Oina este considerată ”Sportul dacilor liberi! Iar acum a fost legiferat acest joc. Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege prin care oina este declarată Sportul naţional al României, iar din 9 mai va fi instituită drept Ziua Naţională a Oinei.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare
modificarea Legii nr.69/2000. Astfel, este preconizată instituirea zilei de 9
mai ca Zi naţională a oinei, precum şi instituirea obligaţiei Federaţiei Române
de Oină de a prezenta, până la data de 1 octombrie a fiecărui an, activităţile
propuse a se desfăşoară anul următor, pentru finanţarea directă de la bugetul de
stat a programului naţional „Redescoperă Oina”.
„Oina este sportul naţional al României. Se
instituie ziua de 9 mai Ziua Naţională a Oinei. Ziua Naţională a Oinei va fi
marcată de către Federaţia Română de Oină şi de către membrii afiliaţi la
aceasta, de către cluburi/asociaţii sportive, de către Ministerul Educaţiei şi
Ministerul Sportului, prin organizarea şi participarea la evenimente cu
caracter sportiv sau social, cu scopul de a informa şi de a promova importanţa
practicării sportului naţional, oina, pentru sănătatea populaţiei. Autorităţile
administraţiei publice centrale şi locale, societatea civilă, precum şi
persoanele fizice sau juridice pot acorda sprijin material sau logistic sau pot
pune la dispoziţie, în mod gratuit, bazele sportive aflate în administrare în
vederea organizării şi derulării în bune condiţii a manifestărilor consacrate
acestei zile”, conform propunerii legislative.
De asemenea, este înfiinţat Programul naţional
„Redescoperă oina”, care constă într-un complex de activităţi necesare
susţinerii practicării şi promovării acestui joc şi se desfăşoară prin
intermediul Federaţiei Române de Oină şi a structurilor sportive afiliate la
aceasta pe întreg teritoriul României.
Finanţarea programului urmează să fie asigurată din
fonduri prevăzute distinct în bugetul de stat, alocaţii bugetare, prin
Ministerul Sportului, şi, în funcţie de posibilităţi, din fonduri de la
bugetele locale.
Sursa: NapocaNews
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu