Așa cum îl știm de ceva vreme, scriitorul Al. Florin Țene are o forță creatoare mai accentuată ca-n tinerețe iar proiectul absolut salutar început în urmă cu cinci ani privind ”Martirii și Sfinții Închisorilor comuniste” se apropie de sfârșit, penultima personalitate asupra căruia s-a oprit autorul Al. Florin Țene fiind filosoful, eseistul, economistul, politicianul și militantul naționalist Petre Țuțea.
Demersul său literar îl explică pe ultima copertă a
romanului ”În fața lui Dumnezeu, geniul e văr primar cu idiotul – Viața
filosofului PETRE ȚUȚEA între realitate și poveste”, Editura ” Napoca Star”,
Cluj Napoca, colecția ”Din dragoste pentru carte”, 2023: ”Acest ciclu de șase
romane se constitue într-o adevărată saga a unui eroism exercitat într-un timp
cenușiu și sângeros din istoria recentă a României, impus de tancurile rusești
cu sprijinul colaboraționiștilor și a comuniștilor români.”
De ce Petre Țuțea? Pentru că viața Domniei sale este
un adevărat roman și povestea lui de
viață poate fi un scenariu de film istoric care ar face casă plină în cinematografele
românești. Conform Wikipedia, Petre Țuțea s-a născut în 6 octombrie 1902 în
comuna Boteni, județul Muscel (azi județul Argeș). Tatăl lui (neoficial),
preotul Petre Bădescu (1859-1925) fusese căsătorit cu Paraschiva cu care a avut
o fiică, Filofteia. Soția i-a murit la vârsta de 45 ani și, rămas văduv, fără
posibilitatea de a se căsători conform dogmei creștine, folosea în treburile gospodăriei
enoriașe din parohie. Una dintre ele, Ana (1885-1960), fiica lui Simion Oprea
Țuțea, i-a fost concubină și i-a născut opt copii nelegitimi - primul dintre ei
fiind Petre Țuțea - drept la care,
îndemnată de rude și părinți, a pretins „garantarea zilei de mâine” astfel că,
la 13 noiembrie 1906, preotul i-a trecut întreaga avere pe numele ei. Petre
Bădescu a murit în 1925, la vârsta de 66 ani, iar Ana Țuțea în 1960 la 75 ani.
După absolvirea Școlii primare din Boteni (1913),
Țuțea urmează între anii 1913 - 1917 cursurile gimnaziului „Dinicu Golescu” din
Câmpulung Muscel. În 1917, în timpul războiului, școlile funcționau cu
intermitență, profesorii erau mobilizați astfel că trei ani (1917 - 1920) Petre
Țuțea și-i petrece la Boteni, în casa părintească. În 1920, la sugestia
consăteanului și colegului său, viitorul etnograf Ion Chelcea, se înscrie în
clasa a V-a a liceului „Gh. Bariț” din Cluj Napoca unde, în 1923, promovând
ultimele două clase ale cursului superior (a VII-a și a VIII-a, pe atunci) într-un
singur an, absolvă liceul, își susține examenul de bacalaureat, iar în toamna
lui 1923 se înscrie la Facultatea de Drept a Universității din Cluj, unde
obține licența și doctoratul în drept cu calificativul ”Magna cum laude”, cu o
lucrare privind contenciosul administrativ.În această perioadă Petre Țuțea se
alătură Partidului Comunist din România (PCdR) apoi, Mișcării Legionare. În
1933, Petre Țuțea a fost angajat prin concurs ca referent în Ministerul
Industriei și Comerțului (ulterior devenit Ministerul Economiei Naționale) unde
a avansat până la funcția de director de studii, funcția maximă pe care a
deținut-o în cariera de economist apoi, între martie 1933 și decembrie 1934 a
fost detașat în Germania la Agenția economică din Berlin (tot ca angajat al
Ministerului Industriei și Comerțului și nu pentru studii la Universitatea
Humboldt, unde ar fi fost trimis de către Alexandru Vaida-Voevod). Rechemat în
Ministerul Economiei Naționale, centrala Industrie și Comerț, Petre Țuțea
funcționează aici până la data arestării - 12 aprilie 1948. Deși doctor în
Drept, se specializase și în economie. După 6 septembrie 1940 Horia Sima îl
numește pe Țuțea secretar general la Ministerul Economiei Naționale și, în
această calitate, face parte din diverse delegații care au purtat negocieri
economice la Berlin și la Moscova. După Rebeliunea legionară este deținut
pentru scurtă vreme în Lagărul de la Târgu Jiu, după care este eliberat și
repus în funcție. După 23 august 1944, continuă să lucreze în același minister,
la Direcția Încurajării Exportului, apoi funcționar în Direcția Studii și
Documentare, pentru ca în final să lucreze în Direcția Acorduri, protejat de
Lucrețiu Pătrășcanu (fiind vechi colegi în PCdR) contra epurărilor succesive
din aparatul de stat ale „elementelor burgheze”. Două săptămâni după
destituirea lui Pătrășcanu a fost arestat și Țuțea care, cu o întrerupere între
1953 și 1956, va fi deținut până în 1964. Eliberat din detenție, în urma
amnistiei din 1964, patru ani mai târziu, în primăvara lui 1968, lui Petre
Țuțea i se întocmește o „fișă personală” („Referat cu propuneri de avertizare a
numitului Țuțea Petre”). În vârstă de 66 de ani în 1968, Petre Țuțea avea deja
vârsta de pensionare, dar deținuților politici nu li se recunoștea perioada de
detenție drept vechime în muncă. Tot aici se propune: „a se aproba avertizarea
numitului Țuțea Petre de către organele noastre, fără audierea unor martori
deoarece poziția sa dușmănoasă a fost semnalată de mai mulți informatori”. Până
la sfârșitul vieții a trăit extrem de modest, într-o garsonieră din apropierea
Parcului Cișmigiu, ajutat de câțiva prieteni cu un mic ajutor bănesc și mâncare
de la Casa Scriitorilor.
