Se pare că sărbătoarea
Rusaliilor se ține diferit în funcție de fiecare regiune a țării. Astfel, în Moldova și Transilvania creștinii sărbătoresc Rusaliile timp de 3 zile, în Muntenia și Oltenia,
Rusaliile se întind pe o perioadă de 7 zile, iar în Banat 8 zile.
În tradiția
românească se spune că cine nu va respecta sărbătoarea Rusaliilor va avea de-a
face cu Ielele, spirite malefice, care provoacă boala denumită popular “luat
din Rusalii”.
La sate se păstrează
tradiția conform căreia credincioșii trebuie să ducă la biserică crenguțe de tei și
nuc, pentru a fi sfințite. Cu aceste
ramuri sfințite se vor împodobi, mai
apoi, casele și icoanele, deoarece
acestea au puterea de a alunga spiritele rele. În unele zone, pe lângă tei și nuc, credincioșii mai folosesc leuștean,
usturoi și pelin.
De asemenea, oamenii
obișnuiesc să poarte în sân sau în
buzunare aceste buruieni, pentru a nu fi “luați
din Rusalii” sau pociți de către Ielele
neiertătoare.
O sărbătoare așa de mare și
complexă, cum este cea a Rusaliilor, aduce cu ea o sumedenie de obiceiuri
întâlnite cu precădere în satele și orașele mai mici.
Dansul Călușarilor este un obicei întâlnit mai ales în
Oltenia, fiind considerat un joc tămăduitor, care aduce sănătate și noroc. Grupați
în cete de câte 7-8, călușarii își încep dansul a doua zi de Rusalii, mergând
din casă în casă pentru a colinda și a
alunga spiritele malefice. Oamenii obișnuiesc
să-i întâmpine pe călușari cu frunze de
nuc, pelin, usturoi, apă și sare,
uneori chiar și bani.
Un alt obicei
specific Rusaliilor care se întâlnește
prin zonele Ardealului poartă numele de “Împănatul boului”. Obiceiul constă
într-o procesiune ce se desfășoară pe
ulițele satului, iar personajul
principal este un bou împodobit cu fel și
fel de ornamente din flori. Preotul are datoria de a-l sfinți când alaiul ajunge în fața bisericii, după care va da de băut
participanților. La un moment dat boul
va fi eliberat, iar o tânără fată va trebui să-l stăpânească și să ocolească o masă de trei ori. Tradiția spune că acea fată se va căsători în anul
ce urmează.
Tot în Ardeal,
imediat după Rusalii, se practică obiceiul numit “udatul nevestelor”. Pentru ca
femeile să fie sănătoase și frumoase în
tot restul anului tradiția spune că
acestea trebuie stropite cu apă
Pe langă multitudinea de tradiții
și
obiceiuri, de Rusalii întâlnim și o serie de superstiții,
dintre acestea câteva mai cunoscute, sunt următoarele:
- În zilele de Rusalii nu e bine să mergi la câmp, pentru că Ielele te pot prinde și pedepsi;
- De Rusalii nu se intră în vie, nu se merge în locuri pustii, pe langă păduri sau fântâni fiindcă te poți întâlni cu spiritele rele;
- Cine lucrează în ziua de Rusalii va fi pedepsit de puterea Ielelor, deoarce nu cinstește și prețuiește cum se cuvine ziua;
- De la Rusalii timp de 9 săptămâni nu se vor mai culege ierburi de leac;
- În ziua de Rusalii nu e bine să te cerți cu alții fiindcă vei fi “luat din Rusalii”.
C.L.L.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu