Omul prin ceea ce este
poate zbura aproape ca un înger
Îngerul a rostit:
"Prin ceea ce sunt
pot zbura aproape ca fericirea"
Fericirea a zis:
"Doar Dumnezeu ar putea zbura
mai presus de mine"
Tatăl Ceresc a cuvântat:
"Cum să pot zbura mai presus
de aripa-mi pereche-fericirea
că doar împreună cu aceasta
pot forma zborul suprem.
LEȘIA VEGETALĂ
Foaie verde și o rădăcină de ștevie sălbatică
sau de care altă buruiană rea
puse la macerat
se folosesc spre a obţine leșia vegetală,
numită în "termenii" lui Bachus:
"Hubă","Pițiană"."Cubă","Șpâcă",etc,
pe înțeleșul tuturor: țuica deosebit de puturoasă
pe care se încumetă s-o bea fără reținere
doar acel condamnat care
având consimțământul că
unul sau mai multe pahare
îl duc la o posibilă grațiere..
FĂRĂ GARANȚIE
Moartea m-a momit și sub pretextul
că ea este paramedic
Mi-a arătat Golgota pe care
să urc liber fără cruce
pentru a nu cădea pe drum sub povara ei,
cu argumentul că nu sunt eu
Iisus Hristos Mântuitorul
să pot garanta că nu voi muri astfel
până în vârful dealului
ci doar să simulez astfel
ca pe un viitor experiment de laborator
pe principii medicale
ultima fază a răstignirii.
Am refuzat nu fiindcă
mi.ar fi fost frică de moarte
ci deoarece n-am primit garanția că
după ce îmi voi da sufletul pe cruce
pot fi resuscitat pentru a trăi
că ea este paramedic
Mi-a arătat Golgota pe care
să urc liber fără cruce
pentru a nu cădea pe drum sub povara ei,
cu argumentul că nu sunt eu
Iisus Hristos Mântuitorul
să pot garanta că nu voi muri astfel
până în vârful dealului
ci doar să simulez astfel
ca pe un viitor experiment de laborator
pe principii medicale
ultima fază a răstignirii.
Am refuzat nu fiindcă
mi.ar fi fost frică de moarte
ci deoarece n-am primit garanția că
după ce îmi voi da sufletul pe cruce
pot fi resuscitat pentru a trăi
într-o lume mai bună...
Să fii fericit de faptul că am colaboratori câtă frunză, câtă iarbă , doar stau pe jilț ca ștabul în redacția revistei ”Sintagme codrene” și vin materialele gârlă.
RăspundețiȘtergerePlus de asta sunt singurul poet din Maramureș acceptat în această prestigioasă lucrare
https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/2022/12/22/concursul-national-de-poezie-lidia-vianu-translates-si-a-anuntat-castigatorii/?fbclid=IwAR3MqzkV25Tw7TLqDiSmCovcurdVPfX0w1RULpD6p3erMu82GT6BOBIsRf4
BRAVO! AI JILT?! STIAM CA STAI IN CHIRIE...
Ștergere