Toate acestea le găsiți cu lux de amănunte ”În loc
de prefață” scrisă de Ionuț Țene, fiul autorului, proaspăt membru al Uniunii Scriitorilor, sub titlul ”Petre Țuțea –
elev, student și publicist la Cluj în anii 1920”.
Romanul lui Al. Florin Țene merită citit din scoarță în scoarță, fiind un
roman în care lucrurile reale, palpabile, se completează, se întretaie, cu
altele ce aparțin ficțiunii sau reprezintă pagini de lectură în care aflăm ce
crede autorul clujean că s-ar fi întâmplat în diverse situații care viața i le-a oferit
din plin lui Petre Țuțea.
Romanul beneficiază pe lângă postfața semnată de
Liliana Moldovan, o bibliografie, o anexă numită ”Scrisoarea lui Petre Țuțea către
prietenul său, Emil Cioran” și următoarele capitole: ”Dumnezeu este creator,
iar omul imitator” (I); ”Binele și răul sunt conceptele pedagogiei lui Dumnezeu
față de oameni (II); ”Nimic nu se naște din nu” (III); ”Se spune că intelectul
e dat omului ca să cunoască adevărul. Intelectul e dat omului, după părerea
mea, nu ca să cunoască adevărul, ci să primească adevărul” (IV); ”Să te
autodisprețuiești zilnic, pentru ca, în golul lăsat în tine, să poată încăpea
Dumnezeu” (V și X); ”A fi creștin înseamnă a coborî Absolutul la nivel
cotidian” (VI); ”Eu, cât aș fi de aristocrat în gândire, politic trebuie să fiu
democrat” (VII); ”Libertatea omului e parte divină din el” (VIII); ”Comunismul
e cea mai mare aflare-în-treabă din istoria omenirii” (IX); ”Am stat 13 ani în
temniță pentru un popor de idioți” (XI); ”Din documentele Securității publicate
în MĂRTURISITORII” (XII). De ce am insistat să scriu titlurile?! Pentru că
marea lor majoritate sunt vorbe memorabile, adevărate maxime și aforisme spuse
de marele filosof Petre Țuțea!
Citind romanul lui Al. Florin Țene, la cald, aș
putea spune că cititorul rămâne impresionat de descrierea nașterii lui Petre cu
”țiitoarea” Ana; despre ”Mutul Satului” fiindcă până la vârsta de patru ani
Petre nu vorbea (asemeni poetului și filosofului Lucian Blaga!); cu dialogul
dintre studentul Petre Țuțea și prietenul de-o viață Ion Chelcea căruia îi
spunea, din prietenie, Nelu; despre biblioteca părintelui Petre Bădescă, tatăl său,
unde tânărul Țuțea îi descoperă pe Alexandru Odobescu, Nicolae Filimon, Mihai
Eminescu și nu în ultimul rând citește ”Biblia de la Buzău”; despre vacanța mare când
cu o carte subțioară mergea cu cele două vaci la păscut; despre întâlnirea
elevului Petre cu ”case peste case” și cu directorul Simion Tătaru; despre
descoperirea magazinului de marochinărie, papetărie și cărți a patronului
Taner; despre scrisoarea episcopului Miron Cristea și vizita, împreună cu tatăl
său a Muzeului Brukental din Sibiu. Mă opresc aici, lasându-vă pe dumneavoastră
să descoperiți alte fațete ale acestui model de urmat, prin dârzenia cu care
și-a urmat convingerile, trăirile, autodefinindu-se ”omul lui Dumnezeu”, iar pe
patul de moarte spunând simplu: ”Doamne Iisuse, ai milă de mine!”.
Felicitându-l pe Al. Florin Țene pentru faptul că se
apropie cu inima, condeiul și talentul său de scriitor mare, dovedit prin opera vastă și critica de-a lungul vremii, de istoria neromanțată și fardată
a României sub jugul comunist, ne propune șase ”Sfinții ai Închisorilor”: Radu Gyr, Vasile Militaru,
Valeriu Gafencu, Traian Dorz, PETRE ȚUȚEA și în viitorul apropiat, Mircea
Vulcănescu, este motivul pentru care am să-l citez din nou: ”Verticalitatea acestora în temnițele
comuniste este un exemplu de dîrzenie contra unei ideologii ce transformase
societatea românească într-un lagăr al sclavagismului ideologic ce încălca
toate Drepturile Omului. Aceste cărți cuprind viețile scriitorilor amintiți,
aceștia fiind marcanți eroi ai temnițelor comuniste și iluștri martiri ai
Bisericii Ortodoxe care, prin pilda vieții lor, ne-au învățat un lucru
elocvent: Prin credință nezdruncinată, orice iad poate fi biruit. Prin Hristos,
martirii neamului românesc au biruit iadul comunist”.
Gelu DRAGOȘ, U.Z.P.R.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu