Teologul Mihail Neamțu se arată contrariat de versurile
fredonate de artistul Gheboasă, la festivalul UNTOLD. Pe un ton ironic, Neamțu
îl critică inclusiv pe Emil Boc, însă amintește și de programul gândit și
promovat de președintele Klaus Iohannis, „România Educată”.
„Șansa oarbă a făcut să descopăr zilele trecute un
ditamai artist balcanic. Nu-l cunoașteți? N-ați auzit de el? Urmăriți clipul
video atașat acestei postări. Închideți ochii și admirați încărcătura grea de
geniu, inspirație și transpirație a melodiei. Aflați că domnia sa, artistul,
tocmai s-a lansat (în bustul gol, cum se și cade-n vremuri de încălzire
globală) pe scena de la Untold.
Omul a fost ovaționat minute-n șir. Mișto de tot,
știi ce zic? Românii deschiși la minte (open mind, wtf) își recunosc valorile.
Doar așa se explică aplauzele unui public tânăr, vindecat de orice pudoare
burgheză, prejudecată culturală ori superstiție religioasă.
Priviți atent personajul: privire, gestică, mimică,
vocabular. Sunt și câteva sunete speciale, ce-i drept, produse de creierul
reptilian al muzicianului. Există un balans neobișnuit între neuroni și
hormoni, dar ție, mucosule, cine ți-a dat dreptul să-l judeci?
Vă rog, așadar, să nu rămâneți blocați în ideea de
cultură înaltă. Chiar nu pricepeți că timpul lui Florian Pittiș (îndrăgostit de
Nichita Stănescu) sau vremea lui Nicu Covaci (inspirat de Şerban Foarţă) au
trecut?
N-ați înțeles că aezii lui Homer au fost niște
retrograzi care s-au încăpățânat să creadă-n epos, anamneză, rime și ritm? Și
la ce le-a folosit? Cine mai știe astăzi de Iliada și Odiseea?
V-aș ruga să nu vă grăbiți să trageți concluzii
pripite. Ascultați și partea a doua a înregistrării, punându-vă temeinic știuta
întrebare de la Bacalaureat: ce vrea să spună poetul?
Noi nu știm prea bine, asta și datorită unor
competențe lingvistice limitate. Ne-am blocat, ce-i drept, în fața versurilor:
„Alelele / of nade / nita Sochera”. Nici Google translate, nici ChatGPT nu
ne-au ajutat.
Totuși, am surprins, pe alocuri, imagini de un
lirism copleșitor: „ce țigancă frumoasa / cum dă din găoază.”
Nu putem spune că autorul se ridică la înălțimea lui
Macedonski și nici că s-ar apropia de profunzimile eroticii lui Brumaru. Dar o
lume cu adevărat emancipată nu aplică cenzura.
Dacă ești de partea progresului, atunci nu accepți
logica severă a excluziunii ori nici discursul dominant al celui care, limitat
în conservatorism și gusturi demodate, doar marginalizează și discriminează. A
sosit timpul eliberării de stafiile Europei creștine.
Cred că și elegantul primar Emil Boc va înțelege că
mesajele porno pot fi promovate deschis, la vedere, pregătind astfel
#RomâniaEducată. Șucar”, a spus Neamțu, pe Linkedin.
Sursa:
NapocaNews
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu