Era prin 1972 . BCU Cluj. Imi iau o masã lângã Nusfi ( alias Olimpiu Nusfelean, colegul meu de grupã, azi Director la « Miscarea literarã »). Vecinul , cufundat în lecturã, nu dã semne cã a luat act de prézenta amicului interesat de inedita lucrare ,aflatã in stare de crisalidã ,trãdând un absolvent cu lecturi serioase in sociologie si literaturã. Lucien Goldmann si Robert Escarpit tineau , în paginile ei ,dreapta mãsurã. (Prin ani, 1990-1993, mi-am amintit ades de licenta d-soarei Mãrcan ,cand ajungeam la ministerul culturii unde mã primea cu amabilitate secretarul de stat Horvath Andor-mana dreaptã a lui Plesu-traducatorul lui Escarpit , si care mi-a aprobat finantarea unui mare proiect etnografic: Muzeul Codrului de la Mãrius) Nusfelean mi-a spus ca e in bibliotecã si autoarea. Asa am cunoscut-o pe Livia Mãrcan . O salutam condescendent aproape zilnic , la sala de lecturã. Am fost bucuros când, la repartitie , cu media ei de fruntasã la invãtãturã, a prins Satu-Mare. Am ajutat-o, cu o gazdã de tranzit, pânã s-a descurcat. Azi s-a dus. Spre cea din urmã adresã. Si cum acolo fiecare pleaca singur, a plecat si ea . O vor insoti , peste vãmile vazduhului , gandurile frumoase, , dragostea de semeni , cartile citite, scrise sau traduse. Sã-ti fie drumul lin, Livia Mãrcan.
prof. Viorel Rogoz
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu