Rareş Bogdan sare la gâtul lui Mircea Geoană, imediat după anunțarea candidaturi acestuia la prezidențiale. Ce scoate papagalul pe plisc: „Nu ştiu, domnul Geoană am văzut că este plină ţara de corturi, cine i-a adunat fondurile electorale. Până ieri era angajat la NATO. Despre asta trebuie să-l întrebaţi".
O repică firească, la această pro(fund)ă întrebare. Dar de unde a avut oșteanul Ciucă, cel pe care îl mângâie papagalul galben pe dos atât de insistent, încât intrăm la bănuieli, vreo trei milioane de euro pentru campania de promovare a cărții sale electorale ce urmează să fie distribuită gratuit prin târguri, bodegi și iarmaroace?
Maestre mincinos și ipocrit, mai există oameni de bună credință în țara asta, nu toți sunt înregimentați în găștile politice care au distrus țara.
Oameni care vor un altfel de președinte, care s-au săturat de marotele obsedante, de capete acoperite cu glugi colorate în culorile triburilor, prevăzute cu clopoței, gen Rareș Bogdan, lătrăi interesați doar de binele lor.
C.L.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu