Miercuri seară, 2 august 2023, au avut loc partidele retur contând pentru turul doi preliminar al Ligii Campionilor. Surpriza a fost furnizată de campioana Insulelor Feroe, Klaksvik, care a eliminat campioana Suediei, Hacken, după un thriller în care s-au marcat șase goluri. De asemenea, campioana Moldovei, Sheriff Tiraspol (cea care eliminase campioana României, Farul Constanţa), a fost eliminată din competiție, fiind învinsă în Israel de Maccabi Haifa cu scorul de 4-1.
Maccabi
Haifa - Sheriff Tiraspol 4-1 (4-2 general)
Campioana Moldovei, Sheriff Tiraspol, a făcut
deplasarea în Israel la adăpostul unei victorii cu 1-0 obținute în manșa tur,
iar golul din penalty marcat în minutul 20 de Talal părea să fi consfințit
soarta calificării.
Maccabi Haifa nu a cedat însă, a luptat și a egalat
până la pauză prin Chery (33), reușind să împingă partida în prelungiri cu
cinci minute înainte de final prin golul marcat de Jaber (85).
Golrile calificării aveau să vină în prelungirile
partidei, când Podgoreanu a oferit pasa decisivă pentru David (107), pentru ca
un minut mai târziu formația israeliană să pună capăt definitiv duelului prin
reușita lui Shuranov (108).
Campioana Poloniei a obținut calificarea în turul
următor al preliminariilor UCL după remiza obținută pe terenul azerilor de la
Qarabag.
Rakow a deschis scorul în minutul 57 prin croatul
Tudor, dar suspansul s-a menținut până la final, gazdele reușind să
restabilească după doar trei minute egalitatea.
Polonezii au știut, însă, să protejeze avantajul
minim luat în manșa tur și merg mai departe în competiție. La oaspeți, Deian
Sorescu a fost introdus pe teren abia în minutul 82.
Surpriza serii a fost furnizată de campioana
Insulelor Feroe, care a trecut la loviturile de departajare de campioana Suediei.
După 0-0 pe teren propriu, feroezii au deschis
scorul în minutul 17, însă gazdele au întors scorul, înainte ca Frederiksberg
să restabilească egalitatea în minutul 53.
S-a intrat în prelungiri și părea că formația
suedeză a reușit lovitura decisivă în minutul 106, însă oaspeții au reușit încă
o dată să restabilească egalitatea, iar la loviturile de departajare și-au
păstrat sângele rece și au ratat o singură dată, în timp ce formația suedeză a
bifat două ratări.
Genk
- Servette Geneva 2-3 (după lovituri de departajare)
Tot la loviturile de departajare s-a încheiat și
partida dintre campioana Belgiei și cea a Elveției.
Oaspeții au jucat aproape tot meciul în
inferioritate numerică, după ce Crivelli a văzut cartonașul roșu pentru o
intrare periculoasă la un adversar și chiar dacă s-au văzut de două ori conduși
pe tabelă, au revenit de fiecare dată și au forțat loteria penalty-urilor, unde
au avut câștig de cauză.
Campioana Turciei nu a avut parte de plimbarea prin
parc la care se așteptau fanii săi, dar a reușit să se califice în faza
următoare a preliminariilor UCL.
Dries Mertens a marcat un eurogol vital pentru
formația Cim Bom Bom, care merge mai departe cu scorul general de 3-2.
În alte partide ale zilei s-au înregistrat
următoarele rezultate:
FC
Astana - Dinamo Zagreb 0-2 (0-6 general)
Molde
- HJK Helsinki 2-0 (2-1 general)
FC
Copenhaga - Breidablik 6-3 (8-3 general).
Cristi SOMEŞAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu