duminică, 28 octombrie 2018

De Ziua Armatei, la Mireşu Mare



Era 25 octombrie 2018, o zi foarte importantă pentru România şi români. Noi, elevii Şcolii Gimnaziale din Mireşu Mare, împreună cu doamna profesoară Stela Trif, ne-am propus să realizăm un moment artistic pentru această zi comemorativă. Toţi copiii erau emoţionaţi, repetam în gând poeziile. A sosit momentul să ne ducem la Monumentul Eroilor din centrul comunei. Ne-am aranjat pe clase, eram roşii la faţă şi înfriguraţi, dar faptul că la final o să fim aplaudaţi ne încălzea. Am început cu Imnul României, iar apoi elevii ne-am recitat fiecare poezia, în ordinea în care am fost înscrişi pe foaia program. Profesorii păreau încântaţi. Am cântat cu însufleţire cântece patriotice şi s-a terminat programul artistic. Apoi domnul primar şi consilierii locali au venit şi au depus o coroană de flori pentru eroii care au căzut în cele două războaie mondiale. A urmat un moment de reculegere. Ne-am întors în clasele noastre, fericiţi că eroii comunei noastre şi ai neamului, cei care au luptat şi au apărat ţara, nu sunt uitaţi. A fost o zi plină de emoţie, aş vrea să se repete!

                                     Daria Maria FĂRCĂŞAN, clasa a V-a B


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu