere, să ne conducă și
apoi, dacă mai rămâne ceva, să ia și
pentru ei. Știm cine este acum la
putere în România. O alianță – un
partid mare și unul mic – care duce o
povară în spate.
Altfel nu se putea ca într-un timp scurt să schimbe două
guverne și urmează a treia schimbare.
Alianța s-a transformat într-o
facultate de drept. Unde ne învață
dreptatea, la seral, numai oameni drepți.
Unul și unul. Curați și
adevărați, se cred. Ei sunt catedra națională care, seară de seară, ne predau lecții de justiție.
Sunt demnitari care nu se prezintă la procese din lipsă de timp. Mai sunt și excepții.
Mulți își
consacră funcțiile pentru a scăpa de
justiție. Noi stăm în amfiteatrul de
acasă și ascultăm încifrate cursuri de
drept. Interminabile și obositoare lecții în văzul lumii. Cei cu dreptul făcut, cu
doctorate în mapă, stau și așteaptă ce dispoziție va da rectorul ajuns ministru, el însuși bătut de vântul schimbării. Ei, magistrații, trebuie să fie extrem de atenți (prudenți),
că altfel alții le vor lua licența postului și
nu-i convenabil să schimbi roba cu roaba.
Am o prețuire
specială pentru cei care și-au ales
meseria de a împărți dreptatea, de a
cântări adevărul, de a dispune de libertatea semenilor. Dar este o meserie
fluidă și cu multe semitonuri. E
adevărat, magistrații se mai anchetează
între ei. Gem sub povara dosarelor. Unele pline de praf. Cât s-ar dori de
transparent actul de justiție, mi se
pare o exagerare să aud în fiecare seară lecții
de drept. Apoi ordonanțele sunt șerpuitoare și
imprevizibile. Chiar lingușitoare.
Ce se va întâmpla cu societatea românească cu atâția oameni drepți?
Cu lecții făcute la seral. Este atâta
echilibristică încât e posibil să se rupă sârma. Acrobații își uită rolul, fac
mișcări apăsate. Cupola circului nu
îngăduie atâta dezordine. Câțiva, din
culise, au ieșit la rampă fără
aprobarea regizorului. S-a intrat în alertă. Rapid, s-au găsit mijloace pentru
a fi trecuți în rândul spectatorilor.
În ultimul rînd, din marea sală a țării.
Din facultatea de oameni drepți,
deseori, se ajunge la poziția de drepți. Cei care stau pe loc repaus, când se dă
onorul la general, pot primi câteva zile de arest.
Deși am făcut
armata, nu mă împac cu facultatea de drepți
în civilie. Eu socotesc că trăiesc în democrație.
Prețuiesc, cum ziceam, facultatea de
oameni drepți. Dar, parcă, am ajuns o țară cu mâna la chipiul politic. Îl ascult pe
Trahanache: „De la partidul întreg atârnă binele țării,
și de la binele țării atârnă binele nostru”. Cât de bine ar fi să nu fie doar o
replică dintr-o piesă de teatru. Numai că, vorba mamei, lumea asta-i cu
cârlige, unul trage, altu-mpinge…
Autor: Gheorghe Pârja
Sursa: Graiul
Maramureşului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu