Societatea Academică din România refuză să adopte poziţia
unui înfrânt aprioric spunând „am putea schimba ceva, dar este prea greu“. De
doi ani, SAR solicită în instanţă desecretizarea acelor informări ale SRI care
arată, cu subiect şi predicat, care sunt cei care se fac vinovaţi de
complicitate prin inacţiune de moartea a sute şi mii de români, în fiecare an.
Cei care au ascuns realitatea au fost mai răi decât cancerul!
Opinia publică a acceptat cuminte somniferul administrat de
către Comisia parlamentară care a vizat activitatea SRI în perioada 2011-2016
legat de subiectul infecţiilor din spitale şi a biocidelor. „În intervalul
menţionat, SRI a pus la dispoziţia factorilor de decizie de la nivel central –
preşedinţilor României, prim-ministrilor, preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, miniştrilor Sănătăţii, altor miniştri şi responsabili din
domeniul securităţii naţionale – 115 documente de informare vizând infecţiile
intraspitalicesti sau care abordează şi subiectul infecţiilor nosocomiale, iar
beneficiarilor de la nivel local – prefecţilor şi preşedinţilor de consilii
judeţene din majoritatea judeţelor ţării – 388 de documente de informare vizând
acest subiect“, se arăta într-un comunicat al acestei Comisii. Şi cu asta ce?
Am aflat cu adevărat ceva?
În cel mai rău caz, SAR va pierde procesul pe diverse
tertipuri sau proceduri. În cel mai bun caz, procesul va fi câştigat după ce va
fi mutat la ICCJ, peste cel puţin 3 ani. Este prea târziu.
Există, totuşi, o fereastră de oportunitate pentru a rupe
această cortină opacă, care ascunde cine şi de ce ne omoară cu zile, cine are
şi cine nu are acces la informaţii privind dreptul constituţional de îngrijire
a sănătăţii.
După doi ani, SRI a depus la dosarul cauzei documentele
solicitate. Ele vor putea fi consultate după ce reprezentantul SAR va obţine
certificat ORNISS, documentele fiind, deocamdată, secret de stat. Chiar dacă
reprezentanţii sau avocaţii SAR vor accesa documentele secrete, nimeni nu va
putea face vorbire despre ele decât în limitele impuse de lege referitor la
astfel de documente, adică aproape deloc.
Având în vedere cele amintite, cei interesaţi cu adevărat de
acest subiect au, pentru o perioadă limitată de timp, posibilitatea de a vedea
ce Miniştrii Sănătăţii, Premierii şi Preşedinţii României nu au vrut să ştim.
Pentru aceasta trebuie însă îndeplinite două condiţii: cel care doreşte accesul
la dosar să fie parte în proces şi să solicite acest acces la aceste documente
care poartă stampila „secret de stat“ Preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti,
care va notifica ORNISS. Spre exemplu, orice părinte care se luptă pentru
memoria copilului său mort în catastrofa Colectiv ar putea lua în considerare o
cerere de intervenţie şi implicit căpăta, astfel, dreptul de acces la aceste
documente. Este însă o decizie personală, care poate fi îmbrăţişată sau
respinsă doar după consultarea unui avocat, fiind discutabil, dar nu imposibil
ca instanţa să accepte astfel de cereri de intervenţie.
Mai există însă o categorie de cetăţeni care au acces la
aceste documente, dacă vor! Începând cu aprobarea legii 268/2007, „Accesul la
informaţii clasificate ce constituie secret de stat, respectiv secret de
serviciu, potrivit art. 15 lit. d) şi e), este garantat, sub condiţia validării
alegerii sau numirii şi a depunerii jurământului, pentru următoarele categorii
de persoane: a) Preşedintele României; b) primul-ministru; c) miniştri; d)
deputaţi; e) senatori“. Atât doar ca parlamentarii noştrii nu ştiu prevederile
legii şi nimeni nu se grăbeşte să-i lumineze. Ar fi spectaculos ca aleşii să
vadă cu ochii lor la ce se expun alegatorii, personal, părintii şi copiii lor.
Dacă cei care au mandatul cetăţenilor, parlamentari ai
Puterii sau ai Opoziţiei, ajung la aceeaşi concluzie, că informaţiile care
vizează direct sănătatea cetăţenilor nu ar trebui să beneficieze de caracterul
de secret de stat, cred că directorul SRI ar face el însuşi propunerea de
desecretizare, având acest drept. Atât doar că este nevoie să-l împingă cineva
de la spate, o hotărâre a unui judecător, Parlamentul, jurnaliştii, opinia
publică în general etc.
În fond, legislaţia documentelor clasificate este limpede:
„Informaţiile se declasifică dacă dezvăluirea informaţiilor nu mai poate
prejudicia siguranţa naţională, apărarea ţării, ordinea publică, ori interesele
persoanelor de drept public său privat deţinătoare“.
Credeţi că aceste informaţii mai pot prejudicia siguranţa
naţională, fie chiar acceptând că au putut vreodată, cu adevărat, să lezeze pe
altcineva decât pe cei care au făcut comerţ cu biocide diluate sau au ascuns
dramele din spitalele româneşti?
Aceasta este întrebarea!
Dacă răspunsul este NU, acţionaţi! Acum!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu