Adrian Păunescu – 80

 

                                                                                  de Gheorghe Pârja

Anul acesta, pe 20 iulie, poetul Adrian Păunescu ar fi împlinit 80 de ani. S-a născut în comuna Copăceni, Basarabia. Cu o uitare vecină cu nedreptatea, acest moment semnificativ pentru literatura română a fost cam trecut cu vederea. Grupul de prieteni, câți au mai rămas în viață, familia, au strâns rândurile pentru a recompune portretul complex al lui Adrian Păunescu. Adversarii măcinați de o tristă invidie, ori dușmanii degeaba au rămas în tăcerea lor. Pentru mine, poetul, tribunul, omul social, politicianul, cu care am fost contemporan, rămâne unul dintre marii creatori români din ultima jumătate de veac. Tributul plătit sistemului are misterele lui.

A avut pasiuni ziditoare. Temperamentul vulcanic a trezit epoca din ațipire, a pus pe coroana sufletului românesc stemele lucitoare. Criticul literar Tudor Nedelcea l-a surprins admirabil pe cel care a ilustrat chipurile României: istoria și nevoia de adevăr, geografia, natura și locurile emblematice, oamenii și faptele lor, limba română și cauza națională. Apoi credința, identitatea și toleranța, libertatea și dreptul la opinie, dreptatea, munca și problema socială, politica, pacea și planeta, cultura și moștenirea pentru viitor. Alte tablouri cu predecesori și urmași: părinții, amintirile, mitologia locului natal, sărbătorile, omenia și omenirea, viața, singurătatea, mila și rolul femeii în viața lui.

Un episod de neuitat din viața lui Adrian Păunescu a fost apărarea muntelui românesc, atitudine admirabil povestită de celebrul dr. Radu Rey, eminent cercetător. Au umblat împreună prin fânețe și pe la stâne, cu pătrunderi în viața și sufletul a numeroși țărani și locuitori ai satelor și orașelor muntelui. Și, iată, din nou Carpații au nevoie de apărare. Ce apărau cei doi? Spune domnul Rey: “Ce era de apărat aici? Totul! Tradiții, natură, oameni, cultură, o întreagă formă de viață trecută în marginal, în neglijență absurdă, de un regim necruțător, dușmănos din principiu față de țăranul muntean și mai ales de proprietatea sa privată. Cel mai mare pericol, mereu imi­nent, era intenția de colectivizare și a zonei de munte”.

A fost și un redutabil journalist, întemeind revista “Flacăra”, aproape singura care lupta pe față și construia starea de speranță pentru tânăra generație, în care deruta și blazarea presei rimau cu sistemul. Da, a fost un jurnalist curajos în acel context. O spun pe propria răspundere, deoarece o scurtă perioadă, după terminarea facultății, am fost redactor al celebrei reviste. Chiar în acel sistem, acolo a fost o Școală de presă. Întrebați-i pe Cornel Nistorescu, George Arion, ori Ovidiu Ioanițoaia, cu care am fost coleg de redacție. Era aspru cu superficialitatea și foarte atent cu valoarea. Avea o prețuire pe față pentru scriitorii, confrații pe care-i socotea importanți. Chiar a scris teza de doctorat despre creația poetică a trei prieteni și colegi de generație literară: Nichita Stănescu, Marin Sorescu și Ioan Alexandru.

Sunt trei ample studii despre opera celor mai importanți trei poeți ai Generației 60. Despre Nichita Stănescu scrie: ”… pusă în comparație cu realitatea literară a perioadei, estetica subînțeleasă a lui Nichita Stănescu este una polemică, una de-a dreptul protestatară, una de strașnică delimitare. Procesul politic intentat la Uniunea Scriitorilor, având ca obiect de cercetare cartea Elegiilor și, mai cu seamă, Elegia a zecea, îi reproșa autorului încărcătura mistică.” Marin Sorescu, apreciază Păunescu, „are o teribilă operă de democratizare a lirismului, având ca bază ironia, paradoxul și absurdul.” Eseistul apreciază lirica lui Ioan Alexandru, în care se poate detecta felul unic în care abordează temele esențiale, care valorifică tradițiile ancestrale românești.

Adrian Păunescu a avut o relație specială cu Maramureșul. A cutreierat Ținutul pentru a-i descoperi esențele. I-a decupat de aici pe Ștefan Hrușcă și Ion Zubașcu. Și-a legat numele de Hideaga, Finteușu Mare, ori Desești. A slobozit în lume cântecul patriotic „Treceți batalioane române Carpații”. Cinste profesorului și dirijorului Ioan Săcălean care patronează la Hideaga un cenaclu care poartă numele poetului. La Desești a venit grație criticului literar Laurențiu Ulici. După nefericita întâmplare cu Cenaclul „Flacăra”, Adrian Păunescu a fost trimis redactor la revista „Contemporanul”, unde șef de secție era Laurențiu, care era și stâlpul manifestării de la Desești.

Mi-a spus că vrea să ne facă o surpriză cu Adrian Păunescu. Poetul a venit în sat. Unde l-a așteptat o sală plină de săteni și invitați la Serile de Poezie. Era în anul 1986. A apreciat Sala dedicată lui Nichita Stănescu. A susținut un recital de poezie de zile mari. Am ajuns și în grădina învățătorului Vasile Fodoruț. Multe întâmplări memorabile cu Adrian Păunescu am avut în satul de pe Mara, consemnate în revista”Cronica satului Desești.” Academicianul Eugen Simion, conducătorul tezei de doctorat, l-a definit bine. „Ce scria și cum scria Adrian Păunescu se știe. A fost un om de acțiune, un poet care și-a asumat în chip real și cu o pasiune ce nu dădea semne de oboseală, temele mari, sociale și naționale, ale neamului său.”

Distinsul și exigentul critic literar, academicianul Ion Pop, aprecia: „Profund implicat în real, eul poetic se afirmă ca factor catalizator cu dubii față de tiparele impuse, cultivându-și, prin urmare, luciditatea receptării.” Fanatic îndrăgostit de viață, pe care a trăit-o cu o frenezie uluitoare, se stinge din viață în 5 noiembrie 2010.

P.S. În fotografie: Adrian Păunescu în Sala „Nichita Stănescu” din Desești. Alături, Carmen și Ana Maria Păunescu, Laurențiu Ulici, Cristian Popescu și Gheorghe Pârja. Foto: Florentin Năsui.