joi, 5 septembrie 2024

In memoriam. Poeme de IOAN FILIP

 


AL ARIADNEI FIR

E viața-un Labirint – necunoscut,
Prin el aș rătăci, de tot m-aș pierde
Și cine știe unde umbra mi-ar
Intra-n pământ sub buruiană verde,
Iubirea de n-ar fi, care ți-o port,
Întâi iubită, fată fără nume,
Sculptată-n mine, Tu, Minune rară,
Suav blestem,să te iubesc anume.
Sculptată-n mine, Tu, Minune rară,
Suav blestem și slava mea pe lume!

IMN PENTRU LOGOS

Cuvânt miracol strecurat spre noi,
Prin țarini de tăceri rupând cărare…
Cum ne aduni pe lume doi cu doi,
Balsam ce vindeci răni de-nsingurare.
Necontenit te drămui, mă sfiesc
Pragul să-ți calc, trudit să iau aminte
Că mă mai nasc o dată și trăiesc
Viață nouă, pură,de cuvinte!
Cum s-ar rosti Adâncu-n Sine, mut?
Ce val spre Magic Țărm din Semne-L poartă
Destăinuindu-l? Fără arc și scut,
Cum aș răzbi de cei ce-mi trag în soartă?
Surâsu-ți cum l-aș prelungi altcum,
Mirajul pleoapei, graiul din privire
Ce-a-nlănțuit ființa mea precum
Sorii planetele-n nemărginire.
În ce chip ți-aș mai spune cât mai sunt
Etern adolescent. Și sclav, și mire!
Cu oasele-nglodate de pământ
Arzând îndurerat dar de iubire!

DESCÂNTEC DE TOAMNĂ

Cine mută lumile spre galben
Din noianul verde de departe?
Cu pași mari, un înger pe alee
Trece palid răsfoind o carte…
Scris acolo-n semne măiestrite
De o mână nevăzută încă,
Stă, când după lege toți ai casei
Lângă rădăcini o să se strângă…
Cearcă tu, iubita mea, de-ntoarnă
Iar al lumii curs cu o privire,
Să mai simt cum nopțile de mai
Dau năvală-n toamnă cu iubire.
Din culoarea verde de departe
Trece-un înger palid răsfoind o carte…

RONDEL PENTRU NOI

Într-un veac ce-amenință prea mult
Lumea, cu o iarnă nucleară,
Cântecu-ți, femeie, de vioară,
Am uitat aproape să-l ascult…
Legii lui m-oi da ca mai demult,
Când te-am dus prin foc întâia oară,
Într-un veac ce nu știa prea mult
De o altă iarnă, nucleară…
Tot mai simt străvechiul lui tumult,
Tot mai prind icoana lui fugară,
Când în ornic bate solitară,
Gravă, ora clipei de adult.
Cântecu-ți, femeie, de vioară –
Legii lui m-oi da ca mai demult …

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu