Minutul de poezie - Adrian Păunescu

Durerea femeiască

V-am tot iertat, v-am tot acoperit,

Si, sa mai amanam, nu-i intelept,

Ar fi, sa recunoastem, in sfarsit,

Femeia, n-are, totusi, nici un drept.

 Muncim, ca niste sclave, zi de zi,

Frumoase-am fost, pe cel dintai traseu,

Si condamnarea de-a ne urati,

Chiar voi, ce ne iubiti, ne-o dati, mereu.

 Stam in picioare, inca de cu zori,

Si va mirati ca nu mai sunt subtiri,

Dar voi, care va credeti tot feciori,

De ce nu aratati ca niste miri?

 Pe unde ne dati dreptul de-a munci,

Lucram istovitor, cu voi in rand,

Din cand in cand, in burti ne dati copii,

Iar voi plecati a altele, razand,

 Cand suferiti, ne cereti langa voi,

Ori va-mbatati, ori ati trudit prea mult,

Va plangem, cand va duceti la razboi,

Sau cand va speriati, la vreun consult.

 Eroic v-am iubit nelegitim,

Si legitim, eroic v-am iubit,

Ne bateti, ne-nselati si noi o stim,

Ba, alteori, intram in circuit.

 Iar cele care, azi, pe termen scurt,

Va fura amintirile de ieri,

Is vor plati placerea unui furt,

Fatal, cu furtu-aceleiasi placeri.

 Si, uneori, pacatuim curat,

Crezand, prin lacrimi mari, de ochi atei,

Ca insusi Dumnezeu este barbat

Si nu le intelege pe femei.

 Dar, vai, a fost odata prea frumos,

Ca-n filmele de dragoste a fost,

Si-acum, ne omoram sarguincios

Si zilnic ne distrugem fara rost.

 Ne-nvinge viata fara orizont

Si voi ne-nvingeti, intr-un mod cainesc,

Traim ca niste vaduve de front

Si mainile mereu ni se aspresc.

 Acum, cand auziti acest repros,

Priviti, fara privire, inapoi,

Incuvintati din cap, marinimosi,

Si credeti ca nu-i vorba despre voi.

 Si, totusi, e vorba despre toti

Sunteti la fel de rai si de flamanzi,

Durerea femeiasca pentru soti,

E-un credit fara giruri si dobanzi.

 Va e urat cu noi, va e urat,

Si ne-ati ucide, dragilor barbati,

Asa ca va rugam numai atat:

Puteti sa ne jigniti, sa ne-njurati,

Dar faceti-o cu tonul coborat

Si pan-adorm copiii, asteptati.