vineri, 10 martie 2023

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE


  „Hotărârile şi legile care vă învăţ eu astăzi să le păziţi, ca să fiţi vii  şi să vă înmulţiţi şi ca să vă duceţi ca să moşteniţi acel pământ pe care Domnul Dumnezeul părinţilor voştri vi-l dă în stăpânire. Să nu adăugaţi nimic la cele ce vă poruncesc şi să nu lăsaţi ceva din ele. PĂZIŢI PORUNCILE PE CARE VI LE SPUN EU ASTĂZI” (Cartea V-a lui Moise „Deuteronomul”-cap. 4).


MOISE – (în ebraică MOSHE, citit MOŞE),

este socotit de tradiţia iudaică, iar pe urmele ei  şi de cea creştină, un profet şi etnarh, conducătorul triburilor israelite ieşind din Egipt, în jurul anului 1250 î.Hr. El este cunoscut la evrei ca Moşe Rabenu („MOISE ÎNVĂŢĂTORUL NOSTRU”) şi este după tradiţia lor religioasă, cel care a primit LEGEA  DIVINĂ (TORA) pe Muntele Sinai şi fondatorul religiei evreilor-iudaismul. De aceea, această religie e uneori numită şi MOZAISM, după Moise. Tradiţia evreiască îi atribuie lui Moise scrierea primelor cinci cărţi ale Bibliei ebraice, cărţi cunoscute sub numele ebraic TORA, sau sub echivalentul grecesc PENTATEUH. Dintre personajele Bibliei ebraice MOISE este singurul pe care evreii îl numesc OMUL LUI DUMNEZEU. Pentru credincioşi, MOISE este cel mai blând om născut vreodată şi ales de Dumnezeu să scoată poporul evreu din robia egipteană.


 „Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu și pentru ce mi-a dat și pentru ce nu mi-a dat, că știe El mai bine de ce. Să te bucuri câte puțin e o mare binecuvântare de la Dumnezeu: este contraponderea dezamăgirii. Convinsă de când mă știu că omul propune și Dumnezeu dispune, cuminte și modest nu mi-am făcut planuri. Viața m-a învățat să tac și să înghit, m-a învățat să nu-mi propun  să depășesc pe nimeni și nici propria umbră, m-a învățat să mă uit mereu în jos, la mai mari suferințe decât a mea, m-a învățat să îmbătrânesc decent și mai ales să pierd. Când ai pierdut idealul vieții, totul îți devine egal. La acești ani ai mei, îl rog pe Dumnezeu să mă țină în picioare și-n toate mințile, până-mi va face semn să mă duc la El”.

Ileana Vulpescu (1932-2021),

filologă, lexicografă, prozatoare, romancieră, traducătoare română.



 „Viața mea se leagă de Biserica Creștin Ortodoxă, de sărbătorile, de calendarul creștin, de biografia mea de creștin. Datoria mea, dacă s-a împlinit prin ceva, a fost prin faptul că eu cred în Dumnezeu și cred în singura nădejde care ne-a mai rămas, Dumnezeu. După 1990 ce s-a petrecut în țara noastră a fost o trădare a conștiinței naționale și a identității naționale care acum se scufundă. Cel mai mare pericol care amenință identitatea națională este scufundarea acestei identități, pierderea valorilor identității naționale și creștin ortodoxe. La noi identitatea națională s-a întemeiat pe credința creștin ortodoxă care ne-a ținut în picioare. La spectacolul „Apus de soare” au participat președintele României și Patriarhul BOR. Teoctist,  care a spus la finalul piesei de teatru: „Domnule Dinu Săraru, am asistat la cea mai frumoasă Liturghie la care am participat vreodată!”

Dinu Săraru (1932 – ),

director de teatru dramatic, eseist, publicist, dramaturg, romancier, scriitor. Este membru al Academiei Române.


Preot. Ilie Bucur, Sărmaș, Mureș

Prof. Olimpia Mureșan, Ulmeni, Maramureș


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu