În ședința
de Guvern de luni, 3 iunie 2019, reprezentanții
Guvernului României au adoptat ordonanță
de urgență care prevede ca, începând de
anul viitor, președinții administrațiilor
județene să nu fie aleși dintre consilierii județeni, ci aceștia
să fie desemnați în mod direct de către
alegători. Referindu-se la această nouă modalitate de vot, președintele Consiliului Județean Maramureș,
Gabriel Zetea a arătat că, din calitatea de membru UNCJR a avizat pozitiv acest
proiect adoptat de către Guvernul României, proiect care uniformizează
desemnarea șefilor administrațiilor județene
cu cea a primarilor, respectiv votul uninominal, într-un singur tur de scrutin.
”Cei care vor candida
la această funcție, în iunie 2020, nu
se vor mai ascunde în spatele partidelor și
a sloganelor de partid. Maramureșenii
vor vota omul pe care îl consideră vrednic să ducă această responsabilitate pe
umerii săi, pentru patru ani, în mod direct. Așa
cum era de așteptat, unii sunt mulțumiți
de această ordonanță, alții se declară total împotrivă. Un lucru este
cert: această decizie este convenabilă și
apreciată de cei care nu au nimic de ascuns, dar cu siguranță nu este deloc pe placul celor care fug de
întâlnirile directe cu cetățenii.
Pentru că, atunci când candidezi uninominal ești
judecat după realizări, după fapte, iar oamenii te pot privi direct în ochi. În
ceea ce-i privește pe maramureșeni, aceștia
știu să discearnă între gospodari și mincinoși.
Personal, am mare încredere în maramureșeni
și în capacitatea lor de vota pentru
binele județului. Am văzut că președintele României, Klaus Iohannis nu este de
acord cu alegerea directă a președinților de consilii județene și, potrivit șefului statului, nu există un popor al județului și
nici o identitate a fiecărui județ,
altfel spus, cetățenii nu ar trebui să
își aleagă direct reprezentanții. Poate s-ar accepta o derogare doar la
Sibiu, în opinia președintelui
Iohannis. Țin să îl anunț, însă, pe șeful
statului, că la Maramureș lucrurile
stau altfel, pentru că maramureșenii au
identitate, tradiție, istorie și pe toate dorim să le păstrăm. Și mai mult, vrem să avem posibilitatea de a
ne gestiona singuri destinul, fără foarte multe sfaturi de pe axa Sibiu -
București. Pentru că noi suntem
Maramureș”, a declarat președintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea.
CJMM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu