”Nici la alții nu-i mai dulce,/ Mai stați și voi pe acasă!” erau vorbele mamei mele care-și vedea cei 6 prunci doar la ora mesei. Dar îndemnurile mamei parcă ne-au legat de glie, cu toate că nu avem pământ...
Și a venit
și Revoluția din decembrie 1989 și rândurile de altădată de la alimentare s-au
mutat la pașapoarte.
Auzeam
într-o vreme, că trebuie așteptat o lună
pentru un pașaport. Am petrecut 11 zile ca să pot să-mi cumpăr apartamentul, să
îl înscriu în CF și nu aveam ”dragoste” așa de mare pentru a vinde-n Ungaria
sau Turcia hârtie igienică românească, în Serbia miez de nucă... de fapt nu
are rost să vă spun asta, deoarece se
vindea orice și de ”dincolo” se cumpăra orice...
Au trecut
10 ani și puteam merge fără pașaport să văd Europa. Nu vă înșelați, Europa nu
mă aștepta, dar unii dintre ”ai noștri” care considerau că am fost OM cu ei
mi-au trimis chemare, de care nu era agățată nici o clauză.
Plecarea
propriu zisă spre Suedia o făceam de pe
aeroportul din Budapesta, până acolo ne hurduca un microbuz de a lui Ianoși,
locuitor din Satu Mare. Cine ne-a trimis chemarea s-a ocupat chiar și de hotel,
biletele de avion, nu vorbim de taxele de aeroport. În Budapesta am ”tras” la o pensiune, unde oamenii vorbeau
în orice limbă vroiai și cu toate că
pensiunea era aproape de aeroport, unghiul de așezare a clădirii nu primea
zgomotul reactoarelor, care nu mai mișcau după ora 22,00.
După
controlul bagajelor s-a ivit o busculadă... Suedezi care erau pentru acel avion
au ”luat rafturile cu votcă” și le-au golit...
Câte un astfel de ”om” a cumpărat și 10 l de vodcă la sticlă de
jumătate, dar la coborâre în Malmo nu mai aveau nici jumătate din ele pline și
se bazau că vor fi taximetriști destui să-i ducă acasă, deoarece băgând atâta
alcool în ei te îmbătai uitându-te la ei. Din Malmo am ajuns în Lund. Oraș
universitar, unde așteptând pe cineva, stăteam pe o bancă lângă o baltă pe care
se bălăceau câteva rațe sălbatice. Mă gândeam dacă Viena mai are lebede... De
aici am plecat la Lila Hare unde locuia gazda noastră, era locul unde s-a dat
ultima bătălie între danezi și suedezi și cu prețul vieții celor 9.000 de
morți, Suedia și-a câștigat independența.
După
poveștile de rutină, gazdele ne-au propus
să facem un picnic la locul unde se întâlnea Marea Nordului cu Marea
Baltică și poate că am ”făcut două
mări”... Acolo era făcut un dig care era
podit cu scândură, pe el era o femeie
care se uita în larg. Parcă era o poveste redată de actorul Marin Moraru, în
filmul ”Acțiunea Monstru”...
Noi am
deschis coșul de picnic, era acolo o măsuță pe care ne-am rânduit gustările.
Femeia,
din imobilitate ei completă, lasă să-i curgă halatul de pe ea
și goală se aruncă, exact nu știu în care dintre Mări, deoarece noi am
rămas surprinși de faptul că femeia era
ceva mai sus cu anii de 70 și noi aveam paltoane și ea făcea baie. Și-a
terminat ”înviorarea” și a trecut pe lângă noi la șosea...
Ca să
ajungem aici ne-am urcat pe un feribot,
care în 20 de minute ne-a lăsat în
Danemarca. Surpriza era că pe peticul acela de apă nu este nici o geamandură,
nici un far și când am trecut linia imaginară a graniței telefoanele au sunat
și în românește și ne-a urat ”Bine ați
venit în Danemarca”.
Această
urare am primit-o și în Ungaria, dar acolo era pichet de grăniceri, vameși.
aparatură și multă ură. Aici, erau doar
apele înfrățite a celor două mări...
Prin
vizita la Palatul Imperial Danez, care acum este un mare muzeu și doar într-o
aripă are o corabie a wikingilor, în
rest în cele peste o sută de încăperi sunt exponate din toată lumea, singurele
lucrări originale daneze erau într-o cameră, picturile membrilor Casei Regale,
celelalte obiecte cu prețuri inestimabile, erau aduse din toată lumea, când
danezi au fost coloniștii multor țări!
Nu fac
inventarul Muzeului Imperial, dar la
intrare pe un basorelief era William
Shakespeare, care se spune că aici a plasat acțiunile din ”HAMLET”, dar
scriitorul nu a pășit niciodată aici.
La
întoarcere m-a uimit faptul că alunele, măcieșul aveau dimensiuni de 2 cm
diametru și-mi spunea gazda că de multe
ori acolo este mai cald ca la paralela 45. Asta se datorau curenților calzi pe
care-i lua Marea Baltică de pe continent, făcând această porțiune foarte
propice agriculturii.
Aflând
niște cunoscuți pe unde umblăm, ne-au rugat să facem o escală și la ei, urmând să ne ia de la
aeroport la Budapesta. Ei ne-au purtat
la muzeul ”HEREND”, muzeul porțelanului din Ungaria și a doua zi fiind Sf.
Mărie Mică ne-a dus la biserica din PAPA, biserică care de fapt este sora
geamănă a bisericii noastră din Baia Sprie, dar dacă de la această biserică ”se
trage” ziua orașului Baia Sprie, oamenii nu numai din Baia Sprie ci și acei
care vin din alte locuri au senzația deosebită că în momentele liturghiei parcă
ar comunica cu CERUL și unii făcând
efortul de-a veni la slujbele importante
spun că s-ar vindecat de unele beteșuguri. Asta spre cinstea și
binefacerea celor care au făcut-o și
sfințit-o.
Am
întrebat gazdele noastre dacă frecventează această biserică și ne-au spus că de
câte ori au venit în timpul slujbei, leșina cineva. Noi am fost bucuroși că
ne-am întâlnit cu sora geamănă a bisericii Sfânta Maria din Padova.
Seara am
ajuns acasă cu bucuria celui care știe
că nicăieri nu-i va fi mai bine ca aici. Ca acasă niciunde nu-i mai bine,
credeți-mă!
Cu drag al dumneavoastră băimărean,
Toma
G. ROCNEANU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu