Stimați colegi,
Vineri, 24 martie 2023, între orele 14-15, SLI MM va picheta Prefectura
Maramureș.
La ședința din 10 martie 2023, Biroul Operativ a hotărât data, ora și
participanții la acțiunea de pichetare. Astfel s-a stabilit și comunicat în
teritoriu că vor participa toți liderii SLI MM (Colegiul Liderilor) + toți
membrii de sindicat nemulțumiți din Baia Mare și Baia Mare împrejurimi, în baza
tabelelor transmise de lideri până vineri, 17 martie a.c.
În urma centralizării situației participanților, până azi 20 martie a.c.,
au comunicat un număr de 302 de persoane, reprezentând 5% din totalul membrilor
de sindicat.
În urma interacțiunii cu unii membrii de sindicat din Baia Mare (interesați
de dosarele depuse pentru Programul social) am aflat că liderul unității încă
nu a anunțat că are loc această acțiune.
Mai sunt și lideri care au comunicat că din grupa sindicală pe care o reprezintă
nu participă nimeni.
Încă nu e târziu, stimați colegi! Facem apel la toți liderii SLI MM, în
special cei din Baia Mare și Baia Mare împrejurimi!!!
Revendicările noastre:
- aplicarea integrală a prevederilor Legii salarizării nr. 153/2017- personalul
nedidactic, care acum are un salariu între 1700 și 2000 lei trebuie să mai
primească 8%;
- creșterea veniturilor personalului auxiliar și a personalului cu funcții
de conducere. Aceste categorii nu au mai beneficiat de majorări din anul 2019.
Salariul unui director a ajuns să fie mai mic decât alte salarii din unitatea
școlară;
- elaborarea Regulamentelor pentru sporuri și normative;
- indexarea salariilor în raport cu rata inflației;
- o poziție onorantă pentru întreg personalul din învățământ în noua grilă
de salarizare etc.
Proiectul noii legi a salarizării este finalizat, dar ne revoltă secretomania
Guvernului și lipsa de comunicare cu partenerii de dialog social, pentru că,
așa cum spune legea suntem „parteneri de dialog", nu factor decizional.
În 24 martie a.c. avem ocazia sa ne arătăm nemulțumirile care, de la București,
sunt percepute în numărul de participanți la acțiunile revendicative ale
sindicatelor județene. În 24 martie trebuie să arătăm că suntem o forță!
Curajul și blamul la adresa liderilor și sindicatului trebuie să treacă de
pe Facebook la acțiune.
Dacă ratăm și această șansă, în următorii ani vom aștepta din nou hotărâri
judecătorești ale sindicatului, fără a avea vreo speranță că lucrurile s-ar
putea normaliza.
Statutul SLI MM, la art. 23 și art. 30, prevede obligația grupei sindicale,
a liderului grupei și a membrilor de sindicat să participe activ la acțiunile
inițiate de SLI MM privind apărarea intereselor profesionale, economice,
sociale ale membrilor de sindicat.
Neîndeplinirea obligațiilor poate duce la sancțiuni (așa cum s-a mai întâmplat),
conform statutului SLI MM.
Încă mai este timp până vineri. Vă reamintim că la Conferința Județeană din
luna mai anul 2022, ne-am stabilit ca prim obiectiv să schimbăm mentalitatea
membrilor de sindicat în ceea ce privește rolul sindicatului.
În aceste zile trebuie să le amintim
membrilor noștri acest lucru și că dialogul social și rezultatul negocierilor
pe nivel național depind de implicarea membrilor de sindicat din teritoriu. A
se citi „numărul participanților la pichetarea de la Prefectură din 24 martie
2023".
Biroul Operativ SLI MM
Președinte Prof. Ioana
PETREUȘ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu