marți, 30 octombrie 2018

Comunicat de presă


Vicepreședintele Ioan Doru Dăncuș a fost primit în Italia de Excelența Sa ambasadorul Daniele Verga

 Delegaţia maramureşeană alcătuită din reprezentanți ai Consiliului Județean Maramureș dar și ai Universității Tehnice Cluj Napoca, Centrul Universitar Nord Baia Mare, condusă de vicepreședintele administrației județene, Ioan Doru Dăncuș, care s-a aflat la Roma și Vatican în aceste zile pentru a promova și a desfășura proiectul “Preotul Vasile Lucaciu, promotor al Marii Uniri”, a avut o nouă întâlnire oficială.
Reprezentantul executivului CJ Maramureș, vicepreședintele Doru Dăncuș a fost primit într-un cadru unic care se deschide doar la ocazii speciale, în sediul diplomatic “Palace Magistral” de pe Colle Aventino al Ordinului Cavalerilor de Malta, de Excelența Sa ambasadorul Daniele Verga, consilierul diplomatic al Marelui Cancelar. Cu ocazia întrevederii, vicepreședintele CJ Maramureș a subliniat si felicitat activitatea Serviciului Maltez în România și a propus inițierea unui acord de cooperare strânsă cu instituția Consiliului Județean în domeniul asistenței sociale și a protecției copilului, inclusiv derularea pe viitor a unor parteneriate pe o serie de proiecte comune. Consilierul diplomatic al Marelui Cancelar al Ordinului de Malta, Danielle Verga s-a arătat încântat de propunere și a promis ca va depune diligențele necesare în vederea realizării unor astfel de parteneriate între cele două părți.
Gazdele au oferit, în continuare, un tur al sediului diplomatic de pe Colle Aventino al Ordinului Cavalerilor de Malta, o clădire emblematică cu acces rezervat doar oficialilor de stat. Cu această ocazie, delegaților Maramureșului li s-a prezentat istoria Ordinului, dar li s-a oferit și acces în Biserica Santa Maria del Priorato, acolo unde se desfășoară slujbele și ceremoniile oficiale.

                                                                                CJMM

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu