Sorin Roșca Stănescu: “Cât ne costă slugărnicia față de mai-marii UE?”

 

Patriotismul economic, atât de frecvent invocat de unii și de alții în ultima vreme, mă determină să fac efortul de a le oferi cititorilor mei informațiile care au lipsit din declarațiile premierului Marcel Ciolacu, după ce acesta și-a consumat rundele de negocieri la UE. Care este bilanțul? Cu ce ne-am ales de fapt? Cu ce nu ne-am ales? Ce șanse avem de a utiliza banii care ne revin, prin Planul Național de Redresare și Reziliență? Și, în paralel, cât ne costă slugărnicia față de mai-marii UE?

Nu vorbim de cei 70 de miliarde de euro pe care ni i-a fluturat pe sub nas, împăunându-se cum că i-ar fi negociat cu succes președintele Klaus Iohannis. În realitate, și doar teoretic, României i-au fost atribuite aproape 30 de miliarde de euro. Pe care trebuie să-i solicităm prin câteva tranșe, cu condiția ca acestea să fie aprobate și pe care apoi trebuie să-i cheltuim așa cum scrie, bine sau greșit, în PNRR. Și în niciun caz în alt mod. Deci ce am obținut de la Bruxelles? Comisia Europeană aprobă evaluarea preliminară pentru plata tranșei a doua din PNRR. Remarcați, vă rog, două cuvinte cheie: preliminară și parțială. Dacă în cursul acestei luni, comisiile de analiză UE validează solicitarea noastră, evaluarea nu va mai fi preliminară, dar plata va rămâne parțială. În cel mai bun caz urmează să primim un grant în valoare de 1.86 miliarde de euro, deci o sumă de bani care nu trebuie restituită, precum și un împrumut cu dobândă în valoare de aproape un miliard. 0.94 miliarde. Aceasta reprezintă tranșa a doua de bani. Dacă până la sfârșitul anului încasăm acești bani, se cheamă că în total, din momentul aplicării acestui program și până în prezent, România urmează să încaseze 6.3 miliarde euro. Iar cum spuneam mai sus, suntem penalizați.

Suntem penalizați pentru că nu am respectat o serie dintre jaloanele pe care tot noi ni le-am fixat. Respectiv două jaloane din domeniul energetic și care ar fi trebuit să fie îndeplinite sub mandatul lui Virgil Popescu. De aceea, indiferent cât ne-am da peste cap, tot vom fi penalizați cu ocazia accesări acestei tranșe. Dacă ea va fi accesată. Urmează a treia și ultima cerere de acordare a banilor europeni. Această cerere este mult întârziată. Din cele 79 de jaloane, doar 55 sunt îndeplinite. Este exclus ca în acest an să primim ceva din tranșa a treia. De altfel, nici nu îmi imaginez că guvernul va îndrăzni să facă o solicitare în acest sens. Și mai trebuie să fac o precizare importantă. Termenul final pentru banii PNRR, respectiv momentul când cade cortina și se stinge lumina, este luna septembrie a anului 2026. Ce nu accesăm până atunci, nu mai putem accesa. La acest punct, sunt obligat să introduc două nuanțe.

Prima nuanță este că e greu de presupus că guvernul României, oricât de optimiști am fi, va recupera rămânerea în urmă. În principiu, realist vorbind, ar trebui să ne luăm gândul de la cea de-a treia tranșă. Dacă totuși, în varianta cea mai optimistă, vom încasa ceva, acel ceva va fi cu foarte mari penalizări, pentru că sunt prea multe jaloane neîndeplinite. A doua nuanță, încă și mai importantă, este că degeaba intră banii în trezoreria Băncii Naționale a României, dacă ei nu sunt și cheltuiți conform programului aprobat. Prima datorie a guvernului Ciolacu către cetățenii pe care îi reprezintă este să le spună, cu subiect și predicat, câți bani au fost utilizați de statul român din ceea ce s-a accesat până în prezent. Câți bani și pentru ce. Atrag atenția că banii neutilizați trebuiesc returnați către Uniunea Europeană și la fel se va întâmpla și cu sumele utilizate neconform în raport cu documentele PNRR. Deci, din nou, guvernul ne este dator cu explicații amănunțite.

La capitolul explicații sunt încă multe așteptări pe care le avem. A trecut suficient de mult timp, de când Marcel Ciolacu se află la cârma guvernului. Să ne reamintim că era o vreme când bătea cu pumnul în masă din băncile opoziției, solicitând, fără succes, guvernelor Orban și Cîțu, să explice unde s-au dus zecile de miliarde de euro pe care respectivele guverne le-au împrumutat. Cred că ar fi timpul să aflăm. La fel cum cred că ar fi timpul să aflăm câți bani pierde România din defrișările de păduri – de care beneficiază, în special, societăți comerciale ale unor state europene – care sunt sumele reale pe care le cheltuim pentru a ajuta Ucraina, fără a primi nici măcar mulțumiri în schimb, la fel în cazul Republicii Moldova. Ar mai trebui să știm cu ce se alege statul român de pe urma unor mari privatizări, la care beneficiarii nu au respectat angajamentele asumate prin caietele de sarcini, cu ce ne alegem concret din exploatarea de către alții a perimetrelor terestre și submarine de petrol și de gaze naturale, câți bani intră anual în bugetul statului de pe urma subimpozitării multinaționalelor, și câți bani pierde anual statul român în favoarea statelor din Uniunea Europeană, prin exportul forței de muncă calificate, în special a medicilor și cadrelor sanitare medii. Legat de accesul nostru în spațiul Schengen, adică de lipsa noastră de acces, știm deja că am suferit pierderi colosale, de ordinul a zeci de miliarde de euro. În final, dacă premierul Marcel Ciolacu dorește cu adevărat să gestioneze o economie patriotică, să tragă linie și să pună în balanță uriașele găuri pe care noi înșine ni le-am făcut – desigur, la solicitarea insistentă a partenerilor UE – și banii cu care vom reuși să ne cârpim, pe care reușim să-i atragem.

 

Autor: Sorin Rosca Stănescu

Sursa: corectnews.com